Monti versus Cameron

Mario Monti are dreptate atunci când spune că, blocând consensul celor 27, Marea Britanie s-a auto-exclus din UE. Are dreptate fiindcă alegerea fundamentală este între vechea Europă – cea dinaintea monedei unice – și o Europă nouă, diferită de amenajarea ambiguă de azi, o Europă în care toate statele membre sunt membre ale zonei euro.
Monti exprimă în modul cel mai lucid cu putință alegerea în fața căreia ne vom afla și pe care Consiliul European a ascuns-o sub fraze inaccesibile profanilor.
Cameron exprimă în schimb preferința pentru struțo-cămila de azi, în care influența politică introduce excepția, iar atunci când apar blocaje îi deficite Consiliul European distribuie indulgențe.
Logica derogării nu mai poate continua.
Fie vom opta pentru o Europă fără euro – care va avea mai multe state decât în trecut, fie vom avea o Europă a monedei comune, a coerenței economice și solidarității sociale bazate pe egalitate și rigoare, nu pe inegalitate și derogare.
În primul caz, trebuie definite procedurile ieșirii din euro a celor care sunt deja acolo, în al doilea – trebuie pornită bătălia pentru o nouă comunitate politică.
Eu prefer a doua cale, dar nu sunt sigur că ea se va impune.

December 10, 2011   5 Comments

La PE (39) – două frici

În ultimele zile, am avut – la Paris și la Bruxelles – mai multe întâlniri cu ambasadori ai țărilor din bazinul mediteraneean, împreună cu diplomați din țările occidentale, ca și cu colegi din PPE.
În miezul dialogului s-a aflat situația din Europa și respectiv din vecinătatea sa sudică.
Din discuții a reieșit destul de clar că există în acest moment două frici majore. Prima este legată de ceea ce multă lume numește Primăvara arabă. Nu e o expresie acceptată peste tot. În Israel, dar și într-o țară precum Algeria, răsturnările de regim din nordul Africii sunt privite cu multă reținere, fie pentru că sunt văzute ca o amenințare la stabilitatea regiunii, fie pentru că referințele la evoluții similare din anii 90 produc mai degrabă panică decât speranță. Dincolo de diferențele de percepție, există totuși o teamă comună. E teama că islamul politic și democrația nu pot conviețui. Nu mai e vorba despre o ficțiune. Fiindcă la Tunis și Rabat, iar mâine – foarte probabil – în Egipt și Libia – guvernele sunt dirijate de forțe politice care se revendică de la islamul politic și își spun moderate.
A doua teamă privește Europa. Ea e răspândită nu doar pe “bătrânul continent” sau în America și Asia, ci și în toate țările din jurul Mediteranei. E teama că actuala criză economică din UE va duce la o criză politică majoră. Frica de colaps, de haos, de conflict. Cu alte cuvinte: nu numai modelul economic european e pus sub semnul întrebării, ci și modelul politic dezvoltat de o jumătate de secol încoace.
Aceste două frici se întâlnesc. Unii spun că ele se alimentează reciproc. Cel mai interesant ar fi să descoperim că au și cauze comune.
Anul viitor va fi foarte important. El ne va arăta dacă, pe de o parte, guverne care se revendică de la o identitate islamică pot fi moderate ;i, pe de altă parte, dacă guverne care se revendicau până de curând de la o identitate europeană vor ști să o reinventeze.
Ieri, Nicolas Sarkozy a formulat un răspuns electoral la o parte din aceste probleme. Azi e așteptat răspunsul Angelei Merkel.

December 2, 2011   3 Comments

Dialog

Parlamentul European i-a invitat pe Jose Manuel Barroso și pe Herman van Rompuy să prezinte concluziile Summitului Euro de aseară. Deși reuniunile se terminaseră târziu în noapte, cei doi au fost prezenți la prima oră și au discutat cu pasiune cu europarlamentarii, care urmăriseră la rândul lor cu sufletul la gură derularea evenimentelor de ieri. Președintele Consiliului European s-a angajat de altfel ca, după fiecare Summit Euro, să vină în fața Parlamentului ca să explice deciziile luate.
Cam la aceeași oră, premierul unei țări din UE decide să răspundă unei invitații care îi fusese adresată cu trei zile înainte de una din camerele legislativului, pentru a discuta situația economică a țării pe care o guvernează. Se duce acolo și nu găsește pe nimeni. Caută un interlocutor măcar la grupul parlamentar al propriului partid. Nimeni. Așa că pleacă.
Ce stat e acesta?

October 27, 2011   5 Comments

Euro pentru români?

Criza euro a ajuns într-un moment dramatic.
În această seară, sunt programate o întâlnire a Consiliului European, apoi o reuniune a liderilor din zona euro.
Nu e sigur că actualul moment dificil va fi depășit.
Dar chiar dacă va fi așa, există două scenarii care ne vor afecta în chip negativ dacă vom menține obiectivul adoptării euro pe termen scurt.
Primul e legat de creșterea costurilor de acces în zona euro. Nu e deloc exclus ca dificultățile de azi să conducă la sporirea reticenței față de economiile marginale (nu doar a noastră, ci și cea bulgară sau maghiară).
Al doilea scenariu e o traducere politică radicală a primului. Există riscul unei Europe politice cu o arhitectură și mai confuză decât cea de acum. O Europă cu membri influenți și cu membri de mâna a doua. Adoptarea unui dublu format precum cel deja amintit – pe de o parte, un Consiliu European și, pe de alta, reuniune a șefilor de stat sau de guvern din zona euro – vădește în mod clar o asemenea direcție. La Parlamentul European, există deja voci care cer aceeași separare.
Indiferent de deciziile care vor fi luate azi, România e obligată să definească o poziție clară și față de euro, și față de arhitectura politică a Uniunii. Iar pentru ca o asemenea definiție să fie funcțională, e nevoie de un consens politic foarte larg, de o colaborare responsabilă a puterii și a opoziției.

October 26, 2011   5 Comments

Noua PAC

Dacian Cioloș a prezentat proiectul viitoarei Politici Agricole Comune (PAC).
Politic vorbind, cea mai importantă inovație este reducerea decalajului dintre “vechile” și “noile” state membre. Cioloș propune ca plățile directe per stat membru să sporească în cazul țărilor care beneficiază în acest moment de mai puțin de 90 la sută din media europeană la hectar.
Până la finele deceniului ar urma să fie introdusă o plată unică la hectar.

October 15, 2011   1 Comment

Articol în Dilema Veche

În numărul din această săptămână al revistei Dilema veche, am publicat un articol despre felul în care se construiesc identitățile politice în Parlamentul European, într-un grupaj tematic intitulat “Uniunea sau națiunea?”.

October 1, 2011   4 Comments

Comisarul a devenit ministru

Salut validarea lui Leonard Orban ca ministru pentru afaceri europene în guvernul condus de Emil Boc. În momentul în care s-a anunțat, acum câteva luni, crearea unui asemenea minister, am considerat că e un lucru util. Asocierea la guvern a fostului comisar e o decizie bună. Sunt convins că Leonard Orban va folosi experiența sa de la Bruxelles nu doar pentru a accelera absorbția de fonduri, ci și pentru a ameliora funcționarea instituțiilor românești în parametri UE.

September 21, 2011   1 Comment

Vizită în Islanda de 36 de ore

Joi și vineri, voi prezida o delegație a comisiei de afaceri externe a Parlamentului aflată într-o vizită de 36 de ore în Islanda.
Pe agendă: întâlniri cu miniștri, inclusiv cu cei care se opun integrării, reuniuni cu parlamentarii din comisia de afaceri externe a Althingi, cu ziariști, ca și cu organizații pro și contra intrării Islandei în UE.
Programul include, de asemenea, o scurtă vizită la Thingvellir, locul în care a fost fondat în anul 930 Parlamentul islandez. Nu, nu e o eroare: e vorba de 930, și nu de 1930! Althingi e cel mai vechi for legislativ din lume. Detalii la http://www.thingvellir.is/english
UPDATE: Două fotografii de la întâlnirea cu membrii comisiei de politică externă din Althingi.

respectiv, cu suporteri și adversari ai integrării Islandei din ONG-uri.

September 8, 2011   4 Comments

Ministerul Afacerilor Europene

Sunt de acord cu ideea înființării unui Minister al Afacerilor Europene.
Prezența noastră în Uniune trebuie asumată instituțional.
Nu e vorba doar despre fonduri, ci și despre viziuni și valori europene. Fără ele, nu putem participa la dialogul politic european, care nu trebuie confundat cu relațiile diplomatice pe care le avem cu statele-membre.
Ar fi bine, de altfel, dacă un asemenea minister ar fi gestionat de către o persoană care să înțeleagă limbajul european.
Nu toți miniștrii actuali sunt, din nefericire, în această situație.

July 7, 2011   3 Comments

Strategie pentru romi

Europuls organizează astăzi la PE un seminar despre strategia europeană pentru romi, cu mai mulți invitați de marcă.

Creată acum un an, asociația Europuls s-a afirmat ca unul dintre cele mai serioase forumuri de dezbateri despre chestiunile europene.

May 24, 2011   6 Comments