Consultările de mâine de la Cotroceni sunt probabil cele mai tensionate din istoria noastră post-decembristă.
Motivul nu e legat de separarea bipolară a partidelor din majoritate și respectiv din opoziție. S-a mai întâmplat. Și Ion Iliescu și Emil Constantinescu au avut parte de situații în care disputa politică a așezat față în față tabere care păreau să fi rupt orice punte. Mineriadele – din 1990, 1991 sau 1999 -, ca și criza intervenită după forțarea demisiei lui Radu Vasile sunt doar câteva stări de mare tensiune în care dialogul a fost absent.
Motivul tensiunii maxime de acum nu e legat nici măcar de actorii implicați. E drept că Antonescu și Ponta nu au mai cunoscut, ca lideri de partid, o asemenea tensiune a confruntării, în vreme ce președintele a mai avut parte de ea, în vremea în care regimul a funcționat ca unul de coabitare (2007-2008).
Noutatea e alta. Pentru prima dată din 1989 încoace, Opoziția e în afara Parlamentului. Aceasta e, din punct de vedere instituțional, contestarea cea mai radicală a unei majorități din regimul instituit de Constituția de la 1991.
În momentul de față, există două riscuri majore.
Primul ar fi paralizia instituțională. Dacă toate pozițiile actuale sunt păstrate – guvernul rămâne în post, iar Opoziția în afara legislativului – până la data scrutinului viitor, regimul e văduvit de una din instituțiile sale centrale. Un parlament fără opoziție e o cameră fără responsabilitate, iar un guvern care are adversari doar în stradă e lipsit, de fapt, de autoritate.
Al doilea risc e delegitimarea regimului. Aceasta s-ar produce dacă modificarea stării actuale – printr-o schimbare de guvern sau prin revenirea opoziției în Parlament – n-ar trezi nicio reacție în tabăra adversă. Dacă o nouă garnitură guvernamentală nu ar aduce opoziția înapoi în Camere sau dacă, dimpotrivă, o revenire a USL din stradă nu ar conduce la schimbarea formulei guvernamentale, s-ar legitima fie boicotul, fie șantajul. Ambele sunt alimente periculoase pentru regimul nostru poliic.
Acesta e, la drept vorbind, și foarte fragil și foarte rigid. Mijloace care în alte locuri sunt folosite pentru a debloca situațiile critice – demisia guvernului sau dizolvarea Parlamentului – sunt în cazul românesc instrumente a căror simplă invocare a agravat de fiecare dată crizele politice. În asemenea situații, nimic nu poate fi rezolvat dacă, pe lângă un dram de inteligență politică, moderația nu devine regula principală de conduită.
Sunt convins că Traian Băsescu a înțeles criza dintr-o perspectivă instituțională. N-ar trebui însă lăsat singur, tocmai acum când e conștient că are nevoie și de prieteni politici, și de adversari.

A reamintit liniile politice ale mandatului său – de la reforma Constituției la legea sănătății – menționând că nu va ceda la niciun șantaj.
A fost neutru și nu a lansat nicio polemică inutilă.
A fost ferm în privința angajării guvernului – a oricărui guvern – în fața crizei.
A tradus foarte clar semnalul pe care protestele din stradă îl aduc din societate, menționând fără înconjur neliniștile și fricile omului de rând.
A recunoscut eroarea din disputa cu Arafat.
A demontat cu calm câteva din clișeele cu ajutorul cărora Opoziția îl portretizează.
Pe scurt, Traian Băsescu a avut o atitudine prezidențială.
Chiar dacă gesturile teatrale pe care le aștepta Opoziția nu au venit, Traian Băsescu a preluat inițiativa în disputa politică.
El a lăsat să se înțeleagă că vor urma decizii instituționale importante, odată cu reluarea activității Parlamentului.
În opinia mea, aceste decizii nu se pot materializa înainte de încheierea misiunii pe care FMI și Comisia o fac la București.
Spre deosebire de adversarii săi radicali, Președintele știe că vorbește pentru un public ceva mai larg decât audiența conectată la un studio de televiziune.

Am acordat un interviu RFI Romania. Intre altele, am incurajat USL sa porneasca procedura de suspendare a presedintelui, precizand ca aceasta e, in mod nelegitim, asociata cu o motiune de cenzura la adresa nu a premierului, ci a sefului statului. Spre deosebire de motiunea de cenzura prevazuta in Constitutie, care are la baza – ca peste tot – nemultumirea la adresa sefului guvernului, adica o ratiune pur politica, suspendarea e prevazuta pentru cazurile de incalcare a Constitutiei. Daca va trece de la vorbe la fapte, USL va forta interpretarea textului Constitutiei, pentru a gasi – ca si in 2007 – o vina acolo unde nu e decat diferenta de opinie. Publicul nu va fi pacalit. Mai mult: va intelege ca nemultumirea pentru situatia economica grea e exploatata in chip politicianist.
In urma cu patru ani, nu aveau dreptate, dar au avut voturi de la 322 de alesi. Acum, nu vor avea nici voturile.

N-au terminat debarcarea lui Geoana, dar s-au apucat de suspendarea lui Basescu.
Cam asa s-ar putea rezuma anuntul de azi al USL.
Vor exista doi beneficiari siguri ai deciziei luate de C.Antonescu si V.Ponta.
Primul va fi Dan Voiculescu. Mai exact, trustul sau de presa. In pana de subiecte, jurnalisti deja angajati partizan au de-acum un titlu de rubrica permanenta. Mos Craciun le-a adus cadoul cu o luna mai devreme. Nu trebuie neglijat faptul ca V.Ponta si C.Antonescu s-au transformat astfel din lideri politici in editori de stiri.
Al doilea beneficiar va fi Traian Basescu. Intr-adevar, pentru a produce suspendarea, e nevoie de o majoritate. USL nu o are. Antonescu si Ponta vot cauta sa faca presiuni asupra UDMR, promitandu-i participarea la viitorul guvern. Presedintele nu e intimidat de asemenea calcule. In plus, el are o misiune mai usoara decat in 2007, cand unul dintre partidele guvernamentale ii era ostil. Esecul USL va fi exploatat de Traian Basescu. Nu e sigur ca in acest fel va profita si PDL. Dar nici nu e exlus.

Crin Antonescu a declarat că Traian Băsescu ar trebui să-și dea demisia dacă USL câștigă alegerile legislative de la anul.
Cred că liderul penelist nu are proprietatea termenilor.
Să ne amintim că Antonescu a pierdut în 2009 cursa prezidențială. Am putea spune chiar că a pierdut-o de două ori: prima dată, întrucât nu s-a calificat în turul decisiv, apoi – întrucât l-a susținut pe Mircea Geoană, candidatul care l-a înfruntat pe Traian Băsescu.
Șeful PNL nu a simțit atunci imboldul onoarei. Perdant și pe mâna lui, și pe mâna lui Geoană, Crin Antonescu a rămas bine mersi în fotoliul de președinte PNL. Cu alte cuvinte, demisia de la șefia partidului i s-a părut un preț prea mare pentru eșecul din campania prezidențială.
La doi ani după aceste evenimente, același Crin Antonescu îi cere demisia președintelui dacă USL ar câștiga competiția pentru Parlament.
Deși el nu și-a dat demisia de la partid când a fost înfrânt, Președintele ar trebui să plece din fruntea statului când alții pierd legislativele.
Un reputat gânditor liberal – pe numele lui Hayek – spunea acum jumătate de secol că, sub presiunea socialismului, termenii vocabularului politic devin cochilii goale.
Pentru Crin Antonescu, după înfrățirea cu socialiștii, demisia e o vorbă fără noimă.

Temele anunțate pentru consultările de la Cotroceni erau revizuirea Constituției și reamenajarea administrativă.
În cadrul întâlnirii, partidele din opoziție au propus alegeri anticipate și guvern de tehnocrați.
Nu e nicio legătură între unele și altele. Rezultatul discuțiilor nu putea fi decât modest. Părțile s-au separat fără a face vreun pas spre compromis.
Regimul funcționează potrivit unei logici a separației radicale.
Nu e exclus ca acest divorț al partidelor să fie consolidat printr-o schimbare care să nu privească nici regimul constituțional, nici județele și dimensiunile lor, ci doar modul de scrutin.
Primul pas a fost făcut în privința primarilor, alegerea într-un singur tur fiind caracteristică democrațiilor majoritariste, unde compromisul e cvasi-absent. S-ar putea să urmeze și alți pași pe calea reformei electorale, iar asta să fie singura schimbare notabilă.

Președintele a susținut ieri că e gata să renunțe la un an de mandat pentru ca alegerile legislative viitoare să se țină simultan cu cele pentru Cotroceni, dacă se revine la un mandat prezidențial de patru ani, ca parte a reformei constituționale.
Numai că mandatul actual al lui Traian Băsescu se termină în decembrie 2014, iar legislativele ar trebui să se țnă în noiembrie 2012. Între cele două alegeri sunt, deci, doi ani, nu unul.
Dincolo de eroarea de calcul, nu mi se pare că o asemenea negociere ar trebui avută în vedere.
Problema esențială e configurația generală a regimului.
Peticirea lui, inclusiv printr-un “sacrificiu” de un an de mandat, nu e o soluție.
Suprapunerea celor două tipuri de alegeri e departe de a fi suficientă.
Regimul va fi coerent dacă se introduc mecanisme clare fie de parlamentarizare (dreptul de dizolvare a camerelor acordat premierului și desemnarea președintelui în Parlament), fie de prezidențializare (inclusiv printr-o sporire a rolului șefului statului în numirea cabinetului).
Altfel, vom rămâne blocați în ambiguitățile de azi și cu speranța că orice criză e salvată de Curtea constituțională.

Cum este a doua oară când Președintele mă indică drept prezidențiabil, mă simt obligat să îi mulțumesc public pentru încredere.
Voi spune, de asemenea, că în acest moment nu am o asemenea ambiție. Precizarea mi se pare importantă, deoarece pentru a îmbrăca o haină prezidențială este nevoie, așa cum spunea și Traian Băsescu, de un proiect, dar și de ambiția de a asuma o asemenea responsabilitate.
Recomandarea Președintelui mă onorează, dar mă și pune pe gânduri. Chiar dacă ambiția se naște uneori din încrederea celorlalți, e prea devreme ca să mă pronunț.

Oare sociologii care realizează sondaje de opinie știu că Traian Băsescu nu mai poate candida la președinție?
Dacă răspunsul e afirmativ, oare de ce îl mai trec între posibilii candidați?
Întrebarea nu e retorică.
Cine nu a înțeles că Președintelui nu-i pasă de sondaje a apucat-o pe un drum foarte greșit.
Traian Băsescu e, în mod evident, dispus să își asume orice cost politic pentru modernizarea României.
O dovedește discursul rostit azi în Parlament, care începe cu o referință la curaj și se încheie cu una la binele public.

Joseph Daul şi Wilfried Martens, liderii Partidului Popular European, cea mai importantă familie politică a Uniunii, şi-au exprimat astăzi din nou sprijinul pentru Traian Băsescu.
Într-un comunicat remis presei internaţionale, Daul şi Martens le cer cetăţenilor români să îl voteze pe Traian Băsescu, care “a dovedit că are voinţa de a schimba România în bine”.