Institutul European din Iași a publicat volumul lui Mattei Dogan, Comparații și explicații în știința politică și în sociologie, de a cărui editare m-am ocupat împreună cu colega mea Alexandra Ionașcu. Am tradus textele împreună cu Ionela Băluță, Ruxandra Ivan și Silvia Marton.

Volumul include zece studii care acoperă marile teme ale reflecției cercetătorului de origine română, plecat din țară după al Doilea Război Mondial: problema paradigmei în științele sociale, dificultățile abordării comparatiste, legitimitatea și încrederea în democrații, fabricarea și originea socială a elitelor parlamentare și guvernamentale, funcționarea democrației interbelice românești.

A apărut numărul al doilea din 2010 al revistei Studia Politica, ajunsă în cel de-al zecelea an al existenței sale. Numărul de față include articole de Alexandra Ionescu, Cécile Folschweiller, Andreea Nanu, Constantin Iordan, Stelu Șerban, Sandrine Bretonnière și Radu Carp, ca și 10 recenzii la volume de știință politică. Revista e tipărită la CH Beck.
Îmi face plăcere să semnalez de asemenea publicarea, la editura Libra, a unei foarte consistente și originale teze de doctorat susținute de Mircea Deaca, la Paris III – Sorbonne Nouvelle și Universitatea Heinrich Heine din Dusseldorf.Teza analizează filmele lui Fellini pornind de la motivele Carnavalului. Pentru iubitorii de cinema, dar și pentru publicul cultivat, cartea e o comoară.

Duminică, la standul Polirom de la Bookfest (pavilionul 15), Ioan Stanomir și Mihai Răzvan Ungureanu mi-au prezentat cartea apărută la editura ieșeană: Introducere în știință politică.

A apărut la Polirom volumul care reuneşte conferinţele pe care le-am susţinut în cursul primului semestru al acestui an universitar.
Le-am adăugat circa 350 de fragmente din peste 250 de autori, care mi-au servit drept referinţe în alcătuirea expunerilor introductive în ştiinţa politică.Vreau să mulţumesc pe această cale colaboratoarelor mele Alexandra Ionaşcu, Damiana Oţoiu şi Domnica Gorovei, ca şi domnului Adrian Şerban de la Polirom.
Voi lansa volumul la Târgul din iunie, dar el poate fi deja găsit în librării.

În foarte eleganta serie “Cahiers français” publicată de Documentation française, a ieșit cu puțin timp în urmă un număr dedicat întrebării “Ce e știința politică?”.
Răspund întrebării generale Jean Baudouin (vorbind despre obiectul acestei discipline), Philippe Raynaud (despre relația ei cu dreptul constituțional și sociologia), Sophie Duchesne (despre metode), Yves Déloye, Alan Haye și Vanessa Ruget (despre diferențele dintre știința politică franceză și cea americană).
Cea de-a doua secțiune a revistei este consacrată domeniilor de cercetare proprii științei politice. Simpla enumerare a acestor domenii ne dă o imagine asupra întregului: elite, acțiune publică și descentralizare, decizie, funcționarea democrației, rolul partidelor politice, modelele explicative ale votului, volatilitatea electorală, clivajul stânga-dreapta, media, socializarea politică și, last but not least, puterea la nivel european.
O foarte bună introducere în știința politică!
UPDATE: La 21h30, sunt invitat la Realitatea TV. Am acceptat, după mai multe refuzuri, să apar din nou într-un studio de televiziune.

Ilinca, una dintre cititoarele acestui blog, mă întreabă, într-un comentariu, ce anume aştept de la politică, de la poziţia de consilier sau de la un mandat de deputat în PE? La ce bun tot circul ăsta?, se întreabă Ilinca şi tot ea răspunde, cu alte interogaţii: să fie vorba de bani? aştept eu oare aplauze?
Încerc să răspund cât mai complet.
Am fost invitat să lucrez cu doi preşedinţi. Pe amândoi îi votasem. Amândoi au invocat, în momentul în care mi-au lansat chemarea, experienţa mea universitară din domeniul ştiinţelor politice. Nu ştiu câţi ar refuza o asemenea invitaţie. Eu n-am auzit până acum vreun coleg (român sau străin) dând cu piciorul la o asemenea oportunitate.
Când am devenit consilier, nu eram membrul vreunui partid. Am intrat în schimb în cursa pentru PE pe listele unei organizaţii partizane. Asta e regula, şi nu doar la noi. Independenţii sunt excepţii. Eu nu sunt Tokes, ultimul independent care a reuşit să obţină un mandat în alegeri altele decât cele locale, nu sunt nici EBa, care va fi probabil următorul independent care va reuşi să câştige un asemenea mandat.
Ce aştept?
Banii se duc repede. Iar aplauze nu caut. Orgoliul e rău. Ultima dată când m-am lăsat sedus de el n-a ieşit prea bine….
Era acum vreo 3 săptămâni. Participam la lucrările Consiliului Permanent al Francofoniei, cu diplomaţi şi politicieni din aproape 70 de ţări. Unii dintre ei evocau, în cuvinte măgulitoare, activitatea mea din ultimii doi ani ca preşedinte al comisiei politice a Francofoniei. La un moment dat, mă sună un ministru din România. Ies din sală. După ce se încheie conversaţia, observ că telefonul nu mai are baterie. Îl las pe hol la încărcat şi, măcinat de vanitate, mă întorc la reuniune să văd cine şi cum mă mai laudă. Peste 15 minute, telefonul meu dispăruse. Pe hol rămăsese doar firul de alimentare. M-am convins încă o dată că orgoliul e un păcat…
Adaug ceva care poate suna populist, dar care este o regulă de viaţă ce trebuie luată în serios atunci când intri în politică: cred că mai important decât ce aştept eu de la politică este ce aşteaptă ceilalţi, semenii mei, de la mine.
Nu e uşor să afli, deoarece mulţi cred că răspunsul e la îndemână şi că îl înţelegi cu uşurinţă.
Dar nu e aşa.