După-amiaza de ieri a fost consacrată la PE discutării situației politice din Ungaria. A fost o dezbatere dezamăgitoare, fiindcă nu a adus nicio clarificare. Comisia a lansat o triplă procedură de infringement, suspectând Ungaria de încălcarea dreptului comunitar privind independența Băncii centrale, a autorității de protecție a datelor și a sistemului judiciar. În termen de o lună, autoritățile de la Budapesta trebuie să clarifice situația. Premierul Orban a fost prezent ieri în hemiciclu și a oferit câteva explicații, fără să intre în detaliu în privința materiilor vizate de Comisie. Premierul maghiar a promis că va colabora cu Comisia modificând, dacă va fi nevoie, reglementările vizate. Deputații din grupurile de stânga – socialiștii, verzii, liberalii – au profitat de prezența premierului maghiar pentru a-l ataca. Am desprins trei tipuri de discurs. Primul – asumat de liberalul Verhofstadt – e dominat de ceea ce aș numi “retorica regretului”: am cunoscut un Victor Orban liberal, acum el e un conservator. Acest regret susține, de fapt, atacul la adresa PPE, care regrupează mai multe partide pentru care centru-dreapta înseamnă conservator. Al doilea tip de discurs e dominat de comparația stigmatizantă: Orban e un Chavez sau un Castro. E discursul îmbrățișat de un ecologist radical precum Cohn-Bendit. Nu cred că e nevoie de comentarii. În fine, a treia retorică a stângii e cea care afirmă că politica de austeritate e echivalentă politic cu dictatura. Avem aici retorica îmbrățișată de deputații socialiști din Ungaria, dar și de cei din România sau Bulgaria. Aceștia din urmă au afirmat că judecata severă despre Ungaria trebuie extinsă la propriile lor țări. Pe această cale, nu e exclus ca stânga europeană să reinventeze Estul ca țap ispășitor, într-o vreme când dificultățile economice dintr-o Europă dominată politic de PPE îi împing pe mulți să caute nu soluții, ci un vinovat care să fie supus oprobriului public.

În această seară, în plenul Parlamentului au fost anunțați candidații la postul de președinte al PE, mandatul lui Jerzy Buzek încheindu-se după doi ani și jumătate.
Sunt trei candidați în competiție: socialistul german Martin Schulz, britanicul Nirj Deva din grupul conservator și Diana Wallis, liberal-democrată din Marea Britanie.
Voi vota cu Diana Wallis. Voi încălca astfel consemnul de vot din cadrul grupului PPE, care a cerut susținere pentru Schulz. Nu pot sprijini un socialist. Cu atât mai puțin unul care a susținut, la cererea amicilor săi din România, suspendarea președintelui Băsescu în 2007.
UPDATE: La scrutinul de azi, di cele 670 de voturi valide, Deva a obținut 142, Wallis – 141, iar Schulz – 387. Ultimul a devenit astfel președintele PE pentru a doua parte a mandatului 2009-2014. Acum doi ani și jumătate, Buzek obținuse 555 din cele 644 de voturi valide.

În numărul din decembrie al revistei Esprit, puteți citi un dialog între Pierre Rosanvallon și Claude Lefort, cu un an înainte de decesul celui din urmă. Am reținut observațiile lui Lefort despre relația democrației cu spațiul urban, dar și o remarcă despre felul în care socialiștii au tratat comunismul:
“Lectura lui Soljenițân m-a pasionat. N-am avut nicio îndoială asupra adevărului celor spuse de el… Mărturia sa era indiscutabilă. În acea epocă, o mare parte a stângii considera că Soljenițân e un om religios, conservator și cam idealist. Contestarea lui din acea vreme a fost stranie. În acel moment, partidul socialist se alia cu partidul comunist. Socialiștii n-au înțeles niciodată ce e cu comuniștii. Au au fost antisovietici, dar au fost trădați de comuniști în 1936, când societatea cunoștea un elan egalitarist. Socialiștii n-au înțeles nimic din experiența Frontului Popular și din ceea ce a urmat. Miterrand a găsit cu cale să se alieze cu comuniștii, nu pricepea deloc ce e URSS”.

În același număr, un grupaj despre revoluțiile arabe: între semnatari, mari specialiști ai problemei precum Pierre Vermeren sau Olivier Roy.

Azi, am vorbit în plen pe marginea situației din Libia: intervenția va putea fi urmărită în zilele următoare pe site-ul Parlamentului, unde sunt reproduse – în formă scrisă și video – toate discursurile deputaților. Ceva mai devreme, după prima parte a ședinței de votare de la prânz, deputații europeni au comemorat victimele masacrului din Norvegia din iulie. Dincolo de consensul referitor la condamnarea violenței, am remarcat două atitudini foarte diferite la cei care au luat cuvântul. Prima care mi-a atras atenția a fost eleganța liderului socialist Martin Schulz, care a menționat în speech-ul său mesajul pe care i l-a trimis în acele zile un coleg din PPE, italianul Mario Mauro: acesta îi spunea “resimt atacul din Norvegia ca un atac îndreptat și împotriva mea”. A doua atitudine am identificat-o la Daniel Cohn-Bendit: în intervenția sa despre Norvegia, liderul ecologist l-a atacat pe Jean-Marie Le Pen, ca purtător exemplar al mesajului intolerant, care a condus la gestul lui Breivik.
Tot astăzi, am avut o întâlnire cu doi diplomați egipteni, pentru a discuta despre relațiile noilor autorități de la Cairo cu Israelul și cu Turcia, am evocat în grupul de lucru DEVE al familiei mele politice situația unui raport de care m-am ocupat în ultimele săptămâni și care va trebui votat săptămâna viitoare, iar seara am prezidat reuniunea grupului PPE care pregătește intervențiile de mâine despre situația drepturilor omului, un subiect aflat pe agenda fiecărei sesiuni plenare.

Pentru sfârșitul de an, un fragment din Ce vor socialiștii români, broșura publicată de Dobrogeanu-Gherea în 1886: “Să ne închipuim Englitera, cu grupurile de producători agricoli și industriali lucrând la pământ și în fabrici, care sunt proprietatea nației. Să presupunem că prin birourile de statistică s-a aflat că, lucrându-se trei ceasuri pe zi, toate nevoile nației vor fi îndestulate. Să ne închipuim acuma că în astfel de societate s-ar face o născocire care ar însuti productivitatea muncii și care s-ar putea aplica îndată la toate ramurile de producțiune. Ce s-ar întâmpla în societatea socialistă față cu invențiunea pomenită? Instrumentele de muncă fiind ale nației întregi, născocirea s-ar introduce în toate felurile de producțiune. Munca făcându-se de 100 de ori mai roditoare, pentru îndestularea societății nu vor mai trebui 9.000.000.000 de ceasuri de muncă, ci de o sută de ori mai puțin, adică 90.000.000. Dacă mai înainte un om muncea 3 ceasuri pe zi, după născocire va avea de muncit numai un minut și patruzeci și opt de secunde pe zi”.
Unul dintre puținii socialiști veritabili care au trăit în România era, așa cum se vede, de o naivitate cutremurătoare.
La mulți ani!