Numirea vicepremierului rus Dmitri Rogozin ca emisar special pentru Transnistria vădește, în chip evident, interesul Moscovei pentru regiune.
După abandonarea lui Igor Smirnov, Rusia face un nou gest important în direcția soluționării conflictului înghețat din apropierea noastră. Decizia trebuie salutată. Cred că greșesc cei care consideră că Rusia trebuie insultată orice ar face sau că dosarul transnistrean va putea fi soluționat fără Moscova. Retoricile inflamate nu aduc victorii.
Notez, de asemenea, că Dmitri Rogozin a vorbit public în termeni pozitivi despre Vlad Filat, cel mai rațional politician de la Chișinău. Fără încredere nu se poate face nimic.
Demnitarul rus a exprimat foarte clar disponibilitatea Rusiei pentru negocieri.
E rândul guvernului Republicii Moldova să arate ce dorește să facă.
Cred că România trebuie să adopte o poziție moderată în momentul de față. E preferabil să ne mulțumim cu participarea la elaborarea poziției UE (parte a formatului 5+2) decât să fim egoist-ofensivi și, sub impulsul unor emoții naționaliste, să slăbim doza de încredere creată în acest moment.

Comisia de afaceri externe a PE a organizat azi o audiere consacrată situației din Rusia, între alegerile pentru Duma de Stat din decembrie și alegerile prezidențiale din martie. Dezbaterea a relevat un clivaj foarte profund între discursul autorităților – reprezentate de ambasadorul rus pe lângă UE, Vladimir Șishov – și invitații din Rusia.
Dacă ambasadorul a îmbrățișat retorica – binecunoscută nouă, de la începutul anilor ’90 – potrivit căreia fiecare democrație e “originală”, reprezentanții ONG-urilor ruse și fostul premier Kasianov au criticat dur Moscova. Andrei Buzin, expert electoral al organizației Golos, a vorbit despre cele 7800 de plângeri depuse după alegerile pentru Dumă. Ilia Iașin, membru al Mișcării Solidarnost, arestat de mai multe ori pentru protestele sale anti-Putin, a susținut că actuala concentrare de putere din Rusia e rezultatul unei opțiuni făcute la începutul erei Putin, când cetățenii au acceptat ca în schimbul unui plus de prosperitate să-și vadă limitate libertățile fundamentale: Iașin a încheiat spunând că speră ca Putin să sfârșească precum Jaruzelwski, nu precum Ceaușescu. În fine, Mihail Kasianov a caracterizat Rusia ca o “democrație între ghilimele”, în care Putin va câștiga din primul tur, avertizând însă că lipsa de legitimitate a autorităților va fi tradusă în relațiile externe printr-o atitudine agresivă.

În reuniunea grupului de lucru afaceri externe al PPE s-a stabilit ca în plenara de săptămâna viitoare de la Strasbourg să fie propuse rezoluții referitoare la alegerile din Rusia, la situația dramatică din Siria și la programul nuclear iranian.

Vineri, de la 21h, sunt invitat în studioul TVR Info.
Una dintre temele despre care voi vorbi este legătura dintre cele două subiecte intens discutate în ultimele zile şi care nu au fost puse de nimeni în relaţie: e oare nivelul de educaţie din ultimele două decenii responsabil pentru eşecul accesării fondurilor europene?
M-aş bucura să aflu ce cred cititorii acestui blog despre relaţia educaţie-adaptare la mediul european.
În altă ordine de idei, am fost unul dintre autorii rezoluţiei referitoare la alegerile din Rusia, care a fost votată de Parlamentul European în sesiunea care s-a încheiat joi la Strasbourg. E o rezoluţie care, înţeleg din presă, a iritat Moscova, care – precum în vremea sovietelor – denunţă amestecul în treburile sale interne. În dezbaterea din PE, am susţinut că tertipurile folosite de cuplul Putin-Medvedev pentru a interzice participarea la alegerile pentru Dumă a partidului Parnas ne vădesc că Rusia e mai degrabă o “democraţie mimată” decât una care respectă standardele internaţionale.

Adrian Severin, în numele grupului socialist, dar și ca raportor pentru Rusia, a încercat să blocheze în plenul PE o dezbatere despre disprețul față de statul de drept în această țară.
Nu a reușit.
Prin votul grupurilor popular, liberal și conservator s-a decis ca Parlamentul să nu îl menajeze pe Putin.
Discuția are loc marți dimineață.

Pe 23 august 2010 se împlinesc 71 de ani de la încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov.
Pactul a fost înțelegerea dintre două totalitarisme. La punctul 3, el prevedea următoarele: “în privința sud-estului Europei, partea sovietică subliniază interesul pe care îl manifestă pentru Basarabia. Partea germană își declară totalul dezinteres față de aceste teritorii”. Inspirat de Pact, ultimatumul sovietic din iunie 1940 ne-a răpit 4 milioane de cetățeni, pentru a “se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre Uniunea sovietică și România”, cum spunea Molotov. Conflictul era legat de refuzul URSS de a recunoaște unirea Basarabiei cu România.
În perioada sa totalitară, România nu a condamnat Pactul. Nici măcar în anii auto-proclamatei independențe a Bucureștiului față de Moscova. Într-un fel, era logic ca lucrurile să stea așa. Un stat totalitar nu putea să condamne propria sa filosofie politică.
După Revoluție, mai precis în 1991, Parlamentul a adoptat o declarație care afirma că Pactul a fost “ab initio nul și neavenit”. Gestul era sortit să facă uitat faptul că, doar cu trei luni mai devreme, România încheiase un rușinos și inutil Tratat cu URSS, din fericire neratificat ulterior de cele două Camere. E epoca în care politica externă a României era dominată de Adrian Năstase.
De atunci, un progres semnificativ a avut loc doar la nivelul Președinției, nu și la cel guvernamental. Într-adevăr, Comisia Wiesel, inițiată de Ion Iliescu, și Comisia Tismăneanu, inițiată de președintele actual, au clarificat relația statului român cu trecutul său totalitar.
România europeană are conștiința eliberată de vinovăția statului totalitar, indiferent că este vorba despre participarea la Holocaust sau despre dictatura comunistă. Limpezirea acestui trecut e oare suficientă?
Gesturile nervoase ale Rusiei din ultimul timp vădesc faptul că Moscova are în continuare un interes pentru Basarabia.
Iată de ce o condamnare formală a Pactului Ribbentrop-Molotov – în numele desprinderii de totalitarism și, evident, fără niciun fel de revendicări teritoriale – ar obliga Rusia să facă un pas spre destindere. În caz contrar, s-ar vedea foarte clar că staționarea trupelor sale în Transnistria reprezintă legătura între conflictul din 1992 și Pactul Ribbentrop-Molotov, nu între prezentul și viitorul cetățenilor din Basarabia.

De mai multe zile, presa occidentală citează interviul acordat de preşedintele kalmuc Kirsan Iliumjinov, în care acesta a relatat întâlnirea avută în 1997 cu mai mulţi… extratereştri, cu care ar fi “comunicat prin gânduri, şi nu într-o limbă anume”. În Courrier international, e citată şi scrisoarea unui deputat rus care, îngrijorat, i-a scris preşedintelui Medvedev că există riscul ca Iliumjinov să fi dat la iveală secrete de stat…
PS Diseară, sunt invitatul Gabrielei Vrânceanu-Firea la Antena 3. Mă aflu, în mod excepţional, în ţară, pentru că e Înălţarea, iar Parlamentul European nu lucrează într-o asemenea zi.

Înțelegerea americano-română în privința scutului anti-rachetă e rezultatul unui efort de mai mulți ani.
Vizita lui Biden din timpul campaniei electorale a fost trecută cu vederea, deși anunța acest succes important al Președintelui.
Parteneriatul special cu Franța din sânul UE completează în mod fericit relația cu SUA.
Rusia nu e încântată de consolidarea poziției României în zonă, cu atât mai mult cu cât, în trecutul recent, vedea la București fie ezitare, fie curaj nesusținut de partenerii occidentali.
Noua realitate geopolitică trebuie judecată însă într-un cadru mai larg.
Alegerile de mâine din Ucraina intră în acest cadru.

Natalia Estemirova, militantă pentru drepturile omului în Cecenia, a fost ucisă.
E o crimă care va trebui elucidată de autoritățile de la Moscova.