Ieri, Victor Ponta a făcut două gafe majore.
Prima se referă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. CEDO a stabilit de curând că reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor nu e o problemă de drepturile omului.
De altfel, acest adevăr elementar era deja conținut de jurisdicția Curții. Refuzând să accepte că nu orice lucru dezagreabil ridică o problemă de drepturile omului, Victor Ponta a declarat pentru Hotnews că va continua să încurajeze cetățenii să dea în judecată statul pentru reducerea salariilor cu o pătrime. De ce? Pare cu totul irațional. Nu e posibilă decât o explicație: Ponta mizează pe ignorarea informației despre decizia CEDO și dorește să întrețină contestarea pornind de la această manipulare grotescă.
A doua gafă a venit pe seară. Ponta a fost invitat la TVR și a făcut cu greu față întrebărilor unei jurnaliste. Obișnuit cu atmosfera mai-mult-decât-prietenoasă din studiourile aliatului său Voiculescu, Victor Ponta a acuzat-o de partizanat pe jurnalistă de îndată ce aceasta i-a pus întrebări directe și i-a cerut să argumenteze. Pentru a o intimida, Ponta a susținut că jurnalista e obligată să-l menajeze pentru că e plătită din bugetul public, în timp ce… el nu e. Cum este puțin probabil ca Victor Ponta să nu știe că Parlamentul e susținut de la buget, rămâne o singură ipoteză: deși poate părea surprinzător, nu e exclus ca fruntașul PSD să fi considerat că e îndreptățit să spună – îm ceea ce-l privește – orice, adevărul fiind o chestiune marginală și irelevantă.
Ar exista astfel o legătură între cele două gafe…

Doua treimi din votantii PSD ar dori un candidat al propriului partid la presedintie si doar o treime ar sustine candidatura lui Antonescu. Aceasta e concluzia unui sondaj CURS. Rezultatul e firesc. Pesedistii au avut mereu, din 1990 incoace, un candidat pentru Cotroceni. Iliescu a castigat de trei ori si a pierdut in 1996 in turul al doilea. Nastase si Geoana au pierdut confruntarea finala acum doi, respectiv sase ani. In aceeasi perioada, penelistii au avut rezultate mediocre. Niciunul din candidatii proveniti din PNL nu a reusit sa treaca testul turului intai. Electoratul stie aceste lucruri. Iar cel pesedist e mai sensibil decat al altor partide. Intr-adevar, mandatul 2014-2019 ar fi treilea pe care nu l-ar controla. Iar cine nu ocupa Palatul Cotroceni nu are influenta asupra guvernarii. Penelistii stiu si ei aceste lucruri, dar in acest moment costurile unei despartiri de PSD sunt considerate prea mari.

La prima vedere, Crin Antonescu trebuie să îi plătească drepturi de autor lui Victor Ponta. Într-adevăr, liderul PSD a descris acum câteva luni PDL drept partid fascist. Azi, la dezbaterea moțiunii de urgență, Antonescu a reluat formula.
La drept vorbind, ambii ar trebui să plătească drepturi de autor comuniștilor români. Aceștia sunt cei care, în 1945-1946, pentru a-și denigra adversarii, i-au calificat drept fasciști.
Ponta a completat, de altfel, copia tabloului de acum 70 de ani amenințând că venirea sa la putere va însemna arestarea adversarilor politici. Deocamdată, Antonescu nu a făcut și acest pas suplimentar.
În fine, e regretabil că azi, când se împlinesc 22 de ani de la izbucnirea revoluției anticomuniste în București imaginarul public e asaltat de discursuri împrumutate de la Ana Pauker and co.

Nu credeam că trebuie să revin la Victor Ponta într-un interval mai mic de 24 de ore.
Declarația sa halucinantă despre strângerea a 5,2 milioane de semnături împotriva lui Traian Băsescu – tot atâtea câte a strâns președintele în 2009 – mă obligă să scriu din nou despre liderul social-democrat.
Sunt trei chestiuni de relevat aici.
În primul rând, e vorba despre absența oricărei baze constituționale pentru un demers precum cel propus de V.Ponta. Nu există articol din textul fundamental care să indice dublarea cererii de suspendare cu strângerea de semnături. “Bine, bine”, veți spune, “dar nu e România o țară liberă, în care poți strânge semnături pentru orice?”. Așa e, poți strânge semnături și pentru suspendarea Președintelui, și pentru oprirea polenizării, și pentru călătorii gratuite pe Marte. Problema e să nu introduci o confuzie constituțională, care să lase să se înțeleagă faptul că aceste semnături sunt mai importante decât instituția Parlamentului. Or, Victor Ponta tocmai asta face. Deși în nenumarate rânduri a părut să ia apărarea instituției parlamentare în fața “dictatorului de la Cotroceni”, Ponta nesocotește de fapt camerele. Cultura sa politică e cultura baricadelor, nu a tribunei parlamentare.
În al doilea rând, apelând la strângerea de semnături înainte ca demersul propriu-zis de suspendare să fie lansat, Victor Ponta mărturisește fără să vrea că acțiunea USL nu are la bază vreo încălcare a Constituției, ci doar dorința de a-l disloca pe președintele ales în mod legitim. Liderul pesedist crede probabil că nemulțumirea publicului justifică nesocotirea mecanismului indicat de Constituție.
În al treilea rând, e vorba despre un anumit stil politic. Într-adevăr, nu trece o săptămână fără înregistrarea unei noi amenințări cu suspendarea. E un anunț cu repetiție. Această repetiție mecanică erodează încrederea, cu atât mai mult cu cât ceea ce pare mai important e punerea în scenă și nu actul propriu-zis. Acest stil politic generează radicalism. După alegerile viitoare, va fi nevoie – așa cum s-a întâmplat din 1992 încoace – de dialog politic pentru a constitui o majoritate și un guvern. Președintele va fi implicat în acest dialog. A repeta zilnic că el trebuie suspendat nu e o premisă bună pentru discuții raționale despre guvernare.
Baricadele nu fac guverne.

După ce l-a invitat pe Adrian Severin să vorbească despre corupție la Fundația pe care a creat-o, Adrian Năstase folosește raportul Institutului creat de Severin, pentru a defini poziția sa în PSD.
E vorba, într-adevăr, de două gesturi semnificative.
Discursul lui Severin – sunt corupt doar dacă eu mă simt așa – arată dispreț față de instituții. Nu contează ce spune justiția, ci ceea ce spun eu. A fost politica lui Năstase față de justiție alta în vremea guvernării sale? Tratează fostul premier justiția altfel decât Severin?
Pe de altă parte, Institutul lui Severin căuta de multă vreme un moment și o cale pentru a-și plasa punctul de vedere despre politica din România. Năstase i-a creat un culoar, după care a început să se hrănească din el. Deunăzi, a făcut, ca într-un seminar, exerciții de interpretare, pentru ca presa să preia ceea ce trebuie.
După debarcarea lui Geoană, PSD a alimentat de cuplul Năstase-Severin. Din două, una: ori Ponta nu vede, ori vede, dar e prea slab ca să poată face ceva.

Acum câteva săptămâni, Partidul Popular Europen a decis să organizeze viitorul său congres la București. În compensație, socialiștii europeni au hotărât deunăzi să țină reuniunea lor de la anul tot în capitala României.
E un lucru bun, o recunoaștere a apartenenței noastre la spațiul politic european. Faptul că în România au loc alegeri în 2012 a contat, de bună seamă, în deciziile luate.
Socialiștii vor face campanie pentru PSD (oare și pentru PNL?), așa cum PPE va sprijini PDL. S-a mai întâmplat până acum și în alte țări, se va mai întâmpla și după 2012.
Ar fi bine ca românii să aducă în asemenea întruniri contribuții care să nu fie doar de ordin logistic. Pe scurt: n-ar fi rău ca mintea să fie și ea pusă la contribuție.
Mă tem că, din această perspectivă, Victor Ponta a început prost pregătirile.
Pentru a colora anunțul fericitului eveniment socialist, Victor Ponta… îmi face un portret! În acest scop, liderul PSD combină unele dintre puținele referințe politice care îi sunt probabil la îndemână (“Lenin în Elveția”, plus numele șefimii socialiste de azi) cu expresii jignitoare (să fie influența lui Vanghelie?), ca și cu câteva speranțe electorale.
Fruntașul socialist crede că acest amalgam e suficient pentru a lansa o polemică. Mă tem că îl voi dezamăgi pe Victor Ponta.
Polemica presupune ceva mai mult.
Câteva idei.
Măcar una.
Pentru a intra într-o confruntare de idei, nu e de ajuns să spui că “va câștiga partidul X” sau că “Y e dictator” sau că “un intelectual e bun doar dacă îl aplaudă pe Adrian Năstase”.
În urmă cu câteva luni, l-am provocat la dialog pe Victor Ponta pe tema constituționalizării deficitului bugetar, o chestiune politică la ordinea zilei în Europa, y compris printre socialiștii săi dragi.
Nu mi-a răspuns nici până în ziua de azi.
Mai fac un efort acum, dar adaug și o altă întrebare celei deja puse. E mai simplă decât prima. Despre ce e vorba?
Victor Ponta îmi reproșează că am aplaudat victorille familiei politice din care face parte PDL, notând eșecurile stângii. Constatările mele au fost seci. Am descris slăbiciunile lui Papandreu văzute de o lume întreagă, am constatat, pe de altă parte, că socialiștii lui Zapatero au realizat cel mai slab scor din istoria recentă a stângii spaniole.
Papandreu și Zapatero erau două dintre icoanele lui Victor Ponta. Li s-a închinat până în ultima clipă. Le-a făcut, pemtru uzul publicului românesc, portrete mai mult decât elogioase. Flerul lui Ponta seamănă cu cel al mentorului său, Adrian Năstase, cel care se grăbea să semneze un Tratat cu URSS în anul în care Imperiul sovietic își dădea duhul. Ponta vede mari bărbați de stat în figuri devenite sinistre pentru propriile lor electorate.
De altfel, după eșecul lui Zapatero în Spania, Rasmussen a anunțat că va abandona șefia socialiștilor europeni.
Victor Ponta a anunțat și el săptămâna trecută că demisionează. Dar nu pentru motivul invocat de Rasmussen, ci doar dacă suspendarea lui Traian Băsescu nu va fi confirmată de cetățeni la urne. Pariul e anulat dacă USL renunță la suspendare sau dacă ratează reunirea unei majorități anti-prezidențiale.
Iată de ce eu cred că Ponta trebuie să aibă mai mult curaj.
I-aș propune să reformuleze pariul cu cetățenii și să demisioneze dacă USL nu reușește să îl suspende pe președinte.
Sunt convins că pesediștii îi vor fi recunoscători. I-ar scuti astfel de efortul depus în debarcările lui Iliescu, Năstase sau Geoană.

90 la sută dintre membrii Comitetului Executiv al PSD au votat pentru excluderea lui Mircea Geoană din partid.
E un scor clar. Îmi vine să spun: nu ca în 2009…
Atunci, în campania prezidențială, PSD era trup și suflet pentru Geoană.
Unii ar putea spune că a fost nevoie de doi ani pentru ca și PSD să se pună de acord cu majoritatea cetățenilor români. Într-adevăr, s-ar putea presupune că niciun pesedist nu mai susține azi că Geoană era bun de președinte, dacă nu mai întrunește nici măcar minimumul cerut de o afiliere partizană. E, deci, PSD de acord cu majoritatea din 2009?
Nu se prea poate susține asta, fiindcă nu mai departe decât ieri același PSD a decis să meargă și împotriva opțiunii majorității, care l-a desemnat pe Traian Băsescu președinte pentru 5 ani.
În ambele cazuri, motivația e vagă.
Nimeni nu știe precis de ce Geoană trebuia debarcat, cum nimeni nu știe precis de ce Băsescu ar trebui suspendat.
Pesediștii sunt incapabili să formuleze explicații inteligibile ale acestor decizii.
Dincolo de afirmarea voinței, nu e nimic.
PSD e lipsit, de fapt, de o busolă. În curtea PSD, nu se zărește niciun om de stat. Se văd doar politruci care urăsc.
Ce e mai curios e că PNL s-a așezat la remorca PSD. Cu un aer în egală măsură voios și impetuos.

În comisia PETI a PE, au fost discutate în această dimineață două petiții depuse de Asociația Ad Astra și, respectiv, de dl Sorin Jurcă, de la Fundația Culturală Roșia Montană. Tema: proiectul exploatării aurului.
În intervenția sa, reprezentantul Comisiei Europene a reiterat faptul că decizia de autorizare a proiectului nu poate reveni decât autorităților române. Nici Comisia, nici Parlamentul European nu pot autoriza sau interzice proiectul.
În ceea ce mă privește, am subliniat că toate semnele de îngrijorare exprimate public au fost luate în seamă de autoritățile din România, acesta fiind și motivul pentru care proiectul nu a fost încă demarat.
PSD, prin vocea lui Victor Boștinaru, a profitat de discuție ca să îl atace pe președintele Băsescu. Potrivit dlui Boștinaru, Traian Băsescu nu ar fi trebuit să se pronunțe în vreun fel în chestiunea Roșia Montană, din motive… constituționale. Când toată lumea vorbește, șeful statului trebuie să tacă. Foarte coerent! De fapt, în viziunea pesedistă despre politică, orice ocazie e bună pentru a defăima.

Amicul Lăzăroiu a afirmat ieri că Sorin Oprescu se pregătește să reprezinte PSD la alegerile pentru Cotroceni din 2014.
Nu exclud această variantă. PSD a avut mereu un candidat propriu la prezidențiale.
Zvonul candidaturii lui Oprescu e cultivat în ultima vreme cu insistență, inclusiv în mediile diplomatice de la București. Nu știu dacă el însuși sau altcineva e la originea zvonului.
Aș adăuga însă două lucruri.
În primul rând, nu trebuie uitat că Oprescu a candidat deja în 2009. Scorul său a fost foarte modest, situându-l pe locul 6, după T.Băsescu, M.Geoană, C.Antonescu, dar și C.V. Tudor și K.Hunor.
În al doilea rând, e evident că miza lui Oprescu e deocamdată recâștigarea Bucureștiului la anul. Regret faptul că în PDL nu avem încă un candidat care să îi fie opus. Nu la prezidențiale, ci la Primărie!

Gândiiţi-vă că mâine
- PNL ar fi condus de Radu Câmpeanu,
- PSD l-ar avea la cârmă pe Ion Iliescu, iar în planul doi pe Adrian Năstase
- PDL l-ar avea şef pe Petre Roman
- PUNR ar exista încă sub bagheta lui Funar şi
- PRM s-ar pregăti să obţină o cincime din voturile cetăţenilor români.
Într-o asemenea ipoteză, faptul că la PNŢCD s-ar afla în frunte Victor Ciorbea nu ar părea straniu.
Deşi suntem în 2011, premierul din 1996-1998 e tot ceea ce a putut oferi un partid care e, de altfel, membru al PPE.
Trist.