A trecut aproape neobservată o declarație a lui Titus Corlățean făcută pentru România liberă de ieri. Întrebat dacă la alegerile din toamnă USL va folosi principiul parității, senatorul PSD a răspuns: “Paritatea a fost stabilită pentru alegerile locale. La parlamentare, plecăm de la o realitate obiectivă: sunt mai mulți parlamentari PSD aleși la ultimele alegeri decât parlamentari PNL, iar pe locurile disponibile vom construi împreună în funcție de alegerile locale”.
Declarația e suprinzătoare, deoarece T.Corlățean pare să ignore conținutul paragrafului 5.3.1. din Protocolul USL, paragraf referitor la alegerile parlamentare: “Fiecare parte componentă a Alianţei va desemna un număr egal de candidaţi la nivel naţional”.
E cert că declarația lui Corlățean traduce o stare de nemulțumire în rândul pesediștilor. Pentru a înțelege fenomenul, e bine să ne raportăm la câteva cifre.
Să pornim de la ipoteza că numărul parlamentarilor rămâne același și că USL face în noiembrie scorul mult-sperat de 52%. Asta ar însemna 164 de locuri la Cameră. Dacă ele ar fi obținute în sistemul parității absolute, și PSD și PNL ar avea câte 82 de mandate. Pentru pesediști, asta ar reprezenta o pierdere nu numai în raport cu cifra din 2008 (PSD având atunci, înainte de hemoragia UNPR, 114 deputați), dar și în raport cu efectivele de azi, când PSD mai are doar 89 de aleși în camera inferioară. În schimb, PNL ar avea cu mult peste nivelul din 2008 (când a reușit să trimită în Cameră 65 de deputați), ca și peste cel actual (peneliștii fiind 57, după ce grupul parlamentar a pierdut 13 și a câștigat 5). Un calcul similar făcut pentru Senat și pornind tot de la ipoteza unei victorii cu 52% ne arată că PSD ar avea cu 6 deputați mai puțin decât în prezent, iar PNL cu 11 mai mult.
Întrebările firești sunt următoarele:
Oare pesediștii au aflat abia acum că sistemul parității va avantaja net PNL și va dezavantaja net PSD?
Useliștii vor renegocia oare 5.3.1. sau declarația lui Corlățean e numai o amenințare?
O altă ipoteză e aceea că entuziasmul mariajului a fost atât de amețitor încât PSD a crezut că USL va trece cu mult peste 60%, așa încât, deși avantajul PNL ar fi mai mare, PSD nu ar pierde nimic în raport cu prezentul. Sau, dimpotrivă, partenerii au mimat încrederea, căutând, de fapt, să se șantajeze după ce alianța e încheiată?
Cine știe răspunsul la aceste întrebări e bine plasat pentru a anticipa ce guvern vom avea la toamnă.

Nici PNL, nici PSD nu vor introduce în statutele lor politice interdicția de a colabora cu PDL după alegeri. Anunțul trebuie citit luând în seamă prevederile Protocolului USL. Acesta conține, ce-i drept, la punctul 8.9. propoziția: “este interzisă negocierea cu PDL pentru formarea majorității parlamentare”. Atât și nimic în plus. Pe de altă parte, același Protocol nu prevede formarea unui singur grup parlamentar, al USL, ci sugerează că PSD și, respectiv PNL+PC vor avea fiecare câte un grup, acestea urmând să colaboreze.
Ce să fie atunci insistența cu care – mai întâi PNL, apoi și PSD – au subliniat că nu e nevoie ca interdicția colaborării cu PDL să fie explicit indicată în actele fundamentale?
Malițioșii cred că PSD și PNL se suspectează reciproc, după ce Traian Băsescu a lăsat să se înțeleagă că va aplica à la lettre textul Constituției care îi cere să cheme la negocieri pentru formarea guvernului partide, nu alianțe. Un statut te poate aservi, un protocol e mai slab. Cel al USL spunea, de altfel, în articolul 9.10 că “sancțiunile pentru încălcarea protocolului se asimilează celor pentru încălcarea statutelor partidelor, decise de fiecare partid în parte, din proprie iniţiativă sau la solicitarea celeilalte părţi”. Cu alte cuvinte: cine încalcă înțelegerea va decide sancțiunile potrivite.
În ceea ce mă privește, consider că gesturile recente ale PSD și PNL vădesc faptul că libertatea este mai puternică decât ura (față de președinte, desigur). Partidele din USL vor să rămână libere și după alegeri. Cum libertatea adversarilor e la fel de însemnată ca și cea a prietenilor, nu pot decât să salut această evoluție a lucrurilor. Cu speranța că ea va aduce și un dram de moderație…

Întâi a spus că dacă se măresc salariile bugetarilor, iar USL vine la putere, ipoteticul său guvern le va tăia.
Două zile mai târziu, a explicat că trebuie totuși mărite salariile.
Azi, când s-a anunțat că salariile vor crește din iunie, același Victor Ponta – pentru că despre el este vorba – a afirmat că mărirea e o minciună electorală.
Din păcate, e imposibil să înțelegi ce vrea liderul PSD…
Iată încă o dovadă a nevoii de dialog politic instituționalizat.
Iar această instituționalizare are loc, o știe toată lumea civilizată, în Parlament.
Declarațiile din legislativ angajează, voturile date acolo decid.
Atâta vreme cât USL va îmbrățișa ideea că politica trebuie făcută în conferințe de presă și în studiouri tv, nu în Parlament, credibilitatea politică a acestei alianțe e zero.

Ziua de ieri ni l-a aratat pe Victor Ponta purtand noua sa masca.
Nu mai e vorba despre Che.
Nici despre “maturul” sau “impecabilul” lider social-democrat, care ar putea readuce stanga la putere.
Nu mai e vorba nici despre ambitiosul ignorant, care s-a aventurat in labirintul relatiilor internationale mizand pe “impecabilul” Titus Corlatean.
De data asta, e vorba despre masca lui Vadim Tudor. Intr-adevar, liderul PRM e cel care a inventat, in istoria recenta a parlamentarismului roman, donarea indemnizatiei de deputat, facand din acest gest o actiune politica. Fara sa realizeze cat de mult coboara in acest fel demnitatea statutului de reprezentant al natiunii. Ponta il copiaza acum, pentru a justifica boicotul legislativului. Daca Vadim era generos, Ponta e, in schimb, martial. Seful PSD nu s-a multumit sa repete gestul poetului de curte, ci a cerut – sub amenintarea excluderii din PSD – ca orice deputat al partidului sa isi cedeze indemnizatia.
Cred ca in acest fel, Ponta incalca articolul din Constitutie care declara ca mandatul imperativ e nul. Dar ce valoare mai are statul de drept pentru niste politicieni ca Ponta si Antonescu, care anunta ca il suspenda pe presedinte daca au majoritatea in Camere, nu daca acesta a incalcat Constitutia?
Daca pentru parintele sau spiritual, Ponta e “micul Titulescu”, pentru mine el e “micul Vadim”.

Ieri, Victor Ponta a făcut două gafe majore.
Prima se referă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. CEDO a stabilit de curând că reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor nu e o problemă de drepturile omului.
De altfel, acest adevăr elementar era deja conținut de jurisdicția Curții. Refuzând să accepte că nu orice lucru dezagreabil ridică o problemă de drepturile omului, Victor Ponta a declarat pentru Hotnews că va continua să încurajeze cetățenii să dea în judecată statul pentru reducerea salariilor cu o pătrime. De ce? Pare cu totul irațional. Nu e posibilă decât o explicație: Ponta mizează pe ignorarea informației despre decizia CEDO și dorește să întrețină contestarea pornind de la această manipulare grotescă.
A doua gafă a venit pe seară. Ponta a fost invitat la TVR și a făcut cu greu față întrebărilor unei jurnaliste. Obișnuit cu atmosfera mai-mult-decât-prietenoasă din studiourile aliatului său Voiculescu, Victor Ponta a acuzat-o de partizanat pe jurnalistă de îndată ce aceasta i-a pus întrebări directe și i-a cerut să argumenteze. Pentru a o intimida, Ponta a susținut că jurnalista e obligată să-l menajeze pentru că e plătită din bugetul public, în timp ce… el nu e. Cum este puțin probabil ca Victor Ponta să nu știe că Parlamentul e susținut de la buget, rămâne o singură ipoteză: deși poate părea surprinzător, nu e exclus ca fruntașul PSD să fi considerat că e îndreptățit să spună – îm ceea ce-l privește – orice, adevărul fiind o chestiune marginală și irelevantă.
Ar exista astfel o legătură între cele două gafe…

Doua treimi din votantii PSD ar dori un candidat al propriului partid la presedintie si doar o treime ar sustine candidatura lui Antonescu. Aceasta e concluzia unui sondaj CURS. Rezultatul e firesc. Pesedistii au avut mereu, din 1990 incoace, un candidat pentru Cotroceni. Iliescu a castigat de trei ori si a pierdut in 1996 in turul al doilea. Nastase si Geoana au pierdut confruntarea finala acum doi, respectiv sase ani. In aceeasi perioada, penelistii au avut rezultate mediocre. Niciunul din candidatii proveniti din PNL nu a reusit sa treaca testul turului intai. Electoratul stie aceste lucruri. Iar cel pesedist e mai sensibil decat al altor partide. Intr-adevar, mandatul 2014-2019 ar fi treilea pe care nu l-ar controla. Iar cine nu ocupa Palatul Cotroceni nu are influenta asupra guvernarii. Penelistii stiu si ei aceste lucruri, dar in acest moment costurile unei despartiri de PSD sunt considerate prea mari.

La prima vedere, Crin Antonescu trebuie să îi plătească drepturi de autor lui Victor Ponta. Într-adevăr, liderul PSD a descris acum câteva luni PDL drept partid fascist. Azi, la dezbaterea moțiunii de urgență, Antonescu a reluat formula.
La drept vorbind, ambii ar trebui să plătească drepturi de autor comuniștilor români. Aceștia sunt cei care, în 1945-1946, pentru a-și denigra adversarii, i-au calificat drept fasciști.
Ponta a completat, de altfel, copia tabloului de acum 70 de ani amenințând că venirea sa la putere va însemna arestarea adversarilor politici. Deocamdată, Antonescu nu a făcut și acest pas suplimentar.
În fine, e regretabil că azi, când se împlinesc 22 de ani de la izbucnirea revoluției anticomuniste în București imaginarul public e asaltat de discursuri împrumutate de la Ana Pauker and co.

Nu credeam că trebuie să revin la Victor Ponta într-un interval mai mic de 24 de ore.
Declarația sa halucinantă despre strângerea a 5,2 milioane de semnături împotriva lui Traian Băsescu – tot atâtea câte a strâns președintele în 2009 – mă obligă să scriu din nou despre liderul social-democrat.
Sunt trei chestiuni de relevat aici.
În primul rând, e vorba despre absența oricărei baze constituționale pentru un demers precum cel propus de V.Ponta. Nu există articol din textul fundamental care să indice dublarea cererii de suspendare cu strângerea de semnături. “Bine, bine”, veți spune, “dar nu e România o țară liberă, în care poți strânge semnături pentru orice?”. Așa e, poți strânge semnături și pentru suspendarea Președintelui, și pentru oprirea polenizării, și pentru călătorii gratuite pe Marte. Problema e să nu introduci o confuzie constituțională, care să lase să se înțeleagă faptul că aceste semnături sunt mai importante decât instituția Parlamentului. Or, Victor Ponta tocmai asta face. Deși în nenumarate rânduri a părut să ia apărarea instituției parlamentare în fața “dictatorului de la Cotroceni”, Ponta nesocotește de fapt camerele. Cultura sa politică e cultura baricadelor, nu a tribunei parlamentare.
În al doilea rând, apelând la strângerea de semnături înainte ca demersul propriu-zis de suspendare să fie lansat, Victor Ponta mărturisește fără să vrea că acțiunea USL nu are la bază vreo încălcare a Constituției, ci doar dorința de a-l disloca pe președintele ales în mod legitim. Liderul pesedist crede probabil că nemulțumirea publicului justifică nesocotirea mecanismului indicat de Constituție.
În al treilea rând, e vorba despre un anumit stil politic. Într-adevăr, nu trece o săptămână fără înregistrarea unei noi amenințări cu suspendarea. E un anunț cu repetiție. Această repetiție mecanică erodează încrederea, cu atât mai mult cu cât ceea ce pare mai important e punerea în scenă și nu actul propriu-zis. Acest stil politic generează radicalism. După alegerile viitoare, va fi nevoie – așa cum s-a întâmplat din 1992 încoace – de dialog politic pentru a constitui o majoritate și un guvern. Președintele va fi implicat în acest dialog. A repeta zilnic că el trebuie suspendat nu e o premisă bună pentru discuții raționale despre guvernare.
Baricadele nu fac guverne.

După ce l-a invitat pe Adrian Severin să vorbească despre corupție la Fundația pe care a creat-o, Adrian Năstase folosește raportul Institutului creat de Severin, pentru a defini poziția sa în PSD.
E vorba, într-adevăr, de două gesturi semnificative.
Discursul lui Severin – sunt corupt doar dacă eu mă simt așa – arată dispreț față de instituții. Nu contează ce spune justiția, ci ceea ce spun eu. A fost politica lui Năstase față de justiție alta în vremea guvernării sale? Tratează fostul premier justiția altfel decât Severin?
Pe de altă parte, Institutul lui Severin căuta de multă vreme un moment și o cale pentru a-și plasa punctul de vedere despre politica din România. Năstase i-a creat un culoar, după care a început să se hrănească din el. Deunăzi, a făcut, ca într-un seminar, exerciții de interpretare, pentru ca presa să preia ceea ce trebuie.
După debarcarea lui Geoană, PSD a alimentat de cuplul Năstase-Severin. Din două, una: ori Ponta nu vede, ori vede, dar e prea slab ca să poată face ceva.

Acum câteva săptămâni, Partidul Popular Europen a decis să organizeze viitorul său congres la București. În compensație, socialiștii europeni au hotărât deunăzi să țină reuniunea lor de la anul tot în capitala României.
E un lucru bun, o recunoaștere a apartenenței noastre la spațiul politic european. Faptul că în România au loc alegeri în 2012 a contat, de bună seamă, în deciziile luate.
Socialiștii vor face campanie pentru PSD (oare și pentru PNL?), așa cum PPE va sprijini PDL. S-a mai întâmplat până acum și în alte țări, se va mai întâmpla și după 2012.
Ar fi bine ca românii să aducă în asemenea întruniri contribuții care să nu fie doar de ordin logistic. Pe scurt: n-ar fi rău ca mintea să fie și ea pusă la contribuție.
Mă tem că, din această perspectivă, Victor Ponta a început prost pregătirile.
Pentru a colora anunțul fericitului eveniment socialist, Victor Ponta… îmi face un portret! În acest scop, liderul PSD combină unele dintre puținele referințe politice care îi sunt probabil la îndemână (“Lenin în Elveția”, plus numele șefimii socialiste de azi) cu expresii jignitoare (să fie influența lui Vanghelie?), ca și cu câteva speranțe electorale.
Fruntașul socialist crede că acest amalgam e suficient pentru a lansa o polemică. Mă tem că îl voi dezamăgi pe Victor Ponta.
Polemica presupune ceva mai mult.
Câteva idei.
Măcar una.
Pentru a intra într-o confruntare de idei, nu e de ajuns să spui că “va câștiga partidul X” sau că “Y e dictator” sau că “un intelectual e bun doar dacă îl aplaudă pe Adrian Năstase”.
În urmă cu câteva luni, l-am provocat la dialog pe Victor Ponta pe tema constituționalizării deficitului bugetar, o chestiune politică la ordinea zilei în Europa, y compris printre socialiștii săi dragi.
Nu mi-a răspuns nici până în ziua de azi.
Mai fac un efort acum, dar adaug și o altă întrebare celei deja puse. E mai simplă decât prima. Despre ce e vorba?
Victor Ponta îmi reproșează că am aplaudat victorille familiei politice din care face parte PDL, notând eșecurile stângii. Constatările mele au fost seci. Am descris slăbiciunile lui Papandreu văzute de o lume întreagă, am constatat, pe de altă parte, că socialiștii lui Zapatero au realizat cel mai slab scor din istoria recentă a stângii spaniole.
Papandreu și Zapatero erau două dintre icoanele lui Victor Ponta. Li s-a închinat până în ultima clipă. Le-a făcut, pemtru uzul publicului românesc, portrete mai mult decât elogioase. Flerul lui Ponta seamănă cu cel al mentorului său, Adrian Năstase, cel care se grăbea să semneze un Tratat cu URSS în anul în care Imperiul sovietic își dădea duhul. Ponta vede mari bărbați de stat în figuri devenite sinistre pentru propriile lor electorate.
De altfel, după eșecul lui Zapatero în Spania, Rasmussen a anunțat că va abandona șefia socialiștilor europeni.
Victor Ponta a anunțat și el săptămâna trecută că demisionează. Dar nu pentru motivul invocat de Rasmussen, ci doar dacă suspendarea lui Traian Băsescu nu va fi confirmată de cetățeni la urne. Pariul e anulat dacă USL renunță la suspendare sau dacă ratează reunirea unei majorități anti-prezidențiale.
Iată de ce eu cred că Ponta trebuie să aibă mai mult curaj.
I-aș propune să reformuleze pariul cu cetățenii și să demisioneze dacă USL nu reușește să îl suspende pe președinte.
Sunt convins că pesediștii îi vor fi recunoscători. I-ar scuti astfel de efortul depus în debarcările lui Iliescu, Năstase sau Geoană.