În grupul PPE am discutat azi textul unei rezoluții referitoare la concluziile Consiliului informal din 30 ianuarie. Textul cuprinde principalele puncte susținute de colegii din PE care au participat la negocierea Tratatului interguvernamental. Cel mai important punct pentru România e obținerea recunoașterii dreptului țărilor din afara zonei euro de a participa la acele Eurosummit-uri care vor avea pe agendă competitivitatea, arhitectura globală a zonei euro și regulile aplicabile acestei zone. Nu pot fi, în schimb, de acord cu un paragraf al rezoluției care evocă introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare “la nivel european”. Nu numai pentru că – așa cum am mai scris aici – o asemenea taxă ar obliga capitalurile să se refugieze în afara Europei, dar și pentru că expresia “la nivel european” e ambiguă: sunt vizate toate cele 27 de state membre? Sau cele 25 care au anunțat că semnează Tratatul? Sau cele 17 din zona euro?

După alegerea președintelui PE, în ultimele două zile au fost aleși vicepreședinții Parlamentului și chestorii. În privința vicepreședinților, a fost nevoie de trei tururi de scrutin, întrucât niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea. Spre deosebire de poziția de președinte, în acest caz nu funcționează înțelegerile dintre PPE și socialiști. Tot în aceste zile se aleg coordonatorii și vice-coordonatorii grupurilor politice din diverse comisii. Aceștia sunt un fel de lideri de grup, cu diferența că sunt desemnați pentru fiecare comisie în parte. Am fost confirmat în poziția de vice-coordonator al comisiei de afaceri externe, coordonator fiind colegul meu spaniol Ignacio Salafranca.

În această seară, în plenul Parlamentului au fost anunțați candidații la postul de președinte al PE, mandatul lui Jerzy Buzek încheindu-se după doi ani și jumătate.
Sunt trei candidați în competiție: socialistul german Martin Schulz, britanicul Nirj Deva din grupul conservator și Diana Wallis, liberal-democrată din Marea Britanie.
Voi vota cu Diana Wallis. Voi încălca astfel consemnul de vot din cadrul grupului PPE, care a cerut susținere pentru Schulz. Nu pot sprijini un socialist. Cu atât mai puțin unul care a susținut, la cererea amicilor săi din România, suspendarea președintelui Băsescu în 2007.
UPDATE: La scrutinul de azi, di cele 670 de voturi valide, Deva a obținut 142, Wallis – 141, iar Schulz – 387. Ultimul a devenit astfel președintele PE pentru a doua parte a mandatului 2009-2014. Acum doi ani și jumătate, Buzek obținuse 555 din cele 644 de voturi valide.

În ultimele zile, am avut – la Paris și la Bruxelles – mai multe întâlniri cu ambasadori ai țărilor din bazinul mediteraneean, împreună cu diplomați din țările occidentale, ca și cu colegi din PPE.
În miezul dialogului s-a aflat situația din Europa și respectiv din vecinătatea sa sudică.
Din discuții a reieșit destul de clar că există în acest moment două frici majore. Prima este legată de ceea ce multă lume numește Primăvara arabă. Nu e o expresie acceptată peste tot. În Israel, dar și într-o țară precum Algeria, răsturnările de regim din nordul Africii sunt privite cu multă reținere, fie pentru că sunt văzute ca o amenințare la stabilitatea regiunii, fie pentru că referințele la evoluții similare din anii 90 produc mai degrabă panică decât speranță. Dincolo de diferențele de percepție, există totuși o teamă comună. E teama că islamul politic și democrația nu pot conviețui. Nu mai e vorba despre o ficțiune. Fiindcă la Tunis și Rabat, iar mâine – foarte probabil – în Egipt și Libia – guvernele sunt dirijate de forțe politice care se revendică de la islamul politic și își spun moderate.
A doua teamă privește Europa. Ea e răspândită nu doar pe “bătrânul continent” sau în America și Asia, ci și în toate țările din jurul Mediteranei. E teama că actuala criză economică din UE va duce la o criză politică majoră. Frica de colaps, de haos, de conflict. Cu alte cuvinte: nu numai modelul economic european e pus sub semnul întrebării, ci și modelul politic dezvoltat de o jumătate de secol încoace.
Aceste două frici se întâlnesc. Unii spun că ele se alimentează reciproc. Cel mai interesant ar fi să descoperim că au și cauze comune.
Anul viitor va fi foarte important. El ne va arăta dacă, pe de o parte, guverne care se revendică de la o identitate islamică pot fi moderate ;i, pe de altă parte, dacă guverne care se revendicau până de curând de la o identitate europeană vor ști să o reinventeze.
Ieri, Nicolas Sarkozy a formulat un răspuns electoral la o parte din aceste probleme. Azi e așteptat răspunsul Angelei Merkel.

Spațiul nostru public suferă.
Limba de lemn îl domină atât de autoritar încât îngroapă orice idee înrădăcinată care ar vrea să respire aerul tare al libertății.
Pe de altă parte, pasiunile sunt atât de aprige încât cenzurează orice idee nouă.
Existența acestor obstacole nu trebuie să ne sperie.
Așa se întâmplă în momentele de criză. Frica, indecizia, ignoranța blochează.
Avem însă în orice moment posibilitatea de a propune idei noi sau de a relua idei vechi, sănătoase.
Cinci idei liberale mi se par foarte utile.
Prima e aceea că politicienii slujesc cetățeanul, nu statul. E un adevăr banal, dar care e uitat. Cum partidele sunt cartelizate, gândul lor se îndreaptă spre stat – cel care le furnizează resursele – nu spre cetățean, cel care e chemat să le dea doar voturile. Uneori, în condiții dintre cele mai penibile.
A doua idee e la fel de simplă. Sectorul privat și cel public au o demnitate egală. Altfel spus: e greșit și să crezi că doar sectorul public merită atenție, și să optezi pentru privat în defavoarea publicului.
A treia idee e legată de economie. Scopul ultim al politicilor trebuie să fie creșterea economică, nu diminuarea deficitului public. Orice politică redusă la grija pentru deficit se poate vădi stearpă, pentru că poate fi practicată – pe termen lung – în condiții de recesiune. E tot ce poate fi mai nesănătos, și pentru sectorul privat, și pentru cel public.
A patra idee liberală privește funcția esențială a statului, și anume protecția “vieții, bunurilor și libertăților” individuale. Statul trebuie să producă protecție, de la previzibilitatea de care au nevoie actorii economici la compasiunea pentru actorii ne-economici lipsiți de resurse. Doar ignoranții pot crede că, în fața crizei, statul trebuie să demisioneze. Lumea modernă e străns legată de rafinarea modalităților protecției.
În fine, a cincea idee e moderația, care poate susține capacitatea de a discuta cu ceilalți parteneri politici. Moderația e soluția ieșirii din izolare.
În ciuda faptului că aceste cinci idei au rodit în multe locuri, ele nu sunt practicate de (aproape) nimeni în România anului 2011.
Sunt preferate extremele, populismele de stânga și de dreapta, exagerările, negarea radicală a opțiunilor de ieri în favoarea unui “viitor luminos”.
Ieșirea din criză și momentul post-criză nu vor putea fi gestionate cu asemenea atitudini.
PDL poate asuma cele cinci idei în cadrul unei platforme distincte. Dacă nu o va face, atunci el nu va cuprinde o parte esențială a dreptei. E chiar partea care a fost abandonată de PNL atunci când acest partid a ales să se arunce în brațele stângii.
Altfel spus, e eronat să crezi – cum susținea deunăzi un sociolog din ce în ce mai angajat, dar fără de partid – că, dat fiind că vine un an electoral, PDL se îndreaptă inevitabil spre centru, impunând nevoia unei noi formațiuni care să fie situate la dreapta partidului de guvernământ.
Loc la dreapta PDL nu e decât pentru formațiuni ultra-conservatoare, y compris pentru fundamentaliști religioși. Mă tem că acest loc nu reprezintă azi mai mult de 3-4 procente, adică mai puțin decât actualul prag electoral.
E, în schimb, loc pentru o politică liberală veritabilă, articulată, așa cum s-a întâmplat mereu în momente de criză, în jurul ideilor descrise mai sus, pe care le reiau aici pe scurt:
- politica pentru cetățean, nu pentru stat
- egala demnitate a sectorului privat și a celui public
- creșterea economică e mai importantă decât scăderea artificială a deficitului
- statul protejează, nu demisionează
- moderația, ca instrument de dialog.
La o privire atentâ, toate aceste idei fac astăzi parte din tabloul de valori comune ale familiei PPE, care a interiorizat vechea tradiție liberală a continentului.

În ședința grupului PPE din această dimineață, deputați din Germania și Franța au anunțat că susțin în continuare aderarea în trepte a României și a Bulgariei la spațiul Schengen. Colegii din Olanda și Finlanda au tăcut.

Azi, am vorbit în plen pe marginea situației din Libia: intervenția va putea fi urmărită în zilele următoare pe site-ul Parlamentului, unde sunt reproduse – în formă scrisă și video – toate discursurile deputaților. Ceva mai devreme, după prima parte a ședinței de votare de la prânz, deputații europeni au comemorat victimele masacrului din Norvegia din iulie. Dincolo de consensul referitor la condamnarea violenței, am remarcat două atitudini foarte diferite la cei care au luat cuvântul. Prima care mi-a atras atenția a fost eleganța liderului socialist Martin Schulz, care a menționat în speech-ul său mesajul pe care i l-a trimis în acele zile un coleg din PPE, italianul Mario Mauro: acesta îi spunea “resimt atacul din Norvegia ca un atac îndreptat și împotriva mea”. A doua atitudine am identificat-o la Daniel Cohn-Bendit: în intervenția sa despre Norvegia, liderul ecologist l-a atacat pe Jean-Marie Le Pen, ca purtător exemplar al mesajului intolerant, care a condus la gestul lui Breivik.
Tot astăzi, am avut o întâlnire cu doi diplomați egipteni, pentru a discuta despre relațiile noilor autorități de la Cairo cu Israelul și cu Turcia, am evocat în grupul de lucru DEVE al familiei mele politice situația unui raport de care m-am ocupat în ultimele săptămâni și care va trebui votat săptămâna viitoare, iar seara am prezidat reuniunea grupului PPE care pregătește intervențiile de mâine despre situația drepturilor omului, un subiect aflat pe agenda fiecărei sesiuni plenare.

Acesta e numele viitorului premier portughez.
După înfrângerea stângii socialiste, Portugalia devine a 17-a țară membră a UE cu un guvern PPE.
Socialiștii au susținut până în ultimul moment că ajutorul extern ar fi putut să fie evitat.
Cam ăsta e și punctul de vedere al socialiștilor de la noi, din USL.
În Portugalia, publicul nu i-a crezut.

Joseph Daul, președintele grupului PPE din Parlamentul European, a precizat în această seară, într-un comunicat de presă, că grupul politic pe care îl conduce nu e implicat în organizarea recepției anunțate de trei membri UDMR ai PE, cu ocazia deschiderii unei reprezentanțe a Ținutului Secuiesc la Bruxelles.

Ales, după scrutinul din Irlanda din 25 februarie, Taoiseach (prim-ministru), Enda Kenny a devenit cel de-al 15-lea premier PPE din statele membre ale Uniunii.
Dominația PPE asupra politicii europene e astfel consolidată.
Felul în care vor gestiona criza guvernele din familia PPE va influența definiția dreptei.
Inclusiv în România.
Dacă PDL va eșua, pesediștii vor exploata situația folosind termenii stângii, în vreme ce peneliștii se vor repoziționa la dreapta, pentru a trage folos și ei dintr-o asemenea nereușită.