A schimba numele PDL în Partidul Popular ar fi o eroare.
Motivele sunt mai multe.
În primul rând, renunţarea la numele “liberal” ar lăsa liber un culoar pentru PNL. Iar în România respectul pentru statul de drept, susţinerea libertăţii economice şi aspiraţiile democratice sunt asociate cu numele “liberal”, nu cu altul. Dacă vrem să acoperim întreaga dreaptă, atunci trebuie să ne asumăm valorile liberale sub acest nume, nu sub un altul. De altfel, atâta vreme cât PNL a refuzat mâna întinsă din 2007 încoace este clar că singura soluţie care ne-a rămas e confruntarea. Unificarea s-a vădit imposibilă, aşa că trebuie să recurgem la competiţie.
În al doilea rând, adoptarea numelui popular ar însemna renunţarea la identitatea democrată, care pentru mulţi dintre membrii PDL, cei proveniţi din PD, e esenţială. E vorba, în fond, despre confruntarea cu Iliescu, care a durat din 1992 până astăzi, într-o variantă diferită de cea definită de partidele istorice.
În al treilea rând, a prelua în denumirea partidului termenul “popular” doar pentru că acesta apare în numele european al familiei noastre politice ar fi un gest inutil. Europenizarea partidului ţine de practici şi viziune, nu de modificări superficiale. Să nu uităm, de altfel, că regimurile europene sunt în egală măsură liberale şi democratice. Numele PDL nu e decât un concentrat de europenizare. Trebuie doar să îi dăm mai multă substanţă decât în prezent, nu să ne mulţumim cu o etichetă.
Pe scurt, a menţine numele PDL înseamnă a asuma confruntarea directă cu peneliştii, a continua opoziţia faţă de Iliescu şi a miza pe o europenizare de fond, nu pe una de formă.