De mai multe zile, presa dezbate un proiect de lege care adună interdicţii de tot felul, de la orarul pentru muzica din stabilimentele publice la tipul de obiecte aflate în maşina personală.
Proiectul a fost formulat de un grup de pesedişti.
Victor Ponta a fost întrebat aseară, într-o emisiune a Antenei 3, ce opinie are despre proiect.
Fruntaşul socialiştilor liberali (sau al liberalilor socialişti?) nu numai că nu avea nicio opinie, dar a mărturisit candid că nu are habar de proiectul depus de colegii săi.
Din două, una: ori PSD nu are un mecanism de validare politică a proiectelor legislative, ori Victor Ponta e la fel de absent ca şi Crin Antonescu din Parlament.

În aceeaşi zi în care îşi arăta indignarea faţă de felul în care vorbesc S.O.Vântu şi S. Ghiţă – “dacă ăsta este nivelul celor care fac media sau conduc media, avem o mare problemă” – Victor Ponta a rostit un alt discurs în care spunea: “Nu ştiu dacă acel candidat este beţiv. Dacă e beţiv, e bun de preşedintele României. Dacă are şi o iubită blondă, înseamnă că e şi mai bun”.
E imposibil de descoperit vreo diferenţă de stil între discursul ţinut de liderul pesedist şi cel denunţat de către el.
Sub autoritatea lui Ponta, stânga a devenit mai vulgară decât gazetele patronate de Vadim Tudor.

Dacă astăzi una din organizațiile tale se aliază cu PRM, iar peste o săptămână o alta face un pact cu UDMR, ai o problemă.
Nu o problemă de doctrină, ci una de orientare elementară.
Doctrina nu are relevanță aici, cum nu are relevanță în general atunci când e vorba despre opoziția din România.
Într-adevăr, e ușor de remarcat că nici Ponta, nici Antonescu nu pot beneficia până la alegeri decât de pe urma sporirii confuziei politice, așa că nu le pasă de natura soluțiilor pe care le-ar propune dacă, prin absurd, ar ajunge să guverneze împreună.
Când ești în opoziție, poți să trăiești fără o soluție, dar ai totuși nevoie de o busolă.
Pentru că nu poți merge simultan și spre Nord și spre Sud, și la dreapta și la stânga.
Alianțele încheiate pe plan local de USL cu UDMR la Bihor și cu PRIM la Ilfov vădesc derută și slăbiciune organizațională.
Nu orice oportunism local e o oportunitate – iată ce ar fi trebuit să știe Ponta și Antonescu.
Sincer să fiu, nu-mi pare rău că n-au aflat acest lucru simplu.

Acum câteva zile, scriam aici despre legătura profundă dintre Victor Ponta și Adrian Năstase.
O confirmă chiar șeful PSD, care, în bilanțul făcut la un an de la alegerea sa în fruntea PSD, indică drept “obiectiv realizat” reinventarea lui Adrian Năstase.
Născocit de fostul premier, Victor Ponta – de îndată ce a ajuns șef – l-a readus în prim-planul vieții publice pe cel mai celebru nepot al distinsei mătuși Tamara.
Idolul său îi inspiră și ambițiile: într-adevăr, actualul lider PSD vizează funcția de prim-ministru.
Numai că, până în 2014, desemnarea sa nu depinde de Adrian Năstase, ci de Traian Băsescu.
Care a anunțat deja că nu va numi la Palatul Victoria o persoană care face presiuni politice asupra justiției.
În replică, în bilanțul său, Ponta descrie episodul Nicolescu ca o manifestare a solidarității pesediste și nicidecum ca o presiune asupra judecătorilor.
Replica e o nouă probă a înrudirii spirituale a lui Ponta cu mentorul său.
Într-adevăr, incapacitatea de a depăși lectura partizană atunci când e vorba despre instituțiile statului e contribuția lui Năstase la istoria PSD.

Puteţi indica vreo diferenţă între discursul lui Victor Ponta şi cel al lui Adrian Năstase?
Între stilul politic al fostului premier şi cel al fruntaşului PSD de azi?
Eu mă străduiesc să identific măcar o deosebire de substanţă şi nu găsesc nimic.
În schimb, sar în ochi asemănările: ifosele social-democrate, vanitatea, pasiunea pentru lux, agresivitatea şi discursul preţios.
Poate că mă înşel, dar nu cred să fi existat în România post-decembristă o clonare politică mai reuşită decât cea din PSD.

Ghipsul lui Victor Atanasie Stănculescu e refolosit. Până în zilele noastre.
Ultimii doi utilizatori sunt Crin Antonescu și Victor Ponta.
I-am văzut aseară, când, pentru două ore, s-au transformat în pseudo-comentatori ai postului RTV.
Cei doi justificau faptul că, ajutată de medicină, politica poate și – la limită – trebuie să blocheze dreptatea, curajul și demnitatea.
Cine nu trișează nu are loc în politică – iată principiul moral al cuplului Ponta-Antonescu!
Alături de doctori, erau convocați, pentru a afirma sus și tare acest principiu, prietenii unui baron local arestat, militanți de partid și ziariști. Toți foloseau, de fapt, cu cinism accidentul medical al președintelui CJ Argeș, pentru a-și apăra viziunea despre politică.
Rețeta e însă a lui Victor Atanasie Stănculescu. Ghipsul lui a fost preluat de toți cei care – direct sau indirect – s-au simțit deasupra legii, indiferent de regim și indiferent de partidul din care proveneau.
Mai trebuie spus că Ponta și Antonescu semănau până la identificare.
Alianța e gata!
Cred că nici nu mai trebuie să caute un semn electoral, încercând să combine trandafirii și săgeata.
Pot folosi desenul unui picior în ghips.
Am impresia că ghipsul e și materialul pe care îl căuta Adrian Năstase atunci când spunea că adversarii lui Traian Băsescu nu trebuie să fie un “partid de mămăligă”.

Proza politică produsă de Victor Ponta are o calitate îndoielnică.
E regretabil că social-democrația se diluează într-o compunere cu draci & drăcușori.
Rămâne ca electoratul să spună dacă acceptă o asemenea degradare.
Eu sper că nu se va întâmpla așa ceva.
Ceea ce e inacceptabil este însă faptul că Victor Ponta strecoară în discursul său un îndemn explicit la violență.
“Să-l pocnim pe unde-l prindem!”, cere președintele PSD oricărui cetățean care l-ar întâlni pe Președinte.
Victor Ponta nu știe oare că democrația și apelul la violență sunt incompatibile?
Liderul PSD spunea că a fost în Piața Universității în 1990.
Citind apelul său, încep să cred că a ajuns acolo pentru a aplauda mineriada, nu pentru a cinsti libertatea și non-violența.
UPDATE: Cu sprijinul aceluiași Ponta, Mircea Geoană a obținut ceea ce scriam acum câteva zile că și-a dorit, și anume să devină victima propriului său partid. După ce n-a mai fost bun de șef la PSD, rămânând însă președinte la Senat, iată că Mircea Geoană nu mai e tolerat nici măcar ca simplu membru în organizație, dar merită încrederea fostului său partid pentru a doua poziție în stat! În versiunea social-democrată, inspirată de teama de draci și drăcușori, politica devine cu adevărat coerentă, generoasă și atrăgătoare…

La un an de la pierderea alegerilor, Mircea Geoană s-a decis să spună în gura mare că Victor Ponta e fie mai naiv, fie mai necinstit decât el.
De fapt, Mircea Geoană caută să cumpere bunăvoința publicului, pentru că ține să-și păstreze poziția de la Senat și simte că sprijinul de care se bucură e tot mai firav.
Pentru atingerea acestui scop, el nu economisește niciun mijloc.
Altfel, dintr-o perspectivă rațională, e cu totul și cu totul deplasat să rememorezi cu atâta fast eșecul.
Mai ales în condițiile în care – pentru câteva ore – eșecul a părut să fie o victorie…
PSD va reacționa probabil așa cum își dorește Mircea Geoană s-o facă: îl va transforma într-o victimă.
Una la fel de artificială ca și bucuria “președintelui de o noapte” de acum un an.
O altă variantă nu cred că există.

Victor Ponta a fost miercuri la Strasbourg.
Fruntașul pesedist a participat la o reuniune a grupului socialist din PE, în cadrul căreia a cerut ca accesul României în Schengen să fie blocat.
Trebuie știut că în acest moment nu există impedimente tehnice pentru ca România să acceadă în Schengen.
Totul a devenit politic.
Intervenția dlui Ponta în fața amicilor săi socialiști trebuie și ea judecată din această perspectivă.
Care sunt motivele care îl împing pe domnul Ponta să ceară socialiștilor din Europa să blocheze accesul concetățenilor săi în spațiul Schengen?
Să fie oare din cauza neputinței PSD de a dărâma guvernul? Să fie PSD atât de slab încât să aibă nevoie de ajutorul socialiștilor europeni pentru a putea bifa în primăvară o nereușită a guvernului? Dar oare pesediștii nu realizează că un eșec în privința dosarului Schengen e o povară pentru cetățeni?
Faptul că Victor Ponta nu vrea ca românii să intre în Schengen e o eroare grosolană.
În schimb, faptul că liderul socialiștilor europeni, dl Martin Schulz, îl felicită pentru acest gest și declară că speră ca Ponta să fie în viitor premier vădește cât de rău poate face în continuare socialismul românilor.
UPDATE
Realizând probabil enormitatea gafei comise, Victor Ponta caută să diminueze efectul declarației mele, recurgând la calomnie și amestecând în această discuție… intenția mea de a candida pentru București! Precizez că mărturiile deputaților prezenți (inclusiv de la PSD), ca și declarația acordată de Ponta agenției Mediafax vădesc foarte clar intenția liderului socialist. V.Ponta s-a auto-invitat în grupul socialist, pentru a obține sprijinul politic al domnilor Schulz și Svoboda, care au fost extrem de încântați că au găsit în fine un deputat român care să le susțină opoziția față de intrarea României în Schengen. Schulz a făcut publică poziția sa săptămâna trecută, când a fost și citat de presa română. Atât deputații socialiști bulgari, cât și unii dintre pesediști au fost nemulțumiți de atitudinea lui V. Ponta, deoarece, indiferent de grupul politic, românii și bulgarii din PE susțin intrarea celor două țări în Schengen. Sunt convins de altfel că niciunul dintre foștii lideri ai PSD – Iliescu, Năstase sau Geoană – nu ar fi comis o asemenea gafă. Mă aștept ca reacțiile lor față de poziția junelui Ponta să nu fie tocmai prietenoase. Ar fi important ca, după ce îl muștruluiesc, să îi explice cum și ce se vorbește când nu mai ești la raliu, ci în politica europeană.

“Evident că talentul pentru literatură al domnului Preda s-a văzut zilele acestea pe bloguri”, a spus Gheorghe Flutur ieri, conform Evenimentului zilei.
Am ezitat mult înainte de a scrie o replică, dar m-am hotărât până la urmă să o redactez.
Nu voi insista asupra nevoii ca domnul purtător de cuvânt al PDL să se informeze înainte de a face o declarație. Dacă ar fi făcut-o, ar fi aflat că jurnaliștii îl chestionau în privința unui interviu pe care-l acordasem unei gazete centrale, nu în privința unei postări pe blog. Dar nu e prima dată când Gheorghe Flutur improvizează.
Nu voi insista nici asupra perspectivei pe care dl Flutur o are referitor la bloguri. Atât el, cât și alți politicieni refuză să înțeleagă faptul că blogul e un mijloc. Miza e libertatea de expresie, nu instrumentul care o poartă. E adevărat, apoi, că a scrie comentarii pe blog e ceva mai complicat decât a scrie cu oi pe dealuri…
Motivul pentru care m-am decis să elaborez o replică (pe blog!) e însă cu totul altul.
Am simțit că trebuie să reacționez pentru… a lua apărarea literaturii.
E atâta dispreț în replica dlui Flutur la adresa literaturii încât îmi e greu să mă abțin să precizez public că eu nu împărtășesc această atitudine.
O spun cu atât mai apăsat cu cât de curând un alt politician a găsit cu cale să atace un mare om de litere și, prin el, literatura.
Mă gândesc la dl Ponta de la PSD, care și-a îngăduit să îl trateze pe Mircea Cărtărescu într-un mod inacceptabil, făcând din opinia scriitorului un delict. Nu repet aici cuvintele odioase pe care le-a rostit junele fruntaș socialist la adresa celui mai citit scriitor român. Ele au murdărit spațiul public.
Flutur și Ponta au ceva în comun.
Ei nu înțeleg că literatura e importantă pentru o societate și că scriitorii trebuie protejați de umorile noastre politice.
Niciun om politic nu va câștiga respectul semenilor dacă disprețuiește literatura și îi urăște pe scriitori.
O spune cineva care nu a pretins niciodată că ar avea talent literar…