În ziua în care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională decizia premierului Ponta de a retrage finanțările pentru arierate și co-finanțările proiectelor UE care fuseseră aprobate de MRU, Iulia Motoc, judecător la CCR, explică într-un articol de pe contributors.ro de ce restrângerea competențelor unei Curți constituționale e considerată pe plan internațional o măsură anti-democratică:
“Restrângerea competențelor Curților Constituționale este considerată ca fiind o sancțiune la hotărârile Curții Constituționale respective ce au fost în dezacord cu decizii sau poziții politice. Acesta ar fi un mod în care puterea politică indică judecătorilor Curților Constituționale că în momentul în care în cadrul unei competențe stabilite a Curții Constituționale, Curtea adoptă decizii care deranjează puterea politică, competențele în acel domeniu pot fi anihilate. Este rațiunea pentru care orice restrângere a competențelor Curții Constituționale este considerată ca fiind o măsură antidemocratică”.
Cred că recenta inițiativă a fostului pedelist Georgică Severin, azi pesedist, și a penelistului Cornel Pieptea de a diminua prerogativele CCR trebuie văzută din perspectiva descrisă de Iulia Motoc. Reamintesc că proiectul celor doi useliști a fost lansat simultan cu un altul, și anume cu proiectul modificării legii referendumului privind demiterea Președintelui, o lege care traduce, de altfel, dispozițiile constituționale referitoare la alegerea președintelui în dispoziții complementare (simetrice) privind demiterea prin referendum.
E evident că dacă asaltul politic al USL asupra instituțiilor justiției va continua în ritmul impus de premierul V.Ponta, România riscă o diminuare drastică a calității democrației sale.
Ca să nu mai vorbesc despre timpul irosit cu o nouă suspendare eșuată…

Fraza va rămâne în arhiva politicii de la noi: “Consider anormal ca președintele să participe la întâlniri politice”.
A rostit-o V.Ponta, după ce a aflat că, înaintea fiecărui Consiliu European, șefii de stat sau de guvern din UE se reunesc separat, “pe familii”, pentru a-și pune de acord pozițiile. În opinia premierului român, Traian Băsescu nu are voie să se vadă cu membrii PPE din Consiliu.
Deși el însuși afirmă că a primit, ca prim-ministru PSD, o asemenea invitație de la socialiștii europeni, Victor Ponta a considerat că trebuie să exprime un veto… în interiorul grupului PPE. Pentru admiratorul lui Che Guevara, Traian Băsescu nu ar trebui să dea ochii cu familia popularilor europeni, fiindcă așa ceva ar contrazice profilul său de reprezentant al României!
Sincer să fiu, am citit de mai multe ori declarația premierului. După care m-am hotărât să îi dau o mână de ajutor.
Nu cred că demersul dlui Ponta trebuie să se oprească aici.
Eu îi sugerez să le scrie membrilor PPE din Consiliul European. Exceptându-l pe Traian Băsescu, sunt 14, fiecare ales în propria țară, cu sprijin politic de la un partid sau de la o coaliție de centru-dreapta. Poate începe, din politețe, cu Angela Merkel. Nu trebuie să uite nici de Herman van Rompuy, venit și el de la un partid de dreapta belgian în fruntea Consiliului. Orice contact politic trebuie de urgență anulat, pentru ca nu cumva vreunul să asume o identitate supărătoare pentru premierul României.
După ce termină cu Consiliul, V.Ponta poate începe ofensiva asupra Comisiei. Sunt 13 comisari PPE, cu tot cu Barroso, fiecare în parte desemnat de guvernul din țara de origine, înainte de a fi votați cu toții de Parlamentul European. Comisarii trebuie ținuți departe de orice întrunire, mai cu seamă de cele cu politicieni aflați de aceeași parte a baricadei europene.
Cred că Ponta nu trebuie să uite de membrii Parlamentului European. Sunt 271 de membri PPE. Toți vor trebui să evite contactele politice, nu doar cu Traian Băsescu, ci cu oricine nu e socialist sau, în fine, nu e validat de Adrian Năstase sau Dan Voiculescu.
Într-un registru mai puțin ironic, e evident că declarația lui Victor Ponta vădește faptul că afacerile europene îi sunt străine.

Așa cum era de așteptat, Victor Ponta a anunțat că va introduce Parlamentul în disputa sa cu Președintele Băsescu.
Din câte se înțelege – folosesc această formulă întrucât premierul nu a fost explicit – V. Ponta refuză tandemul cu Traian Băsescu, dorind pur și simplu să îi ia locul președintelui la Consiliul European.
Ca să-și susțină ambiția, V.Ponta va pune la încercare majoritatea din Camere, cerând acestora un “mandat”. Cum e evident că Președintele, nefiind ales în Parlament, nu poate primi “mandat” de la acesta, calea aleasă de Ponta e una a conflictului instituțional, care va antrena probabil și “arbitrii” de la Curtea Constituțională. A sugerat-o deja unul dintre consilierii președintelui, I.Chifu, acum câteva zile.
E de înțeles, de aceea, nervozitatea premierului la adresa președintelui CCR, care declara săptămâna trecută că T.Băsescu e cel care trebuie să meargă la Consiliul European.
Va fi, însă, nu doar un test pentru autoritatea de care dispune Victor Ponta, ci și un test pentru regimul nostru politic.
Nu e primul.
Cel dintâi s-a desfășurat în 2007-2008, când premier era C.P.Tăriceanu. Atunci, conflictul din sânul executivului nostru bicefal a fost vădit în amploarea sa instituțională la numirea unor miniștri ca A. Cioroianu sau N.Nicolai ori a comisarului european din partea României (când un veto la adresa lui V.Vosganian din partea președintelui a deschis calea trimiterii la Bruxelles a lui L.Orban). Conflictul premier-președinte a condus până la urmă, prin intervenția Parlamentului, la suspendarea lui T.Băsescu, urmată de invalidarea deciziei celor 322 în cadrul unui referendum. Situația a rămas tensionată însă și după referendumul din mai 2007. A fost nevoie de alegerile din 2008 și de “urcarea” pesediștilor în barca guvernării pentru a aduce pacea pentru o vreme.
E greu de anticipat ce va fi acum. Majoritatea care a susținut guvernul e mai slabă decât coaliția 322, președintele stă foarte prost în sondaje, iar judecătorii de la CCR sunt alții.
Sunt, de fapt, două întrebări cheie:
1. Va duce acest conflict la parlamentarizarea regimului, întărind astfel rolul premierului? Sau, dimpotrivă, vom asista la o re-prezidențializare neașteptată?
2. Rezultatul, oricare ar fi el, va fi oare constituționalizat? Altfel spus, testul la care e supus regimul va împinge actorii politici în direcția unei clarificări a textului constituțional? Sau vor amâna ei, încă o dată, înscrierea clară a regulilor fundamentale într-o nouă Constituție, preferând să guste în continuare deliciile situațiilor incerte?

Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă că Traian Băsescu nu reprezintă în întâlnirile internaționale România, ci se reprezintă doar pe sine. Acesta ar fi motivul pentru care la reuniunea NATO președintele e însoțit de miniștrii Marga și Dobrițoiu, care ar urma să compenseze deficitul grav de reprezentare!
Am ezitat să scriu “premierul” lângă numele Ponta, pentru că declarația cu pricina pare a fi fost făcută de un politician radical din opoziție, nu de șeful unui guvern.
Aș fi comis o greșeală.
Victor Ponta conduce guvernul, așa că toate declarațiile sale de acum trebuie judecate din acest unghi. Iar atacul la adresa președintelui vădește tentația de a uzurpa autoritatea șefului statului.
Când primul-ministru al unei țări – învestit de o majoritate parlamentară – susține că președintele – care e ales direct, de o majoritate a cetățenilor – nu mai reprezintă statul, având nevoie de “cârja” unor miniștri, el fie se obligă să producă imediat o dovadă palpabilă, fie, dimpotrivă, se face vinovat de uzurparea autorității.
Să ne imaginăm cum anume judecă un observator din exterior, neutru: dacă e adevărat ceea ce spune V. Ponta, atunci regimul e șubrezit de șeful statului; dacă nu e adevărat, șubrezirea e pricinuită de șeful guvernului.
Politica e, de fapt, un test.
Cine se angajează în această întreprindere poate vedea lucrurile dintr-un unghi de vedere strict personal sau, dimpotrivă, dintr-o perspectivă instituțională.
Victor Ponta nu pare să fie în stare să asume demnitatea de șef al guvernului. El dă impresia că e încă întemnițat într-un studio de televiziune, în care e împins să spună tot ceea ce-i trece prin minte, pentru a smulge aplauzele galeriei.
Fac un apel la politicienii experimentați din USL să-i explice premierului Victor Ponta că orice declarație de acest fel despre președinte e înregistrată în exterior nu ca o șarjă a unui “cârlan” din opoziție, ci ca un gest care slăbește regimul. Imatur, Victor Ponta crede că lovește într-un adversar politic, dar cel care suferă e dispozitivul instituțional.
Cuvintele sunt mai periculoase decât par. Inclusiv pentru că ele se pot întoarce împotriva celui care le rostește…

Florin Georgescu: “Nu se va face nicio derogare. Ne încadrăm în raportul de 1 la 7, dar s-ar putea face diferenţieri de la minister la minister. Undeva vom putea avea 1 la 10 şi în altă parte 1 la 5″. Cifrele descriu numărul de angajați raportat la numărul de concedieri.
Andrei Marga pare a fi unul dintre beneficiarii operațiunii: “Primul-ministru a dat instrucţiuni, nu numai la Externe, ci şi la alte ministere, să aibă loc o deblocare în sensul că se pot face angajări. Şi noi vom face (…) Dincoace de acea regulă cu 1 la 7″.
Oare s-a stabilit și de unde se va tăia, altfel spus cine va fi în situația de a angaja o singură persoană doar după ce pleacă 10? Sau totul e improvizat?
Leul scade de la zi la zi și nu cred că semnalul dat de A.Marga, ca și incertitudinea care planează asupra situației de ansamblu pot încuraja piața.

Din păcate, episodul Mang a ajuns în prestigioasa revistă Nature. Puteți citi articolul la http://www.nature.com/news/plagiarism-charge-for-romanian-minister-1.10646
E afectată în acest fel întreaga comunitate științifică din România.
Refuzând să acționeze cu promptitudine, Victor Ponta a lezat astfel dreptul la imagine al universitarilor și cercetătorilor de la noi.

Deși dimineață îi scria, după 5 zile de așteptare, președintelui Academiei pe tema acuzației de plagiat la adresa lui I.Mang, Victor Ponta a decis, în cursul după-amiezii, că pesedistul nu mai poate fi ministru. S-a simulat, în consecință, demisia.
Eșecul de acum seamănă cu cel din 2008, când PSD s-a chinuit mai multe săptămâni să numească un ministru la Interne, în guvernul făcut împreună cu PDL.
În loc să desemneze un alt candidat la demnitatea de ministru, V.Ponta a decis să se folosească de portița legală care îi dă voie să delege 45 de zile unui ministru interimatul funcției de la Educație.
E semnul unei derute intervenite la scurt timp de la învestire.
USL nu e capabil să aleagă un ministru, deși se apropie cu pași mari examene importante.

Din clipa în care Victor Ponta a fost desemnat premier, leul cade la fel de sigur cum răsare Soarele.
Încrederea lipsește, chiar dacă premierul afișează un surâs de învingător la raliu.
Leul lui Ponta n-o duce deloc bine.
Întrebarea pe care și-o pune omul simplu e următoarea: ce valoare va mai avea o creștere a salariilor cu 8% dacă leul va fi mai slab peste o lună cu 8%? Sau cu 18%?
Victor Ponta se simte oare responsabil pentru ceea ce se întâmplă cu moneda națională?
Va reacționa sau va cere, ca și în cazul cinstei dlui Mang, o reacție de la Academie?

“Va fi cel mai cinstit guvern”, anunța ritos premierul desemnat imediat după ce președintele i-a încredințat mandatul de a forma un guvern.
N-au trecut trei zile și același V.Ponta l-a anunțat ca posibil ministru pe Victor Alistar.
Din două, una: ori Ponta știa că V.Alistar e incompatibil și a încercat să treacă peste o decizie a Curții Constituționale, care îi interzicea acestuia să ocupe o funcție publică înainte de 7 august a.c., ori Ponta nu știa că V.Alistar e incompatibil și a căzut în capcana întinsă chiar de acesta, vădind o lipsă de experiență îngrijorătoare.
La două zile după anunțarea lui Alistar ca ministru, numele lui a fost radiat. Explicația publică lipsește. Nu e exclus ca Ponta să fi realizat că președintele nu ar fi semnat decretul de numire a lui V.Alistar. A avut nevoie de două zile ca să înțeleagă realitatea juridico-politică? I-a șoptit cineva că Traian Băsescu va fi mai dur decât în cazul Norica Nicolai? I-a fost pur și simplu frică de ridicol?
Indiferent de răspunsurile la aceste întrebări, rămâne senzația că V.Ponta e depășit de exigențele funcției.
Episodul Alistar e un prim pas greșit, consumat chiar înainte ca miniștrii desemnați să ajungă la audieri.
Dacă ar avea cu adevărat curaj, Ponta ar renunța și la alți doi miniștri desemnați la fel de controversați ca Alistar: Mircea Diaconu și Corina Dumitrescu, acuzați și ei de incompatibilitate. Ce-i drept, spre deosebire de V.Alistar, un simplu amic al lui V.Ponta, Diaconu și Dumitrescu sunt membri de vază ai PNL și PSD. Va fi oare cinstea mai puternică decât rețelele PSD și PNL?

Însărcinarea lui Victor Ponta cu formarea unui nou guvern trebuia evitată. Decizia aceasta are cel puțin trei consecințe nefericite:
- ea legitimează boicotul parlamentar din ultimele luni, pe care șeful PSD l-a susținut cu entuziasm până în clipa în care a avut speranța de a răsturna guvernul;
- decizia validează discursul radical, într-un moment în care spațiul public avea nevoie mai mult decât oricând de argumente și moderație, nu de invective și intoleranță;
- ea reprezintă o abandonare a politicii susținute în ultimii ani, Victor Ponta fiind în mod constant un critic al tuturor soluțiilor adoptate la scară europeană din momentul izbucnirii crizei și până azi.
Am fost și voi rămâne un adversar al lui Ponta.
Nu pot îmbrățișa nici boicotul instituției legislative, nici intoleranța trăită cu voluptate de fruntașul PSD, nici decuplarea completă a premierului desemnat de ceea ce se petrece în Europa.
Spre deosebire de felul în care V. Ponta și amicii săi politici au înțeles să facă până acum opoziție, eu voi înfățișa de fiecare dată motivele adversității mele. Fără ură și patimă. Calm si civilizat.