Într-un comunicat difuzat azi, Wilfried Martens, preşedintele Partidului Popular European, şi Joseph Daul, liderul grupului PPE din Parlamentul European, îşi afirmă explicit susţinerea pentru Preşedintele Băsescu în cursa electorală.
Sigur, nu l-au consultat înainte pe dl Pîrvulescu…
Tot astăzi, membrii PPE au avut satisfacţia să vadă că Parlamentul şi-a însuşit propunerea pe care au făcut-o, cu susţinerea ecologiştilor, de a acorda prestigiosul Premiu Saharov organizaţiei Memorial, o curajoasă asociaţie de apărare a drepturilor omului din Rusia.
Nici în acest caz nu a fost consultat dl Pîrvulescu…

Într-un foarte interesant articol din numărul din iunie al Revue française de science politique, Julien Navarro descrie cele cinci tipuri de rol pe care le asumă deputații europeni. Construcția acestor tipuri nu este rezultatul unei speculații, ci al unei ample anchete de teren realizate la Parlamentul European.
Primul ar fi animatorul, cel care caută să însuflețească spațiul public european: intelectual sau organizator, ori ambele, animatorii participă la definirea marilor teme europene, fiind prezenți cel mai adesea în comisiile de politică externă, cultură și afaceri constituționale.
Al doilea tip e cel al specialistului: acesta caută rezultate concrete, orientându-se de aceea spre comisiile cu rol legislativ și fiind foarte activ în redactarea rapoartelor, a amendamentelor și în formularea de întrebări pentru Comisie sau Consiliu.
Cel de-al treilea tip este intermediarul: un asemenea deputat se proiectează pe sine ca purtător de cuvânt, ca avocat sau ambasador al unei populații sau al unui teritoriu, privilegiind astfel relația dintre cetățeni și autoritățile publice.
Al patrulea tip este cel al contestatarului: intră aici toți nonconformiștii, cei pentru care Parlamentul oferă oportunitatea denunțării deciziilor majorității, independenții care caută nu atât să influențeze procesul legislativ, cât să apară la tribună.
În sfârșit, a cincea categorie e cea a diletanților: este vorba despre deputații care, potrivit lui Navarro, au o concepție minimalistă despre propriul mandat, frecventând rareori lucrările PE și contribuind în foarte mică măsură la efortul colectiv.
Autorul articolului a publicat, de altfel, în 2009 un volum pe aceeași temă la Editura Universității Libere din Bruxelles, volum intitulat Les députés européens et leur rôle. Sociologie interprétative des pratiques parlementaires.

Doi prieteni mi-au sugerat zilele trecute sa scriu pe blog mai mult despre ce se intampla in Parlamentul European (PE). Le-am raspuns ca nu am ce sa evoc, deoarece, ca orice parlamentar care se respecta, si cel european si-a inceput mandatul cu doua saptamani de activitate urmate de o luna de vacanta.
Vacanta e acum pe sfarsite, asa ca sunt din nou la Bruxelles.
In august, am continuat sa primesc mesaje electronice, iar la biroul din Bruxelles mi-a sosit o bogata corespondenta.
Ca sa va puteti face o idee despre cine si ce anume scrie unui deputat european, am selectat cateva dintre scrisori, lasand de o parte toate mesajele de felicitare, ca si tot ceea ce a venit de la Parlament, Comisie sau Consiliu. Ordinea transcrierii e intamplatoare:
1. Green 10 coalition mi-a trimis un plic cu seminte de Ocinum basilicum, pe care ma invita sa le plantez.
2. Primarul din Strasbourg imi vorbeste despre “orasul-simbol” pe care il conduce.
3. ComRes imi propune un chestionar pe teme diverse, de la reglementarea jocurilor de noroc la opinia despre cel mai bun presedinte al Statelor Unite.
4. Camera de comert si de industrie din Vosges ma invita la un seminar pe tema “Apa din munti”.
5. Thornsett Group ma anunta ca vinde apartamente in preajma PE, cu preturi care incep de la 170 de mii de euro.
6. HUmane Society International, care se prezinta drept “a leading force for animal protection” vrea sa stie daca am un “particular interest in animal welfare”.
7. Ministerium fur Generationen, familie, Frauen und Integration al landului Nordrhein-Westfalen organizeaza o conferinta despre politicile de dezvoltare internationala.
8. Aflu dintr-o scrisoare primita de la Justice for Colombia ca numarul sindicalistilor ucisi in aceasta tara a crescut in 2008 cu 25% fata de 2007.
9. Uniunea Nationala a Notarilor Publici (singura organizatie romaneasca de la care am primit un semn) ma informeaza ca 8 milioane de cetateni din UE studiaza, muncesc sau se casatoresc intr-un alt stat decat cel de origine si ca, la scara europeana, o succesiune din 10 comporta o dimensiune internationala.
10. O expozitie de fotografii intitulata Just Care-Africa va fi deschisa pe 2 septembrie.
11. Ministrul afacerilor economice, al infrastructurii, transportului si tehnologiei din Bavaria, impreuna cu CEO de la E.ON Energie din Munchen organizeaza o conferinta pe tema Sustainable Energy Supply in Europe.
12. Reporters sams frontieres ma informeaza ca in momentul de fata sunt peste 100 de jurnalisti inchisi.
13. Compania Novartis isi prezinta activitatile in domeniul farmaciei si al cercetarii medicale.
14. Liga Europeana impotriva Reumatismului cere conditii egale de munca si de tratament pentru persoanele afectate de aceasta boala, care ar fi 100 de milioane la scara UE.
15. International Road Transport (care include 180 de membri din 70 de tari) ma invita la “an informational cocktail and networking opportunity” cu reprezentantii sai din Bruxelles.

23 august 1939, ziua Pactului Ribbentrop-Molotov, este momentul în care criza liberalismului a atins punctul ei culminant, pentru că atunci și-au dat mâna cele două totalitarisme.
Comemorarea victimelor acestor regimuri – solicitată și într-o rezoluție recentă a Parlamentului European – ne obligă să vedem și cum anume o asemenea negare a libertății poate fi evitată.
Soluția constă, ca și în trecut, în respectul demnității umane și în moderație.
Acum 70 de ani, aceste două valori au fost îngropate, iar Europei i-au trebuit cinci decenii ca să le reabiliteze.
Căderea comunismului a fost începutul regăsirii unității europene.
Nu suntem departe de acest țel.
Când regimurile din Balcanii de vest și din Moldova vor face pași decisivi ai democratizării, Europa va fi în sfârșit o comunitate eliberată definitiv de Pactul Ribbentrop-Molotov.

În prima zi de mandat la Strasbourg, am votat pentru președintele Parlamentului European.
Opțiunea mea s-a îndreptat către Jerzy Buzek, militant în Solidarnosc în anii 80, premier al Poloniei între 1997 și 2001, deputat european din 2004 încoace.
La 20 de ani de la căderea comunismului, nu putea fi găsită o soluție mai bună pentru a marca reunificarea Europei.
UPDATE: În discursul rostit după alegerea sa, Buzek a spus “Nu mai există Est și Vest, noi și voi!”.

Grupul PPE din Parlamentul European cuprinde 264 de membri.
Aceștia vin din 26 de țări. Singura țară care nu dă deputați grupului PPE este Marea Britanie, deoarece conservatorii s-au retras din această familie politică.
Cei 264 de aleși provin din 39 de partide, întrucât în cazul unor țări este vorba de două partide (Bulgaria, Germania, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Suedia) sau chiar de trei (Belgia, Italia și Slovacia).
Țările care dau cei mai mulți aleși sunt Germania (42, din care 34 CDU și 8 CSU), Italia (35, din care 29 aparțin Popolo della Liberta, 5 UDC și 1 Partidului Poporului din Tirolul de Sud), Franța (29, toți din UMP), Polonia (28, din care 25 provin din Platforma Obywatelska și 3 din Polskie Stronnictwo Ludowe) și Spania (23, toți din Partidul Popular).
Urmează, ca număr de aleși, România și Ungaria (cu câte 14), Portugalia (10), Grecia (8), Austria, Bulgaria și Slovacia (cu câte 5), Belgia, Olanda și Suedia (cu câte 5), Irlanda și Lituania (cu câte 4), Finlanda, Letonia, Luxemburg și Slovenia (cu câte 3), Cipru, Cehia și Malta (cu câte 2), Danemarca și Estonia (cu câte 1).

În această după-amiază, se aleg președintele și vicepreședinții grupului PPE din Parlamentul European.
Din partea PDL, candidează la o poziție de vicepreședinte Marian Jean Marinescu.
UPDATE 1: Joseph Daul a fost ales cu o largă majoritate (225 din cele 228 de voturi exprimate) președinte al grupului PPE din Parlament.
UPDATE 2: După despuierea urnelor, scorurile obținute de cei 10 vicepreședinți aleși sunt (în ordine descrescătoare) următoarele: Jaime Mayor Oreja (ESP) – 200 de voturi, Corien Wortmann-Kool (NL) – 197, Jozsef Szajer (HU) – 192, Manfred Weber (DE) – 185, Vito Bonsignore (IT) – 183, Otmar Karas (AU) – 177, Rumiana Jeleva (BG) – 167, Paulo Rangel (PT) – 164, Marian Jean Marinescu – 132 și Ioannis Kasoulides (CY) – 128.

Astăzi, plec de la Palatul Cotroceni, după doi ani și trei luni în care am fost consilier prezidențial.
M-am aflat alături de Traian Băsescu la suspendarea din aprilie 2007, la primul scrutin european și la referendumul pentru votul majoritar în două tururi, ca și la alegerile locale și legislative din 2008. Am văzut la lucru trei guverne, cele două conduse de Tăriceanu, ca și cel format în decembrie trecut.
Președintele m-a sprijinit în proiectul unei cariere europene, drept pentru care am intrat în PDL și am candidat la alegerile din 7 iunie.
Ca și în cazul Președintelui Constantinescu, nu voi critica activitatea celui cu care am lucrat post factum. Nu mi se pare în regulă să dai lecții după ce ieși pe poartă. Jurnalul meu, care acoperă atât această perioadă foarte densă, cât și cea în care am fost secretar de stat la MAE, e zăvorât cu șapte lacăte.
Cea mai mare satisfacție pe care am avut-o a fost încheierea Pactului Național pentru Educație, care a plasat chestiunea formării tinerei generații pe agenda publică, la aproape două decenii după căderea comunismului.
Am fost loial statului român.
Când spun “statul român”, am în vedere mai degrabă un anumit spațiu public decât o mașinărie de dominație.
Sunt, altfel spus, perfect împăcat cu gândul că am fost întotdeauna avocatul drepturilor cetățeanului român.
Părăsesc cu regret Palatul Cotroceni.
Nu știu dacă voi reveni vreodată aici într-o poziție oficială.
Mâine, miercuri 17 iunie, voi merge pentru prima dată la Parlamentul European, la o reuniune a grupului popular din care face parte și PDL.
Le urez succes colegilor mei de la Cotroceni, ca și Președintelui Băsescu.
Următoarele luni vor fi foarte dificile.

La lansarea campaniei PDL pentru alegerile din 7 iunie, am rostit următorul discurs:

“Doamnelor şi domnilor,
În iunie se votează a șaptea oară pentru Parlamentul European.
În 1979, atunci cînd europenii mergeau prima dată la urne, noi eram în Epoca de aur.
Tot acolo eram şi cinci ani mai târziu, tot acolo şi în 1989, când Ceauşescu mai credea că ne va izola pentru totdeauna de restul lumii.
În 1994, când europenii votau a patra oară, deşi noi ne despărţiserăm de comunism, Iliescu reușise să ne izoleze de restul ţărilor din Est.
Acum zece ani, când cetăţenii din Uniune mergeau din nou la urne, noi prindeam ultimul tren pentru Europa.
În 2004 însă, când zece noi ţări votau, guvernul Năstase nu terminase negocierile. Prioritatea lui era să acapareze ţara, nu s-o ducă acolo unde îi este locul.
Ne-am luat revanşa faţă de toţi aceştia, când am câştigat primele alegeri europene la care au mers românii, în noiembrie 2007.
Avem nevoie de victorie şi pe 7 iunie.
De ce?
Cred că trebuie să învingem pentru că avem un proiect.
Iar proiectul nostru este o Europă care să fie mândră de România.
Până acum am fost „codaşii clasei”. Trebuie să facem efortul de a deveni premianţi.
Suntem obligaţi să câştigăm pentru că şi peneliştii, şi pesediştii, şi peremiştii ne fac de râs.
Singurul lor proiect politic este insultarea Preşedintelui.
Aşa vor ei să se ducă și să ne ducă în Europa. Cu insulte, cu obsesii politicianiste, cu ură.
În această mare de ură, noi suntem moderaţia.
În acest ocean de dispreț, noi aducem atenţia faţă de aproapele nostru. Iar atenția față de aproapele nostru înseamnă obiective politice.
Programul nostru este programul PPE și conține mai multe obiective.
1. O Europă a cetățenilor, nu Europa birocraților. Avem nevoie de o comunitate politică lizibilă, în care fiecare să se recunoască.
2. Avem nevoie, înainte de orice, de o economie care să redevină sursă de prosperitate. Cum? Asta nu se poate realiza decât prin libertate economică. Munca, simplificarea impozitării şi descreşterea taxelor – iată motorul unei bunăstări la care are dreptul oricare cetăţean.
3. Azi, libertatea nu poate exista fără solidaritate. Menținerea locurilor de muncă și, în măsura posibilului, crearea altora noi, este urgența zero a momentului.
4. Europa veghează la siguranța și securitatea cetățenilor săi. Se impune o delimitare clară a frontierelor. Nu se mai poate recurge la răspunsuri ambigue sau la amânări. Suntem ţară la graniţa estică a Uniunii. Avem, de aceea, o misiune importantă în definirea unei politici unice privind imigraţia.
5. Suntem angajați în lupta împotriva încălzirii globale, pentru că ne simțim responsabili faţă de generaţiile de mâine. Reducerea despăduririlor, ca şi diminuarea emisiilor de gaze de seră sunt de-acum conştientizate la nivel global. Dar Europa poate deveni lider în protejarea mediului înconjurător.
6. Declinul demografic e o provocare majoră pentru o Europă tânără şi dinamică. Statele membre trebuie să găsească soluţii pentru a reconcilia viaţa de familie şi carierele, respectând tradiţiile locale. Încurajarea natalităţii şi diminuarea mortalităţii sunt esenţiale pentru definirea profilului demografic european.
7. În sfârșit, Europa de azi are nevoie de o voce articulată pe plan internaţional. Pentru ca rolul ei să sporească la nivel global, în prevenirea crizelor şi gestionarea conflictelor, UE are nevoie de o politică externă comună credibilă. Rolul ei în procesele de securitate include o politică energetică curajoasă. Uniunea are nevoie de vecini siguri şi previzibili și de un parteneriat cu SUA de pe poziții egale.
Am venit mai târziu în Europa. Putem noi să dăm ceva celorlalţi?
Sau ne vom mulţumi să acceptăm ce ne dau ei?
Eu cred că România are ce să dea.
Le putem da celorlalţi europeni talentele noastre, le putem da virtuţile noastre, le putem da ambiţia noastră.
Mulţi ani le-am dat nepăsare şi dispreţ, hoţi şi corupţie.
A venit vremea să ducem în Europa visele noastre, dar şi forţa noastră.
Suntem gata! Suntem puternici!
La bine şi la greu!”

Ultima întrebare formulată pe site-ul Parlamentului European, în secțiunea alegeri 2009, este următoarea: “credeți că e utilă folosirea site-urilor de socializare (social media) în campaniile electorale?”

În momentul în care am votat eu, rezultatele erau:

57% – da, recomand acest lucru;

14% – nu are rost;

23% – ce sunt site-urile de socializare? și

6% – nu știu.

Puteți ajunge pe acest site cu un simplu click pe imaginea din dreapta.