În cursul dimineții, m-am întâlnit cu un grup de studenți din Timișoara, veniți să viziteze sediul din Strasbourg al Parlamentului European, după ce au călătorit de asemenea la Bruxelles și Luxembourg.

La discuții au luat parte și alți trei colegi, chestionați, la fel ca și mine, în legătură cu modul de lucru al instituției, dar și cu actualitatea europeană, inclusiv reintroducerea controalelor la frontieră de către autoritățile daneze.
În cursul după-amiezii, voi interveni în dezbaterea referitoare la situația politică din Belarus și, respectiv, Azerbaidjan.

Parlamentul European a decis astăzi să atribuie prestigiosul său Premiu Saharov dizidentului cubanez Guillermo Fariñas, care din 1989 încoace s-a aflat de peste 20 de ori în greva foamei, ultima dată – anul acesta – timp de 135 de zile, pentru a obține eliberarea a 52 de deținuți politici.
Deputații de stânga din PE nu au fost deloc fericiți cu alegerea lui Fariñas, dar protestele lor au fost acoperite de aplauzele majorității.
Dacă tot a venit vorba despre comunism, voi menționa și faptul că în dezbaterea care a avut loc în cursul dimineții despre situația din Moldova am subliniat că e o iluzie să se creadă că Partidul Comuniștilor din această țară (PCRM) ar dori integrarea europeană. Am explicat, de altfel, cât de stranie e ideea existenței unui “imperialism românesc”, avansată de PCRM și prietenii săi pentru a spune, de fapt, că oficialii români trebuie să tacă în privința Moldovei. Bucureștiul nu poate să tacă. Din două motive. Primul e acela că în Moldova trăiesc numeroși cetățeni români. Pașaportul românesc le dă dreptul la protecția de care se bucură orice cetățean european. În al doilea rând, e vorba despre coaliția aflată la putere de mai bine de un an. Suntem obligați la dialog pentru că această coaliție și-a așezat acțiunea sub numele Alianța pentru Integrare Europeană. Dacă și-ar fi spus Alianța pentru Rusia, ar fi fost altceva.

Parlamentul European se află din nou în sesiune la Strasbourg, de azi până joi.
Înainte de reunirea plenului, a avut loc, ca de obicei, ședința grupului politic.
Membrii grupului PPE au evocat mai întâi memoria lui Egon Klepsch, fost președinte al PPE (1977-1982, 1984-1992), ca și al Parlamentului European (1992-1994), apoi au salutat victoria coaliției de centru-dreapta din Suedia la alegerile de ieri. După stabilirea strategiei de vot pentru zilele următoare, a avut loc o dezbatere politică: un deputat din Luxemburg a criticat atacurile la adresa țării sale lansate de mai mulți politicieni francezi. Am criticat, la rândul meu, declarația făcută ieri de purtătorul de cuvânt al UMP, care a cerut blocarea intrării în Schengen a României. Deputații francezi din PPE au răspuns cu eleganță celor două critici.
În plen, s-a petrecut ceva neașteptat și, aș zice, neserios. Plecând de la anunțata grevă din Franța de joi, grupul conservator a cerut ca sesiunea de vot care urma să se țină în respectiva zi la prânz să fie anulată. Deși PPE a votat împotriva propunerii, aceasta a trecut.
Tot greva de joi a redeschis, de altfel, dezbaterea despre reunirea în plen la Strasbourg. Există mai mulți adversari ai deplasării lunare în Alsacia, ei profitând de fiecare ocazie ivită pentru a contesta deplasarea de la Bruxelles. Toți aceștia uită că, potrivit tratatelor europene adoptate de-a lungul vremii, sediul PE e la Strasbourg, iar Bruxelles e doar locul reuniirii comisiilor.
PS Salut deschiderea blogului Monicăi Macovei, ca și reamenajarea blogului lui Mihail Neamțu. Ambele adrese sunt deja în blogroll.

De la 20h20, ora României, sunt invitat în emisiunea de la France Inter intitulată Le téléphone sonne, alături de două deputate europene din Franța și Olanda, una reprezentând Verzii și alta grupul liberal, ca și alături de Adrian Severin, pentru a discuta despre situația romilor în Europa.
Dezbaterea de astăzi de la Strasbourg, din plenul PE, pe această temă a vădit faptul că disputa dintre stânga și dreapta se mută de la nivel național la nivel european, fără a produce deocamdată un plus de responsabilitate, ci doar un plus de discordie.
UPDATE 1: Emisiunea a fost anulată în ultima clipă din cauza mișcării greviste din Franța. Programul la Parlament nu s-a terminat însă, deoarece voi intra în reuniunea grupului PPE pentru pregătirea agendei de mâine.
UPDATE 2: Punctul meu de vedere asupra chestiunii romilor va apărea în procesul-verbal al ședinței de astăzi a Parlamentului.

Doi sociologi – Mircea Comșa și Andrei Gheorghiță – și un politolog – Claudiu D. Tufiș – au coordonat un foarte interesant volum despre alegerile de anul trecut pentru Parlamentul European.

Sunt așezate sub lupă comportamentul de vot, afilierea partizană, configurarea opțiunilor de vot, ca și euroscepticismul sau opțiunea pentru dreapta radicală în România lui 2009.
Am reținut una dintre observațiile făcute de Claudiu D. Tufiș despre atașamentul față de partide, observații care folosesc datele unui sondaj realizat de Gallup România la cererea Fundației Soros în perioada 8-18 iunie 2009: “În primul rând, [rezultatele ne arată că] diferențierea între suporterii partidelor politice depinde în mai mare măsură de atitudinile și valorile respondenților decât de statutul socio-economic și caracteristicile demografice ale acestora. În al doilea rând, [există] o puternică asociere între valorile politice și preferința pentru un anumit partid politic. În al treilea rând, rezultatele arată un grad mai crescut de coerență ideologică între partid și suporterii acestuia în cazul PNL în comparație cu PDL și PSD, ceea ce ar putea fi explicat prin aceea că PNL este un partid cu o ideologie mai clară decât cea a PDL sau SPD. În cele din urmă [...], grupul celor fără atașament față de un partid politic pare să fie mai asemănător cu grupul suporterilor PNL decât cu suporterii celorlalte partide mari”.
Am reținut, de asemenea, estimarea făcută de Mircea Comșa în privința numărului real al alegătorilor: luând în seamă datele de la INSSE și evaluarea referitoare la migranții români, sociologul crede că “numărul real al alegătorilor de pe liste este de aproximativ 16,1 milioane, iar numărul alegătorilor care chiar ar fi putut să voteze a fost de cel mult 14,8 milioane”. Diferența față de cei 18.197.316 de alegători din listele BEC este foarte mare. Luând în seamă aceste cifre, scrie Comșa, rata prezenței la vot a fost nu de 27,7%, ci de 34-36%, astfel încât “prezența din România se situează puțin sub media europeană, dar la nivelul mediei țărilor foste comuniste”.

Cum sunt raportor pentru Islanda al Parlamentului European, am început să primesc mesaje de la colegii nemulţumiţi de blocarea spaţiului aerian în urma erupţiei vulcanului Eyjafjallajökull. “Parlamentul nu face nimic împotriva vulcanului?”, m-a întrebat un deputat italian? Haz de necaz…
Pe de altă parte, aflu dintr-o postare de pe blogul Eco89 (http://eco.rue89.com) că în Islanda criza financiară este exploatată estetic: 45 de actori au decis să citească sute de pagini ale unui raport despre criza financiară timp de 6 zile fără întrerupere. Performance pentru a stimula dialogul social!

Astăzi începe în Parlamentul European, în două dintre instanţele sale – comisia de afaceri constituţionale şi subcomisia pentru drepturile omului -, o foarte interesantă deliberare referitoare la aderarea Uniunii la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Sunt în mod particular interesat de dezbatere, fiind mandatat de subcomisia pentru drepturile omului să redactez o opinie pe marginea acestei chestiuni.
Dorită de Comsiei încă de acum trei decenii, aderarea UE la Convenţie e impusă de Tratatul de la Lisabona (prin art. 6). Statele membre au aderat fiecare în parte la Convenţie, dar Uniunea ca ansamblu – nu. Deşi pare absurd, nu toată lumea e de acord cu aderarea UE. Atunci când ea se va produce, cetăţenii vor avea parte de o protecţie juridică suplimentară în raport cu Uniunea, similară cu cea de care dispun în relaţia cu ţările membre. Curtea de la Strasbourg, care e o instituţie a Consiliului Europei, ar putea atunci veni în ajutorul cetăţenilor lezaţi în drepturile lor fundamentale de către Uniune, nu doar de unul dintre statele membre.

Am acordat Revistei 22 un interviu despre activitatea mea la PE, dar şi despre politica de la Bucureşti.
Îl găsiţi în ediţia tipărită care a apărut ieri şi îl veţi găsi reprodus în scurt timp şi pe acest site, la rubrica de interviuri.
Inserez aici un scurt extras despre liberalism şi despre prezenţa PDL în grupul PPE:
“De la începutul anilor nouăzeci, când am descoperit această doctrină, am fost liberal. Liberalismul meu a fost mai mereu în conflict cu pozițiile PNL: nu am fost de accord cu ei nici când au ieșit din Convenție în 1992, nici când l-au abandonat pe Constantinescu, susținându-l pe Stolojan în 2000, nici când au transformat atacurile la adresa lui Băsescu în singura problemă politică din România, după 2006. PDL s-a dovedit a fi cel mai receptiv la discursul modernizator. Sper să accepte un conținut liberal alături de credințele lor democratice. Cât privește apartenența la PPE, aceasta e afilierea PDL. E un grup eclectic. Asta se întâmplă și pentru că include partide din 26 de țări: lipsește doar Marea Britanie, după plecarea conservatorilor, care votează totuși în continuare foarte adesea la fel ca membrii PPE. În schimb, grupul liberalilor din Parlamentul European este mai întotdeauna de acord cu socialiștii. Seamănă oarecum situația cu cea de la noi, din 2006 încoace, când PNL a fost sistematic mai aproape de PSD decât de PDL”.

Membrii Institutului de Studii Europene din Bruxelles au decis să dea unei săli de curs numele lui Bronislaw Geremek (1932-2008).
Azi, la ceremonia prilejuită de această decizie, am relatat singura întâlnire pe care am avut-o cu marele istoric polonez, în urmă cu 3 ani, făcând elogiul acestei mari personalităţi europene, intelectual angajat şi politician de mare anvergură.
Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European, a povestit experienţa avută alături de Geremek în timpul Solidarităţii, dar şi în perioada în care, ca şef al guvernului polonez, l-a avut pe acesta în echipă, în poziţia de ministru de externe.
Cea mai emoţionantă evocare i-a aparţinut însă lui Paul Mathil, jurnalist al reputatului cotidian Le Soir. Mathil a evocat prietenia cu Geremek, felul în care comunicau în timpul stării de asediu din Polonia, dar şi anii în care prietenul său a devenit deputat în Parlamentul European. La final, el a citat câteva fraze din ultimul interviu pe care i l-a acordat Geremek, înainte de moartea sa tragică:
“Politica din zilele noastre este adeseori acoperită de ceaţa demagogiei, a populismului şi a egoismului partidelor. Ea ar putea şi ar trebui să se afle în slujba oamenilor, nu a escrocilor. Politica, la fel ca şi presa, de altfel, trebuie să reunească şi nu să divizeze oamenii, ea trebuie să concilieze diferitele interese şi aspiraţii, nu să exacerbeze conflictele şi ura”
Cred că aceste fraze ar merita să stea ca deviză a politicii de astăzi din oricare ţară europeană.

Cererea de aderare a Islandei, relaţia Uniunii cu Libia, situaţia ciprioţilor turci, ultimul CAGRE, amendarea Instrumentului de stabilitate şi stadiul negocierilor cu Croaţia – iată doar cîteva dintre temele aflate pe agenda reuniunilor la care particip astăzi la Parlamentul European.
Dosarul pregătit pentru aceste reuniuni numără câteva sute de pagini.
În acest timp, aşa cum aflu de pe un site, în Parlamentul României se recită poezii: premierul desemnat a ales o bucată din Lucian Blaga, iar Vosganian i-a răspuns cu versuri din Eminescu…
UPDATE: Aşa cum era de aşteptat, Guvernul a căzut la vot.