Scandalul stârnit de Marius Oprea în ultimele zile nu priveşte interpretarea comunismului, ci poziţia instituţională ocupată de istoricul de la Braşov într-o structură guvernamentală.
Marius Oprea nu apără o viziune despre critica totalitarismului, ci eternizarea sa într-un post creat de PNL pentru el.
Dincolo de aspectele personale, pe care le voi ignora, sunt două lucruri aici – interpretarea comunismului şi instituţiile care o produc – şi m-aş bucura ca ambele să fie lămurite.
În primul rând, cred că ar fi foarte utilă o dezbatere asupra metodelor de investigare a comunismului. Oprea a preferat publicarea documentelor producerii unor interpretări, respectiv a iniţiat o inedită arheologie a istoriei recente, făcând săpături pentru a descoperi cadavrele celor ucişi de Securitate şi partidul comunist. Aceste instrumente sunt necesare, dar nu pot exclude interpretarea, şi cu atât mai puţin canonul occidental al criticii totalitarismului. Faptul că Marius Oprea face ceea ce nu a vrut să facă procuratura postcomunistă nu îi dă dreptul să se uite de sus la Vladimir Tismăneanu, care e parte a canonului academic al interpretării comunismului. Or, din motive pur politice, mai precis pentru a putea menţine baricada penelistă împotriva lui Traian Băsescu, Oprea cultivă – inclusiv prin campanii de presă bine ţintite – ideea că el trebuie să fie singurul care poate spune ceva despre comunismul românesc. E regretabil că s-a ajuns aici, cu atât mai mult cu cât Marius Oprea a ajuns să vorbească public, într-un recent interviu dat Academiei Caţavencu, într-un limbaj inacceptabil.
A doua chestiune priveşte instituţiile. Cel pe care l-a condus Marius Oprea nu e singurul care se ocupă de comunism. La Academie exista deja unul, condus de R.Ciuceanu; în polemică deschisă cu acesta, a fost creat în 2001 Institutul Român de Istorie Recentă, sub impulsul lui Coen Stork, în colaborare cu o echipă din care am făcut parte la un moment dat şi eu, alături de Marius Oprea şi Florin Ţurcanu, un institut care are azi, dacă nu mă înşel, cam aceiaşi echipă ca şi cea dusă de Marius Oprea la institutul guvernamental; la Institutele de istorie Iorga sau Sud-Est sunt de asemenea specialişti în comunism, ca să nu mai amintesc de cei care predau în catedrele de ştiinţe politice sau istorie de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Amintesc aici de asemenea Institutul Revoluţiei creat pentru clientela lui Ion Iliescu, tot pe bani publici. Ar fi bine ca acest peisaj instituţional să fie clarificat. Ar fi bine să vedem ce au scris toţi cei care au norme de cercetare legate de interpretarea totalitarismului. Pe Marius Oprea l-am invitat, în calitatea mea de decan al Facultăţii de ştiinţe politice de la Universitate, să predea un curs despre comunism şi a făcut-o vreme de mai mulţi ani cu succes. A refuzat să dea un concurs, preferând să meargă la concursul organizat la Facultatea de istorie, unde a fost din nefericire respins. Marius Oprea e oricând binevenit la Ştiinţe Politice.
Disputele politice şi campaniile mediatice nu vor facilita clarificarea peisajului instituţional, nici nu vor încuraja dialogul în jurul comunismului.
În aceste condiţii, există riscul ca memoria comunismului să devină irelevantă pentru societate. E posibil, altfel spus, ca în câţiva ani comunismul să nu mai aibă nici un sens. Dacă e redusă la o temă de scandal, critica regimului totalitar va fi la fel de perisabilă ca şi un scandal monden.
Marius Oprea a făcut foarte multe pentru ca memoria comunismului să fie pe agenda publică. Ar fi păcat ca, dintr-un calcul politic, să devină unul dintre artizanii uitării comunismului.
Studenţii în faţa cărora vorbea Marius Oprea sunt, o ştie şi el foarte bine, de două feluri.
Unii ignoră cu totul comunismul. Între ei, sunt chiar unii care cred că Marx s-a născut prin 1950 sau că regimul comunist a început imediat după cel fanariot.
Alţi tineri sunt, dimpotrivă, foarte informaţi şi curioşi. Între aceştia sunt unii capabili chiar să facă arheologia istoriei recente, aducând la lumină crimele odioase ale comuniştilor.
Diferenţa dintre cele două atitudini e uriaşă. Pentru unii, comunismul e o ficţiune. Pentru alţii, e o realitate pe care trebuie s-o asumăm. E oare posibilă o memorie relevantă social în aceste condiţii?
Eu cred că memoria comunismului nu va fi articulată dacă pe cadavrele Ceauşeştilor sau ale eroilor anticomunişti aşezăm disputa dintre Traian Băsescu şi Crin Antonescu. Suntem datori, dragă Marius Oprea, să facem ceva mai mult.