Atunci când spune că nu va guverna cu nicio fracțiune a FSN, Crin Antonescu comite două erori.
Prima e născută din păcatul vanității: șeful PNL lasă să se înțeleagă că PNL ar putea face o majoritate monocoloră sau că vreun partid ar mai tolera o guvernare ultra-minoritară precum în 2007-2008. Ce iluzie!
A doua eroare e născută din amnezie: dl Antonescu uită că PNL are în pântec fosta Alianță pentru România, un fragment desprins din PDSR, adică din aripa conservatoare a fostului FSN. ApR a intrat în PNL în 2001, după ce ratase proba alegerilor parlamentare din anul precedent.
Amestecul de vanitate și amnezie nu se manifestă, de altfel, doar atunci când e vorba despre soluții de guvernare, ci a devenit o parte a stilului politic penelist.
E păcat că lucrurile stau așa. Acest partid ar putea face împreună cu PDL o majoritate coerentă.

Mi-e greu să cred că, la mai bine de două decenii de la căderea regimului Ceauşescu, practic în aceeaşi zi vedem că:
1. principalul partid de opoziţie nu face diferenţa între protest şi utilizarea violenţei, reacţionând nervos când i se cere să nu introducă provocatori între manifestanţii sindicali,
2. majoritatea parlamentară se pregăteşte să adopte o lege a lustraţiei care va interzice participarea politică unui fost demnitar comunist, după ce acesta a fost ales în mod liber de trei ori preşedinte,
3. PDL crede că va consolida sprijinul dat guvernului printr-un protocol cu un partid format din dezertori.
Amestecul de anarhie, duplicitate şi incoerenţă e irespirabil.
Am aşteptări prea mari?

Vreau să salut, în primul rând, apariția cărții prietenului meu Cătălin Avramescu, An Intellectual History of Cannibalism, traducerea volumului de la Humanitas intitulat Filozoful crud. Traducerea englezească – aparținând lui Alistair Ian Blyth – a ieșit la una dintre cele mai prestigioase edituri universitare, Princeton University Press. E o carte despre nașterea modernității, reconstituită plecând de la felul în care apare în filosofia politică figura canibalului.
Dacă tot a venit vorba despre modernitate, voi reproduce aici, la solicitarea unui cititor, fragmentul din care am extras deviza “Libertate în toate!”.
Este vorba, de fapt, despre o formulă care a fost plasată de Benjamin Constant în prefața unui volum intitulat Mélanges de littérature et de politique, imprimat în 1829:
“Am apărat patruzeci de ani același principiu: libertate în toate, în religie, în filosofie, în literatură, în industrie, în politică.
Iar prin libertate eu înțeleg triumful individualității, atât asupra autorității care ar vrea să guverneze în chip despotic, cât și asupra maselor care reclamă dreptul de a aservi minoritatea majorității.
Despotismul nu are nici un drept.
Majoritatea are dreptul de a constrânge minoritatea să respecte ordinea.
În schimb, tot ceea ce nu tulbură ordinea, tot ceea ce ține de forul interior precum opinia, tot ceea ce în manifestarea opiniei nu dăunează cuiva, tot ceea ce lasă industria rivală să se manifeste în mod liber, este individual și nu ar putea fi supus, în mod legitim, puterii sociale”.