Asa s-ar traduce numele celor care, in Coasta de Fildes, neavand bani sa isi cumpere ziarele, citesc titlurile expuse la chioscuri si improvizeaza apoi pe trotuar, pentru oricine vrea sa ii asculte, comentarii despre agitata viata politica din aceasta tara.

Uneori, titrologii recurg totusi la… imprumutul de gazete: intrucat un ziar costa cat o paine (circa 500 de franci CFA), saracii prefera sa plateasca 25-50 de franci CFA, pentru a parcurge, pret de cateva minute, titlurile din interior, nu doar cele de pe pagina intai.
Gazeta e apoi restituita vanzatorului.

Ştiu că opiniile despre libertatea presei ale lui Dan Diaconescu sau ale Noricăi Nicolai, ale unui Iulian Fota sau Mircea Geoană au mai multă trecere decât ceea ce scria pe această temă Benjamin Constant.
Îmi asum totuşi riscul de a fi neinteresant şi inactual şi reproduc, în traducere proprie, un fragment din Principiile de politică ale marelui liberal francez:
“Libertatea presei – sau mai degrabă dezlănţuirea ei – nu a fost niciodată mai puţin îngrădită. Niciodată calomniile nu au fost mai larg difuzate şi puse la dispoziţia tuturor celor curioşi. În acelaşi timp, niciodată nu s-a acordat mai puţină atenţie acestor producţii demne de dispreţ. Cred că astăzi sunt mai mulţi calomniatori decât cititori. În ciuda neîncrederii şi dispreţului public, e în interesul presei ca – prin intermediul unor legi redactate cu moderaţie, dar şi cu dreptate – să fie distins ceea ce e inocent de ceea ce constituie o vină, ceea ce e licit de ceea ce e interzis. Incitarea la moarte şi la război civil, trecerea de partea inamicului, insulta adusă şefului statului nu au fost îngăduite în nici o ţară. Ştiu foarte bine că provocările şi insultele de acest fel nu au produs efecte şi… îl admir pe omul a cărui măreţie rămâne impasibilă în faţa atâtor atacuri la persoană”.
Constant explica apoi că “în Anglia – care e ţara clasică a libertăţii presei – regele nu poate fi insultat în nicio scriere”, motivul acestei restricţii fiind neutralitatea puterii: acesteia nu i se îngăduie să acţioneze împotriva cetăţenilor, drept pentru care nici ei nu pot acţiona împotriva puterii. În plus, depozitarii puterii, indiferent de forma de guvernare, sunt desprinşi de agitaţiile politice:
“Ei nu sunt oameni, ci puteri. Ei nu pot redeveni oameni – deoarece funcţia lor ar fi denaturată – dar nici nu trebuie atacaţi precum ceilalţi oameni. Legea îi apără pe cetăţeni de orice agresiune din partea puterii: ea trebuie să apere puterea de orice agresiune din partea cetăţenilor. Insultat ca persoană, şeful statului redevine om. Dacă atacaţi omul, el se va apăra, iar Constituţia va fi distrusă”.
Avantajul pe care ni-l oferă textele politice clasice este acela că, parcurgându-le, fiecare cititor se poate înţelege mai bine pe sine.

Duminică, în cursul dimineţii, plec într-o vizită în Mauritania, alături de alţi patru colegi din Parlamentul European.
După alegerile de anul trecut, care l-au confirmat în funcţia supremă pe unul dintre autorii loviturii de stat din 2008, generalul Abdel Aziz, Uniunea reia treptat legăturile cu această ţară.
Vom întâlni reprezentanţii puterii (preşedinte, premier, ministru de externe), dar şi pe cei ai opoziţiei, ca şi ai presei independente. Pe agendă se vor afla, între altele, situaţia ostaticilor europeni, rămăşiţele sclaviei, dar şi libertatea opiniei sau dialogul politic intern.
Vom avea ocazia de a vizita şi câteva dintre proiectele de dezvoltare susţinute de Uniunea Europeană în această republică islamică.