Informația potrivit căreia Gadhafi ar fi părăsit Libia și s-ar fi refugiat în Venezuela a fost dezmințită luni seara de ministrul de externe al lui Chavez.
Era imposibil să ne imaginăm o asemenea informație în urmă cu câteva luni.
Acum, astfel de știri au rostul de a spori mobilizarea. Manifestațiile vor continua, în ciuda masacrului din ultimele zile.
Și nu numai în Libia.
Protestele din lumea arabă ne țin cu sufletul la gură.
Vor aduce ele nu doar libertate, ci și democrație?
2011 va fi anul unui nou val al democratizării?

În lectura celui mai profund dintre filosofii moderni, suferința e un rău perpetuu, care e produs doar de om:
“Le sort de l’homme est de souffrir dans tous les temps. Le soin même de sa conservation est attaché à la peine. Heureux de ne connaître dans son enfance que les maux physiques, maux bine moins cruels, bien moins douloureux que les autres, et qui bien plus rarement qu’eux nous font renoncer à la vie! On ne se tue point pour les douleurs de la goutte; il n’y a guère que celles de l’âme qui produisent le désespoir. Nous plaignons le sort de l’enfance, et c’est le nôtre qu’il faudrait plaindre. Nos plus grands maux nous viennent de nous”.
Merită să recitim acest fragment din Emile, la 250 de ani de la redactarea sa de către Rousseau, pentru un volum care va apărea până la urmă în 1762.

“Un simbol al Europei” – aşa a fost prezentat aseară, la Fundaţia Konrad Adenauer din Bruxelles, Laszlo Tokes.
Invitat să vorbească despre experienţa sa din anii optzeci, L.Tokes a explicat rădăcinile protestului său şi felul în care a înţeles să acţioneze.
“Nu există vreo situaţie în care să nu poţi face ceva” – aceasta e deviza care l-a călăuzit.
Formula merită să fie reţinută ca una dintre cele mai sugestive descrieri a luptei pentru libertate.
Iar Europa fără libertate nu poate fi concepută.

Cristian Pătrășconiu este unul dintre puținii gazetari de la noi care nu a îmbrățișat o formă irațională de discurs pentru a-și spori notorietatea.
E un jurnalist al nuanțelor.
A fost mereu atent la evenimentele importante.
E unul dintre puținii gazetari care recomandă în mod frecvent cititorilor cărți.
A apărat libertatea, moderația și decența publică.
Cristian Pătrășconiu a fost dat afară de la “Cotidianul”.
E regretabil că se întâmplă un astfel de lucru.
Protestez împotriva acestei decizii pentru că opinia liberă trebuie protejată.

La începutul tranziţiilor post-comuniste, Karl Popper spunea că libertatea nu are sens în absenţa statului de drept.
Economia nu poate funcţiona normal dacă justiţia e coruptă.
În loc să inaugureze bursa cu un sobor de preoţi în jurul lui, Gorbaciov are nevoie de judecători independenţi, spunea autorul Societăţii deschise.
Justiţia e cheia reinventării libertăţii, nu mimarea concurenţei.
PSD înţelege foarte bine acest lucruri.
Iată de ce orice raport critic despre justiţie i se pare un atac la adresa sa şi reacţionează cu violenţă, ca în bătălia politică.
Aşa s-a întâmplat şi azi.

Vineri seara, la Bacău, am participat alături de Sever Voinescu, TRU, Dragoș Aligică și Valeriu Stoica la lansarea cărții scrise ultimii doi și intitulate Reconstrucția dreptei.
În intervenția mea am accentuat două lucruri.
Divizarea dreptei nu poate fi depășită decât prin încredere. În condițiile în care în ultimii ani, atât elitele politice, cât și vocile societății civile au produs neîncredere socială, regăsirea încrederii nu e la îndemână.
În al doilea rând, am accentuat nevoia definirii identităților politice. Eu sunt de dreapta și liberal, întrucât cred în libertate mai mult decât în egalitate, întrucât consider că doar egalitatea politică e posibilă, nu și cea economică, întrucât individualismul și nu colectivismul e o soluție de progres, întrucât consider că toleranța decurge din respectul demnității umane.
Noaptea, am făcut drumul de la Bacău la Cluj, prin Piatra Neamț și Toplița.

Politețea nu e doar o categorie morală, ci și una politică.
Vedem acest lucru, de pildă, la Montesquieu.
Pentru el, politețea e legată de educația dintr-un anumit tip de regim, și anume din monarhii.
Ea are trei caracteristici.
În primul rând, spune autorul Spiritului legilor, politețea este naturală. În monarhii există inegalitate, iar la curtea regală “cel excesiv de mare îl diminuează pe toți cei din jurul său”. Iată de ce el este atent cu fiecare, “politețea flatându-i și pe cei care sunt politicoși, ca și pe cei cărora li se adresează, care vor crede că sunt demni de a fi primiți la curte”.
Montesquieu argumentează, de asemenea, că politețea este oarecum inevitabilă, întrucât ea se naște din dorința de a ieși în evidență: “suntem politicoși din orgoliu – zice el – întrucât suntem flatați că avem maniere care vădesc că nu suntem mojici”.
În fine, politețea este un mecanism politic fundamental. “Oamenii se nasc pentru a trăi împreună, dar și pentru a fi pe placul semenilor lor. Cel care n-ar fi politicos, șocându-i pe semenii săi cu felul lui de a se purta, s-ar discredita atât de tare încât n-ar mai fi în stare să facă vreun bine”.

PS 1 Pentru că tot a venit vorba despre autori clasici, vă semnalez faptul că, de câteva zile, am afișat pe site, în partea dreaptă, deviza mea politică. E vorba despre formula “Libertate în toate!”, sub semnul căreia și-a așezat viziunea politică marele liberal Benjamin Constant.
PS 2 Puteți de asemenea vedea, în secțiunea cărți, coperta fiecărui volum (inclusiv tradus) care poartă semnătura mea.

În conferința pe care am ținut-o joi la BCU, am spus, între altele, că libertatea presei este una dintre realitățile descoperite de români după 1989, dar că ea e „locuită” în unele cazuri de ceva venit din comunism.

Am numit acest ceva cultura delațiunii și a insultei.

E cultura acelor jurnaliști care, în locul unei minime verificări, preiau delațiunile trimise în redacții și le fac publice sau care, în loc să-și exprime o opinie, insultă politicienii pur și simplu pentru că sunt politicieni sau pentru că îi urăsc.

E cultura acelor cititori care, pe forumurile ziarelor, nu discută, ci jignesc fie jurnalistul, fie personajul din articol, fie alți cititori.

E cultura acelor politicieni care, în loc să exprime o viziune, să formuleze critici și să propună soluții alternative, se mulțumesc să arunce în capul adversarilor tot răul, menajându-și mereu prietenii.

Această cultură a delațiunii și a insultei e principala moștenire a Securității și a partidului unic. Așa cum se vede în documentele PCR și ale Securității publicate în ultimii ani, aceste organizații s-au hrănit cu ură, nu cu dialog, cu insultă, nu cu viziune, cu delațiune, nu cu convingeri.

Libertatea presei e în pericol.