Transilvania nu e Kosovo

Orice apropiere între Kosovo, Catalonia și Transilvania contrazice chiar decizia Curții de la Haga.
E păcat că Laszlo Tokes nu a citit respectiva decizie înainte de a chema secuimea în stradă.
S-ar fi economisit astfel câteva patimi naționaliste.
Pe căldura de afară, orice exagerare topește bruma de energie care nu a fost încă distrusă de criză.

July 23, 2010   15 Comments

Balcanii de vest si vizele

În această săptămână, Parlamentul e reunit în comisii.
După ce aseară au discutat despre Libia (cu ușile închise, ceea ce mă împiedică să dau vreo informație), în această dimineață membrii comisiei de afaceri externe au avut pe agendă tema Balcanilor de vest.
A fost vorba, de fapt, despre o decizie a Comisiei referitoare la eliminarea vizelor pentru Macedonia, Serbia și Muntenegru. S-au format imediat doua tabere: cei care doreau includerea pe această listă a altor state (Albania, Bosnia-Hertegovina și, la limită, Kosovo), respectiv cei care nu acceptă decât grupul celor trei propuse de Comisie. Două au fost argumentele avansate în favoarea extinderii listei:
a. doar Macedonia a îndeplinit toate obiectivele fixate de Comisie, așa că includerea a doar două state suplimentare – și nu a tuturor celor din regiune – e ilogică
b. o listă restrânsă va stimula traficul de pașapoarte, creând de asemenea frustrări și dezechilibre într-o regiune care a cunoscut deja conflicte din aceste pricini
Adversarii unei liste extinse, inclusiv reprezentanții Comisiei, au reacționat spunând că țările care nu au fost trecute pe lista pozitivă vor fi avute în vedere la anul.
În sfârșit, dezbaterea a inclus și o polemică referitoare la Kosovo. O deputată din Spania a reamintit că includerea acestei regiuni e problematică deoarece mai multe țări, inclusiv a sa, nu au recunoscut statalitatea Kosovo. În replică, un parlamentar german a precizat că aceste țări constituie o minoritate în Uniune.
În această seară, după o întâlnire cu comisarul pentru relații externe și politica de vecinătate, membrii AFET vor discuta cu premierul Vlad Filat și cu noul ministru de externe al Moldovei, Iurie Leanca.

September 29, 2009   1 Comment