Arestarea lui DSK arata ca, in SUA, legea e egala pentru toti.
Punerea in aplicare a acestui principiu a avut doua efecte politice importante:
In primul rand, a anulat o importanta intalnire a lui DSK cu Angela Merkel, in incercarea de a da o mana de ajutor Greciei.
In al doilea rand, a dat peste cap toate socotelile Partidului Socialist francez, in conditiile in care DSK era perceput ca prezidentiabilul cel mai bine plasat pentru a-l infrunta pe Sarkozy la anul.
Si Grecia,, si Partidul Socialist vor gasi solutii.

Vineri 15 aprilie, la ora 17, la sediul din Christian Tell nr. 22 al Liceului Anna de Noailles, va fi dezvelită o placă în memoria lui Georges Dementhon, fondatorul liceului francez din Bucureşti, în prezenţa ambasadorului Henri Paul.
Francofonia din România datorează foarte mult mişcării intelectuale suscitate de liceul francez din Capitală, frecventat astăzi de numeroşi elevi din familii româneşti.
Din nefericire, proiectul unui nou sediu al liceului este blocat de mai mulţi ani, după ce la un moment dat fusese pusă chiar şi piatra de temelie a clădirii, în prezenţa unui ministru francez şi a unor înalte autorităţi din România.

Într-o zi precum cea de azi, merită reflectat la ce spunea Pompiliu Eliade la 1898:
“Nu este încă limpede dacă România este o mică Franță răsăriteană, dacă sufletul românesc a pus stăpânire deplină pe el însuși. Totuși, cu puțină atenție, s-ar putea vedea că încolțesc în el câteva trăsături specifice… Arareori acțiunea unui popor asupra altuia a fost mai completă, mai copleșitoare, mai cuprinzătoare ca influența franceză în România. Poporul francez a semănat idei și tendințe la majoritatea popoarelor Europei; de aproape trei sute de ani, el e hrănește aproape pe toate cu producțiile sale literare, aproape nu există colț al Europei unde civilizația franceză să nu fi introdus vreo îmbunătățire, să nu fi suscitat vreo aspirație nouă, să nu se fi manifestat într-un fel sau altul”.
Citatul e extras din Influența franceză asupra spiritului public în România, apărută, în traducerea Aureliei Dumitrașcu, la Humanitas, în 2000.

Momentele tensionate și surprinzătoare sunt adevăratele încercări pentru oamenii politici. Nu livada cotropită de liniște, ci marea învolburată e imaginea-cadru care sugerează natura politicului.
În situațiile în care ești pus astfel la încercare, e urgent să te redresezi, să găsești un răspuns, adică un punct de echilibru. Cum și ce anume faci?
Rețeta nu e scrisă dinainte. De fiecare dată, trebuie să găsești ceva, poate chiar altceva decât te-ai fi gândit vreodată să utilizezi.
Tot ce se poate spune în general e că excesul te slăbește.
Ce-i drept, în discuțiile despre criza Schengen, era greu să se evite orice deraiere. Frustrări vechi și aspirații noi, lipsa de expertiză și superficialitatea nu puteau să nu-și facă simțită prezența. Pentru că România are obișnuințele ei, cărările ei bătătorite care – brusc! – se întrerup și te lasă în fața hăului, dezarmat.
Excesul era, deci, inevitabil.
Deraierea a mers însă foarte departe.
Cred că punctul maxim a fost atins de domnul Adrian Severin. Fost ministru de externe, deputat european, om umblat în medii politice și diplomatice, politicos și destins, Adrian Severin a găsit de data asta cu cale să împingă reacția polemică până la o cotă amețitoare.
Citind criticile franceze la adresa corupției din România, dl Severin a crezut de cuviință să ceară – în replică! – nici mai mult nici mai puțin ca Franța să fie exclusă din Schengen și România să iasă din Organizația Internațională a Francofoniei (OIF).
Dacă nu intrăm noi, atunci să iasă ei! Ce să mai vorbim despre ingenioasa relație stabilită între organizația condusă de Abdou Diouf, fostul președinte al Senegalului, și accesul românilor în Schengen.
Mai lipsea ca A.Severin să le ceară lui Daniel Niculae să iasă din lotul AS Monaco, și lui Boloni să plece de la Lens, pentru ca Franța să fie zgâlțâită definitiv, ucigător și de-a dreptul iremediabil!
Îmi îngădui să închei spunând ceea ce nu am încetat să afirm de la debutul crizei Schengen: moderația e soluția care ne va da câștig de cauză.
Nu aruncând cu pietrele disprețului în Franța sau Germania vom deveni parteneri de încredere!
Trebuie doar să ne simțim europeni și să ne așezăm la masa negocierilor.

În urmă cu câteva săptămâni, a apărut cea de-a doua ediție a anuarului foștilor bursieri ai guvernului francez (BGF) din România.
Față de ediția de anul trecut, anuarul a fost îmbogățit cu peste 100 de nume.
Cele mai puține referințe privesc primii ani post-revoluționari.
Pentru anul 1990, când eu însumi am devenit BGF, nu sunt înregistrate decât două nume, deși generația a beneficiat de 250 de burse.
Ambasadorul Henri Paul, cel care a avut inspirata inițiativă a publicării anuarului, spune, în cuvântul introductiv, că din 1990 până astăzi au fost BGF circa 1800 de studenți români.

Numărul celor care au studiat în Franța a fost însă mult mai mare. În 2009, de pildă, au fost înscriși la studii universitare 4500 de cetățeni din România.
Închei spunând că acei BGF care nu s-au înscris încă în Anuar o pot face contactând Serviciul de Cooperare și Acțiune Culturală la adresa anne.foata@diplomatie.gouv.fr

Mai multă lume m-a întrebat de ce, atunci când am anunțat interviul din Revista 22 de săptămâna trecută aici, pe blog, nu am selectat pasajul despre Udrea & Titanic, pe care l-a citat apoi toată presa, preferând să vorbesc despre Schengen (v. infra, postarea din 14 decembrie).
Două motive sunt relevante:
1. Eram sigur că pasajul despre Udrea nu va fi ratat de niciun gazetar.
2. Aveam deja informații despre reținerea unor prieteni din PPE în chestiunea accesului nostru în Schengen și am sperat că acest semnal va fi reținut.
La cele spuse în interviul de acum o săptămână, vreau să adaug trei observații:
A. E important ca în chestiunea Schengen să fie afirmat rapid și – de ce nu? – într-un mod formal consensul clasei politice, cu atât mai mult cu cât a trecut ceva timp de când n-a mai existat o adevărată înțelegere a tuturor actorilor politici. De la intrarea în UE, nu cred să fi apărut un asemenea gest de solidarizare. Nu vă grăbiți să citați momentul declarării independenței Kosovo: atunci, s-au depășit multe fracturi și tensiuni din politica de la noi, dar UDMR nu a subscris punctului de vedere al celorlalte partide. N-a fost consens, ci o largă majoritate.
B. E important ca Franța, care e inspiratoarea blocării accesului în martie 2011, să fie tratată ca un partener, nu ca un adversar. E bine să nu uităm cât ne-a ajutat Franța în dosare precum intrarea în NATO sau aderarea la UE. Viața Europei nu se termină cu accederea noastră în spațiul Schengen: il existe aussi un après-Schengen.
C. Rolul președinției ungare a Uniunii (în următoarele 6 luni) și al celei poloneze (a doua parte a lui 2011) poate fi determinant. Dacă știm să-l folosim.
În general, cred că în acest dificil dosar, trebuie să ne arătăm demni și curajoși, nu plângăcioși și frustrați.

Laurent Wauquiez îi ia locul lui Pierre Lellouche la afaceri europene în noul guvern francez, prezentat duminică seară.
Fostul titular nu pleacă totuși din echipă, urmând să e ocupe de comerțul exterior, dar nu pe lângă ministerul de externe, ci pe lângă cel al economiei, finanțelor și industriei.
Premierul Fillon a renunțat la Kouchner, dar și la alți miniștri care veneau din afara UMP, dând guvernului o definiție mult mai coerentă de dreapta.
Campania din 2012 bate la ușă…
PS Interviul pe care l-am acordat Evenimentului zilei a apărut în ediția de luni a gazetei.

Am acordat un interviu pentru Libération, pe tema discuțiilor din Franța despre romi și români.
Îl puteți citi, sub titlul Il ne faut pas confondre les Roms et les Roumains, la adresa: http://www.liberation.fr/societe/0101649349-il-ne-faut-pas-confondre-les-roms-et-les-roumains
Nu pot fi de acord cu ideea amânării intrării României în Schengen din pricina percepției unei părți a opiniei publice franceze asupra romilor.

Traducerea interviului:
Să nu confundăm romii și românii!
Eurodeputatul Cristian Preda, membru al partidului de guvernământ (PDL) și fost secretar de stat pentru Francofonie, recunoaște că mai trebuie făcute eforturi în privința integrării. Pentru el, problema nu se va rezolva „trimițându-i pe romi acasă”.
Guvernul român a eșuat în politica de integrare a romilor?
Multe mai trebuie făcute aici, în România. Rata de abandon școlar e foarte înaltă, de 20%. Trebuie rezolvată problema hârtiilor de identitate, mulți romi neavând așa ceva. E vorba apoi de problemele de delicvență, de accesul la piața muncii etc. Problemele se pun la fel și în România și în Franța. E o situație complexă, de a cărei dificultate Europa începe să devină conștientă. Nu trebuie să credem că un guvern mai puțin bogat, mai neexperimentat poate rezolva problema mai ușor decât unele mai experimentate.
Deci eșecul nu e doar al guvernului român?
Responsabilitatea e împărțită, nu privește un singur guvern. Responsabile nu sunt numai guvemele care au o voce mai firavă în Europa.
Cum poate fi rezolvată situația?
Problema educației e centrală: cum trebuie școlarizați copiii romi, în ce limbă? Trebuie imaginate dispozitive care să ia în seamă mobiltatea acestei populații. Am încredere în autoritățile din România, Franța sau Italia, care se interesează în sfârșit de aceste lucruri.
Vă temeți de o restrângere a libertății de mișcare a romilor din România de către Franța?
Nu ar fi acceptabil. Nu trebuie să jucăm ping-pong cu oamenii aceștia, plimbându-i între Franța și România, indiferent că sunt în cătușe sau că li se dau bani [nota redacției: Franța a inițiat o politică de “ajutor de retur umanitar”: 300 de euro pentru cei care acceptă voluntar întoarcerea în țară. Majoritatea sunt romi români. ONG-urile denunță acest dispozitiv, calificându-l drept un „retur umanitar forțat”]. Nu se poate rezolva problema în acest fel. Trebuie găsită calea încrederii și a cooperării.
România și Bulgaria trebuie să intre în spațiul Schengen în martie 2011. Pierre Lellouche a amenințat cu o amânare. Cum reacționați?
Nu ar fi deloc bine să fie pedepsiți toți românii, ar fi absurd și foarte prost văzut.
Polemica din Franța despre această reuniune (la solicitarea președintelui Sarkozy, a fost organizată la Elysee o reuniune despre romi și nomazi – nota traducătorului) nu riscă să afecteze imaginea României?
Apreciez faptul că membrii guvernului francez au spus că nu trebuie stigmatizat cineva. Trebuie evitate formulele simpliste. Nu intrarea României în Europa e problema. Venirea romilor în Vest e un fenomen anterior anului 2007, producându-se în anii nouăzeci. Pe de altă parte, nu confundați romii și românii, amalgamarea nu e deloc apreciată.

Am aflat cu mare tristețe vestea încetării din viață a lui Hervé Bolot, ambasador al Franței în România în perioada 2005-2007.
Am lucrat direct cu el în perioada în care am pregătit cel de-al XI-lea sommet al Francofoniei și pot spune cu mâna pe inimă că a fost mai atașat de acest proiect decât unii dintre colaboratorii români.
L-am reîntâlnit anul trecut în Vietnam, unde m-a primit cu brațele deschise, într-o ambasadă pe care o îngrijea ca pe propria casă.
În România, a făcut pariu cu Traian Băsescu că învață româna într-un an și s-a ținut de cuvânt. A continuat să folosească limba română și după ce a plecat de la București, pentru a citi presa de la noi. Voia să fie la curent cu ceea ce se întâmpla aici.
European convins, se atașase foarte mult de români și vorbea cu emoție despre locurile prin care a trecut. Găsea, de fapt, întotdeauna ceva pozitiv de spus despre România.
În acest moment trist, mă gândesc la Marie-Charlotte, soția lui, căreia trebuie să îi fie foarte greu fără Hervé.
Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

În această seară, Ambasada României la Paris organizează, începând de la 19h, o dezbatere despre cei 130 de ani de relaţii diplomatice româno-franceze.
Voi interveni în cadrul acestei ceremonii, alături de Catherine Durandin şi Toader Paleologu.