Ales, după scrutinul din Irlanda din 25 februarie, Taoiseach (prim-ministru), Enda Kenny a devenit cel de-al 15-lea premier PPE din statele membre ale Uniunii.
Dominația PPE asupra politicii europene e astfel consolidată.
Felul în care vor gestiona criza guvernele din familia PPE va influența definiția dreptei.
Inclusiv în România.
Dacă PDL va eșua, pesediștii vor exploata situația folosind termenii stângii, în vreme ce peneliștii se vor repoziționa la dreapta, pentru a trage folos și ei dintr-o asemenea nereușită.

Interviul acordat joi Euronews:
Frédéric Bouchard, euronews : “Nous sommes maintenant avec Cristian Preda. Vous êtes eurodéputé roumain, membre du Parti Populaire Européen. Monsieur Preda, comment vit-on en Roumanie ce non probable à l’entrée de votre pays dans l’espace Schengen ?”
Cristian Preda, eurodéputé membre du PPE : “Ecoutez, il y a plusieurs lectures. Il y a bien sûr la déception des gens très optimistes, qui ont l’impression qu’on utilise la stratégie de la cible mouvante : plus on fait d’efforts, plus cela devient difficile. Il y en a d’autres qui disent : oui, c’est vrai que nous avons un problème avec la corruption, il faut utiliser toutes les pressions possibles pour que la justice roumaine devienne plus crédible. Et puis bien sûr il y a l’expectative parce que les gens veulent savoir exactement quels sont les mécanismes qu’on pourra utiliser pour finalement entrer dans Schengen.”
euronews : “Y-a-t-il un risque aujourd’hui en Roumanie que des informations confidentielles de la banque de données Schengen puissent tomber entre les mains du crime organisé ?”
Cristian Preda : “Non, je ne crois pas, de plus la Roumanie fait déjà partie du réseau et elle utilise déjà ces informations. Tout se passe très bien de ce point de vue. Le problème n’est pas du tout ici, il n’y aucun risque selon mes informations que cela tombe dans les mains de malfaiteurs comme vous dites. Ce n’est pas le problème dont on discute.”
euronews : “Quid de la question Rom ? Est-elle intervenue dans ce refus, notamment de l’Allemagne et de la France ?”
Cristian Preda : “Non, ce sont des spéculations, il n’y a pas de rapport, et en plus les gens peuvent déjà circuler. Schengen, du point de vue de la circulation des gens, c’est plus de facilités. Mais cela ne changera pas du tout la mobilité de certaines populations, il n’y a pas de relation directe. D’ailleurs, la plupart des Roms sont partis en France, en Espagne, et en Italie, bien avant l’entrée de la Roumanie, ils ne seront pas plus nombreux après l’entrée.”
euronews : “Parlons des frontières extérieures. La Grèce a été recalée à trois reprises avant d’entrer dans Schengen. Elle a aujourd’hui énormément de mal à sécuriser 12 kilomètres de frontière avec la Turquie. Ne pensez-vous pas que la France et l’Allemagne ont un problème avec la frontière extérieure de l’Union européenne, celle de la Roumanie ?”
Cristian Preda : “Il y a plus de craintes que de problèmes. Mais parfois, c’est comme ça, il faut voir comment trouver une certaine confiance entre partenaires, et je suis donc convaincu que d’ici là la Roumanie comme la Bulgarie entreront dans l’espace commun.”
euronews : “Vous pensez qu’une entrée dans Schengen est possible dans quelques mois alors que certains parlent d’un an ?”
Cristian Preda : “On doit voir, il faut regarder de très près le côté technique, parce que c’est bien sûr un problème technique, un problème de gestion des flux et des frontières, mais c’est aussi un problème de confiance, donc un problème politique. Pour cela, il faut négocier, il faut discuter, il faut voir comment retrouver ce bon esprit qui dominait à l’entrée de la Roumanie et de la Bulgarie en Europe en 2007.”
euronews : “Monsieur Preda, merci beaucoup.
La Roumanie et la Bulgarie ont donc peu de chances d’entrer dans Schengen au mois de mars comme prévu. Il faudra encore attendre, jusqu’à quand, c’est la question.”
Copyright © 2011 euronews

Într-o zi precum cea de azi, merită reflectat la ce spunea Pompiliu Eliade la 1898:
“Nu este încă limpede dacă România este o mică Franță răsăriteană, dacă sufletul românesc a pus stăpânire deplină pe el însuși. Totuși, cu puțină atenție, s-ar putea vedea că încolțesc în el câteva trăsături specifice… Arareori acțiunea unui popor asupra altuia a fost mai completă, mai copleșitoare, mai cuprinzătoare ca influența franceză în România. Poporul francez a semănat idei și tendințe la majoritatea popoarelor Europei; de aproape trei sute de ani, el e hrănește aproape pe toate cu producțiile sale literare, aproape nu există colț al Europei unde civilizația franceză să nu fi introdus vreo îmbunătățire, să nu fi suscitat vreo aspirație nouă, să nu se fi manifestat într-un fel sau altul”.
Citatul e extras din Influența franceză asupra spiritului public în România, apărută, în traducerea Aureliei Dumitrașcu, la Humanitas, în 2000.

Ziua de ieri a fost plină.
Nu e puțin lucru să ai în 24 de ore
1. o decizie a CCR care a permis promulgarea legii educației,
2. evacuarea lui Vadim Tudor dintr-un sediu ocupat abuziv și
3. un val de reacții la declarația ministrului Baconschi despre blocarea aderării Croației și denunțarea MCV.
Există vreo legătură între cele trei, în afară, desigur, de faptul că privesc România și au fost tratate de toate părțile într-un registru polemic?
Educația, statul de drept și poziția noastră în Uniune au nevoie de o minimă disponibilitate consensuală.
Într-adevăr, o națiune se afirmă nu numai în luptele sale lăuntrice, ci și în momentele de compromis demn.
Momentele de acest tip nu au lipsit în ultimul deceniu: Pactul pentru Educație din 2008, izolarea politică a PRM în numele respectului față de statul de drept, ca și consensul pro-european al elitelor noastre politice par însă să se fi spulberat.
Cum putem regăsi interesul pentru ceea ce avem în comun?

“August 1987, deci. Ce căuta românu’ (adică noi) în Nemția? Întrebați-i pe ai mei, ei au fost cu inițiativa. Tata în primul rând. Și mama, că s-a luat după mintea lui. Dacă mă gândesc mai bine, cred că erau un pic inconștienți. Soră-mea, o capră, s-a luat după ei. Iar eu, fără să reflectez prea profund, m-am pus la mintea lor. Pentru mine, a fost nevoie și de o derogare de la Centrul Militar. Abia mă liberasem din armată și, prin urmare, eram deținătorul unor secrete proaspete, importante chiar și pentru tovarășii de arme din Pactul de la Varșovia. Până la urmă, s-a înțeles că nu-mi voi trăda niciodată patria. Cu ceva pile și emoții, mi s-a aprobat ieșirea din țară. Așa am plecat – patru oameni mari într-un Trabant nomad – spre Berlin. Berlinul de Est. La Berlin, la Berlin! ziceam ca ostașul sovietic”, scrie Viorel Moțoc, într-un text intitulat “Eu și sora mea descoperim Europa, tata ne conduce pe drumul spre Berlin cu Trabantul, iar mama rămâne alături de noi orice-ar fi”, text inclus, alături de alte 29, în volumul editat de Bogdan Iancu sub titlul Prima mea călătorie în străinătate (Editura ART, 2010).

Laurent Wauquiez îi ia locul lui Pierre Lellouche la afaceri europene în noul guvern francez, prezentat duminică seară.
Fostul titular nu pleacă totuși din echipă, urmând să e ocupe de comerțul exterior, dar nu pe lângă ministerul de externe, ci pe lângă cel al economiei, finanțelor și industriei.
Premierul Fillon a renunțat la Kouchner, dar și la alți miniștri care veneau din afara UMP, dând guvernului o definiție mult mai coerentă de dreapta.
Campania din 2012 bate la ușă…
PS Interviul pe care l-am acordat Evenimentului zilei a apărut în ediția de luni a gazetei.

“Pe parcursul ultimelor două secole, istoriografia română a portretizat Europa ca realitate supraordonată, stabilă și cu o cultură unitară. Statutul principatelor și apoi al României a fost acela de intermediar între o lume civilizată și un dușman din Est sau din Sud față de care acestea reprezentau ultimul bastion. Imaginea Europei devine o prezență caracteristică în scrierile istorice începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu intensificarea preocupărilor pentru suveranitatea națională și teritorială. Europa va fi un instrument conceptual abstract, intens utilizat pentru păstrarea suveranității naționale și pentru menținerea granițelor statului. Discursul dezvoltat după 1989 vizualizează foarte limpede în fundalul conceptului de Europa complexul instituțional al Uniunii Europene”, scrie Hans-Christian Maner într-unul dintre cele mai interesante articole incluse în volumul Istoria României prin concepte, editat de Victor Neumann și Armin Heinen și recent apărut la Polirom.

O jurnalistă – Irene van der Linde – și o fotografă – Nicole Segers -, ambele olandeze, au avut ingenioasa idee de a petrece nouă luni pe frontiera estică a Uniunii. Au trecut prin Finlanda, țările baltice, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, stând de vorbă cu oamenii simpli despre comunism și mituri istorice, despre periferie, viață cotidiană și Europa. Au descoperit inclusiv o frontieră în zigzag, care taie în două ferme, drumuri și cătune, o frontieră “trasată la ordinul lui Stalin de niște țărani beți”. Apărută în urmă cu 5 ani în Olanda, cartea e acum tradusă în franceză la Editions Noir sur Blanc.
Dacă la venirea în România – dinspre Ungaria – cele două autoare au impresia că trec “dintr-un parc îngrijit într-o pădure abandonată”, pe parcurs descoperă că “dacă ajungi în Maramureș nu-ți mai vine să pleci”, că Iașii sunt “un Paris în miniatură” și că în Deltă – “un adevărat sanctuar” – oamenii se simt “abandonați de Dumnezeu și de semenii lor”. Fotografiile sunt excepționale!

Sub direcția lui Domnique Reynié, a apărut cea de-a 11-a ediție a Opiniei europene, publicație patronată de Fundația Robert Schuman.
Volumul cuprinde mai multe studii despre starea finanțelor în zona euro și reacția față de criză, despre contestarea Uniunii la alegerile europene de anul trecut, despre ecologie (“un uriaș în termeni de opinie, dar un pitic electoral”), despre felul în care se realizează emisiuni pe teme europene în mai multe țări ale Uniunii, ca și despre raportul de forțe dintre stânga și dreapta la nivel european din 1996 până în 2009.
În articolul consacrat acestei ultime teme, Reynié scrie că în cele 97 de alegeri legislative ținute în această perioadă și excluzând partidele protestatare “diferența de sufragii e în favoarea partidelor de dreapta, care au adunat 45,2% din sufragii, cu 4,9% mi multe decât cele de stânga (40,3%)”.

Situaţia din Europa e dificilă. Există o tensiune la Bruxelles care nu anunţă vremuri uşoare.
Toată lumea caută modalităţi de diminuare a deficitelor şi de stabilizare a monedei unice, dar şi de regăsire a încrederii atât în zona euro, cât şi în exteriorul ei.
Deciziile luate în România referitoare la scăderea salariilor şi a pensiilor sunt în ton cu ceea ce se decide la nivel european. În grupul PPE ele au fost apreciate ca un semn de responsabilitate.
În faţa acestor decizii, ideea de a refuza dialogul cu guvernul (soluţia PNL) sau ideea retragerii de la lucrările legislativului (soluţia PSD) nu sunt decât improvizaţii politice. Principiul acestor gesturi e simplu: boicotul aduce voturi. Nu e foarte sigur. E cert, în schimb, că această logică duce la radicalizare. Exemplul la îndemână e cel albanez:după ce au refuzat să recunoască rezultatele alegerilor din iunie 2009, refuzând să intre în Parlament, socialiştii albanezi au ajuns la soluţia radicală de a intra în greva foamei. Societatea albaneză nu câştigă nimic de pe urma unui asemenea gest.
Nu e exclus ca PSD şi PNL să aleagă soluţia radicalizării. E cea mai comodă.
Guvernul român nu are decât o variantă de răspuns: regăsirea încrederii prin responsabilitate. Orice pas greşit e un drum sigur spe eşec.
Iar pas greşit înseamnă cheltuieli inutile şi clientelism, ezitare sau inexactităţi.
Nici un gest al guvernului nu va fi credibil dacă el încalcă logica solidarităţii.
Dar nu poate fi contestat guvernului dreptul de a asuma ceea ce în general e asumat la nivel european.
Cazul Letoniei – care s-a aflat într-o situaţie mai grea decât noi – şi care a aplicat cam aceeaşi reţetă, ar trebui să ne facă optimişti.
Cu moderaţie, dar optimişti.