Felul în care se discută despre vot în ultimele zile vădeşte clar cât de greu este interiorizată ideea egalităţii dintre cetăţeni.
Votul unui cetăţean din Bucureşti şi al unuia dintr-un cătun, opţiunea românului care trăieşte în Hiroshima şi a celui din Bacău, votul dat de un analfabet şi buletinul depus în urnă de un doctor în ştiinţe, preferinţa exprimată de un bărbat şi votul dat de către o femeie – toate au aceeaşi valoare.
Culmea este că e orb în această privinţă tocmai un partid de stânga, care face îndeobşte din egalitate principiul prim.
Vedem, de fapt, cu ajutorul acestui exemplu, că în România stânga e prietena inegalităţii.

Vineri seara, la Bacău, am participat alături de Sever Voinescu, TRU, Dragoș Aligică și Valeriu Stoica la lansarea cărții scrise ultimii doi și intitulate Reconstrucția dreptei.
În intervenția mea am accentuat două lucruri.
Divizarea dreptei nu poate fi depășită decât prin încredere. În condițiile în care în ultimii ani, atât elitele politice, cât și vocile societății civile au produs neîncredere socială, regăsirea încrederii nu e la îndemână.
În al doilea rând, am accentuat nevoia definirii identităților politice. Eu sunt de dreapta și liberal, întrucât cred în libertate mai mult decât în egalitate, întrucât consider că doar egalitatea politică e posibilă, nu și cea economică, întrucât individualismul și nu colectivismul e o soluție de progres, întrucât consider că toleranța decurge din respectul demnității umane.
Noaptea, am făcut drumul de la Bacău la Cluj, prin Piatra Neamț și Toplița.