Pentru cine nu ştia până acum: proverbul “Cine râde la urmă râde mai bine” e o parte a tezaurului democratic.

Mai mulți cititori m-au întrebat de ce, după ce am lucrat cu președintele Constantinescu, am lucrat și cu cel actual. Mă simt obligat să răspund.
Reacția mea are trei părți.
Trebuie să spun, mai întâi, că președintele Băsescu m-a invitat să lucrez cu el după ce am încheiat lucrul la sommet-ul Francofoniei. Premierul Tăriceanu mi-a oferit atunci postul de ambasador la Paris și l-am refuzat, între altele pentru că la mijloc era un joc politicianist în care nu am vrut să intru. În schimb, Președintele Băsescu m-a chemat să îl consiliez în domeniul educației și mi s-a părut foarte interesant.
În al doilea rând, aș vrea să subliniez că între cei doi președinți cu care am lucrat există, dincolo de deosebiri, o asemănare fundamentală: atât unul, cât și celălalt sunt democrați convinși. Atunci când un președinte democrat te invită să lucrezi cu el, e greu să refuzi. Experiența politică dobândită în asemenea împrejurări e colosală.
În al treilea rând, Traian Băsescu este unul dintre puținii membri ai guvernării CDR-USD-UDMR care a asumat acel regim. Îmi amintesc foarte bine momentele când, după 2001, foștii miniștri din guvernele Ciorbea, Vasile și Isărescu își denigrau propria guvernare. Traian Băsescu a venit la GDS și a spus răspicat că acele guverne au fost mai bune decât ce avusesem între 1992 și 1996 și, evident, decât ce aveam după alegerile din 2000. Cum în acea perioadă eram deja foarte apropiat de Valeriu Stoica, care conducea PNL, l-am încurajat să se apropie de acest fost ministru care nu căzuse în plasa retoricilor pesediste, care denigrau tot ceea ce reprezentase schimbarea din 1996.