Crin Antonescu a declarat că Traian Băsescu ar trebui să-și dea demisia dacă USL câștigă alegerile legislative de la anul.
Cred că liderul penelist nu are proprietatea termenilor.
Să ne amintim că Antonescu a pierdut în 2009 cursa prezidențială. Am putea spune chiar că a pierdut-o de două ori: prima dată, întrucât nu s-a calificat în turul decisiv, apoi – întrucât l-a susținut pe Mircea Geoană, candidatul care l-a înfruntat pe Traian Băsescu.
Șeful PNL nu a simțit atunci imboldul onoarei. Perdant și pe mâna lui, și pe mâna lui Geoană, Crin Antonescu a rămas bine mersi în fotoliul de președinte PNL. Cu alte cuvinte, demisia de la șefia partidului i s-a părut un preț prea mare pentru eșecul din campania prezidențială.
La doi ani după aceste evenimente, același Crin Antonescu îi cere demisia președintelui dacă USL ar câștiga competiția pentru Parlament.
Deși el nu și-a dat demisia de la partid când a fost înfrânt, Președintele ar trebui să plece din fruntea statului când alții pierd legislativele.
Un reputat gânditor liberal – pe numele lui Hayek – spunea acum jumătate de secol că, sub presiunea socialismului, termenii vocabularului politic devin cochilii goale.
Pentru Crin Antonescu, după înfrățirea cu socialiștii, demisia e o vorbă fără noimă.

Atunci cand a incheiat alianta care a transformat PNL in satelitul PSD, Crin Antonescu spunea ca penelistii nu isi vor pierde identitatea.
Nu stiu ce s-a intamplat cu toti membrii PNL, dar ceea ce se petrece cu Crin Antonescu e destul de clar.
Se cheama contaminare cu bolile cronice ale stangii.
Un exemplu e recenta propunere a fruntasului liberal de a conditiona votul romanilor din strainatate de plata impozitelor in tara. Dintr-un foc, doua lovituri date liberalismului si democratiei.
In primul rand, o conditionare a votului de plata impozitului reprezinta o intoarcere la vremea care a precedat anul 1919, data introducerii votului universal (masculin) in Romania.
In al doilea rand, e vorba de discriminare: romanii din tara care nu platesc impozite ar putea vota, in vreme ce romanii din afara tarii – nu.
Dar de ce vorbesc despre contaminare? Pentru ca mi se pare ca la mijloc e vorba de furia impotriva celor care au votat masiv in favoarea actualului presedinte.
E foarte probail ca Antonescu sa fi luat microbul urii fata de romanii din strainatate de la Adrian Nastase, cel care a atribuit esecul sau din 2004 votului cetatenilor din afara Romaniei. Las la o parte eroarea de interpretare (votul oricarui cetatean e egal cu al celorlati, indiferent de domiciliu), pentru a retine doar persistenta acestei uri.
Nastase nu-i iarta nici acum, la aproape 7 ani dupa esecul sau, pe cetatenii care nu l-au votat. Crin Antonescu e cel care exprima gandurile ascunse ale fostului premier, stigmatizandu-i pe romanii din afara tarii cu speranta ca ei sa nu mai voteze.
Cu o portavoce atat de bine plasata in sondaje, Adrian Nastase a ajuns – iata! – din mentorul lui Victor Ponta, ideologul opozitiei.

Apreciez gestul PNL de a nu se implica foarte vocal în campania din colegiul 19.
Vicepreşedintele Mihai Voicu a declarat în această dimineaţă că doar peneliştii din sectorul 4 vor face câteva gesturi discrete.
Nu ştiu care e explicaţia acestei decizii: un amic îmi spune că peneliştii sunt jenaţi de aşezarea sub steagul roşu al doamnei Mincă; altul îmi zice că sunt lucizi, ştiind că doamna cu pricina e, ca să zic aşa, un loz necâştigător.
Indiferent de motiv, eu apreciez gestul.
Mulţumesc, Crin Antonescu!

Deşi nu a reuşit să producă surpriza şi să devină primul candidat PNL care intră în turul al doilea al unei curse prezidenţiale, Crin Antonescu a fost confirmat în funcţia de şef al peneliştilor.
La PSD, delegaţii reuniţi în Congres fuseseră mult mai puţin indulgenţi, debarcându-l pe Mircea Geoană, deşi acesta a intrat în turul al doilea şi a pierdut apoi la doar câteva zeci de mii de voturi competiţia pentru Cotroceni.
Indulgenţa peneliştilor e răsplata lor pentru ura pe care Antonescu o revarsă în spaţiul public.
Ura l-a atins până şi pe Ludovic Orban, unul dintre cei care au brevetat-o, întru distrugerea coaliţiei de dreapta formate în 2004.
De fapt, atâta vreme cât PDL şi PNL nu vor colabora, câştigător va fi PSD.
Marele învingător al congresului PNL este, de fapt, Victor Ponta.

În democrațiile veritabile, atunci când un candidat pierde o cursă electorală, el face, la o zi-două după scrutin, un pas înapoi.
În limbajul politic, gestul se numește demisie, iar în cel etic – responsabilitate.
La noi, e pe dos.
Dacă pierzi, nu te retragi.
Dacă ai fost înfrânt, nu trebuie să meditezi în liniște.
Dacă ai ieșit pe locul doi, nu se cheamă că trebuie să cedezi vreun milimetru.
Dimpotrivă: înfrângerea obligă la ofensivă, ea e premiată cu funcții și răsplătită cu onoruri.
După ce pierzi, nu devii mai modest, ci mai arogant,
Culmea a fost atinsă la PSD, atunci când Mircea Geoană, înfrânt în alegerile de la Primăria Capitalei, apoi în tandemul făcut alături de Adrian Năstase la prezidențialele din 2004, a fost uns un an mai târziu președinte al formațiunii social-democrate.
Bătut, dar validat cu votul colegilor săi, dl Geoană a continuat cursa.
Spre o nouă înfrângere.
În asemenea situații, politicianul despre care vorbim nu își schimbă de altminteri discursul și obișnuințele.
Persistă.
Atacă.
Reia greșelile deja făcute.
Ba îi mai sprijină și pe alții, care ar trebui să se hrănească din energiile neîmpăcatului înfrânt.
Modelul acesta e pe cale să fie urmat și de dl Crin Antonescu.
Nici o clipă nu s-a gândit să renunțe domnia sa.
Deși a pierdut și turul întâi al prezidențialelor, iar apoi l-a pierdut și pe al doilea, alături de Mircea Geoană, președintele PNL continuă cursa ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Înfrânt, dl Antonescu nu cedează. Reia exact aceleași vorbe, rostește – puțin teatral – aceleași cuvinte de ocară.
Blocat din 2005 încoace în ura îndreptată împotriva Președintelui, PNL gătește aceeași rețetă, sub atenta supraveghere a liderului pe mâna căruia a pierdut deja.
Duminică, dl Antonescu a negat că PNL ar fi primit o invitație la guvernare (deși e o evidență publică!), după care a definit filosofia propriului său partid ca “opoziție radicală”, adică exact filosofia pe care PNL a împrumutat-o în ultimi ani de la PRM.
Toate acestea, pentru a sprijini candidatura lui Radu Stroe în colegiul 1 din Capitală.
În loc să se retragă în adâncă meditație, dl Antonescu semnează recomandări.
Radicalizarea urii pare a fi tratamentul la care recurge un partid golit de liberalism pentru a se opune unui candidat, care, deși aflat înaintea primei curse electorale, e la fel de arogant ca după o înfrângere.
Asta oferă politica de azi cetățeanului: ura dinozaurilor versus aroganța adolescenților.
UPDATE: Domnul Devis Grebu mi-a trimis mai multe ilustrații pentru tema acestei postări. Iată două dintre ele:

Când declară că nu va indica alegătorilor cu cine să voteze în turul al doilea, Oprescu spune implicit că nu mai are nici o speranță de a intra el însuși în cursa finală.
Când declară că îi va cere voturile lui Oprescu înainte de turul al doilea, Antonescu mărturisește că el e cel mai afectat de participarea primarului Capitalei la alegerile prezidențiale.
Unu-i resemnat, altu-i disperat!
Cu trei săptămâni înainte de scrutin, e foarte clar că turul al doilea îi va opune pe actualul președinte și pe Mircea Geoană.

Așa e descrisă situația în care, la o cursă de atletism, de 100 de metri, de pildă, unul dintre competitori pornește mai repede decât ceilalți.
E situația în care se află și Crin Antonescu.
Și-a anunțat intenția de a candida încă din martie, iar acum distribuie deja manifeste electorale.
Deși alegerile prezidențiale au loc abia peste două luni, șeful liberalilor ne spune deja, prin mesajele aruncate în cutiile de scrisori, că “România o schimbăm cu toții”.
E atât de puțin convingător încât îmi vine să spun că efortul său nu merită făcut.
De altminteri, PNL a avut întotdeauna candidați slabi la prezidențiale, atunci când a avut ambiția de a refuza alianța electorală: Radu Câmpeanu în 1990 sau Stolojan în 2000 s-au clasat pe locul al treilea.
Asta pare a fi, în cel mai bun caz, și soarta lui Antonescu în 2009.
E interesant de observat că liberalii au ajuns la guvernare doar atunci când au susținut la prezidențiale un candidat care nu venea din partidul lor: Emil Constantinescu în 1996 sau Traian Băsescu în 2004 i-au chemat la guvern pe peneliști pentru că i-au susținut împotriva candidaților de stânga (Iliescu, respectiv Năstae).
Crin Antonescu e însă prea orgolios pentru a învăța ceva din trecut.

Întrebat de ce tace de la o vreme încoace, dispărând practic de pe scena publică, liderul penelist Crin Antonescu a răspuns că vrea să fie altfel decât actualul președinte.
Dacă și tăcerea trebuie justificată prin referire la Băsescu…

Sâmbătă am fost la Constanța și la Galați.
Dimineața, la malul mării, am vorbit despre captivitatea lui Mircea Geoană. Propulsat la șefia PSD, împotriva lui Iliescu, de către baronii locali, Geoană e și acum prizonierul acestora. De ce? Pentru că social-democrația de la noi e redusă la confruntarea dintre politica locală și ficțiunea unui eșalon național. Convingerile au fost evacuate din sediul PSD.
La Galați, m-am referit în schimb la Crin Antonescu: în România, șeful PNL își descrie partidul ca pe unul de dreapta, deși la Bruxelles același partid e încadrat într-un grup de stânga. Antonescu are în acest sens ambiția unui prestidigitator: când le urcă în avion la Otopeni, Norica și colegele ei sunt de dreapta, iar când aterizează la Bruxelles au machiaj de stânga. La întoarcere – viceversa!
PS Salut reîntoarcerea lui Bleen printre comentatori!