În numărul din decembrie al revistei Esprit, puteți citi un dialog între Pierre Rosanvallon și Claude Lefort, cu un an înainte de decesul celui din urmă. Am reținut observațiile lui Lefort despre relația democrației cu spațiul urban, dar și o remarcă despre felul în care socialiștii au tratat comunismul:
“Lectura lui Soljenițân m-a pasionat. N-am avut nicio îndoială asupra adevărului celor spuse de el… Mărturia sa era indiscutabilă. În acea epocă, o mare parte a stângii considera că Soljenițân e un om religios, conservator și cam idealist. Contestarea lui din acea vreme a fost stranie. În acel moment, partidul socialist se alia cu partidul comunist. Socialiștii n-au înțeles niciodată ce e cu comuniștii. Au au fost antisovietici, dar au fost trădați de comuniști în 1936, când societatea cunoștea un elan egalitarist. Socialiștii n-au înțeles nimic din experiența Frontului Popular și din ceea ce a urmat. Miterrand a găsit cu cale să se alieze cu comuniștii, nu pricepea deloc ce e URSS”.

În același număr, un grupaj despre revoluțiile arabe: între semnatari, mari specialiști ai problemei precum Pierre Vermeren sau Olivier Roy.

Transport în comun la Havana, în paradisul comunist:

Din mașină se pot vedea idolii. Între ei, și cel al lui Victor Ponta:

Alteori, Che e singur, mare cât un bloc:

Polirom a editat de curând o nouă biografie a lui Nicolae Ceauşescu. Cartea este teza de doctorat a lui Adam Burakowski, un cercetător din Varşovia care a folosit numeroase documente diplomatice poloneze.
E un volum care completează referinţele bibliografice existente deja în română: am în vedere biografia datorată lui Thomas Kunze, tipărită în ediţie românească acum câţiva ani sau scrierile lui Vladimir Tismăneanu despre Ceauşescu.

Dacă sondajele nu sunt eronate, precum la alegerile legislative, atunci înfrângerea comuniştilor la Primăria Chişinăului e o veste foarte bună.
Moldova nu va putea conta pe scena europeană câtă vreme comuniştii influenţează situaţia din mica Republică de la estul României. Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în celelalte ţări ex-comuniste din Europa centrală şi orientală, în Moldova comuniştii nu s-au convertit la social-democraţie. I-a ajutat proiectul naţional al alcătuirii unui nou stat.
Lupta politică din ultimii ani a fost foarte dură.
UPDATE:
Din păcate, sondajele s-au dovedit încă o dată eronate. Chirtoacă a pierdut, cel care s-a imous în turul întâi e candidatul comunist, nu cel liberal.

Polirom a tipărit de curând un volum cu articole ale lui Stephane Courtois, despre relaţia dintre comunism şi totalitarism.
Între articole, şi unul despre Memorialul Sghet, Courtois fiind “rectorul” şcolii organizate aici în fiecare vară.

Vă recomand romanul autobiografic al lui Neagu Djuvara, Însemnările lui Georges Milesco, ieşit de curând – într-o a doua ediţie – la Humanitas. Reproduc aici un mic fragment:
“5 aprilie 1952. Ştiam că bunică-mea, ca mai toţi foştii proprietari, avea domiciliu forţat la Câmpulung, de la ultima expropriere din 1949. Alaltăieri, Mihai mi-a semnalat sosirea la Paris a unui tânăr inginer român, fugit în condiţii dramatice prin Iugoslavia, trecând Dunărea înot şi care era originar din Câmpulung. Am vrut să ştiu dacă, din întâmplare, n-o cunoştea pe bunică-mea. O cunoştea. Am aflat astfel amănunte despre arestarea ei din martie 49. Au venit s-o ridice în plină noapte, fără s-o lase să-şi ia altceva decât un palton aruncat pe umeri în grabă, peste cămaşa de noapte. După o scurtă şedere într-un lagăr, cu alţi proprietari din regiune, a fost pusă să aleagă drept reşedinţă între două oraşe situate fiecare la peste 100 km de fosta ei moşie, cu interdicţie de a merge în satul ei sau în Bucureşti. A ales să stea în Câmpulung, unde şedea fiica unei foste guvernante a mamei, care era croitoreasă acolo. A trăit la ea şi i-a meditat copiii la franceză şi germană. Un amănunt emoţionant: i s-au vândut la licitaţie mobila şi hainele, iar unii vecini au cumpărat câteva efecte de care gândeau c-ar avea ea nevoie şi i le-au adus, câteva săptămâni mai târziu, pe ascuns, la Câmpulung”.

Vasile Paraschiv va rămâne în istoria opoziției față de regimul lui Ceaușescu ca un om curajos și demn.
Lupta sa pentru sindicate libere nu a reușit.
Pentru că susținea cu sinceritate cauza muncitorilor și nevoia unei afilieri sindicale care să nu fie maimuțărită, regimul comunist l-a călcat în picioare și l-a umilit.
Cruzimea semenilor nu l-a făcut să-și abandoneze convingerile.
A murit ca om liber.

După ce a publicat două cărți despre Biserica ortodoxă și cea catolică sub regimul comunist din România, Cristian Vasile oferă publicului un volum consistent și foarte bine scris despre literatură și arte (teatru, arte plastice, cinema, muzică) în anii 1948-1953.

Una dintre paginile cele mai savuroase se referă la transformarea socialistă a colindelor, de teamă ca nu cumva reacțiunea să le utilizeze pentru a… șubrezi regimul!
Astfel, Cristian Vasile citează un document al Direcției de Propagandă și Agitație din 1948 în care se spunea că “în rândurile maselor largi populare sunt înrădăcinate anumite datini și obiceiuri cu caracter mistic și religios. Pentru a nu da posibilitate reacțiunii de a le folosi împotriva regimului, Partidul – cu sprijinul organizațiilor de masă, aparatul administrativ de stat și instituțiilor culturale – va da acestor manifestări un conținut progresist care să reflecteze spiritul luptei de clasă, popularizarea cuceririlor poporului muncitor pe drumul consolidării regimului de democrație populară și construirii socialismului în țara noastră [...] Manifestările [trebuie] să fie dirijate pe țară de o comisie centrală, iar pe județe etc. de comisii locale sub îndrumarea partidului. În cadrul manifestărilor de Crăciun se va avea în vedere:
a. Pomul de Crăciun
b. Colindele (Moș Ajun, Steaua, Vicleemul etc.)
c. Horele sătești”.
Sunt cuprinse în acest document nu doar obsesia centralizării, ci și voința de a transforma în mod radical orice sensibilitate.
Volumul lui Cristian Vasile este una dintre cele mai bune cărți publicate în 2010 de editurile de la noi, autorul afirmându-se deja ca o voce foarte autorizată în cercetarea comunismului din România.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a sprijinit recent editarea mai multor volume.
E vorba, în primul rând, despre o parte din articolele și conferințele lui Grigore Gafencu din perioada exilului, volum tipărit la Curtea veche (în colaborare cu Institutul Diplomatic Român):

IICMER a publicat, cu ajutorul ZETA books, și primul număr dintr-o revistă consacrată politicii memoriei în Europa postcomunistă:

În fine, IICCMER a contribuit la editarea volumului lui Stephen Kotkin despre implozia structurilor comuniste în 1989.

Directorul Institutului, Ioan Stanomir, ca și președintele consiliului științific, Vladimir Tismăneanu, merită felicitări.

Politica pronatalistă a lui Ceaușescu e analizată, într-un cadru comparativ, cu referințe la celelalte țări din Est, dar și la Franța, de către trei istorici merituoși. Sunt încă doctoranzi, dar lucrează deja la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc: Corina Doboș, Luciana Jinga și Florin Soare.

Concluzia acestui prim volum dintr-un studiu mai amplu este aceea că “în raport cu celelalte țări ale Europei de Est, în România a fost formulată și implementată cea mai restrictivă legislație a accesului la sarcină, completată cu nepromovarea contracepției moderne, nici de facto și nici de iure, și de cea mai modestă și mai puțin creativă politică socio-economică de susținere și încurajare a natalității”.