Volumul apărut acum câteva săptămâni la Polirom ar fi putut să fie intitulat mai degrabă Securitatea despre Cioran decât Cioran și Securitatea.
De ce?
Pentru că volumul spune mai multe despre Securitate decât despre eseistul de origine română.
Stelian Tănase nu a editat documentele, ci le-a reprodus, fără să explice de altfel nici selecția făcută, nici relevanța fiecăruia pentru a înțelege personalitatea lui Cioran. Mă rog, Tănase nu e singurul care procedează așa. Sunt numeroși cei care confundă editarea cu o operațiune de copy paste, care nu are drept suport Internetul, ci arhivele istorice în care pătrund respectivii.
Pe de altă parte, Stelian Tănase publică în chip de studiu introductiv o traducere a unui text de-al său apărut în Franța în Cahier de l’Herne consacrat lui Cioran și prefațat de o pagină de jurnal de vacanță. Chiar dacă se înțelege că textul respectiv a însoțit o selecție de documente asemănătoare, nu știm nici câte și care erau acestea, nici cât de relevantă e explicația pentru selecția din prezentul volum.
Cred că astfel de volume ar trebui să îmbrățișeze o perspectivă pedagogică, pronunțat explicativă, și nu să fie doar reproduceri ale turnătoriilor și notelor administrative ale poliției politice.
În lipsa unui aparat critic, un cititor needucat riscă să fie contaminat de o manieră de a vedea lucrurile pe care a încurajat-o Securitatea.

Un volum recent tipărit la Polirom conține o discuție pe care Cioran a avut-o cu Sorin Antohi și Luca Pițu în octombrie 1991.

Vorbind despre primii ani de după căderea lui Ceaușescu, Cioran mărturisește că ar fi vrut să scrie o carte și explică și de ce nu a mai scris-o:
“Când am văzut spectacolul acestor eșecuri succesive, am vrut să scriu o carte cu acest titlu: Neantul românesc. Până la urmă n-am mai făcut-o… să scrii asta în străinătate, înțelegeți, este prea evident…Disprețul pentru România era atât de mare la un moment dat…Mă aflam printre niște burghezi, și era un francez foarte insolent. Știți, vorbea de una, de alta, despre țări etc. și, deodată se întoarce spre mine: Nu vreau să vorbesc despre România. Gestul ăsta de dispreț m-a rănit…Aș fi vrut să-l pălmuiesc! Numai că eram invitat și nu puteam… Dar e țara cea mai disprețuită din Europa!”
Volumul este publicat în română și franceză, fiind însoțit de două texte liminare scrise de cei doi interlocutori ai lui Cioran.

Târgul de la Romexpo a fost în mod evident afectat de criză. Edituri mai puține, cititori în minus…
Am găsit totuși câteva volume interesante, pe care îmi îngădui să le recomand cititorilor acestui blog.
Încep cu două cărți de la Humanitas. Prima, intitulată Despre Noica. Noica inedit, include câteva scrisori și un text al filosofului de la Păltiniș, ca și mai multe contribuții ale lui Gabriel Liiceanu, Alexandru Dragomir, Dan C. Mihăilescu, Andrei Cornea, Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu, Sorin Vieru și Sorin Lavric, strânse în volum cu ocazia centenarului nașterii lui Noica. Cea de-a doua e corespondența lui Cioran cu filosoful și editorul austriac Wolfgang Kraus, corespondență descoperită și pregătită pentru tipar de către George Guțu.

Am plecat, de asemenea, de la Romexpo cu ultima carte a lui Eugen Istodor, căruia i-am editat și eu una în urmă cu mulți ani la Nemira, ca și cu un volum de proză, oferit cu amicală generozitate de autor: e vorba despre povestirile reunite de Bedros Horasangian sub titlul Miss Perfumado și alte femei, scos de editura Leda.

M-am bucurat să descopăr că Editura Institutului European a tradus, după ediția a cincea (2008), volumul de Politică comparată astăzi al lui Gabriel Almond, Bingham Powell jr., Kaare Strom și Russell Dalton.

În fine, am găsit o frumoasă enciclopedie a artei străzii, a lui Nicholas Ganz, intitulată Graffiti și tipărită în versiune românească de Vellant.