O zi plină la Parlament, cu reuniuni în cadrul grupului politic, dar și al comisiei de politică externă, pe teme dintre cele mai variate: de la situația în Georgia la efectele alegerilor ținute în vară în Somaliland, de la rețeaua partidelor PPE în Euromed (Maghreb, Mashrek, dar și Turcia, Israel și Autoritatea Palestiniană) la blocajul pe tema bugetului 2011.
Seara am intervenit în plen în dezbaterea referitoare la Liu Xiaobo și ceremonia în cadrul căreia ar trebui să i se decerneze premiului Nobel pentru pace pe 2010. În intervenția mea, am subliniat că o țară poate fi admirată pentru succesele economice, dar ea nu va fi respectată dacă, în loc să protejeze libertatea cetățenilor săi, o îngrădește.
China ar căpăta respectul comunității internaționale dacă, în loc să intimideze diverse țări cu privire la ceremonia de la Oslo, l-ar elibera pe opozantul chinez și i-ar îngădui să își ridice personal premiul.

Două lucruri au fost demne de sesizat în cadrul dezbaterii. Primul este acordul tuturor grupurilor politice (inclusiv a deputaților socialiști și GUE) în privința eliberării lui Liu Xiaobo. Al doilea a fost poziția fermă a Comisiei și a reprezentantului dnei Ashton, care au subliniat că țările UE vor fi prezente la Oslo și că solidaritatea cu Liu Xiaobo nu se tranzacționează.

Un roman interzis în China, fiind considerat o insultă la adresa lui Mao.
Tradus în română și adnotat de Smaragdina Bufnă și Ana Zavate, În slujba poporului ne oferă o combinație seducătoare de umor și sarcasm.

Dintr-un articol al lui Xiao Qiang, fondator al China Digital Times, aflu că aşa a fost numită echipa de comentatori anonimi însărcinaţi de autorităţile chineze cu “pilotarea opiniilor online”. O formă de cenzură, alături de altele. Prost plătită, dar – uneori – eficientă.
Ea traduce frica faţă de opinia liberă.
O frică prezentă, chiar dacă în alte forme, şi în societăţile politice care au optat pentru pluralism.

Parlamentul European a votat astăzi o rezoluţie despre încălcarea drepturilor omului în China, cu referire specială la cazul lui Liu Xiaobo, despre a cărui condamnare am mai scris aici.
M-am aflat printre autorii rezoluţiei, ca şi Monica Macovei.
Îmi pare rau că presa de la noi nu e foarte sensibilă la asemenea subiecte.
O rezoluţie din decembrie despre condamnarea a doi bloggeri din Azerbaidjan a trezit în schimb interesul Le monde, care m-a intervievat pe această temă, în vederea unui articol ce va apărea în ediţia online azi sau mâine.
Aş nota, în aceeaşi ordine de idei, intervenţia Monicăi Macovei de acum două zile despre prizonierii politici din Iran, care a fost reluată în multe medii, colega mea enumerând cazurile şi sperând că un plus de publicitate le va aduce protecţie.
Aşa cum se poate observa, atunci când spun că presa ar trebui să fie sensibilă la astfel de teme, nu mă gândesc la un interes politic, cu atât mai puţin unul electoral, ci la unul public.
Cetăţenii unei democraţii sunt hrăniţi cu cultură civică, nu doar cu scandaluri despre vedete.
Iar cultură civică înseamnă cunoaşterea şi apărarea celor care nu se bucură azi de libertate.
UPDATE: Articolul din Le monde poate fi găsit la adresa http://www.lemonde.fr/technologies/article/2010/01/22/la-liberte-d-expression-fait-partie-des-engagements-de-l-azerbaidjan_1295024_651865.html