În cursul dimineții, am susținut o conferință la Universite Libre de Bruxelles, în cadrul unui program de master, despre regimul politic din România post-Ceaușescu.
Publicul era internațional, ULB atrăgând studenți din toate colțurile Europei.
Întrebările studenților au vizat, în principal, două teme: chestiunea romilor și situația PRM.
Din perspectiva politicii comparate, suntem interesanți prin minorități sau prin excesele anti-sistem.

“Atunci când fostul dictator cambodgian Pol Pot a murit în 1998, mulți cambodgieni s-au simțit frustrați că au pierdut prilejul de a-l aduce în fața justiției pentru suferințele groaznice pe care le-au îndurat din pricina lui. Un personaj religios a sugerat ca leșul lui Pol Pot să fie adus la tribunal și să i se intenteze proces, în speranța ca populația Cambodgiei să își găsească liniștea. Mai norocos decât Pol Pot a fost dictatorul filipinez Ferdinand Marcos, a cărui văduvă Imelda l-a ascuns într-o ladă frigorifică dintr-o debara, în așteptarea unei posibile întoarceri acasă. L-a scos de acolo pentru o aniversare a zilei lui de naștere în 1990 și, mai târziu, pentru aniversarea mariajului lor. În 1992, lui Marcos i s-a permis să se întoarcă în țară. A fost așezat într-un sicriu de sticlă în fața unei făclii, unde se relaxează cu muzica lui Mozart. Toate acestea au durat până ce compania de electricitate a debranșat trupul congelat pentru neplata facturii la muzică și climatizare”, scria, într-o lucrare care ar merita citită de publicul larg, Katherine Verdery.

Volumul dezvoltă ideea că trupurile neînsuflețite au o viață politică. E și cazul lui Ceaușescu, deshumat astăzi, la mai bine de două decenii de la Revoluție.
Orice gest de acest fel e o reamenajare a spațiului politic și a timpului istoric.
Viața politică a trupurilor moarte. Reînhumări și schimbări postsocialiste a apărut, în versiune românească, în 2006, la editura bucureșteană Vremea.
PS De la 21h, sunt invitatul lui Victor Ciutacu la Antena 2.

La lansarea campaniei PDL pentru alegerile din 7 iunie, am rostit următorul discurs:

“Doamnelor şi domnilor,
În iunie se votează a șaptea oară pentru Parlamentul European.
În 1979, atunci cînd europenii mergeau prima dată la urne, noi eram în Epoca de aur.
Tot acolo eram şi cinci ani mai târziu, tot acolo şi în 1989, când Ceauşescu mai credea că ne va izola pentru totdeauna de restul lumii.
În 1994, când europenii votau a patra oară, deşi noi ne despărţiserăm de comunism, Iliescu reușise să ne izoleze de restul ţărilor din Est.
Acum zece ani, când cetăţenii din Uniune mergeau din nou la urne, noi prindeam ultimul tren pentru Europa.
În 2004 însă, când zece noi ţări votau, guvernul Năstase nu terminase negocierile. Prioritatea lui era să acapareze ţara, nu s-o ducă acolo unde îi este locul.
Ne-am luat revanşa faţă de toţi aceştia, când am câştigat primele alegeri europene la care au mers românii, în noiembrie 2007.
Avem nevoie de victorie şi pe 7 iunie.
De ce?
Cred că trebuie să învingem pentru că avem un proiect.
Iar proiectul nostru este o Europă care să fie mândră de România.
Până acum am fost „codaşii clasei”. Trebuie să facem efortul de a deveni premianţi.
Suntem obligaţi să câştigăm pentru că şi peneliştii, şi pesediştii, şi peremiştii ne fac de râs.
Singurul lor proiect politic este insultarea Preşedintelui.
Aşa vor ei să se ducă și să ne ducă în Europa. Cu insulte, cu obsesii politicianiste, cu ură.
În această mare de ură, noi suntem moderaţia.
În acest ocean de dispreț, noi aducem atenţia faţă de aproapele nostru. Iar atenția față de aproapele nostru înseamnă obiective politice.
Programul nostru este programul PPE și conține mai multe obiective.
1. O Europă a cetățenilor, nu Europa birocraților. Avem nevoie de o comunitate politică lizibilă, în care fiecare să se recunoască.
2. Avem nevoie, înainte de orice, de o economie care să redevină sursă de prosperitate. Cum? Asta nu se poate realiza decât prin libertate economică. Munca, simplificarea impozitării şi descreşterea taxelor – iată motorul unei bunăstări la care are dreptul oricare cetăţean.
3. Azi, libertatea nu poate exista fără solidaritate. Menținerea locurilor de muncă și, în măsura posibilului, crearea altora noi, este urgența zero a momentului.
4. Europa veghează la siguranța și securitatea cetățenilor săi. Se impune o delimitare clară a frontierelor. Nu se mai poate recurge la răspunsuri ambigue sau la amânări. Suntem ţară la graniţa estică a Uniunii. Avem, de aceea, o misiune importantă în definirea unei politici unice privind imigraţia.
5. Suntem angajați în lupta împotriva încălzirii globale, pentru că ne simțim responsabili faţă de generaţiile de mâine. Reducerea despăduririlor, ca şi diminuarea emisiilor de gaze de seră sunt de-acum conştientizate la nivel global. Dar Europa poate deveni lider în protejarea mediului înconjurător.
6. Declinul demografic e o provocare majoră pentru o Europă tânără şi dinamică. Statele membre trebuie să găsească soluţii pentru a reconcilia viaţa de familie şi carierele, respectând tradiţiile locale. Încurajarea natalităţii şi diminuarea mortalităţii sunt esenţiale pentru definirea profilului demografic european.
7. În sfârșit, Europa de azi are nevoie de o voce articulată pe plan internaţional. Pentru ca rolul ei să sporească la nivel global, în prevenirea crizelor şi gestionarea conflictelor, UE are nevoie de o politică externă comună credibilă. Rolul ei în procesele de securitate include o politică energetică curajoasă. Uniunea are nevoie de vecini siguri şi previzibili și de un parteneriat cu SUA de pe poziții egale.
Am venit mai târziu în Europa. Putem noi să dăm ceva celorlalţi?
Sau ne vom mulţumi să acceptăm ce ne dau ei?
Eu cred că România are ce să dea.
Le putem da celorlalţi europeni talentele noastre, le putem da virtuţile noastre, le putem da ambiţia noastră.
Mulţi ani le-am dat nepăsare şi dispreţ, hoţi şi corupţie.
A venit vremea să ducem în Europa visele noastre, dar şi forţa noastră.
Suntem gata! Suntem puternici!
La bine şi la greu!”