Marți 13 septembrie, am participat la circa 10 întâlniri. Nu le voi menționa pe toate.
Rețin, în primul rând, reuniunea pe care am avut-o în cursul dimineții cu ambasadorul Algeriei pe lângă UE. Asemenea întâlniri sunt frecvente atunci când lucrezi în comisia de afaceri externe. Două au fost subiectele abordate: stadiul reformelor din Algeria, în condițiile în care ieri legislativul din acesată țară a primit ultimele propuneri de reformă a sistemului politic, ca și relațiile Algerului cu autoritățile de tranziție din Libia.
La prânz, am votat 24 de rapoarte în plen, lista lor putând fi consultată de oricine pe site-ul Parlamentului.
În cursul după-amiezii, am participat la discuția grupului PPE cu adjunctul misiunii Egiptului pe lângă UE, care a explicat nu doar nefericitul incident de săptămâna trecută care a condus la incendierea ambasadei Israelului, ci și cum anume sunt pregătite alegerile “în 3 valuri”: dat fiind că alegerile vor fi supravegheate de judecători și ținând seama de faptul că aceștia sunt de trei ori mai puțini decât secțiile de votare, scrutinul se va desfășura în trei tranșe distincte, la interval de 15 zile.
Tot după prînz am fost negociatorul grupului meu politic pentru o rezoluție comună a Parlamentului referitoare la arestarea lui Alex Bielațki de către autoritățile din Belarus.
Închei cu o observație despe două discursuri ținute azi. Primul i-a aparținut președintelui Poloniei, care s-a adresat plenului PE. Al doilea l-a avut ca autor pe președintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, care a venit în această seară la o discuție de două ore cu membrii PPE. Și Komorovski și Barroso au pornit de la ideea că Europa traversează cea mai grea criză din istoria ei. Răspunsurile la criză au fost concepute în mod diferit de cei doi. Președintele polonez a pus accentul pe solidaritate, ca parte a modelului social european, ca și pe curaj ca virtute politică.

Președintele Comisiei a spus, dimpotrivă, că nu e nevoie atât de curaj, cât de simțul realității și de transformarea deciziilor luate la nivel comunitar în realități. Fost dizident și editor de samizdat, Komorovski a evocat “emoția libertății”. Fost premier în țara sa, Barroso a vorbit de eurobonduri și de adversarii lor. Cea mai interesantă trimitere i-a aparținut, în opinia mea, președintelui Poloniei: citând spusele lui Charles de Gaulle, care descria Europa ca o catedrală, Komorovski a reamintit că în Evul mediu catedralele nu aveau un contur determinat de la bun început, ci își vădeau formele abia la final, după o lucrare care dura decenii, dacă nu secole.
Ce anumepoate crea mai multă încredere azi?
Imaginea catedralei medievale sau eurobondurile?

În această după-amiază, Herman von Rompuy şi Jose Manuel Durao Barroso au venit la Parlament pentru a prezenta concluziile Consiliul European de săptămâna trecută.
Am intervenit în plen pe marginea Islandei, plecând de la decizia Consiliului de a o invita la negocieri şi subliniind, între altele, faptul că în această dimineaţă comisia de politică externă a PE a votat raportul pe care l-am alcătuit despre cererea de aderare a Islandei, cu un singur vot împotrivă (venit de la extrema-dreaptă).
Raportul meu va fi discutat şi votat în plen la Strasbourg în sesiunea din iulie, probabil pe 8.

Ieri a început la Bruxelles o reuniune a grupurilor PPE din parlamentele naţionale cu fracţiunea PPE din Parlamentul European. Pentru a afirma solidaritatea famiiliei populare, au fost prezenţi la discuţiile de ieri preşedintele Comisiei (Jose Manuel Durao Barroso), preşedintele Consiliului (Herman van Rompuy) şi preşedintele Parlamentului (Jerzy Buzek).
Pe agendă au fost introduse Strategia 2020 şi crearea Serviciului European de Acţiune Externă.
Marele subiect a fost însă salvarea monedei unice şi curajul cu care liderii PPE din Europa au acţionat în week end-ul trecut, punând la cale crearea unui mecanism de stabilitate financiară la scară europeană.
Retorica salvării e atotputernică. Ce-i drept, ea e îmbrăcată în haine instituţionale şi împodobită cu visul european.
În România, pragul instituţional e greu de atins. Părem blocaţi în retorica salvării, aşa cum era aceasta construită în secolul XIX-lea, adică într-un context patriotic şi puternic personalizat.
Spre reamintire, vă ofer aici o mostră. E o parte din discursul ţinut înaintea alegerii lui Gh. Bibescu ca domn al Valahiei la 1842.
Vorbeşte Mitropolitul: “Astăzi suntem chemaţi a hotărî asupra soartei patriei noastre; hotărârea ce vom da va fi pentru dânsa hotărâre de vieaţă sau de moarte… Niciodată nu au fost împrejurări mai grele decât acelea în cari ne aflăm astăzi. Patria noastră se află pe marginea unei prăpăstii… Puţine minute ne-au mai rămas ca să-i putem veni spre ajutor. Mâine va fi prea târziu. Dezbrăcaţi-vă de orice patimă şi interes în parte şi alegeţi bărbat drept, cu ştiinţă, cu bărbăţie, cu frica lui Dumnezeu şi iubirea de Patrie…”.

La o zi după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dna Catherine Ashton, numită Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi Politică de Securitate, a fost audiată de comisia AFET a Parlamentului.
Am participat la audieri, ca membru al respectivei comisii.
Dna Ahston a fost bombardată cu întrebări. Cred că au fost peste 40. A trebuit să răspundă în circa două ore.
Întrebările vizau, pe de o parte, designul instituţional al funcţiei pe care dna Ashton o va asuma, o funcţie nouă în arhitectura politică a Uniunii, pe de altă parte – dosare precise de politică externă sau de securitate, de la Somalia la Afganistan, de la Balcanii de Vest la relaţiile cu China.
Au fost şi atacuri la persoană – în special de la deputaţii britanici de altă orientare politică decît dna Ashton. I s-au reproşat opţiunea de tinereţe pentru o mişcare de dezarmare care a fost sprijinită şi de URSS, calitatea de laburistă şi identitatea britanică, legată, deci, de un scepticism european pronunţat.
În ceea ce mă priveşte, am formulat două întrebări. Prima viza relaţiile transatlantice: am întrebat-o dacă vede mai multe dificultăţi în colaborarea politică sau, dimpotrivă, în chestiunile de securitate în relaţia noastră cu partenerii atlantici. Drept răspuns, dna Ashton a reamintit doar că are o experienţă îndelungată în relaţiile transatlantice. E vorba de o experienţă în negocieri comerciale internaţionale.
A doua întrebare avea în vedere Parteneriatul estic: am întrebat-o pe lady Ashton cum vede acest Parteneriat în viitorul apropiat şi mai ales ce măsuri are în vedere în raport cu Moldova, o ţară în care venirea la putere a unui guvern pro-european poate s-o transforme într-un caz-test pentru această nouă politică? Răspunsul a fost vag, dna Ashton spunând ceva de tipul: Parteneriatul e important şi o voi ruga pe dna Ferrero-Waldner să spunem ce putem face în privinţa Moldovei.
Multe alte răspunsuri au semănat cu cele pe care mi le-a adresat mie.
Numeroşi membri ai Parlamentului au fost, de aceea, nemulţuimiţi, mai ales că aşteptau de la Înaltul reprezentant dacă nu acel mult-aşteptat număr unic de telefon la care răspunde Europa, măcar acoperirea impecabilă a unor teme de politică externă.
Dna Ashton a promis că până în ianuarie, când va veni la audieri împreună cu ceilalţi comisari din colegiul Barroso 2, va acoperi toate lacunele.

Grupul nostru politic a avut în această seară o întâlnire cu preşedintele Comisiei, dl Jose Manuel Barroso.
Întrebările care i-au fost adresate au vizat în principal alcătuirea viitoarei comisii.
Trei au fost precizările importante făcute pe marginea acestei probleme:
1. La întrebarea de ce vor fi atâţia comisari – nouă – din partea liberalilor, în condiţiile în care socialiştii au o pondere mult mai mare în Parlament şi vor deţine doar 5 portofolii, Barroso a precizat că numirile sunt făcute de guverne, iar în guvernele din Europa socialiştii sunt mult mai slabi decât în PE.
2. În privinţa repartizării portofoliilor, preşedintele Comisiei a spus că va încerca să nu atribuie vreunui comisar care rămâne în funcţie portofoliul pe care l-a deţinut deja, ci un altul.
3. Solicitat să sugereze care va fi schema colegiului comisarilor, Barroso a afirmat un singur lucru: e greu să găseşti persoane pentru portofolii legate de drepturile fundamentale, deoarece toate guvernele vor portofolii economice.
În maximum 10 zile, vom şti cine va ocupa poziţiile de membri ai noii Comisii.

În ultimele zile, mai mulţi pesedişti au lansat, cu referire la poziţia de comisar european din partea României, mesajul că PSD l-ar susţine pe Adrian Severin şi zvonul că şi Cristian Diaconescu ar avea unele şanse.
Mai mult decât atât, într-un interviu acordat luni Jurnalului naţional, Leonard Orban, actualul comisar român, sugerează şi el că n-ar refuza o asemenea demnitate.
Toţi aceştia sunt oameni informaţi în privinţa negocierilor. Ei ştiu şi că, dacă un stat anunţă o candidatură, ambiguităţile de acest tip nu ușurează negocierea. Ele pun, dimpotrivă, în pericol candidatura anunțată.
Mă miră, de pildă, faptul că dl Diaconescu, ministru de externe cu o experienţă în acest domeniu, n-a dezminţit în chip formal zvonul privitor la domnia sa.
Mai direct spus: pesediştii şi dl Orban torpilează negocierile pe care le poartă România.
Cu bună ştiinţă şi plecând, cred eu, de la nişte calcule personale foarte şubrede.
Într-adevăr, ce şanse poate avea, de pildă, dl Severin să devină comisar după ce s-a pronunţat public împotriva lui Barroso?
Crede cineva că dl Barroso e un fel de Becali cu care te înjuri pătimaş la televizor, după care mergi vesel cu el la o bere?
Numirea comisarului nu e o problemă româno-română, ci angajează România în competiţia cu celelalte 26 de state.

La pranz, Jose Manuel Barroso a fost ales Presedinte al Comisiei europene.
Dintre cei 718 membri prezenti, 382 au votat pentru, 219 contra si 117 s-au abtinut.
Intre cei care s-au abtinut se afla si socialistii lui Adrian Severin.

Merkel și Sarkozy au anunțat joi după-amiază, după întâlnirea pe care au avut-o la Paris, că susțin candidatura lui Barroso pentru un nou mandat de președinte al Comisiei europene.
Acest gest al cuplului franco-german va debloca probabil negocierile pentru diverse portofolii din interiorul Comisiei.