Dacă la CCR nu era blocată decizia de a micșora pensiile, angajații plătiți de la buget ar fi avut de suportat doar diminuarea cu un sfert a salariilor. Era mult, dar aveau măcar speranța că prețurile nu vor crește și că, după un timp, vor avea din nou salariile de până acum, fie prin redresarea economiei, fie prin reduceri de personal.
În noile condiții, bugetarii vor avea o povară suplimentară: sporirea TVA la 24% le va face viața și mai penibilă.
Din datele care au fost făcute publice, nici măcar FMI nu a sugerat o soluție atât de apăsătoare pentru bugetari.
Pe de altă parte, BNR a sugerat, de mai multe ori, că o sporire a taxelor în această perioadă e foarte problematică, mai ales că, așa cum a precizat Lucian Croitoru, în România veniturile bugetare nu au depășit niciodată 32% din PIB.
Nu știu dacă Guvernul s-a gândit că unii bugetari pot să clacheze.
Vorbesc despre medicii și asistentele medicale care pleacă din țară pe capete, vorbesc despre profesorii care sunt plătiți mai rău ca în Gabon, vorbesc despre funcționarii corecți și dedicați interesului public. Numesc aceste categorii, pentru că știu sigur că și clienții, și corupții vor găsi, indiferent de partidul din care vin și de locul în care se află în sistemul public, cum să supraviețuiască.
Nu știu dacă ați observat, dar atunci când fac opoziția radicală pe care o fac, Ponta și Antonescu nu vorbesc despre categoriile de bugetari care trebuie protejate ca instrumente ale statului. De ce? Pentru că ambii au în vedere doar clientela lor electorală, inclusiv cea pe care au plasat-o în instituțiile administrative și în ministere. După ce au aglomerat cu armate de politruci instituțiile, acum mimează non-partizanatul.
Bugetarii trebuie apărați în numele demnității persoanei, dar și al interesului public!
PS Azi de la 15h, voi vorbi în studioul Evenimentelor zlei de la B1TV.
UPDATE: La solicitarea dlui Zaharescu, precizez că nu mi-am schimbat opinia exprimată la începutul lunii iunie, şi anume că Guvernul nu trebuia să se atingă de pensii şi că soluţia de gestionare a crizei trebuia negociată cu partidele din Opoziţie. Cred, pe de altă parte, că bugetarii nu trebuie transformaţi în victimele opoziţiei radicale exprimate de dnii Ponta şi Antonescu. Dacă în ultimele săptămâni am auzit adesea “asta e singura soluţie”, eu prefer să spun: “singura soluţie este acum cea care rezultă dintr-un compromis politic inteligent”.

PSD a produs o surpriză alegându-l pe Victor Ponta şi nu, aşa cum făcuse în 2005, victima electorală a lui Traian Băsescu. Îmi fac datoria de a-l felicita pe învingător!
Victor Ponta are, de altfel, câteva merite.
Primul este acela de a vorbi mult sau, după caz, foarte mult. Asta îi îngăduie, de pildă, să se revendice, în funcţie de împrejurări, atât de la Che Guevara, cât şi de la Revoluţia din decembrie 1989. Publicul consumator de politică apreciază însă mai degrabă cantitatea decât coerenţa, aşa că din acest tip de comportament noul lider PSD va avea doar de câştigat. Cu atât mai mult cu cât, în cazul lui Ponta, inteligenţa e suplinită de dezinvoltură.
Al doilea merit al noului lider social-democrat este ambiţia. Nu-i puţin lucru într-o ţară în care, în lipsa proiectelor definite de politicieni, cetăţenii sunt constrânşi să aleagă emoţional. Nimeni nu ştie cum va fi orientată ambiţia lui Victor Ponta. Va alege el calea lui Crin Antonescu, aceea de a ţinti preşedinţia? Sau va alege mai degrabă calea lui Emil Boc, aceea de a ţinti şefia guvernului? Succesiunea electorală (legislative programate în 2012 şi prezidenţiale în 2014) reprezintă o constrângere, dar nu e singurul element de care va trebui ţinut seama.
Şi fiindcă a venit vorba despre Crin Antonescu, să observăm că peneliştii sunt în faţa unei decizii grele: a-l reconfirma pe liderul PNL înseamnă a face ceva mai puţin decât pesediştii (de vreme ce Geoană, cel înlăturat de la şefia PSD, a intrat măcar în turul al doilea al prezidenţialelor); a-l schimba pe Antonescu înseamnă a uita scorul istoric făcut de PNL în competiţia prezidenţială.
Alegerea lui Victor Ponta e o provocare şi pentru PDL. Este evident că retorica anti-pesedistă va trebui să cunoască modificări, chiar dacă PDL e la guvernare, iar candidatul său a câştigat prezidenţialele. Sau poate tocmai de aceea.

În seara de 22 noiembrie, după primul tur al prezidențialelor, am fost întrebat în studioul de la Realitatea TV ce cred că vor face peneliștii.
În locul unui răspuns tranșant, am afirmat atunci că decizia luată de PNL trebuie să aibă drept repere următoarele alegeri legislative și următoarele alegeri prezidențiale.
Ce vrea PNL să facă până la proxima alegere a Parlamentului? Vrea să facă opoziție sau să guverneze?
Cât privește prezidențialele din 2014, PNL are de ales între a avea și respectiv a nu avea un candidat propriu.
Crin Antonescu a răspuns la cele două probleme.
Între cele două tururi, domnia sa a afirmat că la limită e dispus să renunțe la o nouă candidatură, dacă Geoană se va arăta un președinte bun. Îmi închipui că unii peneliști – măcar dintre cei care se visează într-o zi candidați – n-au fost foarte încântați de gestul de abandon. Cu atât mai mult după ce candidatul pesedist a fost înfrânt.
Cât privește guvernul, în seara turului al doilea, între îmbrățișările de la sediile înfrățite ale PSD și PNL, același Antonescu a repetat ideea colaborării cu formațiunea președintelui de o seară, sub bagheta domnului Johannis. Nici acest răspuns nu a avut darul să încânte foarte mulți peneliști începând de luni 7 decembrie dimineața. Primarul din Sibiu s-a retras discret, nu înainte de a spune – sper că era o glumă – că sibienii l-au votat cu peste 60% pe Traian Băsescu ca să-l țină pe el, Johannis, acasă…
Nimic mai firesc ca, în aceste condiții, în PNL să se nască și un alt punct de vedere.
Cel potrivit căruia e bine să participi la guvernare cât mai repede și de asemenea să nu cedezi pesediștilor perspectiva următorilor cinci ani.
Ar fi foarte înțelept ca PNL să urmeze acest punct de vedere.
Riscul de a subscrie opțiunii lui Crin Antonescu e dublu: (a) e posibil ca refuzul de a intra la guvern să ducă fie la dezertări masive, fie la alegeri anticipate, PNL neputând câștiga de pe urma vreuneia dintre aceste evoluții; (b) e posibil ca alianța cu PSD într-o eventuală opoziție să ducă la diminuarea semnificativă a influenței peneliste, partidul cel mai mare fiind evident vioara întâi.

Nu înţeleg de ce dl Antonescu a dezavuat declaraţia făcută ieri de Ludovic Orban, care descria alegătorii preşedintelui Băsescu cu ajutorul unor expresii folosite în spaţiul nostru public de Vadim Tudor şi G. Becali.
Oare nu acelaşi domn Antonescu anunţase cu câteva ore mai devreme că ar vota cu Vadim Tudor, dacă acesta ar intra în turul al doilea alături de actualul preşedinte?
PNL suferă un proces de peremizare.
E posibil ca singura raţiune a acestui proces să fie dorinţa de a smulge voturi de la extremişti, cu speranţa de a prinde turul al doilea.
Indiferent de motiv, e regretabil ceea ce se petrece.

Ultimele zile ne-au adus o nouă dovadă a disprețului unora dintre politicienii români față de Parlament.
Am în vedere aici afirmația potrivit căreia înțelegerea realizată de domnii Geoană, Antonescu și Marko ar însemna crearea unei majorități noi.
Nimic mai fals!
Majoritatea nu există decât în Parlament. Iar ea e rodul cumulării opțiunilor individuale ale aleșilor, iar nu al unui dictat al șefilor politici ai acestora.
Cine spune că acordul liderilor de partid e același lucru cu exprimarea unei majorități ar trebui să ducă raționamentul până la capăt și să ceară desființarea Parlamentului.
Dacă în locul votului fiecărui deputat sau senator ar trebui să așezăm decizia unui for de partid, atunci orice lege ar trebui să fie adoptată sau respinsă exclusiv prin consultarea liderilor respectivelor organizații.
Aceasta e o absurditate, inclusiv în condițiile în care disciplina de partid ar fi impecabilă.
Vreau să fiu foarte clar: e posibil ca o propunere de guvern să fie respinsă. De altfel, Constituția imaginează o asemenea variantă, dând posibilitatea Președintelui de a face alte propuneri, ba chiar de a recurge la dizolvare după două încercări eșuate. Dar nimeni nu are dreptul să anticipeze exprimarea unui refuz sau a mai multora.
Cine o face nu e un profet, ci un adversar al democrației parlamentare.
Iar Geoană, Antonescu și cohortele care îi urmează orbește sunt acum în postura de inamici ai reprezentării politice.
De fapt, avem de-a face cu un nou episod din istoria confiscării Parlamentului de către partide.
Politic vorbind, coaliția PSD-PNL-UDMR e departe de a fi o coaliție pro-Johannis. E mai degrabă o coaliție anti-Băsescu. Iar fantezia majorității care există separat de Parlament e doar o formulă ideologică șchioapă, destinată să impresioneze pe toți cei lipsiți de o minimă cultură constituțională.
Constituțional vorbind, gestul de acum al coaliției pesedisto-penelisto-maghiare e prelungirea tentativei de suspendare a Președintelui. Și atunci, acțiunea îndreptată împotriva șefului statului a fost îmbrăcată în haina mincinoasă a majorității parlamentare. Era vorba doar de subjugarea Parlamentului unei coaliții de partide.
Pe scurt: instituția Parlamentului nu mai e liberă, pentru că ea a fost acaparată de către partide.
A venit timpul să redăm Parlamentului cetățenilor! Așa ceva nu se va putea face cu cârpeli și improvizații sau cu partide care nu văd răul din propria ogradă, ci doar din curtea vecinilor.
E nevoie, de fapt, de un nou regim.
Un regim bazat pe o revoluție constituțională.
Un regim întemeiat pe libertățile cetățenești, iar nu pe anarhia și pe delirul partidelor de acum.

Traian Băsescu și-a anunțat, în fine, candidatura.
Cred că orice întârziere ar fi devenit periculoasă.
E candidatul care are, de departe, cele mai multe șanse de a fi ales.
Ceilalți nu au, cum se zice în Franța, “la tete d’un Président”.
Atunci când Crin Antonescu și-a lansat candidatura, am spus că îi va fi mai ușor să ajungă regele Spaniei decât președintele României. Deși a făcut din martie încoace o campanie deșănțată – inclusiv prin intermediari mediatici -, Crin Antonescu nu a crescut cu nici un procent. Dacă ar fi inteligent, ar renunța, negociind o poziție guvernamentală pentru PNL.
Geoană e la fel de stingherit de candidatură. Ieri a făcut a treia lansare, fără a sesiza ridicolul situației. El ar face bine să nu se retragă.
Oprescu joacă o comedie ieftină, căutând probabil un pretext mediatic care să compenseze absența sprijinului unui partid.
Pe scurt: voi vota Traian Băsescu!
PS Știu că nici Costin Sandu, nici cei asemenea domniei sale nu votează cu actualul președinte. Îi rog ca, în locul unor previzibile insulte, să ne spună doar cu cine votează. Dacă vor.

UDMR a anunțat sâmbătă că va avea un candidat la prezidențiale.
Din 1996 încoace, gruparea maghiarilor a susținut că are un prezidențiabil pentru a spori participarea membrilor comunității și, astfel, scorul UDMR de la legislative, care erau ținute, până în 2004, simultan cu alegerile pentru funcția supremă.
Altfel zis, prezidențiabilul UDMR era văzut ca o locomotivă electorală.
De fiecare dată, însă, candidatul UDMR a obținut mai puține voturi decât a adunat propria sa formațiune în cursa pentru Parlament.
Locomotiva a fost lăsată în urmă de vagoane…
Acum. întrucât competiția pentru Cotroceni este separată de parlamentare, argumentul din trecut nu mai poate fi folosit.
Rostul fabricării unui prezidențiabil al UMDR este – și a fost – altul decât câștigarea competiției.
Nimeni, nici măcar vreun maghiar, nu și-a închipuit vreodată că un candidat UDMR ar putea accede în turul al doilea.
Miza a fost, de fapt, tot timpul negocierea prezenței UDMR în guvern.
Mai bine de un deceniu, planul a reușit. Formațiunea a fost parte a guvernului în perioadele 1996-2000 și 2004-2008, ca și aliat fidel, cu protocol formalizat și beneficii clare, în 2000-2004.
În decembrie 2008, accesul UDMR la guvernare a fost blocat de PSD.
Calculul de acum al maghiarilor este clar: ei cred că între cele două tururi se va putea decide o nouă formulă de coaliție.
Peneliștii vor face probabil același raționament, dacă Antonescu va constata că nu are șansa de a scoate un scor mai bun decât Geoană.
De fapt, independenții și Vadim Tudor (pe care nu-l va lua nimeni în guvern) sunt singurii excluși de la un calcul precum cel descris mai sus.

Din sondajul CSOP rezultă că domnii Geoană și Antonescu nu au nici măcar împreună atătea procente câte are actualul Președinte.

Liderul liberal are aproximativ același scor ca și PNL (15% față de 16%), în vreme ce șeful pesediștilor este – ca și în alte sondaje recente – cu mult sub cota de simpatie a social-democraților (19% față de 31%).

Traian Băsescu are, în schimb, 40%.

Dacă la social-democrați, singura problemă pare a fi faptul că Mircea Geoană a pierdut trenul partidului, la liberali opțiunile sunt mai complicate.

Deunăzi, Antonescu afirma că nu l-ar vota pe Geoană în turul al doilea. Acesta era, evident, un semn făcut electoratului liberal care s-a dus la PDL.

Colegul său de partid Dinu Patriciu afirma în schimb că Iliescu a fost mai decent decât  Traian Băsescu.

Dincolo de ridicolul afirmației (eu nu cred că Dinu Patriciu a uitat de mineriade sau de decorarea lui Vadim Tudor!), avem de-a face cu intenția de a capta un electorat inițial pesedist care s-a desprins de PSD ducându-se tot spre Traian Băsescu.

Locul 3 e greu de acceptat….