Ideologul-șef lucrează
Nu se știu foarte multe despre viitorul guvern, în afara faptului că lista membrilor săi va fi prezentată pe 1 mai și că la agricultură va fi numit șeful PC, acuzat deja în trecutul recent de gazete că e interesat de agricultură doar pentru că Dan Voiculescu are investiții importante în acest domeniu.
Un lucru e însă sigur. Știm cine e ideologul noii guvernări.
E vorba despre Adrian Năstase. În timp ce V.Ponta și C.Antonescu se distrează, ne lasă să înțelegem fostul premier, el însuși lucrează de zor pentru a contura filosofia noii ere.
Două sunt opțiunile lui Adrian Năstase care sar în ochi din hățișul de vorbe înșirate în două articole de pe blogul său.
Prima privește “încetarea telejustiției”. Cum la noi televiziunea a ajuns sinonimul perfect al caracterului public al unei discuții, indiferent de materia tratată, orice cetățean rațional înțelege din expresia folosită de fostul premier că domnia sa așteaptă ca tot ceea ce privește justiția să nu se mai discute vreodată public. Din partea cuiva implicat în mai multe dosare în curs, obiectivul pare a fi o încercare de presiune. Va fi interesant de văzut, de aceea, și dacă V.Ponta îl va păstra pe eternul Predoiu la Justiție, și dacă atitudinea față de DNA si procurori se va schimba în viitorul apropiat. Sunt convins că și ambasada Statelor Unite, și Comisia Europeană urmăresc cu atenție aceste subiecte.
A doua opțiune importantă expusă de A.Năstase poate părea surprinzătoare: fostul premier nu ezită să descrie guvernarea lui MRU ca una profund politizată și lasă să se înțeleagă că V.Ponta ar putea conduce un guvern mult mai puțin partizan, în măsura în care sarcina sa principală ar fi aceea de a organiza alegeri, toate opțiunile fundamentale trebuind să fie amânate până după scrutinul din toamna. Altfel spus, Năstase susține că o echipă condusă de un lider de partid atât de pătimaș precum V.Ponta ar fi mai credibilă ca guvern strict tehnic decât cea în fruntea căreia se afla independentul MRU, repudiat de PNL și abandonat de PDL când îi era lumea mai dragă. Vi se pare că, auzind asemenea vorbe, retrăiți momente din perioada 2001-2004, când guvernul decreta că albul e negru, iar producția la hectar creștea pe măsură ce Adrian Năstase vorbea? Nu e de mirare: ideologul șef lucrează1 De-abia aștept să-l aud și pe Crin Antonescu citând, alături de noii săi prieteni Gabriel Oprea & Neculai Onțanu, din înțelepciunea lui Adrian Năstase…
Ideologul-șef îi va scrie probabil și partitura pentru prezidențiale.
April 29, 2012 22 Comments
Candidatură
La 12h, voi fi alături de Sulfina Barbu la depunerea candidaturii sale pentru primăria sectorului 4, la biroul electoral din bd. George Coșbuc nr. 6-16.
UPDATE
Am aflat astăzi că Emil Boc va candida la primăria din Cluj. Întrucât am susținut încă de acum un an că relansarea carierei sale politice nu poate fi realizată în altă parte, se înțelege că susțin opțiunea făcută de fostul premier.
Vreau să precizez, în acest context, că susținerea explicită pe care o acord unora dintre candidații PDL nu e o modalitate de a “îmbuna” responsabilii acestui partid. Aș fi făcut aceste gesturi și dacă BPN nu avea nefericita idee de a propune excluderea mea, iar acum aștept o oportunitate instituțională pentru a demonstra că am fost nedreptățit. E, cred eu, suficient timp după locale pentru analize extinse și aprofundate.
În altă ordine de idei, cred că PDL trebuie să îi mulțumească lui MRU pentru modul exemplar în care a înțeles să se comporte în perioada în care a fost șeful guvernului României. E bine să nu uităm să facem asemenea gesturi. Nu de alta, dar nimeni nu înțelege de ce dimineața îl susțineam fără rezerve, iar seara unii au uitat până și să-i pomenească numele. Sper ca MRU să joace un rol de prim-plan în anii următori în politica românească. Destituirea sa e o nedreptate. Publicul nu o va uita.
April 28, 2012 20 Comments
De ce sunt adversarul lui V. Ponta
Însărcinarea lui Victor Ponta cu formarea unui nou guvern trebuia evitată. Decizia aceasta are cel puțin trei consecințe nefericite:
- ea legitimează boicotul parlamentar din ultimele luni, pe care șeful PSD l-a susținut cu entuziasm până în clipa în care a avut speranța de a răsturna guvernul;
- decizia validează discursul radical, într-un moment în care spațiul public avea nevoie mai mult decât oricând de argumente și moderație, nu de invective și intoleranță;
- ea reprezintă o abandonare a politicii susținute în ultimii ani, Victor Ponta fiind în mod constant un critic al tuturor soluțiilor adoptate la scară europeană din momentul izbucnirii crizei și până azi.
Am fost și voi rămâne un adversar al lui Ponta.
Nu pot îmbrățișa nici boicotul instituției legislative, nici intoleranța trăită cu voluptate de fruntașul PSD, nici decuplarea completă a premierului desemnat de ceea ce se petrece în Europa.
Spre deosebire de felul în care V. Ponta și amicii săi politici au înțeles să facă până acum opoziție, eu voi înfățișa de fiecare dată motivele adversității mele. Fără ură și patimă. Calm si civilizat.
April 27, 2012 26 Comments
MRU reinvestit
USL a reusit sa repete episodul din octombrie 2009, cand a daramat guvernul Boc in preajma campaniei electorale din acel an. Atunci nu s-a putut forma un nou guvern inainte ca scrutinul prezidential sa se incheie. Ce va fi acum? Numele propus pentru a prelua sefia executivului e important.
MRU e cel mai bine cotat dintre liderii politici ai momentului si ar putea primi sansa de a alcatui o noua echipa, indiferent ca e vorba despre un guvern tehnic sau despre un guvern politic.
Exista, desigur, si alte solutii, dar nu cred ca sunt mai bune.
April 27, 2012 15 Comments
Moțiunea giruetelor
Moțiunea de cenzură de mâine a fost gândită mai degrabă ca un mijloc electoral decât ca unul destinat să înlocuiască imediat guvernarea.
Înainte de a fi depusă, Victor Ponta a anunțat de altfel că opoziția vrea să mai depună una, după locale, atunci când rândurile USL se vor fi îngroșat cu noi giruete. (Prefer acest termen pentru a-i desemna pe cei care pleacă în tabăra USL, alegând nu opoziția, cum s-a spus, ci promisiunea viitoarei puteri, adică orientându-se politic după cum bate vântul opiniei generale.)
Calculul USL e că rezultatul votului de mâine va consolida percepția că USL e actorul politic principal, sporindu-i susținerea la locale, pentru ca apoi scorul din 10 iunie să încurajeze noi plecări din PDL.
Ce-i drept, în ultimele zile, numărul giruetelor a sporit foarte mult.
Nu e timp pentru condamnări etice. E prea târziu.
Trebuie văzut ce se poate face din perspectivă politică.
Singurele resurse de care dispune acum PDL sunt încrederea publică în MRU și o capacitate de mobilizare care și-a vădit eficacitatea în confruntările din 2007-2009.
Aceste două resurse trebuie gestionate cu mare grijă.
Spun asta și pentru pedeliștii care s-au supărat auzindu-l pe premier că se consideră în continuare membru PNL.
Ei trebuie să știe că, dacă moțiunea giruetelor pică, va fi o victorie și pentru PDL, nu doar pentru MRU.
April 26, 2012 14 Comments
Inacceptabil
Așteptam ca Victor Ponta să deplângă declarația deputatului Solomon care-l amenința acum două zile pe MRU că va avea soarta lui Aldo Moro.
În locul unui asemenea gest, Victor Ponta a declarat astăzi despre guvernanți: “nici dacă-i împuști nu-i suficient”.
E cazul ca acest gen de declarații să înceteze!
Este inacceptabil ca în confruntarea democratică să fie introduse amenințarea cu moartea și recursul la violență.
Oare PNL nu se va delimita nici de această declarație?
USL nu trebuie să se străduiască să semene cu PRM, pentru că are toate șansele să reușească.
UPDATE:
Apreciez intervenția lui Adrian Năstase, primul pesedist care reacționează la declarația deputatului Solomon, spunând că este “inacceptabilă sub toate aspectele”. Poate că fostul prim-ministru va găsi resurse să spună ceva și despre derapajul verbal de azi al discipolului său Victor Ponta?
April 25, 2012 29 Comments
Rogozin
Numirea vicepremierului rus Dmitri Rogozin ca emisar special pentru Transnistria vădește, în chip evident, interesul Moscovei pentru regiune.
După abandonarea lui Igor Smirnov, Rusia face un nou gest important în direcția soluționării conflictului înghețat din apropierea noastră. Decizia trebuie salutată. Cred că greșesc cei care consideră că Rusia trebuie insultată orice ar face sau că dosarul transnistrean va putea fi soluționat fără Moscova. Retoricile inflamate nu aduc victorii.
Notez, de asemenea, că Dmitri Rogozin a vorbit public în termeni pozitivi despre Vlad Filat, cel mai rațional politician de la Chișinău. Fără încredere nu se poate face nimic.
Demnitarul rus a exprimat foarte clar disponibilitatea Rusiei pentru negocieri.
E rândul guvernului Republicii Moldova să arate ce dorește să facă.
Cred că România trebuie să adopte o poziție moderată în momentul de față. E preferabil să ne mulțumim cu participarea la elaborarea poziției UE (parte a formatului 5+2) decât să fim egoist-ofensivi și, sub impulsul unor emoții naționaliste, să slăbim doza de încredere creată în acest moment.
April 25, 2012 2 Comments
La PE (91) – Villi Soundal
În ședința din această dimineață a AFET, ministrul de externe danez Villi Soundal a prezentat discuțiile și concluziile reuniunii Consiliului de afaceri externe ținute ieri la Luxemburg. La o zi după ce miniștrii din statele-membre au discutat cu lady Ashton despre subiectele fierbinți din politica externă, deputații au avut ocazia să afle poziția statelor-membre și să reacționeze la diferite teme. În discuție s-a aflat situația din Burma, din mai multe țări africane (Mali, Sudanul de sud, Guineea Bissau) și din Siria, dar deputații au evocat și evoluția raporturilor dintre UE și China după afacerea Bo Xilai. În intervenția mea, am vorbit despre situația din mali, insistând asupra a doi factori care blochează găsirea rapidă a unei soluții la rebeliunea din Nord: fragilitatea structurilor militare maliene, ca și tensiunile dintre această țară și vecini, în special Mauritania. Tot în această dimineață, am intervenit în AFET în discuția despre modificarea a două directive ale Comisiei referitoare la armonizarea obligațiilor de transparență în privința informațiilor despre emitenți ale căror valori imobiliare sunt tranzacționate pe o piață reglementată, și respectiv la situațiile financiare consolidate.
April 24, 2012 No Comments
Criza din Olanda nu ne ajuta
Presa internationala anunta demisia guvernului Rutte si organizarea de alegeri anticipate in Olanda.
La originea crizei guvernamentale e Geert Wilders, cunoscut publicului de la noi dupa ce s-a opus intrarii Romaniei in Schengen.
Wilders a anuntat ca nu va mai sustine cabinetul minoritar condus de Rutte pentru ca nu e de acord cu taieri bugetare de 16 miliarde de euro. Austeritatea face o noua victima in Europa. Caderea lui Rutte nu e neaparat o veste buna pentru dosarul Schengen. Wilders scadea in sondaje. Nu e exclus ca acum sa isi revina tocmai datorita opozitiei fata de filosofia austeritatii. E posibil ca decizia Olandei in privinta intrarii Romaniei in Schengen sa fie amanata.
Inchei spunand ca scorul record al Marinei Le Pen la alegerile franceze, ca si episodul Wilders din Olanda vadesc sporirea ponderii politicienilor radicali si intoleranti la scara europeana. Avem nevoie, mai mult decat oricand, de moderatie. Inclusiv in Romania, desigur. Ma astept, de pilda, ca Victor Ponta sa spuna ceva despre deputatul PSD care i-a transmis lui MRU ca va avea soarta lui Aldo Moro. Exista, in democratie, frontiere de netrecut, iar in acest caz ele au fost incalcate cu seninatate.
UPDATE
Premierul are dreptate să solicite reacția clasei politice față de declarația deputatului Adrian Solomon. În politică, tăcerea înseamnă acord. Să nu fi aflat încă Victor Ponta acest lucru? Tace – iată! – și PNL. Să fi ajuns solidaritatea aliaților din USL până la acceptarea ca “normală” a amenințării cu moartea?
April 23, 2012 26 Comments
Scrutinul din Franta
Astazi, cetatenii francezi sunt chemati la urne pentru primul tur al alegerilor prezidentiale.
Se stie deja ca va exista un al doilea tur, in care vor fi angajati socialistul Hollande si actualul presedinte.
Exista insa doua mari necunoscute ale turului intai.
Prima dintre acestea e legata de diferenta dintre primii doi clasati. Hollande spera sa aiba 4-5 puncte mai mult ca Sarkozy, in timp ce suporterii acestuia din urma considera ca o diferenta de un procent e ideala, pentru a aborda cu optimism al doilea tur.
A doua necunoscuta priveste ocuparea celui de-al treilea loc. Batalia se da intre Marine Le Pen, candidata Frontului National, si Jean-Luc Melenchon, candidat al Front de gauche, marea surpriza a campaniei din acest an. Miza e in acest caz nu atat atribuirea “medaliei de bronz”, ci redistribuirea voturilor in turul decisiv. E clar ca daca Melenchon e pe locul trei, iar Hollande castiga primul tur cu un scor confortabil, Franta va avea un presedinte socialist pe 6 mai. Invers, daca azi scorul primilor doi clasati e strans, iar Marine Le Pen e inaintea lui Melenchon, Sarkozy are inca sanse de a fi reales, asa cum s-a intamplat si cu Chirac, si cu Mitterrand.
Voi comenta pentru Digi24 alegerile de azi, intre 11h si 11h30, ora Romaniei.
UPDATE
Primele sondaje la iesirea de la urne il anunta pe Hollande in frunte, diferenta fata de Sarkozy nefiind insa nici atat de mare cat spera candidatul socialist, nici atat de modesta pe cat dorea presedintele in functie. Pe trei e Marine Le Pen, cu un scor mai bun decat a reusit tatal ei in 2002, cand a intrat in turul al doilea. Melenchon e pe locul al patrulea, dar la mare distanta de candidata Frontului National, dupa ce mai multe sondaje il plasau inaintea acesteia. Rezultatul din turul decisiv e greu de anticipat. Nu e exclus ca diferenta sa fie mica, desi un sondaj efectuat azi anunta pentru votul din 6 mai 54 de procente pentru Hollande si 46 pentru Sarkozy.
UPDATE 2
Adaug câteva fotografii din ziua votului.
Prima reprezintă intrarea într-o secție de vot din Paris:

A doua înfățișează unul dintre panourile folosite pentru afișaj:

În fine, a treia fotografie e realizată din Centrul Pompidou de la Beaubourg și reproduce un mesaj de protest conceput chiar în ziua votului de către un artist stradal:

April 22, 2012 12 Comments





