Atunci când declară că e de acord cu suspendarea Președintelui dacă aceasta e “posibilă și necesară”, Crin Antonescu spune, de fapt, că PNL vrea la guvernare, dar nu îl ia nimeni în seamă. Amenințarea cu suspendarea e o cerere de audiență. În treacăt fie spus, formula “posibilă și necesară” trădează graba cu care C. Antonescu își concepe declarațiile. Se vede cu ușurință că liderul PNL nu e preocupat de rigoarea constrângerilor constituționale (care ar fi impus formula inversă “necesară și posibilă”), ci face o opțiune tactică.
Atunci când Victor Ponta îi dă replica lui Crin Antonescu, spunând că propunerea PNL nu e serioasă, el spune, de fapt, că PSD nu vrea acum la guvernare, așteptând scrutinul din 2012, cu speranța că va reuși să realizeze un scor care să-i impună Președintelui desemnarea unui premier PSD. Adică peste 50%. E singura variantă în care libertatea Președintelui de a desemna un candidat la funcția de prim-ministru e limitată constituțional.
Atunci când Adrian Năstase sau Varujan Vosganian cer alegeri anticipate, ei nu sunt foarte atenți la ceea ce spun șefii lor de partid.
E nevoie uneori de traducerea mesajelor politice în termeni mai puțin obscuri decât cei folosiți de liderii PNL și PSD.

A apărut numărul al doilea din 2010 al revistei Studia Politica, ajunsă în cel de-al zecelea an al existenței sale. Numărul de față include articole de Alexandra Ionescu, Cécile Folschweiller, Andreea Nanu, Constantin Iordan, Stelu Șerban, Sandrine Bretonnière și Radu Carp, ca și 10 recenzii la volume de știință politică. Revista e tipărită la CH Beck.
Îmi face plăcere să semnalez de asemenea publicarea, la editura Libra, a unei foarte consistente și originale teze de doctorat susținute de Mircea Deaca, la Paris III – Sorbonne Nouvelle și Universitatea Heinrich Heine din Dusseldorf.Teza analizează filmele lui Fellini pornind de la motivele Carnavalului. Pentru iubitorii de cinema, dar și pentru publicul cultivat, cartea e o comoară.

“Sportul are puterea de a schimba lumea, el poate naște speranța acolo unde până atunci domina disperarea”, spunea Nelson Mandela.
Am găsit acest citat în cartea lui Pascal Boniface consacrată aspectelor geopolitice ale unui sport devenit fenomen global și care a apărut de curând într-o a doua ediție la Armand Colin.

Înaintea finalei care va opune Spania Olandei, e bine să nu uităm rolul politic excepțional al lui Mandela în renașterea națiunii sale.
Un rol care i-a adus, așa cum remarcă Boniface, statutul de “cel mai respectat politician în rândul sportivilor”, iar Africii de Sud – organizarea acestei ediții a CM 2010.

Am reunit mai multe interviuri realizate înainte și după angajarea mea în politica partizană, într-un volum tipărit cu sprijinul grupului PPE din Parlamentul European.
Ilustrația copertei îi aparține prietenului meu Dan Perjovschi.Voi oferi acest volum în cadrul întâlnirilor cu cetățenii, așa cum alții oferă pixuri și brichete.
Transcriu aici un scurt fragment din prefață:
“Decizia de a face politică partizană nu a fost una simplă. Nici din perspectiva experienței mele, nici din perspectiva mediului politic autohton. Cât timp am lucrat cu Emil Constantinescu sau Traian Băsescu, în poziţia de consilier, m-am hrănit cu ideea că neutralitatea lor constituţională mă plasează şi pe mine în teritoriul, atât de fragil, al echidistanţei. Când am decis să încep o carieră europeană, neutralitatea era deja o iluzie. Sper ca interviurile din acest volum să dea seamă de convingerile mele şi de stabilitatea acestora. Traduse în interpretări ale gesturilor şi evenimentelor, convingerile alcătuiesc un portret politico-intelectual. Fiecare îl va judeca.”

O jurnalistă – Irene van der Linde – și o fotografă – Nicole Segers -, ambele olandeze, au avut ingenioasa idee de a petrece nouă luni pe frontiera estică a Uniunii. Au trecut prin Finlanda, țările baltice, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, stând de vorbă cu oamenii simpli despre comunism și mituri istorice, despre periferie, viață cotidiană și Europa. Au descoperit inclusiv o frontieră în zigzag, care taie în două ferme, drumuri și cătune, o frontieră “trasată la ordinul lui Stalin de niște țărani beți”. Apărută în urmă cu 5 ani în Olanda, cartea e acum tradusă în franceză la Editions Noir sur Blanc.
Dacă la venirea în România – dinspre Ungaria – cele două autoare au impresia că trec “dintr-un parc îngrijit într-o pădure abandonată”, pe parcurs descoperă că “dacă ajungi în Maramureș nu-ți mai vine să pleci”, că Iașii sunt “un Paris în miniatură” și că în Deltă – “un adevărat sanctuar” – oamenii se simt “abandonați de Dumnezeu și de semenii lor”. Fotografiile sunt excepționale!

Domnul Victor Ponta e de neoprit.
Dimineaţa ne spune că PDL e fascist. La prânz, aflăm că Băsescu avea un plan secret de distrugere a PSD. Seara, adormim liniştiţi auzind de la acelaşi Ponta că, spre deosebire de alţi lideri planetari de rangul dlui Orban, domnia sa gândeşte înainte de a vorbi.
Intervenţiile dlui Ponta nu sunt foarte bogate în fapte şi explicaţii. Nu ştim de ce PDL e fascist, nici ce s-a ales de planul Preşedintelui şi cu atât mai puţin dacă relaţia gândire-discurs e stabilă. Domnul preşedinte PSD califică fără a lămuri. Distribuie anateme fără să clipească. Stigmatizează fără să-i pese cine va duce povara cuvintelor.
Sub atenta sa îndrumare, universul pesedist a devenit complet maniheist. Nu mai e loc de nuanţe când patria se află în criză. Telespectatorul-votant aşteaptă un verdict tranşant. Nu te joci cu destinele ţării, pe care deunăzi acelaşi domn Ponta o identifica, în iureşul prigonirii adversarilor, cu partidul pe care îl conduce. Această urmă de totalitarism – care pune semnul egalităţii între ţară şi partid – nu îi ridică probleme tânărului lider pesedist. E prea june, aşa că e iertat pentru eternitate. Născut târziu, Victor Ponta are dreptul moral să spună enormităţi.
Sărace în fapte, discursurile ldierului PSD sunt presărate, în schimb, cu dezacorduri gramaticale şi au ritmul unei înjurături rostite pe stadion. Combinaţia de iletrism şi ţâfnă dă fiori tribunei.
Nu contează. Social-democraţia a ajuns un aparat de produs insulte.
Cel mai fericit e dl Adrian Năstase, cel care l-a inventat pe Victor Ponta. Ferma de la Cornu e un succes şi – iată! – nici la partid lucrurile nu stau prea rău. PSD ne oferă ouă şi insulte. Visul socialist e pe drumul cel bun…

Plenul a votat primul raport al cărui autor am fost. E vorba despre cererea Islandei de a deveni membră a UE. Raportul a fost foarte bine primit atât de Comisie (reprezentată de comisarul Stefan Fule), cât şi de Consiliu (reprezentat de Steven Vanackere, vicepremier şi ministru al afacerilor externe belgian) şi de marile grupuri politice.
Dacă în comisia de afaceri externe a PE, raportul a fost votat cu 53 la 1, în plen sprijinul a fost la fel de clar: nu a fost roll-call vote, dar numărul opozanţilor a fost infim. Am pierdut, de fapt, un singur vot, în privinţa unui amendament introdus de Verzi, care au cerut Islandei să înceteze vânarea balenelor. Rezultatul a fost de 323 voturi pentru această propunere, 272 împotrivă şi 67 de abţineri. Sper ca islandezii să înţeleagă semnalul politic dat de Parlament.
Textul raportului poate fi găsit la http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+MOTION+B7-2010-0407+0+DOC+XML+V0//RO
Informaţie de presă la adresa http://www.europarl.europa.eu/news/expert/infopress_page/027-77919-186-07-28-903-20100706IPR77918-05-07-2010-2010-false/default_ro.htm

Victoria lui Komorowski împotriva lui Kaczynski în Polonia a fost, în general, interpretată de mediile internaţionale ca o victorie a unui liberal împotriva unui conservator.
Victoria lui Komorowski a fost salutată cu mult entuziasm în grupul PPE, întrucât Platforma civică, partidul noului preşedinte polonez, este parte a grupului popular, în vreme ce colegii lui Kaczynski sunt – alături de conservatorii britanici şi cehii din Partidul Civic Democratic al lui Vaclav Klaus – în grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, principala forţă euro-sceptică din Uniune.
Distincţia dintre cele două forţe politice nu are o traducere în spaţiul politic românesc, întrucât la noi nu există (deocamdată) euro-sceptici declaraţi, iar cei câţiva admiratori ai conservatorilor sunt împărţiţi între PDL şi PNL. (Ignor afilierea la conservatorism a PC, întrucât, în chip semnificativ, singurul lor deputat din PE a aderat la grupul socialist, alături de discipolii dlui Ponta.)

Din ultimul volum al lui Gabriel Liiceanu:

“Nenorocirea de azi a românilor este că sunt ein rumänisches Erzeugnis, un produs românesc. Sunt românii care au intrat în comunism corciți cu românii care au ieșit recent din comunism”

Urmându-și profesorul – celebrul Al. Graur -, lingvistul Marius Sala a scos un nou volum despre istoria cuvintelor. Un exemplu din prima parte a volumului, consacrată cuvintelor care provin din nume proprii:
Cuvântul “caterincă” – flașnetă e un “împrumut din ucr. katrinka cu același sens, diminutiv al lui Katherine, “Ecaterina”. Înțelesul de “flașnetă” vine din faptul că, într-o vreme, se cânta la flașnetă o melodie germană, Charmante Katherine “fermecătoarea Ecaterina” (rușii foloseau primul cuvânt al sintagmei și îi spuneau șarmanka). De la același nume Ecaterina s-a format în rusă katiușa “aruncător de proiectile multiple”, împrumutat și de noi (catiușă), neînregistrat în dicționarele românești actuale.”