Interviu Agerpress

Bucureşti, 7 mai /Agerpres/ – Consilierul prezidenţial Cristian Preda, candidat al Partidului Democrat-Liberal (PD-L) la alegerile pentru Parlamentul European, vorbeşte într-un interviu acordat AGERPRES despre miza acestui scrutin.

De asemenea, Preda explică de ce, după o bogată activitate publică, a ales să-şi înceapă cariera politică cu un mandat de europarlamentar şi ce fel de campanie intenţionează să facă. Cristian Preda a fost primul dintre democrat-liberali care şi-a anunţat intenţia de a candida în alegerile europarlamentare, o dată cu înscrierea în PD-L.

AGERPRES: Domnule Preda, care este miza acestor alegeri europene în actualul context al crizei economice în Europa şi care este miza pentru PD-L?

Cristian Preda: Există o miză generală pentru toată Europa, care depăşeşte criza, şi anume credibilitatea Parlamentului European, în contextul definirii arhitecturii generale a Europei. Fenomenul cel mai interesant din ultimii ani este acela că, pe măsură ce forţa Parlamentului a crescut, participarea la votul pentru această instituţie a scăzut. Aceasta a fost concluzia principală trasă după alegerile din 2004. Miza este, deci, în primul rând instituţională. Va fi Parlamentul o instituţie importantă doar pentru că, din punct de vedere politic, ea va fi situată în inima construcţiei politice europene sau şi pentru că cetăţenii sunt interesaţi şi vin la vot?

La ultimele alegeri, doar acolo unde votul este obligatoriu cetăţenii s-au dus masiv la urne. Miza legată de consolidarea instituţională trimite desigur la rezolvarea crizei. Va avea Parlamentul vreun cuvânt în depăşirea acestei crize? Imposibil de răspuns la această întrebare. De ce? Pe de o parte, pentru că sunt evaluări care spun că oricum criza va fi depăşită la începutul anului viitor şi astfel Parlamentul nu va avea ce să mai facă.

În abordările mai pesimiste, intervenţia Parlamentului e problematică pentru că e posibil ca tratatul de la Lisabona – aflat în curs de validare – să fie respins de irlandezi. Dacă se va întâmpla aşa, va fi o criză instituţională foarte serioasă, iar miza va deveni din nou foarte politică: vom fi confruntaţi atunci nu cu problema cum anume Parlamentul depăşeşte criza deja existentă – financiară, economică, socială – ci cum anume trece de propria sa criză.

Pentru PD-L şi România, miza alegerilor este şi mai complicată. Din cauza nefericitei situaţii în care noi am aderat ceva mai târziu decât celelalte ţări din Europa Centrală şi Orientală, românii au fost trataţi ca elevii codaşi ai Europei. Ne-am dus mai târziu acolo pentru că, prin grija Guvernului Năstase, noi am aderat la 1 ianuarie 2007, nu la 1 mai 2004, precum celelalte ţări din Europa centrală şi de est. Ne-am dus mai târziu în PE pentru că, graţie lui Tăriceanu, alegerile au fost amânate din primăvara în iarna lui 2007. Iată de ce eu nu aş fi atât de critic cu deputaţii români în Parlamentul European. Sigur că unii nu s-au omorât cu lucrul, fiind chiulangii sau, cum spune o vorbă populară, ducându-se acolo doar ca să aibă de unde să se întoarcă! Pe ansamblu însă, nu aş fi atât de drastic, pentru că una este un mandat complet, de cinci ani, şi alta este să începi mandatul când unii se pregăteau să-l încheie şi se gândeau deja cum să facă actualele campanii.

E o diferenţă şi, în acest sens, clasamentul care a fost produs acum vreo 10 zile, în care toţi deputaţii noştri, cu excepţia doamnei Adriana Ţicău care era în primii 100, erau la coadă, ar trebui văzut cu mare atenţie. De altfel, clasamentul cu pricina a fost criticat şi în alte ţări, nu doar în România. Revenind, aş spune că nu e doar o miză pentru PD-L, ci şi pentru celelalte partide aceea de a participa sau nu la construirea deciziei, la construcţia instituţională efectivă.

AGERPRES: Ce credeţi că trebuie să facă viitorii europarlamentari, bineînţeles în limita posibilităţilor lor, ca România să nu mai fie un codaş, ci un premiant al Europei?

Cristian Preda: În primul rând, aşa cum sugeram şi mai devreme, ei trebuie să ia în serios acest mandat. Un mandat european presupune o anumită asiduitate. Vă spun sincer că în momentul în care aud ceea ce spune Crin Antonescu despre mandatul său din Parlamentul naţional – şi anume că a chiulit având treburi mai importante de făcut – eu mă revolt. Un mandat înseamnă asiduitate, pentru că a fi deputat înseamnă a participa la deliberare. Nu poţi fi parte a deliberării în absenţă. Chiulul exclude.

În al doilea rând, deputaţii noştri trebuie, cred, să găsească acele comisii în care sunt cu adevărat competenţi. În mare măsură activitatea unui deputat european se petrece în comisii şi trebuie să ai competenţe pentru a lucra într-un asemenea cadru. Vă spun sincer că, în ceea ce mă priveşte, nu mă văd lucrând în comisia care abordează chestiunea transporturilor, fiindcă nu mă pricep la aşa ceva. Aceste competenţe sunt necesare pentru că dosarele sunt complicate.

În ceea ce mă priveşte, întrucât am o experienţă acumulată ca secretar de stat la Ministerul de Externe şi în Organizaţia Internaţională a Francofoniei, care include aproape 70 de state, doresc să lucrez în comisia pentru afaceri externe de la PE. Sigur că sunt conştient de diferenţa existentă între diplomaţia multilaterală şi cadrul afacerilor externe din Parlamentul European, dar dosarele au aceeaşi logică politică. Sunt dosare care presupun nu doar un exerciţiu intelectual, o anumită capacitate de reflecţie, ci şi anumite competenţe tehnice. Nu pot ateriza, vă spun sincer, într-o comisie care se ocupă în detaliu de transporturi.

Sigur că voi urmări expertiza celorlalţi şi mă voi pronunţa când va fi vorba de vot în toate celelalte domenii. Cred însă că fiecare deputat în parte trebuie să aleagă comisia în care va lucra în cunoştinţă de cauză. E desigur ideal ca, dacă se poate, să fie o distribuţie astfel încât să nu existe vreo comisie în care niciun fel de voce care reprezintă cetăţenii români să nu fie prezentă. Asta ar însemna neglijarea completă a unui domeniu.

În al treilea rând, cred că deputaţii europeni trebuie să reuşească să nu privească lucrurile într-o perspectivă naţionalistă, în genul celei dezvoltate în politica noastră la începutul anilor ‘90, şi care acum este recuperată de diverse familii politice, nu doar de PRM, ci şi de PSD. Am în vedere un naţionalism demagogic alimentat, hrănit de trăiri iraţionale şi de radicalism politic. Nu cred că ne face bine în PE un soi de clonare a lui Funar, din anii ‘90. Nu cred că are vreun sens cazarea cuiva ca Vadim Tudor sau Becali într-un loc în care nu se discută nici despre cine intră în teren la Steaua, nici despre anecdotele din ‘România Mare’. Sunt materii diferite acolo şi o voi spune foarte apăsat. Locul acestor demagogi nu este acolo, pentru că în Parlamentul European demagogia e exclusă. Este o instituţie foarte bine structurată şi foarte atent gestionată.

Sigur că există personalităţi politice din această familie radical-extremistă care au ajuns la Bruxelles, dar şi-au dat seama ele însele că nu-i locul lor acolo. În particular, cineva apropiat de Vadim Tudor, Jean Marie Le Pen, care a fost – graţie sistemului electoral din Franţa – în imposibilitatea de a ajunge reprezentant în Adunarea Naţională, a ajuns la Bruxelles unde şi-a dat seama că nu-i de el şi s-a întors la oile lui. Vadim Tudor sau Becali, care fac parte din această galerie a naţionalismului strident şi obsolet, trebuie păstraţi acasă pentru a se ocupa în continuare de jucătorii de la Steaua, de întreţinerea culturii naţionaliste de la România Mare…

AGERPRES: Circulă un mit că în Parlamentul European se duc în general cei care sunt foarte tineri pentru că este un loc foarte bun de afirmare sau cei care sunt foarte bătrâni şi pleacă din politică. Dumneavoastră nu sunteţi nici una, nici alta. De ce tocmai aşa, la mijlocul carierei, v-aţi ales Parlamentul European?

Cristian Preda: Eu sunt, de fapt, la începutul carierei politice, dar nu a celei publice. Să ne înţelegem foarte bine: am experienţă în lumea publică românească, ca şi în politica românească, dar exclusiv în calitate de expert. Am fost consilier al preşedintelui Constantinescu, mai întâi, apoi al preşedintelui Băsescu. Am de asemenea experienţă în diplomaţie, lucrând doi ani în Ministerul de Externe şi exercitând apoi doi ani preşedinţia Comisiei politice a Francofoniei (aprilie 2007-aprilie 2009). Nu am o carieră politică partizană. M-am hotărât să o încep într-un orizont al politicii care mi se pare foarte interesant. E o provocare atât intelectuală, cât şi politică. Vreau să fac o carieră politică pornind de la acest mandat de deputat în Parlamentul European.

Deci, deşi sunt la începutul unei cariere partizane, am un parcurs public şi o experienţă în înalta funcţie publică. În calitate de consilier, nu am fost angajat pe o bază partizană nici în vremea preşedintelui Constantinescu, nici în vremea preşedintelui Băsescu. Am lucrat cu ei nu pentru că veneam din partidele lor, ci pentru că m-au solicitat ca expert sau ca tehnocrat, cum se spune acum.

AGERPRES: Deci nu sunteţi la început de drum, sunteţi o persoană cunoscută, aveţi o bogată activitate publică în spate. Nu aveţi nevoie să fiţi cunoscut, asta voiam să spun…

Cristian Preda: Da, uneori oamenii îşi investesc capitalul dobândit într-un parcurs public în politică. Acum m-am hotărât să investesc acest capital. Vreau, de altfel, să fac o carieră politică de lungă durată, nu episodică. Am spus acest lucru când m-am hotărât să intru în PD-L. Voi urma un drum pe care îl doresc ascendent.

AGERPRES: Avem şi noi, românii două-trei probleme mari, ca de exemplu libera circulaţie. Când vom putea munci oriunde în Europa fără să avem restricţii? Eu cred că asta interesează în primul rând electoratul, este una dintre problemele stringente. În ce măsură pot europarlamentarii să contribuie la rezolvarea ei?

Cristian Preda: Acesta este un dosar foarte sensibil pentru că el este o expresie a discriminării şi, în genere, Europa, ca şi construcţie politică, a fost constant alimentată de dorinţa de a elimina discriminările, de a diminua amploarea lor, dacă nu de a le şterge complet. Ei bine, apartenenţa noastră la Uniune nu a exclus posibilitatea unor restricţii pe piaţa muncii asumate de guvernele naţionale. E la latitudinea acestora să decidă dacă muncitorii din România muncesc sau nu cu restricţii. Se pot face intervenţii din partea Parlamentului European, dar este o chestiune de tratat şi la nivelul Consiliului şi la nivelul Comisiei. Există, în plus, relaţiile bilaterale. Pe de altă parte, să spunem că sunt şi state reticente la adresa noastră, dar şi unele care au fost foarte deschise de la bun început.

Reacţiile împotriva românilor ţin uneori şi de politica naţională, de faptul că există un context electoral, de pildă, în care cutare sau cutare partid politic afirmă un discurs anti-străini, făcând din român ţapul ispăşitor. Sigur că Parlamentul European poate să cheme la decenţă şi la non-discriminare, însă esenţială este decizia guvernelor naţionale. Este loc de discuţie, în cadru bilateral, membrii UE rămânând în continuare actori ai bilateralului în relaţiile internaţionale: eliminarea discriminărilor este cred unul dintre acele obiective care ar trebui asumate în chip consensual de membrii din România ai Parlamentului European, dincolo de familia lor politică.

Trebuie spus că în PE rolul grupului politic este în cele mai multe cazuri mult mai însemnat decât apartenenţa la o ţară sau alta. Asta se întâmplă cu toate cele 26 de ţări. Solidarităţile naţionale sunt limitate şi nu cred că serveşte cuiva să inventăm un soi de solidarizare naţională, ieşită din comun, care ar fi proprie doar românilor, în condiţiile în care niciunul din cei 26 nu se comportă la fel. Peste tot trebuie să înţelegi regulile instituţiilor şi să vezi cum anume pot fi asumate. Dar chestiunea refuzului discriminării ţine de cultura fiecărei familii politice, desigur cu excepţia radicalilor. În sensul acesta cred că trebuie spuse lucrurilor pe nume: e nedrept ca aceste restricţii să existe. Cred, în acelaşi timp, că e nevoie şi de o componentă bilaterală foarte consistentă, ca şi de intervenţia altor instituţii europene.

AGERPRES: Deci, practic, Parlamentul European şi parlamentarii europeni pot face foarte puţin pentru rezolvarea acestei probleme…

Cristian Preda: Ei pot să o pună pe agendă, chiar dacă nu au drept de iniţiativă, fiindcă acesta aparţine doar Comisiei. Există însă mecanisme care împing o problemă pe agendă. Sunt anumite chestiuni care implică o anumită influenţă a punctelor de vedere europene în afaceri naţionale. Nu doar la noi, ci şi în alte părţi, chiar dacă nu e întotdeauna configurată la fel. Altfel priveşte guvernul belgian chestiunea recomandărilor europene şi altfel o priveşte guvernul de la Bucureşti. Pentru că una dintre ţări este la originea construcţiei europene şi alta abia a intrat. Este şi o chestiune care ţine de poziţia în acest edificiu. Şi eu, ca şi alţii ne dorim ca această poziţie marginală să fie depăşită. Parlamentul nu are capacitate legislativă acum, de aceea, a promite marea cu sarea nu e foarte sănătos pentru că ulterior apar deziluziile.

AGERPRES: Sunteţi profesor universitar, intelectual, în această perioadă de criză, cum vă descurcaţi cu finanţarea campaniei?

Cristian Preda: Mizez pe solidaritatea organizaţiei în care am intrat. Este, cred, important ca maşinăria să funcţioneze. Pe de altă parte, cred că, în timpuri de genul acesta, de criză, se poate găsi o soluţie de moderaţie, de blândeţe şi nu de agresivitate electorală. Personal, din experienţa din campaniile trecute pe care le-am văzut, am fost destul de prost dispus văzând un soi de agresivitate la nivelul străzii, al vizualului, zeci de mii de afişe, de panouri. Nu fac bine. Mie personal nu îmi spun mare lucru. Ştiu că e un fel de simplificare a ecuaţiei politice. În locul unui dialog, introduci semne foarte puternice, frapante. Vrei să copleşeşti, nu să explici. Îmi amintesc din campaniile trecute cât de prezentă era această publicitate electorală agresivă în Bucureşti. Pe de altă parte, pe măsură ce a crescut în agresivitate campania electorală, pe măsură ce ea a devenit tot mai deşănţată, copiind de altfel un stil american, pe măsură ce a crescut acest tip de presiune a candidaţilor asupra publicului, participarea la vot s-a diminuat. Mai ales în această perioadă extrem de grea, eu nu aş arunca bani pe geam.

AGERPRES: Am văzut că mizaţi pe campania pe internet …

Cristian Preda: Mă adresez unui public în general informat, liberal din punct de vedere al convingerilor, care trăieşte în lumea internetului, a mediilor de acest tip. Cred că trebuie găsite mijloace de comunicare adecvate şi trebuie exploatate mai degrabă instrumente care pot să explice şi nu unele care pot doar să impresioneze şi să copleşească. Am făcut un blog şi apoi un site (http://cristianpreda.ro) deoarece simţeam că am nevoie de un instrument care să-mi permită să explic. A răspunde în emisiunile de televiziune, a interveni în cadrul unor polemici aprinse, care sunt, de altfel, foarte agresive, preţ de câteva secunde, nu înseamnă a putea explica ceva. Suntem într-o cultură mediatico-politică dominată de o agresivitate foarte dezvoltată.

Cei care se prezintă la televizor sunt acolo ca să fie agresivi, ca să-şi arate ura şi dispreţul faţă de ceilalţi, dacă se poate. Pe de altă parte, fiecare are un timp extrem de limitat la dispoziţie pentru că, în general, sunt emisiuni în care vin foarte mulţi oameni. În acest fel, se ajunge la un dispozitiv în care trebuie să-ţi nimiceşti adversarul în mare viteză. Eşti silit să faci o crimă rituală într-un timp foarte scurt: asta ar fi aşteptarea. Politicianul de succes a ajuns să fie identificat cu un criminal în serie, cu un killer care execută foarte rapid, în public, adversarii. Nu sunt ataşat de o asemenea cultură. Mie mi se pare că politica înseamnă explicaţie, proiecte, înseamnă dialog, nuanţe, înseamnă, în primul rând, respectarea celuilalt. Asta cred că e esenţial.

Am convingerea că poţi să convingi nu insultând, ci explicând. Iată de ce peste tot unde apar alături de adversari îi invit să fie calmi, să aşeze într-o anumită ordine explicaţiile şi raţiunile lor, nu furia şi ura care îi animă… Acesta este motivul profund pentru care am ales să creez un blog şi apoi un site. Acest instrument înseamnă mai mult decât un afiş, reprodus în sute de mii de copii în care aş fi retuşat ca să arăt ca o stea de cinema. În loc să iroseşti resurse pentru a te înfăţişa într-o postură seducătoare şi agresivă, în polemici nesfârşite, eu prefer să explic.

Vă fac o mărturisire: detest televiziunea. Mi se pare că este ucigătoare pentru noi în calitate de indivizi. Eu personal nu mă uit la televizor. Mă uit din când în când la meciuri de fotbal şi la filme bune. În acelaşi timp, nu pot să nu intru în acest joc al dezbaterii televizate. Nu pot să-l refuz pentru că politica, la noi, s-a îndreptat către acest tip de mediatizare. Nu mă simt deloc comod, dar accept necesitatea.

AGERPRES: Spuneaţi atunci când v-aţi depus candidatura că sunt foarte mulţi intelectuali care preferă să organizeze colocvii în loc să procedeze ca dumneavoastră, trecând de partea aceasta a baricadei. Cum catalogaţi cazul Alina Mungiu Pippidi?

Cristian Preda: Unu: şi eu am organizat colocvii şi cred în continuare că sunt extrem de utile, sunt ocazii în care o reflecţie non-partizană trebuie angajată. Doi: cred că lucrul pe care l-am făcut eu şi anume decizia de a trece frontiera dintre spaţiul public şi spaţiul politic partizan nu poate fi servită drept lecţie altora. Cred, mai ales atunci când e vorba de intelectuali, că ei sunt singurii care pot să aleagă în cunoştinţă de cauză. E şi o chestiune de temperament trecerea dintr-o lume în alta. Eu am, în primul rând, o identitate academică, dar aceasta nu e singura calitate care poate să asigure succesul.

Există mari politicieni în secolul al XX-lea care nu erau universitari sau intelectuali. Sunt mari politicieni care nu aveau o instrucţie universitară. Actual cancelar al Germaniei, doamna Merkel, vine din lumea cercetării, dar marele Helmut Kohl nu venea din această lume. Iar el e un politician care a dominat o bună parte din politica Germaniei ultimului secol. Sunt multe alte exemple care arată că nu e neapărat necesar să fii un rafinat intelectual pentru a reuşi în politică. Poţi reuşi fără a fi aşa ceva. Cât priveşte însă cazul intelectualilor români, fiecare e liber să decidă. Departe de mine ideea de a mă oferi drept model, de a mă preda ca o lecţie. Preda nu predă lecţia propriului model de intrare în politică. Fiecare are dreptul la propria estimare. Eu însumi m-am decis foarte greu.

Cum aţi spus şi dvs, sunt în lumea publică din România de mai mulţi ani şi n-am făcut acest pas decât acum. Nu pot să spun că alţii trebuie să-l facă acum sau că alţii nu trebuie să-l facă. E o decizie mult prea importantă pentru a nu fi luată de cel în cauză, de cel care o asumă. Sunt unii intelectuali care rămân până la sfârşitul vieţii într-o situaţie de indecizie.

AGERPRES: V-am întrebat despre un fost posibil candidat, acum vă întreb despre un contracandidat al dumneavoastră, Elena Băsescu. Dacă nu aţi fi ajuns pe listele PD-L aţi fi votat-o?

Cristian Preda: Nu ştiu cum aş fi văzut situaţia dacă nu aş fi candidat. În momentul în care eşti pe o listă, sigur că ai o constrângere. Cred că nimeni nu e atât de incoerent încât să fie membru pe o listă şi să voteze altceva decât propria sa echipă. Despre candidatura Elenei Băsescu, vreau să amintesc mai întâi că, dacă va fi aleasă, ea va intra în grupul căruia îi va aparţine şi PD-L. Vreau să observ apoi că Elena a răspuns într-un mod curajos provocării lansate de adversari. Din momentul în care intenţia ei de a candida a fost anunţată, au apărut foarte mulţi critici pentru a o acuza că e lipsită de orice forţă şi de orice autoritate. Atacurile erau destinate, de fapt, să-l atace pe preşedinte. Într-un mod curajos – trebuie spus acest lucru – Elena Băsescu a decis să-şi ia soarta în mâini. Adică să mizeze pe propria ei capacitate de a convinge şi de a mobiliza.

Acesta e un tip de candidatură foarte special. Aş reaminti faptul că, din ‘90 încoace, candidaturile individuale care au reuşit au fost extrem de rare. Există un candidat individual care a reuşit în competiţia pentru Parlamentul naţional, e vorba de Antonie Iorgovan, cel care s-a auto-intitulat părinte al Constituţiei, şi apoi a existat o candidatură independentă care a reuşit la Parlamentul European, data trecută, la primele alegeri, şi anume cea a pastorului Tokes. Candidaturile individuale sunt, deci, rareori susţinute de electorat. Avem doar două persoane, din ‘90 încoace, care au fost alese pe o platformă de candidaţi independenţi şi nu pe o platformă de partid. În sensul acesta, partidele au monopolizat, au acaparat candidaturile. A fi independent e un gest de curaj.

AGERPRES: Tocmai spuneaţi, zilele trecute, că PSD este un partener neloial, credeţi că s-ar putea întâmpla ceva până la sfârşitul acestui an?

Cristian Preda: Eu sunt, din noiembrie 2007, de la primele alegeri europene, susţinătorul foarte hotărât al nevoii unei guvernări coerente de dreapta. Cred că în momentul de faţă dreapta este divizată în două partide, PD-L şi PNL. Ştiu de altfel că nu toţi colegii mei de la PD-L consideră că PNL e un partid de dreapta. Eu cred că are, în principal, un electorat de dreapta. Ei bine, din noiembrie 2007 încoace susţin nevoia unei guvernări articulate în jurul unui proiect de societate al dreptei. De ce din noiembrie 2007 încoace susţin asta? Pentru că din noiembrie 2007 încoace dreapta a fost majoritară. Deşi divizată, ea a avut mai mult de 50% şi la scrutinul din noiembrie 2007 şi la scrutinul din iunie 2008 şi la scrutinul din 30 noiembrie 2008.

Din păcate, această dreaptă divizată la urne nu s-a regăsit la guvernare – din diverse motive – şi nu vreau să le amintesc aici. Eu cred însă că România ar fi avut nevoie de o asemenea guvernare, de o depăşire a acestei divizări, cu atât mai mult cu cât – insist asupra acestui lucru – până în noiembrie 2007, până la primele noastre alegeri pentru Parlamentul European, dreapta a fost divizată, dar n-a fost niciodată majoritară. Partidele de dreapta au câştigat alegerile din 1996, dar n-au avut majoritate. Iar eu am crezut că e de datoria acestor partide să traducă opinia majoritar de dreapta în guvernare. Preşedintele a dorit acest lucru şi a propus PNL o asemenea înţelegere.

PNL a preferat poziţia – mai comodă în vremuri de criză – a opoziţiei. Pentru că această guvernare de dreapta nu s-a realizat, sigur că primii doi clasaţi au fost cumva împinşi către o guvernare de mare coaliţie, după modelul german. În condiţiile despre care vorbesc, cu o stângă care nu mai e majoritară şi cu o dreaptă care, deşi majoritară, e divizată, singura formulă de gestionare raţională a puterii este o guvernare bazată pe loialitate. PSD-ul e necesar PD-L-ului şi reciproc, dar fiecare trebuie să fie loial acestui tip de guvernare. PSD nu poate uita seara la partid ceea ce face în timpul zilei la Guvern. Condiţiile nu sunt foarte favorabile, pentru că avem aceste alegeri europarlamentare şi evident că PSD şi PD-L sunt concurente, sunt competitori.

Avem, pe de altă parte, competiţia prezidenţială în iarnă. Logica electorală tinde să acapareze totul. Dar, tocmai în acest context, e nevoie de un soi de comportament de gentleman dacă vreţi, în care îţi respecţi partenerul. Timpurile sunt foarte dificile. Nu trăim o epocă de linişte şi de mare prosperitate, în care să-ţi permiţi luxul unor experimente sau al unor gesturi excentrice. Regret că n-avem o guvernare de dreapta, dar cred că guvernarea de mare coaliţie are nevoie de loialitatea partenerilor.

AGERPRES: Deci nu există nicio posibilitate de refacere a formulei guvernamentale după alegerile prezidenţiale? Au circulat o mulţime de scenarii …

Cristian Preda: Fiecare alegere prezidenţială nouă ne-a adus o altă formulă de guvernare. Una nouă, care în general a surprins, în sensul în care puţini erau cei care o anticipau. Noi avem, din ‘92 încoace, guvernări de coaliţie, dar componenţa lor nu era anticipată de prea mulţi alegători înainte de vot. Totul a fost decis de deznodământul scrutinului prezidenţial. Acum, alegerile prezidenţiale sunt însă decuplate de cele legislative. Am văzut însă că PSD şi PNL sugerează uneori această posibilitate de a schimba un aranjament făcut după alegerile legislative trecute.

Cred că PSD şi PNL sunt cumva prea grăbite atunci când vorbesc despre cursa prezidenţială şi mai ales atunci când vorbesc despre ce va fi după. Problema celor două partide este aceea de a plasa un candidat în turul doi. Ambele partide sunt obligate să se lege cumva de acest proiect, în absenţa unui scrutin pentru Parlament. Nemaiexistând alegeri legislative care să se ţină simultan cu alegerile prezidenţiale, cum era până în 2004, nemaiexistând asemenea oportunităţi care conduceau după momentul turului doi al prezidenţialelor la un aranjament guvernamental, intrarea în turul al doilea este marele premiu de consolare pe care fiecare dintre cele două partide şi-l doreşte în acest moment.

Mircea Geoană sau Crin Antonescu nu cred în mod serios în posibilitatea de a câştiga prezidenţialele. Fiecare speră doar să intre în turul doi. Fiecare îşi doreşte poziţia de challenger al actualului preşedinte. Pe de altă parte, ei încearcă să facă un lucru pe care partidele lor l-au mai făcut între martie-aprilie 2007 şi noiembrie 2008 şi anume ca, împreună, într-un mod tacit şi discret, să erodeze sau să pună în dificultate Partidul Democrat-Liberal şi pe Traian Băsescu. Eu cred că au făcut un calcul greşit atunci, îl fac şi acum.

Personal, consider că în momentul acesta suntem încă departe de ceea ce va însemna campania prezidenţială. Suntem într-un punct foarte îndepărtat de ceea ce ea va fi. Încercarea de a produce aceste candidaturi foarte devreme nu ne orientează foarte bine în privinţa rezultatului efectiv de la urne.