Interviu Adevarul

Cristian Preda: „Multora le este frică de africanizarea României“

Autori Ovidiu Nahoi , Ion M. Ioniţă
Data: 11 aug 2009

Fost consilier prezidenţial, acum membru în Parlamentul European, Cristian Preda spune că dezbaterea constituţională s-a oprit de teamă că Traian Băsescu se va eterniza la Cotroceni.
Cristian Preda declară că, în politică, intelectualii sunt dispreţuiţi
O casă mare, boierească, din Bucureştiul de altădată. Curte mare, cu umbră, o raritate în centrul Capitalei. Somptuoasă altădată, clădirea îşi arată acum suferinţele produse de timp. E linişte, studenţii şi doctoranzii Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti sunt plecaţi în vacanţă.
La etaj, un birou în care rafturile pline de cărţi acoperă în întregime pereţii. E o zi toridă, poate cea mai caldă a verii. Cristian Preda, decanul facultăţii, până de curând consilier al preşedintelui Băsescu, în prezent europarlamentar PDL, ne oferă ceea ce îţi poţi dori cu adevărat într-o asemenea zi: un pahar cu apă rece. Şi o discuţie la cald despre criză şi despre actori politici în 2009, anul de graţie al alegerilor prezidenţiale.

Ovidiu Nahoi: Domnule Cristian Preda, vă întrebăm mai mult în calitate de profesor de ştiinţe politice decât de membru în Parlamentul European: Nu cumva România are nevoie de o reconstrucţie politică în locul interminabilelor discuţii de azi?

Cristian Preda: Sunt de acord cu această idee. Şi din cauza aceasta am fost foarte mâhnit să văd că dezbaterea pentru o nouă Constituţie s-a oprit.

Ion M. Ioniţă: De ce credeţi că s-a oprit?

Din teamă. Unii s-au temut că ar fi punctul de plecare pentru o africanizare a României, o platfomă pentru ca Traian Băsescu să obţină trei sau mai multe mandate. Vedem fenomenul acum, în Niger, de exemplu. Şi s-au întâmplat în multe alte locuri asemenea referendumuri prin care s-a mărit numărul mandatelor prezidenţiale.
Şi atunci, mulţi au spus că asta ni se pregăteşte şi nouă, aşa că au refuzat să discute mai departe. Al doilea motiv este că anul acesta riscă să fie ratat pentru că s-a intrat foarte devreme în campanie prezidenţială. Atunci când s-a făcut decalarea alegerilor prezidenţiale faţă de cele parlamentare, ideea a fost că forţa alegerilor prezidenţiale asupra sistemului va fi diminuată.

I.M.I. N-a ieşit aşa!

Nu. Practic, din ianuarie suntem în campanie electorală şi, în mod clar, regimul nu a devenit mai stabil. Atunci când a fost prezentat raportul comisiei Stanomir (Comisia prezidenţială pentru analiza regimului politic şi constituţional din România, nota red.), mulţi au spus: nu intrăm în discuţie pentru că este în avantajul preşedintelui, care a lansat tema.

Cu legile educaţiei se întâmplă la fel. Elitele partidelor sunt aşa de puţin sensibile la marile politici încât mă întreb unde vom ajunge. E doar improvizaţie, fiindcă asta e mai simplu.

O.N. Alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului ar putea limpezi situaţia? Cum credeţi că vor merge lucrurile după alegeri?

Dacă Traian Băsescu va candida, cred că va câştiga şi nu cred că se va pune problema anticipatelor. Atunci, poate partidele vor înţelege că trebuie să abandoneze politica duplicităţii, pe care o practică de prin 2007 încoace. Caz în care se poate merge foarte bine şi cu un guvern PDL-PSD. Dacă PSD nu renunţă la această politică, atunci poate că PNL schimbă partitura şi vine la guvernare. Mai ales că preşedintele a vrut foarte mult această alianţă.

I.M.I. A vrut-o sincer?

Chiar a vrut-o, în mod real! A vrut un guvern cu PNL şi după referendumul de după suspendare, din 2007. Dar fără Tăriceanu premier. Faptul că nu a putut colabora cu Tăriceanu a influenţat foarte mult atitudinea lui şi faţă de ceilalţi. Cred că a sperat mult mai mult de pe urma unei alianţe cu PNL decât de pe urma colaborării cu Mircea Geoană, acum.

O.N. Credeţi că, dacă va candida şi va câştiga, „Băsescu II“ va fi diferit de „Băsescu I“?

Băsescu II va fi diferit. Şi mai cred că nici partidele nu vor mai putea rezista în acest tip de luptă de gherilă. Dar depinde mult şi de comportamentul partidelor. Dacă vor intra în logica construcţiei instituţionale va fi altfel. Acum, la al doilea mandat, nimeni nu-l mai poate suspecta pe Traian Băsescu de faptul că îşi face o Constituţie pentru el. Dar nu exclud nici varianta în care PSD şi PNL să mizeze pe politica blocajului, până la alegerile din 2012.

În definitiv, nu mai e mult până atunci, anul 2011 este deja preelectoral. De aceea spun că o schimbare a regimului politic, chiar în sensul republicii parlamentare, este necesară. Eu sunt adeptul unei republici prezidenţiale de tip francez, pentru că aici se disting clar puterea şi opoziţia, nu te poţi înşela.

La fel, într-un regim parlamentar curat, în care alegi direct chiar şi primul ministru, lucrurile sunt clare. Premierul rezistă atâta timp cât nu îşi fragilizează majoritatea. Acum, toate aceste zone obscure de gri sunt foarte supărătoare pentru toată lumea şi le dau cetăţenilor sentimentul că politica nu e ceva ce merită susţinut, ci o joacă a unor elite rupte de realitate.

Profesor, francofon, eurodeputat

Născut în 1966 la Bucureşti, Cristian Preda a servit, în calitate de consilier, sub doi preşedinţi: Emil Constantinescu ( 1999-2000) şi Traian Băsescu ( 2007-2009). Secretar de stat pentru francofonie în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (2005-2007). A fost ales parlamentar european la alegerile din iunie 2009, pe lista PDL.

Este membru al Grupului Popular European. Cristian Preda spune că a decis să candideze pentru Bruxelles întrucât aceasta era calea care i se potrivea pentru a intra în politică. În Parlamentul European, acesta activează în Comisia pentru Afaceri Externe.

La Dijon, facultatea e mai ieftină decât la Bucureşti

I.M.I. Iarăşi, vă întrebăm mai mult ca profesor. Cum închidem tipografiile de diplome universitare?

Decanul Cristian Preda: „Scandalul Spiru Haret se plăteşte scump“

Remediul este unul singur: americanizarea totală a acestui sector. Adică, în loc să scrie că Ministerul Educaţiei certifică respectiva diplomă, să scrie că o certifică Aurelian Bondrea sau cine conduce respectiva universitate particulară. Dacă angajatorii vor avea încredere, universitatea va rămâne. Dacă nu, nu. Mi se pare semnificativ că există deja angajatori care spun „mai puţin Spiru Haret”.

O.N. De ce s-a ajuns la aceste aberaţii, cu universităţi cu sute de mii de studenţi?

Universităţile private au intrat într-o logică strict comercială în momentul în care statul a spus că şi universităţile de stat pot şcolariza pe locuri cu plată. Atunci, cei de la privat au scăzut preţurile şi au primit tot mai mulţi studenţi.

S-a ajuns în punctul în care, din 2006, au existat mai multe locuri în facultăţi decât numărul absolvenţilor de bacalaureat. A fost dubla complicitate a universităţilor de stat şi a ministerului. Am fost nu demult într-un mic oraş de provincie, la Turnu Severin, unde există o filială a Universităţii din Craiova. Turnu Severin un oraş cu 86.000 de locuitori şi unde doar facultatea la care am fost în vizită avea 2.500 de studenţi! Dar lucrurile acestea se plătesc, şi eu văd acum exodul tinerilor români absolvenţi de liceu cu bacalaureat către centrele din Uniunea Europeană.

O.N. Fenomenul este masiv?

Noi, la facultatea noastră, avem un foarte bun indicator: studiile de ştiinţe politice în limba engleză şi în limba franceză. Ei bine, de câţiva ani, vedeta facultăţii este secţia română. Fiindcă azi te poţi duce foarte uşor în Franţa, în Belgia. Eşti primit cu uşurinţă, taxele sunt incomparabil mai mici decât aici şi, foarte interesant, costurile de instalare şi de întreţinere sunt mai mici într-o universitate de provincie din Europa decât la Bucureşti.

Şi eu am fost bursier, în anii ’90, în Franţa, dar atunci îmi trebuia viză, deci trebuia să stau zile întregi cu dosarul la ambasadă. Apoi, îmi trebuia bursă. Acum, foarte multe familii pot să-şi întreţină copiii la Bordeaux sau la Dijon, de exemplu, unde, de fapt, e mai ieftin decât la Bucureşti.

Plăcuţe pentru baroni

I.M.I. Care este explicaţia pentru care politicienii duc mereu un război de gherilă?

Faptul că, din punctul de vedere al resurselor intelectuale, noi avem o clasă politică foarte omogenă. În mare, vin din aceeaşi lume, din afaceri. Foarte mulţi s-au folosit de stat pentru a prinde cheag şi ei intră în politică pentru că la nivel local se simt presaţi. Ei văd cum în jurul lor contractele se iau doar pe baze clientelare şi atunci îşi zic că trebuie să facă acelaşi lucru. Dar să ştiţi că, paradoxal, aceste personaje au şi nostalgia binelui public.

O.N. Foarte curioasă teoria dumneavoastră! Cum adică, au nostalgia binelui public?

Vor să aibă plăcuţa cu politicianul dedicat interesului public. Şi atunci găsesc o nişă. De exemplu, pun garduri în oraşul lor, dar cu firma unor prieteni, desigur. Astfel că nostalgia binelui public este construită într-un mod profund corupt.

I.M.I. Dar rezerva intelectuală, cei care ar trebui să construiască proiecte?

Aceştia sunt dispreţuiţi. Li se spune că nu ştiu să facă politică. Şi mie mi s-a spus că prea multă carte strică.

„Voronin a vrut să-i păcălească pe toţi“

I.M.I. Aţi fost observator la alegerile din Republica Moldova. Care este viitorul acestei ţări, în contextul postelectoral?

Republica Moldova trebuie sprijinită mai curând din punctul de vedere al valorilor europene decât pentru trecutul istoric. Chişinăul este totuşi mai aproape de Viena decât de Ulan Bator. În secţiile de vot unde am umblat erau tineri la fel ca şi tinerii de la Bucureşti şi de oriunde în Europa.

Sigur, unii vorbeau ruseşte, dar până la urmă asta poate spori diversitatea europeană. Calitatea elitelor politice de acolo nu e diferită de a celor europene. Doi dintre liderii opoziţiei, Vlad Filat şi Dorin Chirtoacă, au studiat în România, primul la Iaşi, al doilea la Bucureşti. Lumea lor rurală nu arată mai rău decât cea din Bulgaria, ca să nu mă refer doar la România. Eu cred în viitorul lor european. Noi le-am dat un mare ajutor când am introdus problema alegerilor pe agenda europeană.

O.N. Preşedintele Băsescu a afirmat că l-a ajutat şi pe Voronin să obţină majoritatea, după alegerile din 2005. Ştiţi în ce condiţii s-a produs acest lucru?

Eu nu eram atunci în apropierea preşedintelui, dar cred că ştiu despre ce este vorba. În 2004-2005, Voronin se simţea foarte sigur pe el. Şi a avut o surpriză să constate după alegeri că mai avea nevoie de 5 voturi. Dar Voronin a încercat să păcălească pe toată lumea. Şi Rusia, dar şi România, luându-i alături pe cei care se declarau apropiaţi de România. Şi care şi-au pierdut orice credibilitate după aceea. Nu vreau să vă spun cum râde lumea acum de Iurie Roşca. Am asistat la numărarea voturilor într-o secţie şi, când era un buletin al PPCD (Partidul Popular Creştin-Democrat), râdeau toţi cei din comisie. Era penibil, o spun cu toată tristeţea.

I.M.I. Ce spera Bucureştiul de la Voronin?

Unii dintre socialiştii europeni sperau într-o transfigurare social-democrată a lui Voronin, după modelul fostelor partide comuniste din Europa de Est. PSD-ul de la noi nu a mers pe linia aceasta, de câte ori am vorbit cu ei erau foarte rezervaţi. Dar cred că a existat această speranţă a deschiderii. Domnia lui Voronin poate semăna cu perioada 1990-1996 de la noi. Speranţa în transformarea lui Voronin era echivalentă cu speranţa pe care unii o aveau, la vremea respectivă, în schimbarea lui Iliescu.

Testul Adevărului

Speranţele de însănătoşire, extrem de mici

1„Căpşunarii“ de la UE
Abia ajuns la Parlamentul European, m-am întâlnit la restaurantul instituţiei cu şapte foşti studenţi ai mei. Am fost foarte mândru să-i întâlnesc acolo. Lucrau la secretariatul Parlamentului sau în diversele grupuri. Eu cred că ei vor fi parte a construcţiei europene şi au înţeles că se poate face o carieră la acest nivel. Sunt căpşunarii Bruxelles-ului, dacă vreţi. Sunt intelectuali cu traiectorii frumoase şi supracalificaţi pentru ce se întâmplă la noi. Nu-i văd să se mai întoarcă şi să participe la reconstrucţia politică şi instituţională a ţării.

2 Universitatea la români
Noi avem cam 80 de universităţi, pe când media europeană este de o universitate la un milion de locuitori. Deci, ar trebui să avem în jur de 20. Las la o parte faptul că tradiţia universitară de la noi nu coboară la 1200, ci de-abia pe la 1860, oricât şi-ar reinventa unii trecutul. În afară de Iaşi, Cluj, Bucureşti şi Timişoara, cu greu se poate vorbi de tradiţii intelectuale care să semene cu cele universitare. Nu poţi pune numele de Universitate pe orice stabiliment, vei păcăli tinerii care vin acolo.

3 Cazul Gigi Becali
E regretabil că a ajuns din nou un actor despre care se vorbeşte politic. Dar avem un fenomen interesant aici. Când statul de drept începe să dea semne că se consolidează – pentru că asta era chemarea lui în faţa justiţiei, un semn de timidă revigorare – apar fenomene de radicalizare a străzii, de extremism şi confuzie politică.

4 Criza justiţiei
Percepţia publică a fenomenului este dezastruoasă, iar speranţele de însănătoşire sunt extrem de mici. Şi atunci, oamenii sunt construiţi cultural pe ideea că nu merge decât prin corupţie şi prin presiuni politice. Din această cauză, disponibilitatea pentru compromis şi pentru tranzacţionare este foarte mare. Eu sunt obsedat de această chestiune, fiindcă, cu cât începi mai târziu să construieşti un stat de drept, cu atât mai greu va fi să reuşeşti.

5Opinia publică
La nivelul societăţii româneşti avem o opinie politică foarte bine conturată şi mai puţin o opinie publică. De ce zic asta? La noi face autoritate doar opinia politicianului şi nu opinia altcuiva.