Cristian Preda

Un fragment din Tocqueville

cpreda — Fri, 03 Feb 2012 23:26:53 +0000

În Amintiri, Tocqueville relatează la un moment dat căderea Monarhiei din iulie. Totul a început în Cameră, cu anunțul schimbării guvernului: “Din băncile lor, toți membrii opoziției și-au strigat bucuria și satisfacția de a fi fost răzbunați. Liderii lor au rămas, în schimb, tăcuți, fiind profund frământați de felul în care vor putea asuma acest triumf și evitând să jignească o majoritate de care era posibil să aibă nevoie curând. Lovită atât de năpraznic, această majoritate a tremurat o clipă precum o singură ființă, fără a putea ști pe ce parte va cădea; membrii săi au coborât însă, imediat după aceea, în hemiciclu, ca un torent [...] “E o lașitate incredibilă să părăsești guvernul și să-ți abandonezi prietenii politici în asemenea împrejurări”, spuneau unii dintre ei, în vreme ce alții strigau că trebuie să meargă cu toții la Tuileries și să-l forțeze pe rege să revină asupra unei decizii atât de nefericite. Această disperare nu este deloc surprinzătoare, dacă e să ne gândim la faptul că, în majoritatea lor, deputații se simțeau lezați nu doar în privința opiniilor lor politice, ci și a interesului lor privat. Răsturnarea guvernului compromitea averea unuia, zestrea fiicei altuia sau cariera fiului unui al treilea. Aproape toți depindeau în acest fel de guvern. Cei mai mulți dintre ei nu numai că se ridicaseră datorită unor favoruri, ci trăiseră tot timpul din ele; ei trăiau în continuare de pe urma lor și sperau să continue să o facă, pentru că, întrucât guvernul era în funcție de 8 ani, ei se obișnuiseră să creadă că va dura etern, forța acestei obișnuințe fiind la fel de mare precum cea pe care un proprietar onest și pașnic o are față de domeniul său. Din banca mea, vedeam această mulțime care fremăta, iar pe chipurile îngrozite zăream, amestecate în diverse doze, surpriză, mânie, teamă, lăcomie; aveam impresia că, exceptându-mă pe mine, toți legislatorii semănau cu o haită de câini cărora li se smulge din gura pe jumătate plină hrana ce le fusese aruncată. De fapt, trebuie recunoscut că mulți dintre membrii opoziției nu așteptau decât o ocazie pentru a se da în spectacol. Dacă mulți conservatori nu apărau guvernul decât pentru a-și păstra avantajele și locurile, trebuie să spun că mulți opozanți nu păreau să-l atace decât pentru a le cuceri. Adevărul – unul deplorabil – este că dorința de a ocupa funcții publice și de a trăi de pe urma bugetului nu reprezintă o boală a unui partid, ci o mare infirmitate care afectează în mod continuu întreaga națiune, fiind efectul combinat al constituției democratice a societății și al centralizării excesive a guvernării noastre; acesta e răul secret care a măcinat toate puterile și care le va măcina și pe cele care vor veni de-acum încolo”.
Fragmentul reprodus e preluat de la pp. 65-66 din ediția Amintirilor pe care am îngrijit-o pentru Nemira în 2007.

Cine își asumă greșeala?

cpreda — Fri, 03 Feb 2012 19:34:43 +0000

Decizia Curții Constituționale referitoare la comasare a fost publicată.
Aspectele legale nu lasă loc pentru discuții: prelungirea mandatului aleșilor locali nu poate avea loc decât în condiții de calamitate, iar interdicția de a candida într-un scrutin fiindcă simultan are loc și un altul e o încălcare a drepturilor fundamentale.
Ideea comasării nu a fost doar o proastă situare în raport cu Constituția, ci și o greșeală politică gravă.
Cine și-o asumă?
Personal, nu știu cine a născocit-o. În democrație, responsabilitatea înseamnă nume și prenume.
Ar trebui să le aflăm, măcar în ceasul al 12-lea…

Două detalii neglijate și o provocare la dialog

cpreda — Thu, 02 Feb 2012 16:10:12 +0000

Am lăsat să se scurgă 2 zile înainte să scriu ceva despre audierea publică organizată la Parlamentul European de amicii politici ai USL.
Am anunțat întâlnirea, am intervenit în cadrul ei. Am citit apoi reacțiile participanților, ca și ale tuturor comentatorilor care au considerat util să scrie despre reuniunea de la Bruxelles. Nu voi comenta niciuna dintre aceste opinii. Fiind popperian, libertatea expresiei e la fel de importantă pentru mine ca și dreptul unei majorități de a se înșela.
Voi aduce însă în discuție două detalii, pentru că ele au fost neglijate în toate comentariile, deși relevă – cred eu – aspecte importante pentru viața noastră politică.
În primul rând, voi observa că Hannes Swoboda și Guy Verhofstadt, liderii grupurilor socialist și liberal din PE, au părăsit dezbaterea, deși erau gazde, cu mult înainte de încheierea ei. Au acceptat să asculte, ce-i drept, pe lângă liderii USL, și punctul de vedere al Sulfinei Barbu, dar nu și vreuna din opiniile colegilor lor deputați sau ale celorlalți participanți care au angajat dezbaterea propriu-zisă. Gestul lor de a abadona invitații a transformat reuniunea într-un miting electoral, cu 99% dintre participanți români partizani. N-au lipsit aplauzele entuziaste, efuziunile sentimentale, vociferările și chiar un clip electoral. Am avut senzația că, dintr-o dată, România politicianistă confiscase Uniunea. “Bine că n-a durat prea mult!”, mi-am zis la sfârșit.
În al doilea rând, aș vrea să remarc o eroare intervenită în discursul lui Victor Ponta. La un moment dat, șeful socialiștilor români a vorbit despre cei 35 de deputați români din Parlamentul European. 35? Nu e o gafă la fel de spectaculoasă precum cea făcută de Cristian Adomniței, ultimul ministru penelist al educației, care se certa cu un elev de școală primară în privința numărului de stele de pe drapelul UE. Dar e totuși straniu să nu știi că România are 33 de deputați în Parlamentul European, nu 35. Mă abțin de la comentarii răutăcioase despre calitatea informațiilor asimilate de Victor Ponta referitoare la PE.
Nu pot în schimb să nu reacționez după ce am citit o depeșă Mediafax de azi din care am aflat că, sub aparențe politicoase, Victor Ponta a revenit asupra unei mai vechi formule, afirmând, a propos de audierea de marți, că vorbesc de la Bruxelles “cum vorbea Lenin din Elveția”. Cu o alta ocazie, ma incadra intr-o grupare fascista sau fascistoida. Ce poti spune in fata unor asemenea identificari superficiale? Mă voi mărgini să observ complexul istoric al liderului PSD. Cu totul nejustificat în ceea ce mă privește. De mai bine de două decenii, sunt inspirat, în convingerile mele, de autori precum Popper, pe care îl aminteam mai sus, Hayek sau Aron, Benjamin Constant și Tocqueville, Manent și Leo Strauss. Cât privește oamenii politici, îi admir pe Charles de Gaulle și pe Ataturk, pe Margaret Thatcher și pe Reagan, pe Kohl și pe Lech Walesa. Pornind de la aceste referințe, îl provoc pe Victor Ponta la o dezbatere despre idei și modele politice.
Eu mi-am asumat deschis o identitate liberală și nu voi renunța la ea, indiferent de accidentele guvernărilor, de calcule politicianiste și chiar de angajamente partizane. Toate opiniile mele intra in aria descrisa de referintele enumerate.
M-aș bucura să putem angaja un dialog civilizat pornind de la opțiuni clare, nu de la lozinci sau de la vorbe de duh. Pe scurt: ce idei și ce modele îl inspiră pe Victor Ponta?
Cred că e important ca – nu eu, ci publicul larg, inclusiv cel de la Bruxelles – să afle daca liderul PSD a trecut de capitolul Lenin si daca a iesit de sub seductia icoanei lui Che Guevara…

La PE (65) – Despre Iran în plen

cpreda — Wed, 01 Feb 2012 20:00:30 +0000

Am vorbit în plen despre necesitatea unor sancțiuni dure la adresa Iranului, pentru a descuraja programul nuclear al acestei țări. Rezoluția comună – pe care am negociat-o în numele PPE – va fi pusă la vot mâine la prânz.

La PE (64) – Literatura islandeză

cpreda — Wed, 01 Feb 2012 19:17:34 +0000

Împreună cu Ambasada Islandei la Bruxelles, am organizat o epxoziție despre literatura din această țară. Islanda a fost invitata de onoare a Târgului de la Frankfurt de anul trecut.

La PE (63) – Concluziile Consiliului au ajuns la PE

cpreda — Wed, 01 Feb 2012 15:01:01 +0000

În grupul PPE am discutat azi textul unei rezoluții referitoare la concluziile Consiliului informal din 30 ianuarie. Textul cuprinde principalele puncte susținute de colegii din PE care au participat la negocierea Tratatului interguvernamental. Cel mai important punct pentru România e obținerea recunoașterii dreptului țărilor din afara zonei euro de a participa la acele Eurosummit-uri care vor avea pe agendă competitivitatea, arhitectura globală a zonei euro și regulile aplicabile acestei zone. Nu pot fi, în schimb, de acord cu un paragraf al rezoluției care evocă introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare “la nivel european”. Nu numai pentru că – așa cum am mai scris aici – o asemenea taxă ar obliga capitalurile să se refugieze în afara Europei, dar și pentru că expresia “la nivel european” e ambiguă: sunt vizate toate cele 27 de state membre? Sau cele 25 care au anunțat că semnează Tratatul? Sau cele 17 din zona euro?

Interviu pentru RFI

cpreda — Wed, 01 Feb 2012 07:38:11 +0000

Am acordat în această dimineață un interviu RFI România, în care am comentat audierea organizată de USL în Parlamentul European, ca și ultimele evoluții din PDL.
Reproduc aici un fragment: “Cred că trebuie urgent găsit un [premier] independent, care în primul rând să garanteze un anumit echilibru în gestionarea guvernării, un independent care să fie capabil să gestioneze de asemenea un dialog pe marginea datelor electorale [...]. Sigur că în acest proces va trebui să fie implicat preşedintele, ca mediator. Nu cred că trebuie să ne ascundem după degete. În acest moment, problema esenţială nu este partidul, ci guvernarea. De altfel, a fost din 2009, imediat după realegerea lui Traian Băsescu. Şi imaginea partidului şi imaginea lui Traian Băsescu suferă din pricina guvernării. Nu cred că trebuie foarte mult întârziat acest proces. Am înţeles constrângerea pe care o reprezintă vizita delegaţiei FMI, Comisiei şi Băncii Mondiale la Bucureşti, e clar, dar după ce Jeffrey Franks ne părăseşte, cu toate amintirile plăcute pe care le va avea din ţară, de la horă [și de] la negocieri, după asta trebuie să trecem la lucru! Orice amânare acum nu face decât să prelungească o stare de incertitudine, de neîncredere, care este sădită şi în peisajul politic şi în peisajul public”.

La PE (62) – Islanda în AFET

cpreda — Tue, 31 Jan 2012 19:00:21 +0000

În comisia de politică externă a PE a avut loc a doua discuție a raportului meu referitor la stadiul negocierilor cu Islanda. Cea mai frecventă chestiune care mi-a fost adresată de ceilalți deputați a vizat opoziția cetățenilor islandezi față de aderare. Am explicat că această opoziție are două cauze. Una e legată de tradiția politică din Islanda: insularitatea i-a făcut pe cetățenii acestei vechi democrații să afirme că orice cedare de suveranitate e o renunțare la independență. A doua cauză e recentă și are de-a face cu economia: principalul argument în favoarea integrării, în momentul depunerii candidaturii islandeze, a fost avantajul reprezentat de moneda comună în comparație cu coroana islandeză, a cărei circulație restrânsă părea să fie o povară. Dificultățile majore din zona euro au zădărnicit însă forța acestui argument, fără ca între timp un altul să îi ia locul. Dezbaterea din Islanda e abia la început.

La PE (61) – Dimineața – cianura, după-masă – dictatura!

cpreda — Mon, 30 Jan 2012 17:27:46 +0000

Mâine, se va discuta despre România în cadrul Parlamentului European, în două audiții publice organizate de deputații din USL. Dimineața, se va vorbi despre Roșia Montană, iar seara despre situația politică generală. Luând în seamă mesajele deja transmise pe această temă de către membrii USL, e foarte posibil ca România să fie prezentată ca o dictatură care are de gând să inunde spațiul mioritic cu cianură. Unui observator extern superficial, care nu știe toate hățișurile și dedesubturile politicianismului de la noi, nu-i va fi prea greu să asimileze ideea potrivit căreia România e un fel de Belarus care lucrează pe baze chimice necruțătoare. Ce poți să opui unei asemenea ficțiuni? Nu e oare absurd ca lupta pentru putere să îmbrace o asemenea formă?

Boicotul parlamentar al USL

cpreda — Mon, 30 Jan 2012 15:35:46 +0000

USL a anunțat azi că intră în grevă parlamentară. Numele corect e “boicot”. Greva e incompatibilă cu mandatul reprezentativ. Într-adevăr, acesta nu admite blocajul de tip sindical, dar nu exclude protestul prin absență programată. Boicotul e, pe de altă parte, diferit de demisie, fiindcă el poate fi întrerupt. Peneliștii și pesediștii au anunțat deja că, renunțând la boicot, ar vota o moțiune de cenzură, legi electorale sau suspendarea președintelui.
Soluția boicotului parlamentar e destul de des întâlnită în ultima vreme. Au practicat-o partidele sunite din Irak, Partidul Păcii și Democrației (pro-kurd) din Turcia, ca și mai multe partide din opoziție din Sierra Leone. Inspirația USL n-a venit însă din zări atât de îndepărtate. E mai probabil ca decizia de a declanșa boicotul să fi fost inspirată de experiența socialiștilor albanezi și/sau a celor macedoneni, care s-au angajat în asemenea forme de protest în 2010 și 2011.
Boicotul susținut de USL este, astfel, o modalitate de a plasa România în afara Uniunii Europene. El reprezintă o formă radicală de protest, dar și un risc. Într-adevăr, dincolo de propria lor afiliere la stânga din afara UE, liderii USL au decis să joace cartea neîncrederii absolute în instituția parlamentară. Decizia va favoriza foarte probabil sensibilitățile anti-sistem, adică radicalii din partide nereprezentate acum în parlament. Liderii USL par a fi conștienți de acest derapaj: Victor Ponta a anunțat acum două zile și a reiterat azi pronosticul creșterii semnificative a unui “partid extremist, antieuropean”. Unul care ar izola PDL pe scena politică. Pentru a ajunge la putere, USL nu ezită să încurajeze creșterea monștrilor politici.