Iacob Negruzzi

Editura Humanitas a publicat de curând o nouă ediție din cartea lui Iacob Negruzzi despre Junimea și Convorbiri literare, sub îngrijirea Ioanei Pârvulescu.
Pentru cine nu-l știe, textul lui Negruzzi e savuros. Reproduc aici doar două fragmente.
Primul e despre P.P. Carp: i se zicea “Excelență”, ne spune Negruzzi, “fiindcă fusese ministru odată, spera să devie iară, și după părerea Junimii merita să fie totdeauna”. De urmărit destinul acestei pretenții până în zilele noastre…
Al doilea fragment e cel în care Negruzzi relatează cum i-a dat Veronicăi Micle vestea că fostul său iubit își pierduse mințile: “primii o scrisoare de la d-na Maiorescu, prin care aceasta îmi da trista știre că Eminescu a înnebunit; că el își închipuiește a fi călugăr, binecuvântând pe oricine întâlnește și șoptind rugăciuni. D-na Maiorescu îmi cerea să încunoștințez pe rudele lui Eminescu despre această mare nenorocire. Eu, știind că rude de ale lui Eminescu nu trăiesc prin Iași și neavând o idee care din frații sau surorile lui sunt în viață și unde se găsesc, m-am dus chiar în seara cînd am primit scrisoarea la Veronica Micle, spre a cere deslușiri, închipuindu-mi că ea trebuie să-i cunoască bine pe toți. Am găsit pe Veronica jucând cărți cu un tânăr ofițer. Eu totuși căutam să o pregătesc încetul cu vestea nenorocită despre boala prietenului ei pentru a nu o impresiona din cale-afară, când spre uimirea mea văzui că Veronica ia lucrul foarte ușor, aproape cu indiferență. “A nebunit Eminescu? Se vedea de mult că merge pe calea aceasta”. Apoi, schimbând vorba, trecu la un subiect de conversație mai veselă…”