E oare la Disneyland?

Victor Ponta a vorbit vreo patru luni despre vizita sa în America. Gurile rele au susținut că debarcarea lui Mircea Geoană s-a datorat faptului că fostul președinte al Senatului a ajuns pe Noul Continent înaintea șefului pesedist. Mult discutată a fost și tovărășia lui Crin Antonescu în proiectata călătorie. Au curs râuri de cerneală pentru a evoca detaliile unei vizite anunțate ca istorice.
De patru zile, Ponta a plecat în SUA și nimeni nu știe nimic. Nicio informație – despre program, agendă sau interlocutori – nu a fost transmisă public. Până și blogul lui Ponta e mut. De obicei, asemenea situații sunt semnul unui eșec. Spun asta pentru că atunci când liderul unui partid de opoziție merge în marile capitale, nu e turist. Comunicate oficiale, ale administrației sau ale partidelor înrudite, sunt publicate și difuzate opiniei publice din țara de origine a vizitatorului.
Să fie oare fruntașul PSD la Disneyland?
UPDATE
Antena 3 a sărit în ajutorul lui Victor Ponta ieri seară, încercând să acopere eșecul vizitei în SUA cu ajutorul unui interviu. Unul din care nu aflăm nici măcar un nume al interlocutorilor șefului PSD. Ponta vorbește despre relațiile externe în termeni vagi, spunând că s-a întâlnit cu “americani” (nu ne așteptam să se vadă cu ruși la Washington!) sau cu “persoane din Departamentul de stat care se ocupă de Europa de Est pe zona militară și economică” (nu și politică?). Nivelul la care e primit șeful opoziției spune ceva despre credibilitatea lui. Un nume – unul singur – ar lămuri chestiunea. Când îl vom afla?

23 comentarii

1 d { 02.16.12 at 1:45 PM }

Smooth… :) )

2 Claudiu Minea { 02.16.12 at 2:34 PM }

Ironii ieftine, Domnule Preda…

3 Radu { 02.16.12 at 2:52 PM }

:) )) o fi plecat in Congo. Definitiv. :D

4 REAlista { 02.16.12 at 3:15 PM }

Sigur sunt la Disneyland! Iau lectii de la Donald. Ii invata cum sa le fie simpatici alegatorilor. Crin a ramas in tara in schimb sa stea la o sueta cu Dan Capatos
REAlista recently posted..Antena 1, sanctionata de CNA dupa ce l-a difuzat pe Boc gol

5 AdmuS { 02.16.12 at 4:13 PM }

Im amintesc cum la FelixTV s-a bagatelizat scurta vizita a lui Traian Basescu la Casa Alba si intilnitea cu Barack Obama cu ocazia semnarii tratatului antiracheta. Inclusiv acest Ponta nu mai prididea cu mistocareala ieftina si dovedea lipsita de orice simt al responsabilitatii omului politic cit si ca cetatean roman. Sa nu uitam ca tot el a facut idioata afirmatie ca Basescu la Cotroceni cauta sticlele goale pe sub masa.
Trecerea de la placerea si ocupatia autohtona de a arunca cu rahat in ventilator, la obtinerea de rezultate concrete din astfel de vizite presupuse importante, pentru Victor Ponta se dovedeste foarte grea, daca nu chiar imposibila.
AdmuS recently posted..Emil Boc laudat in Frankfurter Allgemeine Zeitung

6 Camelia { 02.16.12 at 4:17 PM }

nu cred ca este la Disneyland!Il are pe Mickey Mouse in tara.. la Cotroceni, la palatul Victoria.. o fi in concediu omu’.

7 Harciog { 02.16.12 at 5:46 PM }

Dar doar nu vreti sa.l primeasca Obama,pe bune acum. Basescu a facut demersuri ani de zile sa faca 2 poze cu Obama,ce sa te astepti la liderul opozitiei?

8 CAP-istul { 02.16.12 at 7:07 PM }

Surse de la Pentagon sustin ca dl.Ponta a aplicat pentru un job de Micky Mao la Disneyland.

9 Liviu Iordache { 02.16.12 at 10:49 PM }

Pentru cine stie cum bombardeaza Titus Corlateanu redactiile, in special la agentiile de presa, cu comunicate, anuntind fiecare baut de cafea cu cite un ambasador sau ce delegatii primeste el la senat, la comisia de politica externa, vizita in SUA se anunta un fiasco de zile mari. Oricum, cam ciudata cooptarea lui Dobritoiu…

10 Marius Delaepicentru { 02.16.12 at 11:48 PM }

Mă mir că l-au angajat acolo. Mickey Mao?
Marius Delaepicentru recently posted..● Dreptul de a fi ales şi dreptul de a rămîne ales

11 licurg { 02.17.12 at 1:40 AM }

mi se par stupide eforturile care se fac pt o strangere de mana cu Hilary, Joe sau cu Marele Licurici.
in cazul unui conducator puternic dintr-o tara puternica, cu relatii stabile cu vecinii, americanii vin/te invita ei singuri. iar ca sa ajungi la putere intr-un stat (inca) democratic nu ai nevoie de americani, ai nevoie sa convingi electorii ca esti mai bun decat altii.

12 Un articol care m-a pus pe ganduri… « Motanul Incaltat { 02.17.12 at 5:59 AM }

[...] sprijinite de catre Vest. Din aceasta cauza si consider ca Serbia nu trebuie respinsa de catre Uniunea Europeana.  In caz contrar, tinand cont si de scenariul lui Dacic, consecinta va fi ca va spori in [...]

13 fane { 02.17.12 at 7:40 AM }

Pai si in tara ce sa faca?Oricum opozitia este inexistenta.Lasa omul sa se relaxeze..Vezi Geoana,tras pe dreapta,dar relaxat.

14 Horia Pană { 02.17.12 at 10:39 AM }

Domnule Preda,

Orb de-aş fi fost, şi cineva mi-ar fi citit textul, aş fi zis că persiflarea aparţine lui Bleen sau lui Pătrăşconiu.

Din câte ştiu, Victor Ponta a anunţat motivul vizitei din SUA: “cei din Opoziţie suntem nişte oameni responsabili”; “vom păstra o stabilitatea în ceea ce priveşte relaţiile externe”; “suntem parteneri cu SUA şi UE şi ne respectăm angajamentele”; “avem probleme economice, dar principala noastră problemă este legat de modul de funcţionare al statului”.

Că-l credeţi sau nu, asta e altă problemă. Şi despre asta n-aţi spus un cuvânt. Verdictul că vizita este un eşec are exact aceeaşi relevanţă ca şi bagatelizarea vizitei preşedintelui Băsescu la Casa Albă.

Păstrând tonul ironiei, oare la vizita la FMI v-aţi referit când aţi spus Disneyland? :)

Vă doresc o zi spornică!
Horia Pană recently posted..Iarna cinicilor noştri

15 ZeV { 02.17.12 at 10:44 AM }

Nu stiu ce impact are, in America, vizita liderului PSD și nici nu mă prea interesează. Impactul în România este, însă, unul semnificativ.
Este de remarcat falia, tot mai vizibilă și în continuă lărgire, interpusă între domnii Ponta și Antonescu.
În acest context, însăși deplasarea domnului Ponta peste ocean are un tâlc notabil, acela că, PSD a decis să rămână în lumea civilizată. Pentru ca și PN[L] să ajungă acolo/aici, va trebui să-l debarce, cât de repede posibil, pe comentatorul de filmulețe deocheate, la tomberonul istoriei.

16 Horia Pană { 02.17.12 at 12:17 PM }

@ ZeV

Avem multe viziuni diferite despre ceea ce este bine sau nu în şi pentru societatea românească. Şi mă interesează impactul acestei vizite atât în SUA, cât şi în România. Ele sunt întrucâtva legate.

Cu regret o spun, sunt însă de acord cu dumneavoastră că se întrevede o falie între Ponta şi Antonescu în ceea ce priveşte modul de a vedea şi a face politică. Primul este capabil să se recompună ca politician, celălalt pare de neconvins că roţile pătrate nu-l ajută să avanseze. Deşi stă pe capra căruţei şi a împrumutat limbajul birjarului, meseria de conducător de atelaj îi este complet străină.
Horia Pană recently posted..Iarna cinicilor noştri

17 Iubitorul de adevar { 02.17.12 at 3:35 PM }

@Caludiu Minea

Asa este, astea sunt ironii ieftine. Ironii elevate face numai domnul Antonescu, in direct la TV, la emisiunea lui Capatos.

@Camelia
Personajele pe care le ironizati au avut intalniri (documentabile) cu oficiali americani, si la cel mai inalt nivel. Singurul nivel inalt la care s-a ridicat pana acum dl. Ponta este cel al inadecvarii (vezi episodul Che Guevara), al grobianismului (vezi episodul cu comentariile despre sticlele presedintelui cautate pe sub masa) sau al incompetentei (vezi diversele comentariile despre politica interna)

18 dani { 02.17.12 at 4:50 PM }

Dincolo de ironiile ieftine la adresa lui Ponta un lucru sigur este cert și anume acela că în toamnă veți pierde alegerile …

19 cristinica { 02.17.12 at 6:41 PM }

FELICITARI NOULUI GUVERN!! Tineti-o tot asa !!

20 dalin { 02.17.12 at 6:59 PM }

Daca ne aducem aminte si dl Basescu s-a dus in America si pe la mijlocul sederii lui acolo noi a am aflat. Nici atunci nu s-a sulflat un cuvint prin presa apropiata puterii si siteul presedentiei .

21 geo { 02.17.12 at 7:05 PM }

oare cat va mai dura pana cand toti romanii vor constientiza cat au fost de manipulati de acesti mascarici?!?!?!

22 ion { 02.17.12 at 7:08 PM }

Rusine celor de la USL pentru modalitatea in care vor sa scape de dosare

23 Siana { 02.17.12 at 9:30 PM }

Stimati …… sustinatori ai pdl si vajnici oponenti ai USL.
Citesc postarile domniilor voastre si ma distrez ……. copios ……….dar trebuie sa va marturisesc ca nu prea va inteleg .
Dvs. ca si dnul Preda sunteti tare ingrijorati de soarta USL si nu sunteti ingrijorati (din cate vad) chiar deloc de soarta celor pe care sprijiniti ( chiar si prin ironii de 2 bani). La fel de copios ma distreza stirea conform careia pdl cheltuie bani ca sa faca campanie “negativa” USL … si spuneti si Dvs daca nu este nastrusnica ideea omului cu broscoiul in gat . Mai deunazi ascultam din intamplare ” liderul” pdl Constanta ce se vedea el ( acest domn nefiind capabil sa castige alegerile pentru un orasel amarat cu 5000 de locuitori ) castigand primaria Constanta.
Si atunci ma intreb oameni buni cand pdl-ul este in cofa chiar aveti impresia ca o sa reusiti ceva DOAR facand misto de USL ????

Introduceți datele si comentariul dvs.

CommentLuv badge