Atitudine prezidențială
A reamintit liniile politice ale mandatului său – de la reforma Constituției la legea sănătății – menționând că nu va ceda la niciun șantaj.
A fost neutru și nu a lansat nicio polemică inutilă.
A fost ferm în privința angajării guvernului – a oricărui guvern – în fața crizei.
A tradus foarte clar semnalul pe care protestele din stradă îl aduc din societate, menționând fără înconjur neliniștile și fricile omului de rând.
A recunoscut eroarea din disputa cu Arafat.
A demontat cu calm câteva din clișeele cu ajutorul cărora Opoziția îl portretizează.
Pe scurt, Traian Băsescu a avut o atitudine prezidențială.
Chiar dacă gesturile teatrale pe care le aștepta Opoziția nu au venit, Traian Băsescu a preluat inițiativa în disputa politică.
El a lăsat să se înțeleagă că vor urma decizii instituționale importante, odată cu reluarea activității Parlamentului.
În opinia mea, aceste decizii nu se pot materializa înainte de încheierea misiunii pe care FMI și Comisia o fac la București.
Spre deosebire de adversarii săi radicali, Președintele știe că vorbește pentru un public ceva mai larg decât audiența conectată la un studio de televiziune.
Cuvinte cheie: FMI, Traian Băsescu






57 comentarii
Corecta evaluare a mesajului rostit de basescu.
Eu cred ca oate chiar mai important, insa, a fost continutul mesajului nerostit, cel care a dat masura adevaratului TB:
1) Tonul masurat.
a) In mod direct, acest ton este:
a) o invitatie la moderatie adresata politcienilor si mass media, invitati sa adopte in discursurile lor o atitudine politicoasa (politicienii) si analitica (analistii, cum le place sa se autodefineasca acestor Stramba-Vorbe din praimtaimul tocsourilor – Gusa, Boda, CTP,Dinescu,Nistorescu,…).
b) tonul masurat al lui TB este o indicatie ca Basescu a inteles primul ca violenta din strazi este indusa de violenta de limbaj picurata zilnic in urechile oamenilor de instigatori politici si incitatori mediatici.
2) Ignorarea zgomotulu de fond. Lipsa oricarei referiri directe la cei doi clovni ai USL indica faptul ca Basescu nu-i considera romani. Si nici capabili sa deturneze Ro.
CONCLUZIE:
Scena politica din Ro s-a clarificat azi complet expunandu-si clar rechinii, lasandu-i nedumeriti doar pe cei mai sarmani cu duhul dintre cetatenii romani: analistii politici de tocsouri. Aceasta realizare a lui Basescu este, zic eu, la fel de importanta ca si evitarea falimentului tarii in urma ispravilor tandemului Tariceanu-Nastase.
Asa cum inspirat zicea undeva, ascuns, un tanar de stanga, chintesenta politicii din Ro se reduce azi laTB or not TB. Acesta este o dovada ca analisti politici seriosi exista, dar ei se ascund inca in burta monstrului lui Lazaroiu.
PIAŢA UNIVERSITĂŢII – O LUME MAI UMANĂ
„Hey you! Out there in the cold/Getting lonely, getting old, can you feel me?”
Piata Universitatii 2012 a reprezentat pentru mine o sfâşietoare criză de conştiinţă. Nu ştiam ce să fac: să mă duc sau nu? Iniţial, nu mă gândisem să particip, deşi semnasem petiţia online pro-Arafat, „Spuneţi NU desfiinţării serviciului public de urgenţă” şi am fost uimită de capacitatea de mobilizare via internet şi de cea de protest spontan şi rapid în România de astăzi.
Nu făceam parte dintre nemulţumiţii muritori de foame, nu credeam că în România e dictatură (şi nu cred nici acum), eram chiar relativ mulţumită că avem o situaţie economică stabilă în vremuri de criză, apreciată şi extern, cel puţin în Europa. Cu toate acestea, începând din a opta zi de proteste, Piaţa Universităţii a devenit pentru mine parte a ritualului cotidian de care nu mă mai pot dispensa.
Credeam că am o conştiinţă civică destul de dezvoltată şi exersată cel puţin prin vot. Consider că mijlocul esenţial prin care putem să suţinem democraţia (ca cetăţeni) este exercitarea dreptului de vot. În fond, democraţia nu se poate lipsi de partide, parlament, alegeri şi, totodată, de votul nostru (mai mult sau mai puţin responsabil).
Merg la vot de aproape 16 ani şi nu am lipsit niciodată: m-am învoit de la serviciu, în timpul programului, ca să votez, mi-am interupt vacanţele la munte pentru a-mi exercita dreptul de vot, am stat la cozi nesfârşite pentru a pune o ştampiluţă şi buletinul de vot în urnă etc. În 1996 am votat “pentru schimbare”, contribuind la debarcarea PDSR-ului neocomunist (fost FSN, actual PSD) şi la venirea la putere a CDR (Convenţia Democrată din care făceau parte PNL, PNŢCD şi PD). Participasem încă din liceu la manifestaţiile organizate de CDR, deşi nu avusesem şansa să merg în Piaţa Universităţii din anii ’90 (aveam doar 14 ani!). Mi-am făcut iluzii atunci că, în sfârşit, societatea românească se democratiza, se liberaliza, trecea la un capitalism autentic şi-şi putea împlini aspiraţiile identitare euroatlantice. Poate că asta s-a întâmplat, totuşi, într-o anumită măsură, dar guvernarea CDR a fost destul de neprofesionistă, CDR s-a decredibilizat, iar PNŢCD chiar a dispărut de pe scena politică parlamentară.
În ciuda deziluziilor, nu am cedat, am continuat să merg la vot. Mai mult, am hotărât să mă implic direct în politică în timpul studenţiei, am fost membră pentru un an-doi în PNL şi am participat la acţiunile partidului, dar am fost relativ dezamăgită de stilul de a face politică în România, în special de aroganţă, favoritisme şi clientelism. Am votat totuşi cu PNL. Mai târziu, când PNL s-a aliat cu nereformatul PSD (cu eternii săi “baronii” şi în care Iliescu rămăsese preşedintele de onoare, deşi avea mâinile mânjite de sângele Revoluţiei şi al mineriadelor), m-am reorientat către PD (ulterior PDL), către care se îndrepta şi susţinerea societăţii civile, a intelectualilor şi a oamenilor de cultură (cel puţin din spectrul de dreapta).
Nu eram foarte mulţumită de PDL şi de Băsescu, dar i-am ales în 2008 şi 2009, pe principiul răului mai mic, cum se obişnuieşte în România. Am trecut cu vederea derapajele şi ieşirile lui Băsescu şi am apreciat unele lucruri precum condamnarea comunismului, demersurile diplomatice din Republica Moldova, iniţiativele contra corupţiei – ex. activitatea DNA, cu plusuri şi minusuri, aşa cum era. M-a bucurat şi faptul că România a reuşit să obţină o poziţie stabilă în timpul crizei (situându-se mai bine ca alte ţări europene). Oricum, chiar Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a devenit „Ministrul Anului” în Europa, lucru de bun augur. Imaginea României pe plan extern a fost şi ea una mai curând pozitivă în ultimul timp.
Atunci ce s-a întâmplat? Cum am ajuns în Piaţă? După câteva nopţi de insomnie, am realizat câteva lucruri. Mai întâi, cred că România avea nevoie de proteste, nu se mai auziseră de mult la asemenea scală (şi, în principiu, netrucate), parcă întregul spaţiu public fusese confiscat de media şi de politicieni, iar cetăţenii se criogenaseră.
Apoi, în România există atât de multă sărăcie şi mizerie, atâţia oameni care se zbat la limita supravieţuirii, atâţia oameni pe care nu-i băga nimeni în seamă (decât, eventual, în timpul campaniei electorale), atâţia oameni sistematic ignoraţi, trataţi fără un minim respect. Nu s-au făcut eforturi de comunicare cu publicul, măsurile s-au impus prin ordonanţe de urgenţă nedezbătute public, nu a existat transparenţă, ci doar un zid uriaş între politicieni şi publicul larg. M-am simţit datoare să încerc să fac şi eu o breşă în acest zid, vorba celor de la Pink Floyd, pentru a nu mai fi „just another brick in the wall”. Nu trebuie să rămânem cărămizi inerte în zid, imobilizate de obiceiuri, ritualuri şi mentalităţi, ci trebuie să (re)devenim oameni.
Nu am simţit doar o solidaritate cu aceşti oameni care se zbat în mizerie, ci şi cu cei care îşi doresc realmente reformarea clasei politice: o clasă politică mai curată şi mai profesionistă. Demisia lui Băsescu şi alegerile anticipate, din păcate, nu pot aduce mare lucru, realist vorbind, pe scena politică, pentru că nu există timp şi resurse suficiente care să ducă la coagularea unei forţe politice puternice, noi, curate, profesioniste şi, totodată, democratice şi proeuropene. Mi-e tare teamă că tot partidele din opoziţie (USL – „aceeaşi mizerie” şi Partidul Poporului – o mizerie încă şi mai mare, populistă, senzaţionalistă, uneori cu veleităţi extremiste) ar putea profita şi ar confisca astfel mişcarea autentică din Piaţă. Mi-a plăcut că piaţa i-a repudiat pe aşa-zişii „revoluţionari”: Ludovic Orban (PNL), „Che” Mazăre (PSD), reprezentanţii Partidului Poporului, dar mă tem că până la urmă tot partidele lor vor capitaliza nemulţumirile şi le vor converti în voturi.
Mai curând aş vedea Monarhia constituţională ca soluţie parţială pentru problema Băsescu/Constantinescu/Iliescu, având în vedere că monarhia a jucat un rol extraordinar de important nu doar în echilibrul politic şi stabilitatea internă şi internaţională, dar şi în crearea României moderne, democratice, liberale şi europene. Dar acest lucru nu rezolvă problema partidelor care au nevoie de o reformă internă foarte serioasă şi de competitori noi pe piaţa electorală. Eu una îmi doresc ca cei noi să nu fie doar „curaţi”, dar şi autentic democraţi şi pro-europeni, cu atât mai mult cu cât este nevoie de şi mai multă solidaritate în Europa în contextul crizei. Aş vrea ca „2012 – sfârşitul lumii voastre” să aducă o forţă constructivă şi responsabilă pe plan politic, nu anarhie, populism sau extremism.
Am avut, totodată, o reacţie puternică la adresa lipsei de respect faţă de oameni a unor reprezentanţi PDL: „viermi”, „ciumpalaci”, „mahala violentă şi ineptă”, iar cei din Piaţă şi-au însuşit aceste apelative creativ şi cu mândrie – ca pe vremuri titlul de „golan” (ex. „Un ciumpalac din mahalaua violentă şi ineptă spune: „Vox populi/Vox dei”, „vierme profesor”, „ciumpalac doctor” etc.). Toate denotă, pe de o parte, aroganţă, ignoranţă, alienare din partea clasei politice conducătoare, dar, pe de altă parte, arată că oamenii nu mai acceptă orice, sunt conştienţi de demnitatea lor şi sunt capabili să reacţioneze şi să protesteze. Mai mult ca orice îmi doresc o lume umană.
M-a impresionat şi felul în care protestatarii se luptau cu frigul şi cu indiferenţa în Piaţă de dimineaţa până noaptea, zi de zi. M-am gândit să fac şi eu un efort minimal (câteva ore zilnic) pentru a-i susţine, chiar dacă nu eram de acord cu toate mesajele de acolo.
Mulţimea din Piaţa Universităţii e pestriţă: pensionari bolnavi şi înfometaţi, studenţi cu perspective incerte de viitor, angajaţi la stat cu salarii mici şi şanse de disponibilizare, angajaţi din mediul privat exploataţi şi cu joburi nesigure, foşti revoluţionari din 1989, reprezentanţi ai ONG-urilor, ultraşi (dar aceştia, din fericire, minoritari). Sper din tot sufletul ca ultraşii să nu mai deturneze protestele (în general paşnice). Există două aspecte cheie: sărăcia extremă şi ideea de reformă a clasei politice corupte, lucruri care au ieşit în relief şi la sondajul recent al Grupului de Studii Socio Comportamentale Avangarde. Clasa politică în ansamblul ei şi, în special, cei de la guvernare sunt blamaţi pentru sărăcie şi corupţie. Asta nu înseamnă că nu se manifestă o unitate în diversitate în ce priveşte revendicările: protestatarii cer cel mai frecvent, aproape la unison, demisia lui Băsescu, a guvernului şi alegeri anticipate. Nu trebuie să uităm că situaţia, cel puţin în ce priveşte sărăcia şi insecuritatea joburilor, este generată şi de măsurile anti-criză care au avut loc în toată Europa, dar cred că măsurile dure ar fi meritat o dezbatere publică mai largă şi o comunicare mai bună, nu doar o aplicare forţată, fără niciun fel de explicaţii.
Mesajele sunt şi ele eterogene: de la cele legate de corupţie (ex. „Vă rugăm să ne scuzaţi/Nu producem cât furaţi”, „Piticu’ şi chioru’/Au furat poporul”, „Du-te după mă-ta / Şi adu-ne flota!”, „Jandarmeria / Apără hoţia”) şi decredibilizarea clasei politice („PDL şi USL/ Aceeaşi mizerie”, „PDL şi USL / Fură prin rotaţie”, „Pierdut clasă politică/O declar nulă”, „Baie de mulţime / Dacă te mai ţine!”, „Roberta să ne numere!”, „2012 – sfârşitul lumii voastre” etc.) la cele ecologiste (ex. „Roşia Montana/Nu e de pomană”), monarhiste („Marinare, ce mai stai? / Vine Regele Mihai!”, „Monarhia / Salvează România!”), demisie la modul general („Jos Băsescu!”, „Demisia”, „Ieşi afară/Javră ordinară!”, „Nu vă fie frică / Şi Băsescu pică”), vechiul slogan al Pieţei Universităţii din anii ’90 („Noi de-aicea nu plecăm / Nu plecăm acasă / Până nu vom câştiga / Libertatea noastră”), soluţii (democratice) de detensionare („Nu vrem comasate/ Vrem anticipate!”), trezirea conştiinţei civice („România, trezeşte-te!”, „Ieşi din casă / Dacă îţi pasă!”, „Vierme şi ciumpalac paşnic”, „Cinste lor, cinste lor / Cinste ciumpalacilor!”). Nu cred că în Râmânia e dictatură (deci, n-am strigat, „Jos dictatorul!”, mi se pare deplasat şi inoportun) şi nu mă solidarizez cu mesaje anti-sistem anarhice ori anti-europene (am văzut doar cazuri izolate). M-au trecut frisoanele şi când am auzit sloganul de stânga „România nu e de vânzare”… mai auzisem ceva asemănător pe vremea lui Iliescu, în ’90: „Nu ne vindem ţara”, asociat „inspirat” cu „Moarte intelectualilor” şi „Noi muncim / Nu gândim”.
Mesajele mele, cel puţin pe pancarte, au fost următoarele: „NU anarhie, NU populism, NU extremism / DA clasă politică reformată, mai profesionistă, mai curată”, „Un vierme din mahalaua ineptă te roagă: / Audiatur et altera pars”, „Flacăra violet / S-o aruncăm la closet”, „Ţara nu o scufunda / Nu-i Costa Concordia”, „Forţa e cu noi”, „Ciumpalac „plătit” / Cu ger, gripă şi indiferenţă”.
În ce-l priveşte pe Alexandru Gheorghe, protestatarul din armată, nu-mi place orientarea lui mai curând extremistă de dreapta (ex. legionari, Antonescu, Noua Dreapta), dar, dacă a fost sincer şi nu e şi el un “cal troian”, a facut realmente un gest de curaj, exprimându-şi poziţia liber, in ciuda regulamentelor. Orice om, indiferent de functie, trebuie să-şi poată exercita dreptul de a gândi independent şi de a protesta. Dacă regulile ajung mai importante decât oamenii, se poate vorbi de reificare şi de alienare. Niciodată regulile nu trebuie să fie mai presus de oameni.
În concluzie, sper ca aceste proteste să însemne cel puţin (re)trezirea conştiinţei civice, indiferent dacă vor fi demisii sau alegeri anticipate. Mai mult decât demisiile sau alegerile anticipate, mi-aş dori să se reformeze întreaga clasă politică şi să devină mai responsabilă. Şi, „the last but not the least”, aş vrea să ne schimbăm şi noi – cred că a fost şi un mesaj în Piaţă de acest gen: „Ultima soluţie/ Propria evoluţie”. Iar eu înţeleg prin asta în special să ne valorificăm aşa cum trebuie libertatea şi să fim mai umani.
Tatăl meu (Dumnezeu să-l ierte) a fost cel care a mers cu mine pe 22 Decembrie 1989 la Revoluţie, imediat după fuga lui Ceauşescu. A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea şi-i voi mulţumi pentru asta întotdeuna: era o stare de fericire absolută, împărtăşită, o stare de comuniune, graţie, zbor, oamenii parcă pluteau, dansau şi se îmbrăţişau pe stradă. Libertate, demnitate, solidaritate. Tata zicea mereu că oamenii buni vor fi mai buni, iar cei răi vor deveni buni, cu ajutorul lui Dumnezeu. Chiar tâlharul răstingnit pe cruce a fost salvat. Să dăm o şansă şi clasei politice. Să ne dăm o şansă şi nouă înşine.
„Hey you! Don’t tell me there’s no hope at all/Together we stand, divided we fall”
UN VIERME CARE VISEAZĂ LA O LUME MAI UMANĂ,
O CARAMIDA DESPRINSA DIN ZID
domnule C.PREDA daca dvs considerati ca acest discurs este unul corect fata de situatia actuala ma dezamagiti. Nu credeam ca si dvs sunteti printre aceia care cultiva cultul personalitatii lui T.Basescu
Basescu e, succesiv, The Bad Cop si The Good Cop. Asa e fost mereu.
Mi se pare mie sau se coace pe-aici un nou mesianism pro-basescian, unul analitic?
Inteleg ca nu Ponta si Antonescu, ci “romanii” sunt singurii capabili sa deturneze Ro.
Si Voronin, bineinteles. Ce s-ar face propaganda basesciana face fara rusi?
Ce va veti face insa cand “romanii” astia care nu va merita ii vor da dreptate, intr-o covarsitoare majoritate, lui Voronin?
Veti renunta la ce a mai ramas din democratie?
Ah, apropo, metafora capitanului de corabie e tot ce poate fi mai strain de democratie. Chestie de manual, pentru intelectualitatea sovaielnica.
Dar de ce atat de tarziu? E corect principul mai bine mai tarziu decat niciodata….dar parca e mai bine mai devreme totusi
REAlista recently posted..Eurodeputatul Sebastian Bodu se insoara!
@ Cristian Preda
Domnule Preda,
Preşedintele când a numit reforma constituţională ÎNAINTE de alegeri, ce anume prevedea ea?
Aţi fost aproape de preşedinte în acea vreme, din câte îmi amintesc… Vă aduceţi aminte, în discursul către cetăţeni, ce anume spunea candidatul Traian Băsescu că înseamnă reforma.
PDL a promovat atunci nişte bannere şi afişe din care reieşea că parlamentarii sunt mulţi, inutili şi hoţi… drept urmare trebuiesc daţi la coş câţiva parlamentari pentru a mai face economie… evident 300 de parlamentari fură mai puţin decât cam 450 de parlamentari. Dar pe lângă cele două referendumuri, ce anume mai spunea domnul Băsescu că va conţine reforma pe care domnia sa o propune?
Puteţi spune, bărbăteşte, că nu vă ia nimeni capul, ce vă amintiţi de atunci?
Preşedintele a spus “Aici, cu certitudine, responsabilitatea mea este majoră, pentru că – şi aici vă rog să luaţi toate discursurile mele publice din campania din 2009 – deci responsabilitatea mea este majoră, pentru că modernizarea statului a fost unul din obiectivele asupra cărora m-am angajat înainte de a deveni pentru a doua oară Preşedinte al României.”
Puteţi face asta, puteţi relua discursurile din campania 2009 pentru a vedea ce anume a spus atunci preşedintele?
Vă mulţumesc anticipat.
Bibliotecaru recently posted..Ce nu a spus corect preşedintele…
Asa o fi, atitudine prezidentiala, dumneavoastra trebuie sa stiti mai bine, doar ati fost consilierul unui presedinte adevarat (ma refer desigur la Emil Constantinescu). Dar daca asta este atitudine prezidentiala, atunci oricum i s-a intamplat pentru prima data in viata. A se compara de exemplu cu atitudinea de ieri. Drept pentru care un titlu mai potrivit pentru postarea asta ar fi fost ”Cum s-a retras Voronin din campania din Romania” sau asa ceva.
In ce priveste fondul discursului, basescu iar ne-a ciuruit pe noi astia, adversarii lui: ne-a facut sa pierdem 45 de minute din viata pentra a afla un singur lucru nou, ca Romania trebuie sa isi intensifice relatiile cu Tarile Baltice. Tare de tot basescu.
e clar ca vedem alte filme desi ne uitam in acelasi timp la acelasi post.
[...] http://cristianpreda.ro/2012/01/25/atitudine-prezidentiala/ Rate this: Share this:DiggFacebookMoreEmailTwitterPrintLike this:LikeBe the first to like this post. [...]
Multe lucruri corect expuse, dar si o greseala (poate chiar) gafa!
Pentru parlamentul unicameral nu au votat “mult peste 80%” din electori, ci exact 77 %. In cifre absolute dl Presedinte a EXAGERAT, DEZINFORMAT (hai sa calculam 80% minus 77% egal 3% adica aprox. 280.000 votanti la referendum care NU AU VRUT O SINGURA CAMERA DAR PE CARE DL. BASESCU I-A “TRECUT” DINTR-UN CONDEI LA ADVERSARI AI BICAMERALISMULUI DESI EI VOTASERA PRO DOUA CAMERE (adica cu NU la intrebarea nr.1).
Altceva e scandalos si aici dl. Presedinte are perfecta dreptate: desi 88,84% – adica 7,76 milioane de romani au votat la intrebarea a 2-a cu DA (adica ei solicita si vreau covarsitor MAXIMUM 300 de alesi in parlament, in loc de 471) NU S-A INTAMPLAT NIMIC IN ACEASTA PRIVINTA IN CARE ERA NEVOIE PENTRU SCHIMBAREA LEGII DE DOAR O MAJORITATE SIMPLA! MAI MULT VERBAL OPOZITIA USL SPUN CA “NU AU NIMIC IMPOTRIVA SA SE REDUCA, dar in sistem bicameral, nr. alesilor la 300.
Din toate aceste trucuri cvasi-trishoare A REIESIT UN BLOCAJ COMPLET SI DUPA PESTE 2 ANI DE LA REFERENDUM NU S-A TINUT CONT NICI MACAR DE CEEA CE AU VOTAT COVARSITOR
88,84% MAJORITAR 7,77 milioane de romani! Halal reprezentanti ai poporului!
S-auzim totusi numai de bine
PBV
Domnule Preda,
Până una alta, “descălecătorul” de reformă constituţională este mai degrabă un “încălecător” al Constituţiei, la respectarea căreia are obligaţia să vegheze (art. 80).
Prin oficializarea numirii lui Cristian Diaconescu la şefia Ministerului de Externe a fost încălcat articolul 85 alineatul 3 din Constituţie, deoarece se schimbă compoziţia politică a Guvernului. A plecat un membru PDL şi a venit un membru UNPR. În această situaţie, candidatul la funcţia de membru al Guvernului trebuia să primească aprobarea Parlamentului.
Putem aminiti precedentul în care s-a respectat Constituţia: numirea lui Gabriel Oprea ca ministru al Apărării..
E adevărat că Opoziţia nu poate contesta această încălcare a Constituţiei la CCR deoarece articolul 146 litera “e” din Constituţie limitează dreptul de solicitare în cazul soluţionării conflictelelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice la Preşedinte (Traian Băsescu), preşedinţii celor două Camere (Anastase şi Blaga), prim-ministru (Boc) sau preşedintele CSM.
Bun, se poate spune, dar de ce l-au schimbat pe Geoană de la şefia Senatului? Să fie sănătoşi! Numai că încălcarea Constituţiei rămâne tot încălcare şi veghea prezidenţială doar o vorbă-n vânt.
Dacă greşesc, vă rog cu toată consideraţia să-mi atrageţi atenţia!
Horia Pană recently posted..O făcurăm de Constituţie
[...] să înţeleg dacă într-adevăr nu reuşeşte nimeni să fie echidistant, am găsit pe blogul lui Cristian Preda un comentariu. Care, după părerea mea, sintetizează spiritul “Pieţei [...]
mie mi s-a parut aceasi gargara veche de 7 ani, dar ma rog, fiecare cu impresiile lui. si da, in comparatie cu ziua precedenta de la investirea lui Diaconescu, cand parea beat, acum a avut o atitudine normala, de presedinte.
obiectiv vorbind, cea a spus presedintele, reforma, modernizare, bla bla, nu poate avea loc. presedintele e la 10% incredere, parlamentul e la 9% incredere, Guvernul tot pe acolo. o armata refuza sa lupte cand nu are incredere in conducatorii ei. sau daca lupta, o ia la fuga de la primele ciocniri cu adversaul.
Domnule Preda,
Nu pot să cred… Acela a fost un discurs bun, exact ce trebuia?
Păi haideţi să analizăm: nişte oameni sunt de 13 zile în stradă şi strigă că nu e bine. Preşedintele ţine o conferinţă prin care le răspunde. Spune mai înainte că oamenii au dreptate să fie nemulţumiţi, dar apoi zice că, în principiu, e bine şi va fi şi mai bine. “Suntem acolo unde trebuie!” Pe buneee?? Păi atunci înseamnă că oamenii nu au dreptate să fie nemulţumiţi.
Preşedintele trebuia să răspundă la “Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”, la “Pierdut clasă politică. Glumim. Nici n-am avut-o”, la “PLD şi USL fură prin rotaţie”. Altfel, a ratat mesajul pieţei şi a vorbit la pereţi, unor “români” abstracţi “de pretutindeni”, nu celor din piaţă, care spun “ne luăm ţara înapoi” – de la politicienii care nu sunt în stare s-o administreze, aşa cum s-au angajat.
Dar despre “neaveniţii” care riscă să înlocuiască “societatea civilă de bună calitate” ce ziceţi? Nu vă mai întreb ce ziceţi de reafirmarea suportului pentru minerit (a se citi RMGC), că ştiu ce părere aveţi…
Pe scurt, domnul Preda, unor oameni furioşi pe el şi pe partidul lui (vă mai amintiţi de “Arde-i pe corupţi”? Ehei, ce vremuri!), preşedintele le-a răspuns că totul e bine şi că el a făcut ce trebuia, dar are şi el un mic defect, are gura cam mare, asta e, nimeni nu-i perfect…
Io aveam impresia că Valeiu Turcan e agent dublu şi lucrează de fapt pt USL, la cât de slabe au fost comunicările preşedinţiei în ultima vreme, dar văd că mai sunt oameni cu şcoală multă care nu pot privi realitatea în faţă şi-l bat pe umăr pe preşedinte no matter what.
@Horia Pană, nu s-a schimbat COMPOZITIA guvernului. UNPR facea deja parte din guvern. Constitutia nu spune ca s-a schimbat proportia politica in guvern ci daca se schimba COMPOZITIA.
de altfel exista si o hotarare de CCR in sprijinul asta.
exemplul cu Oprea este bun dar trebuia sa aduci toate informatiile din acel moment. Oprea era inca parlamentar independent, partidul UNPR a fost inregistrat la tribunal la 3 luni de la investirea lui ca ministru. Atunci intradevar s-a schimbat compozitia politica.
incercati sa va informati inainte sa acuzati aiurea. nu s-a incalcat nicio constitutie in acest caz. sunteti doar manipulat pt ca nu va informati
@Ileana: imi dovediti, a cata oara, ca exista numerosi votanti basescieni consecventi care participa in Piata nu pt. a stiga jos Basescu, ci jos Opozitia si vivat reforma clasei politice! Adica toti e hoti, dar tot Basescu-i cel mai bun, si-ar fi fost si mai bun daca-l lasau partidele asta nereformate, acceasi mizerie!
Va aduc aminte ca in 1996 PD-FSN nu era in CDR si nu a fost niciodata acolo. Principalul lui obiectiv a fost distrugerea PNTCD si, in perspectiva, a partidelor istorice. Puneti-va la punct propaganda, ca-i pacat de Alba ca Zapada asta viscolita, care ne-a dus in blocaj politic si rutier!
Inteleg ca ati raspuns prompt la apelul Presedintelui cu “ONG-urile bune” si intelectualii rechemati sub arme. Felicitari. Chiar asa, de ce sa-l dam jos pe Mesia de la Cotroceni cand altii e atat de rai? Prezentaaati arm! Cu ideal inainteee mars!
Eu as mai adauga ceva:
Nu trebuie sa uitam ca avem acelasi presedinte din 20.12.2004.
USL-ul de azi, se pare ca se face ca uita ca acelasi Presedinte Basescu a promulgat la vremea respectiva legile guvernului minoritar PNL (sustinut de PSD).
Si fiindca este viscol afara: “Now is the winter of our discoutent / Made glorious summer by this sun of York” – Richard al III-lea.
Acesta e presedintele de care avem nevoie!
Presedintele Traian Basescu isi da seama ca romanii isi vor reveni din manipularea la care sunt supusi de USL si de televiziunile acestora. Isi vor da seama ca masurile de austeritate au fost cele mai bune pentru stabilitatea economica a tarii si reformele facute de guvern au fost in interesul tarii si e bine ca nu se renunta la ele. Raman la parerea ca legea sanatatii a fost retrasa doar din dorinta medicilor, pentru ca pentru ei salariul nici nu conteaza… Spaga era baza si prin reforma in sanatate le era taiata principala sursa de venit. Poate romanii or sa inteleaga ce a stat la baza retragerea legii sanatatii si se va reveni asupra ei.
Domnule Preda discursul dvs seamana tot mai mult cu stilulnord-coreean.Dupa antologica postare cu “Basescu stie ce e de facut ,bla-bla,bla de acum citeva zile” pe care o s-o pastrez in arhiva mea ca pe un reper al gindirii si scriiturii dvs acum urmeaza alt gen liric.Ca si la TRU astept sa vad ce va urma ?O epopee gen Cidul?
Tot ce a spus ieri Traian Basescu la Cotroceni a fost adevarat. Masurile luate de Guvern erau necesare pt a putea fi modernizata si aceasta tara. Intr-adevar dupa criza nimic nu va mai fi la fel, se vor pune ft multe la punct!
T Basescu aseara a transmis un mesaj important prin faptul ca nu se lasa intimidat de nici o forta a opozitiei sau a cetatenilor pentru ca are un singur scop tintuirea tarii si a economiei pe postamente care sa-i asigure o liniste de care tara are nevoie.
Domnule profesor, corect si neutral expozeul domniei voastre.
Aștept însă să văd, când și cum se vor materializa/implementa generoasele ,,inițiative inistituționale importante”, având în vedere că, tot domnul Președinte a afirmat (redau din minte):
- ,,este nevoie de reformarea profundă a întregii clase politice”
- ,,PDL nu face excepție, ar fi fost mult mai bine condus, dacă eram eu la timonă”.
Istoria, domnule profesor, ne judecă , în genere, pentru ceea ce facem, mai puțin pentru ceea ce spunem. Când e vorba de o inițiativă individuală, există posibilitatea să o materializezi de unul singur.
Când vorbim de o țară, este, în schimb, mult mai dificil și ponderea spiritului de echipă devine una esențială.
Desigur , cu excepțiile ilustre care întăresc regula: savanții, scriitorii, poeții și…..filozofii.
Lu
Am spus-o si pe alte bloguri, eu personal voi acorda tot respectul celor din piața Universității, cu o singură condiție : să dispară de acolo toate carele de reportaj pentru transmisii live , precum și reflectoarele.
Vechea Piață din anii 90, din câte îm amintesc , a beneficiat doar de instantanee prezentate în cadrul orelor de știri. Totuși, entuziasmul și determinarea multora de acolo nu a fost știrbit.
Poate și pentru că oamenii au identificat o cauză adevărată numită ,,Jos comunismul” și nu ,,Mai vrem salam cu soia de la stat”.
Apreciz dicursul….cu siguranta avea mai mult de spus, si prin asta demonstreaza ca e o persoana inteleapta …. Chiar credeti ca PAPITOII aia doi ar putea transmite un mesaj prin care sa poti linistii oameni in momentele astea dificile prin care trecem de 2 ani si cu putin agutor din partea MASCARICILOR sau agravat mai rau ……
Romani nu va lasati pacaliti de disursurile populiste ale opozitiei,actiunile lor vor macina tara precum un cancer !
Din discursul Presedintelui am inteles ca mi s-a adresat mie, cetatean care nu manifestez in Piata sau la Antenele d-lui Felix , ale d-lui Nus, mie “capsunarul” d-lui Rizea si Banicioiu, “ghiolbanul lui Mircea Badea”, “drogatul si prostituata” d-lui Antonescu, “robotul de la multinationale” al celor de stanga,mie de al carui salariu nu plange nimeni cum plang de trei ani de salariile sarmanilor bugetari sau pensiile de peste 30 milioane ale sarmanilor pensionari, handicapati si rivulotionari.
Am simtit ca nu sunt abandonat de cel pe care l-am votat si mi-a confirmat ca nu se lasa intimidat de cei care nu-l scot din “scelerat, chior, matroz, betziv ….javra ordinara…” sintagme demne de vechii securisti si care se afla incolonati in spatele unui multiplu Repetent si al unui copil de mingi!
Intr-adevar asta este diferenta, presedintele se adreseaza intregii natiuni, restul fac politica pentru votanti ! Go go
@Ileana
Daca ati semnat petitia aia, sunteti deja depasita de situatie. Nici o clipa nu a fost vorba sa se desfiinteze SMURD. A fost o dezbatere despre cum sa se imparta banii din finantare.
Daca ati fost la Revolutie pe 22 Dec., ati fost degeaba. Carne de tun pentru Armata, ca, totusi, se cam terminase partea adevarata, care a fost intre 16 si 21 Dec.
Daca insa credeti ca ati fost la vreo Revolutie in 2012, probabil ca sunteti doar nostalgica dupa comunism.
@Ileana
Scrieti mai putin, ca nu citeste nimeni mai mult de 20 de randuri.
[...] PDL, Cristian Preda scrie, joi pe blog, ca presedintele Traian Basescu, prin discursul sau, a avut "o atitudine [...]
@Bibliotecaru
Eu zic sa va apucati dumneavoastra de treaba, ca aveti mai mult timp liber.
@baietii de la numerele 17, 18, 19: mai rasfirati, nu asa!
Un discurs bun cu idei bine punctate sis per ca oamenii au inteles destul de bine ce a avut de spus. A fost un discurs adresat tuturoar romanilor chiar si oamenilor politici si in care a explicat destul de bine situatia prin care Romania trece. Felicitari dl presedinte sis per ca oamenii desi n unii au fost afectati de masurile dure luate sa intelega pana la urma importanta acelor decizii sis a le accepte pentru ca e mai bine asa decat sa ajungem ca alte tari. A avut o atitudine prezidentiala si areamintit toate schimbarile care le-a facut si vrea in continuare sa le faca
”Vechea Piață din anii 90, din câte îm amintesc , a beneficiat doar de instantanee prezentate în cadrul orelor de știri” Desigur, dar asta pentru ca in 1990 exista doar Televiziunea Romana (si parca SOTI, un post privat abia infiintat), care era in intregime subjugata puterii de atunci (asa cum e si astazi subjugata puterii actuale; nu imi mai amintesc cine era analogul madamei Culcer din 1990, dar cred ca tot o figura de-asta sinistra). Daca in 1990 ar fi existat toate posturile de stiri private de azi, cu siguranta s-ar fi transmis non-stop (caci era cat se poate de intersant ce era acolo, o televiziune de stiri nu ar fi putut rata asa ceva).
”Poate și pentru că oamenii au identificat o cauză adevărată numită ,,Jos comunismul” Hm, asta cu jos comunismul era intr-adevar una dintre lozincile principale strigate atunci, dar nu era number one. Stiti ce striga in primul rand piata? Striga ”Jos Iliescu” (este domnu’ Preda? se faceau chiar si bancuri, potrivit carora strainii credeau ca pe presedintele Romaniei il cheama Jos Iliescu), if you know what I mean.
Presedintele a dat dovada de responsabilitate. A fost un discurs adresat tuturor românilor. Şeful statului s-a adresat în egală măsură protestatarilor, cât şi celor care sunt nemulţumiţi, dar nu ies în stradă, precum şi celor care şi-au exprimat şi îşi exprimă sprijinul pentru preşedinte în continuare.
Tot ce a spus ieri Traian Basescu este adevarat. Masurile luate de Guvern sunt necesare pentru a putea fi modernizata si aceasta tara. Doar prin aceste masuri putem iesi din criza si va fi mai bine pt noi ,mai bine suferim acum mai putn decat sa tragem mai mult la sfarsit cand nu vom mai putea face nimic.
@ Iubitorul de adevar
Stimate domn,
Aşa cum îmi aduc eu aminte, poate greşesc, preşedintele a spus despre reforme, numai că nu a spus niciodată înainte de 2009 ce anume presupune acest tip de reformă. Una este să spui că îmbunătăţeşti managementul sistemul sanitar şi alta este să desfiinţezi şi să comasezi spitale, alta este să introduci coplata, alta este să distrugi sistemul programelor naţionale de sănătate şi aşa mai departe.
Nu am găsit decât trimiteri spre ceva indefinit “eficientizare”. Oare ar fi fost acelaşi impact dacă în loc de eficientizare, din care poporul a înţeles că nu vor mai fi directori de spitale doctori, ci specialist în management de unităţi spitaliceşti (ASE-ul pregăteşte astfel de oameni), dacă domnul Băsescu ar fi spus că unde se făcea operaţii pe inimă la copii, pe secţii proaspăt tehnologizate şi echipe medicale sudate… se desfiinţează pentru a trece, indefinit, la un spital de urgenţă, or că anumite localităţi de mărimea unui oraş nu vor mai avea nici un cadru medical prin preajmă, dar, dacă sunt cuminţi, le va da o salvare cumpărată de primărie în loc de panseluţe?
Preşedintele: Stimaţi cetăţeni, suntem pe drumul reformei statului român!
Poporul: Domnule preşedinte, dar ne este foame…
Preşedintele: Stimaţi români, nu am ce să vă fac, pe drum nu se mănâncă…
Aparent e banc… Dar, am căzut cu ochii peste textul mesajului preşedintelui României, Traian Băsescu, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului – 15 septembrie 2009
Traian Băsescu: “Trebuie crescute, în perioada urmatoare, alocarile financiare pentru sanatate, concomitent cu optimizarea alocarii resurselor în interiorul sistemului. Majorarea salariilor din sectorul sanitar este absolut necesara, dar odata cu reformarea completa a sistemului.”
Caragiale ar fi spus că, odată cu reforma, sănătatea este minunată, dar lipseşte cu desăvârşire.
Apreciez comentariul Ilenei cu care rezonez in mare parte.
As dori sa fac cateva scurte completari, cu ceea ce as vrea eu sa se intample ca urmare a acestor proteste:
1. Cred ca este gresit sa se vorbeasca de atatia ani despre reformarea partidelor politice existente. Pur si simplu trebuie liberalizate radical conditiile de participare la viata politica (legea partidelor si legea electorala, inclusiv reglementarile referitoare la candidatii independenti) pentru ca sa avem de unde alege. Este cea mai mare minciuna sa ni se spuna ca avem un sistem democratic functional cand in realitate suntem obligati sa alegem intre PDL si USL. Am fost tot timpul la vot si vreau sa votez, dar am o senzatie din ce in ce mai puternica ca in realitate votul meu este drastic cenzurat. M-am saturat! Daca se adopta urgent aceste schimbari, cred ca alegerile trebuie sa se tina la termen, dar data trebuie fixata de pe acum.
2. Imi doresc revizuirea reglementarilor legale care ingradesc dreptul la libera exprimare si anchetarea jandarmilor care au batut oameni (fiecare jandarm sa semneze o declaratie din care sa reiasa ca a inteles ca nu are voie sa bata – ma refer la bataia ca sanctiune).
3. Consider ca un sistem electoral mult mai bun, corelat cu o restructurare a modului de functionare a parlamentului, poate fi gandit. Eu sunt adeptul bicameralismului in care Camera deputatilor trebuie sa fie o camera eminamente politica, membrii sai fiind alesi pe liste deschise de partid la nivel national (se voteaza o persoana din lista si intra in ordinea votului si in proportia voturilor partidului). Senatul nu reia intreaga procedura legislativa, ci poate modifica legile direct in plen cu majoritate calificata (doua treimi sau trei patrimi). Senatorii sa fie alesi in circumscriptii uninominale la nivel de judet (de regula unul de circumscriptie). Doar Senatul sa aiba comisiile de control si doar Camera deputatilor pe cele de specialitate.
Primele doua motive reprezinta nemultumiri majore si doresc sa fie rezolvate imediat. Pentru asta protestez.
Adevarat lider….stie perfect cand sa actioneze si este coerent si relevant in tot ceea ce spune
domnul preda, rasuflarati usurat. codu portocaliu salva revolutia portocalie
oricum, societatea civila, aia buna, vaz ca se aduna din ou la dvs pe site.
asta e drumul de urmat
[...] PDL, Cristian Preda scrie, joi pe blog, ca presedintele Traian Basescu, prin discursul sau, a avut “o atitudine [...]
Uni i-si plang si striga necazurile,alti privesc cu toate caci sant nemultumiti,iar voi care ne mancati bugetul tari ascultati si nu faceti nimic,din nestinta sau neputinta nestintei.Pentru majoritatea ciolanistilor noi nu contam decat la vot,speram caci vor aparea odata 10 oameni cinstiti in fruntea tari astfel incat printr-o lege sa se confiste toate averile ilicite obtinute dupa ’89(nu e greu de depistat findca pentru 100 de specialisti timp de 3 ani se gasesc fonduri) incat sa se bucure tot poporul de furturile,spagile,inselatoriile,etc.,tuturor celor care nu au fost corecti.
Va dau mare dreptate in ceea ce spuneti domnule Cristian Preda …domnul presedinte Traian Basescu a demonstrat inca o data ca este un politician cu experienta , si stie ce are de facut ca lucrurile si oamenii sa inteleaga ca,masurile de austeritate au fost cele mai bune pentru stabilitatea economica a tarii!!!!!
Va felicit domnule presedinte pt discursul dumneavoastra!!!!Judetul Mehedinti va sustine!!!!
Intradevar atitudinea presedintelui fata de subiectele discutate a fost si cred ca va ramane una ferma, convingatoare. Ma bucura faptul ca a recunoscut ca a gresit in acea emisiune televizata cand a intervenit pe suiectul “Arafat”. Nu multi oameni politici ar recunoaste o gresala, ar tot intoarce=o pe o parte si pe alta pana gaseste un vinovat. Pe langa toate astea presedintele a aratat ca nu varenunta la reformarea statului, pentru ca cu acest tip de dicurs si proiect a primit votul de incredere al romanilor.
,,Adevaratul,, Preşedinte…..gata… vom trăi mai bine de acum încolo:D eu nu înţeleg cum ai există persoane care laudă lmbajul dual folosit de actualul preşedinte care seamănă tot mai bine cu personajul negativ Two-Faces din seria Batman
la ce spui adaug:
Desigur ca asteptam sa aflu mai amanuntit cine sunt organizatorii din PU, dar auzind de Voronin, inteleg ca o sa fie cam greu sa se afle oficial .
Basescu a spus maximul ce-l putea spune fara sa creeze un incident diplomatic .
A spus multe si in discursul de alaltaieri :
Asadar cum trebuie citit, desigur in opinia mea, discursul prezidential?
O s-o iau cronologic(fata de text) si pe puncte:
1. Spune Presedintele referitor la milioane de cetateni :
“Şi ei s-au simţit solidari cu cei care prin scandările lor, prin pancartele lor din pieţele oraşelor din ţară dădeau semnale legate de sărăcie, de aroganţă a politicienilor sau legate de corupţie. Este clar pentru mine că prima mea obligaţie este aceea de a restabili legătura de încredere între mine şi acea parte a populaţiei care şi-a pierdut încrederea în Preşedinte. ”
Traducerea mea: Este o stare generalizata in tara de aroganta si de coruptie a politicului care pe langa ca duce la saracirea celorlalti jigneste si sfideaza populatia si o intoarce chiar si contra mea
2. Spune Presedintele:
” Peste 80% dintre români au votat pentru Parlament unicameral şi pentru un număr maxim de 300 de parlamentari. Toate partidele fără excepţie se fac că uită de votul pe care românii l-au dat în noiembrie 2009, însă nu ezită să spună că ascultă vocea poporului. Eu nu aş crede pe niciunul din ei atât timp cât nu respectă acum un vot dat de români în proporţie de peste 80%. Repet: nu vizez niciun partid anume, ci toate partidele; indiferent ce declară, niciunul nu a vrut să mişte lucrurile înainte, …Poporul nu se serveşte numai în declaraţii la televizor, ci şi prin fapte;….Avem nevoie de un comportament modest şi decent al politicienilor…. atunci cand în ţară se impun măsuri de austeritate, parcă deranjează comportamentul arogant şi lipsit de modestie”
Traducerea mea: Va arat dlor politicieni, fara exceptie, cartonasul galben pe care se poate ca electoratul sa-l transforme intrun cartonas rosu.
3. Spune Presedintele:
“Avem nevoie de oameni politici credibili şi acest lucru nu se poate face decât prin transparenţa cheltuielilor publice. Degeaba miniştrii vor anunţa proiecte pe care le-au făcut, dacă cetăţenii nu vor putea accesa în orice zi site-ul ministerului pentru a vedea aprobările pentru cheltuirea oricărui leu. Numai aşa Guvernul, politicienii de la nivel local, vor putea ieşi de sub suspiciunea fraudării fondurilor publice. ”
Traducerea mea: Daca vreti ca oamenii sa nu va mai creda hoti aratati justificati cu transparenta totala cheltuirea banului public. Daca nu pe buna dreptate veti fi considerati hoti si pentru lume asta inseamna ca si sunteti
4. Spune Presedintele:
“Oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta de dictator, voi continua să susţin fără rezerve toate instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei, fie că vorbim de Poliţie, fie că vorbim de Parchet, fie că vorbim de Justiţie, ceea ce nu înseamnă neapărat că voi fi un om care să nu observe şi să nu se manifeste atunci când va constata sau când va crede că s-au produs erori….Aş vrea ca nimeni să nu mizeze pe laşitatea mea în a spune ce este de spus ”
Traducerea mea : Sa nu spere careva ca pot fi intimidat si pe cat voi putea eu in tara asta se va face Dreptate
5. Spune Presedintele;
” În ultima perioadă societatea civilă de bună calitate s-a retras în cochilie, este timpul să revină pentru că altfel locul ei va fi ocupat de foarte mulţi neaveniţi care se vor revendica a fi reprezentanţii societăţii civile. Avem o intelectualitate care, probabil, descurajată de criză, descurajată de unele măsuri guvernamentale, descurajată de unele poziţii ale mele, s-a retras şi nu vrea să se mai implice în viaţa socială şi politică. Este un apel, dacă vreţi, pe care îl fac, la revenirea societăţii civile de bună calitate în prim-planul vieţii politice şi sociale prin contribuţiile pe care le poate aduce”
Traducerea mea: Un apel catre societatea civila reala , din suparare pe Basescu, din dezamagire si frustrare sa renunte la lupta, la cea corecta si sa fie cuprinsa de un soi de blazare lasand pe altii sa-i uzurpe locul asa cum acum s-a cam intamplat cu Piata Universitatii
6. Spune Presedintele:
” Partidele politice, toate, nu pot fi credibile spunând că reformează România când ele nu s-au putut reforma ele însele. Deci o reformare a partidelor este singurul element care poate credibiliza afirmaţiile că sunt pregătiţi să îşi asume modernizarea României în continuare, pentru că fără modernizarea României trebuie să ştiţi că se condamnă românii. …Aş spune, poporul şi-a făcut datoria cu privire la trecerea prin criză si a fost supus unor măsuri de austeritate severe. Este, de data aceasta, rândul politicienilor să asigure stabilitatea ţării şi continuarea proceselor de reformă. Fără stabilitate vă asigur că nu avem nicio şansă. Cu stabilitate politică, cu înţelegere între partide cu certitudine reuşim, şi ar fi păcat ca politicieni lipsiţi de responsabilitate să dea cu piciorul sacrificiilor pe care de doi ani le fac românii. În ceea ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi n-am ratat niciodată destinaţia. ”
Traducerea mea: Toare partidele daca sunt lasate de capul lor sunt o apa si un pamant, nereformate fac ceva numai impinse din spate si asta explica ca PDL a facut chiar multe.
Dar atentie dl Basescu nu mai gireaza pe nimeni si nu va accepta ca politicieni lipsiti de responsabilitate sa incerce sa rateze ajungerea navei Romania la destinatie. Adica de acum, oricine este cu corectitudine alaturi de Presedinte de a duce nava in port va avea sprijinul politic necesar
7. Spune Presedintele, dar citez din memorie, caci acest fragment nu este de gasit pe situl presidenty.ro ceea ce inseamna ca a fost un avertisment pe care Presedintele l-a considerat ulterior cam exagerat(Sunt si eu de aceiasi parere):
“Toate analizele arata ca anul 2012, partea a doua a anului, este un an in care zona euro risca sa intre din nou in recesiune. Din acest motiv, este esential ca Romania sa fie pregatita, pentru ca atunci nu vom putea miza pe sprijinul prietenilor nostri europeni. Romania va trebui sa faca fata cu resursele ei oricarei crize. De aceea indemnul meu pentru oamenii politici e prudenta, indemnul meu pentru romani e solidaritate, pentru ca nimeni nu poate scapa de criza individual.
Din criza ori iesim toti tari, dar numai o data cu tara; Ori scoatem tara din criza si am iesit noi toti, ori daca nu salvari individuale nu exista. Avem un orizont, stim ce avem de facut, avem resursele sa trecem cu pagube minime prin aceasta criza. Suntem mult mai bine pregatiti decat in 2009, dar trebuie sa fim responsabili. Trebuie sa acceleram ceea ce am inceput in ultimii ani. Am semnat un parteneriat strategic cu Turcia, trebuie sa privim si catre Polonia si statele Baltice, pentru ca daca se confirma intrarea in recesiune, zona care va iesi prima din criza va fi zona non-euro. Prioritatea pentru Zona euro va ramane in continuare piata datoriilor. Fara sa uitam India, traditionalii nostri prieteni din China”
Cred ca cele de mai sus sunt rezumate intro exprimare mai putin categorica in textul de pe sit :
“Vor câştiga bătălia cu viitorul naţiunile care vor avea state flexibile, administraţii debirocratizate şi care vor fi pregătite să absoarbă şansa relansării economice. În momentul de faţă nu se mai poate miza pe investiţiile străine pentru crearea locurilor de muncă, cel puţin în Europa investiţiile străine au scăzut foarte mult. De aceea, orientarea corectă a resurselor de investiţii pe care le are anul acesta bugetul de stat este esenţială pentru menţinerea locurilor de muncă şi creşterea numărului acestora.”
Traducerea mea fata de aceste doua texte puse unul langa altul: Prin noi insine in primul rand si atentie jur imprejur fara sa neglijam nicio oportunitate favorabila Romaniei
Desiur ca acest prin noi insine nu ne mai permite erorile de pana acum si vae celor care mai vor gresi.
Exista cel putin o televiziune privata care nu face decat sa demonizeze orice tine de zona gandirii si a actiunii civic-democratice.Apelul la societatea civila si la intelectualii publici este normal in aceste conditii.
Asa si era de asteptat de la o persoana intr-o functie asa importanta! Felicitari domnului Basescu pentru atitudine!
Dle Preda dl Băsescu deja nu mai contează, sunteţi conştient că victoria sa în alegeri s-a datorat perspicacităţii de a vă alege drept garanţi? Noi românii de la Revoluţie nu votăm de cât cu contra şi cu vă dăm, la fel s-a întâmplt şi cu Băsescu. Meritul dânsului a fost doar că a ştiut să se folosească de imaginea dvs, a dlui Pleşu, Liiceanu, Cornea. Aţi girat pt dânsul. Acum ce le spuneţi celor di Piaţă, că nu sunt eşantion reprezentativ? Eu mai am încredere în cei care au girat pentru dl Băsescu şi sper că veţi îndrepta lucrurile, mi-e greu să cred că sunteţi de acord cu dânsul. Mandatul dânsului mai curând sau la termen se va sfârşi dvs. aveţi un prestigiu şi o frumoasă carieră în faţă ce veţi face cu ele?
Arafat afost picătura în paharul acelora care nu pot supravieţui după criteriile competenţei şi corectitudinii. În vremea de astăzi este un stigmat. Dvs ce credeţi?
Foarte bun discursul. Presedintele a demonstrat ca este un politician care trateaza situatia tarii cu simtul raspunderii , cu rabdare. Are incredere in noi romanii ca vom fi solidari .
Da ! Comentarii de ambele parti ….. acum sigur fiecare are nemultumirea lui….. dar nimeni nu se uita in jurul nostru ,aceleasi probleme le au aproape toate tarile din UE , refuz sa cred ca toata lumea care a participat la miting priveste numai la Antena si Realitatea (bine fara cei platiti sa participe). Victoria presedintelui in alegeri s-a datorat tuturor !
Apreciez discursul Domului Presedinte a fost vertical si nu a instigat la violenta cum fac alti nemernici !
Tot ce a spus ieri Traian Basescu la Cotroceni a fost adevarat. Masurile luate de Guvern erau necesare pt a putea fi modernizata si aceasta tara. Intr-adevar dupa criza nimic nu va mai fi la fel, se vor pune ft multe la punct!
@Vlad: Ma bucur ca te-ai regasit in mesajul meu. Sper sa se produca schimbarile pe care ti le doresti, chiar daca nu vor fi peste noapte si nici totale. Iata si propunerile ARC pentru un “Contract cu clasa politica” (apar si elemente legate de liberalizarea conditiilor de constituire a unui partid politic, de facilitarea accesului unui partid pe scena politica parlamentara si de stoparea abuzurilor fortelor de ordine); chiar daca unele formulari sunt destul de generale, cred că e o initiativa binevenita: http://www.revista22.ro/-dezbatere-contribuie-si-tu–romania-curata-propunerile-arc-pentru-un-contract-cu-clasa-politica-13097.html
Introduceți datele si comentariul dvs.