Posts from — December 2011

2011 ne-a adus cateva evenimente importante.
In plan intern, as nota – mai intai de toate – impunerea politicii de austeritate a guvernului Boc. Premierul a trecut proba de foc a mai multor motiuni de cenzura si s-a impus de asemenea in competitia din PDL. Al doilea fapt marcant din anul care a trecut e sporirea solidaritatii USL: sudata de ura fata de Traian Basescu si de opozitia inversunata fata de orice proiect aflat pe agenda prezidentiala (de la revizuirea Constitutiei la regionalizare), alianta PNL-PSD are meritul de a se fi intarit, cu gandul la scrutinul de la anul. USL a lasat impresia ca, daca ar fi putut, ar fi suprimat nu o zi – precum autoritatile din Samoa – ci un an intreg, pentru a grabi momentul alegerilor. Al treilea eveniment major din politica interna e sporirea neincrederii in elitele partizane: opinia publica e in asteptare. O vadeste atat scaderea cotei de incredere in toti liderii politici de la varf, cat si mobilizarea in jurul unor figuri anti-sistem precum Oprescu sau Diaconescu.
Contextul in care au avut loc aceste fapte interne a fost marcat de crize majore. Pe plan european, criza monedei comune s-a transformat intr-o criza institutionala: riscul unei Europe cu mai multe viteze (sau cu mai multe geografii politice suprapuse) si riscul diminuarii logicii comunitare in favoarea unor acorduri interguvernamentale slabe si nepuse in aplicare au alimentat frici noi. Europa a fost surprinsa nu doar de evolutia propriilor sale ecomomii, ci si de cea din vecinatatea ei sudica. Revoltele din Africa de Nord au determinat o schimbare fundamentala in perceptia europeana: e vorba despre acceptarea principiului conform caruia Islamul si democratia pot face casa comuna. Pe de alta parte, tensiunile din relatia Occidentului cu Iranul, dar si cu Pakistanul (dupa uciderea lui Bin Laden) au sporit ingrijorarea in Europa, dar si in SUA. In fine, accidentul de la Fukushima a creat panica la scara globala: unii au mers pana acolo incat au pus sub semnul intrebarii programele centralelor nucleare. Ce va fi la anul?
Pe plan intern, totul va fi legat de alegeri. Ca si scrutinul din 2008 sau din 2004, si cel din 2012 va aduce o configuratie care nu va fi anticipata de campania electorala.
In plan european, problema principala va fi soarta euro si evitarea unei recesiuni severe induse de austeritate. Lumea araba va continua sa fie framantata, fie de noi teste electorale, fie de prelungirea contestarii, fie de deziluziile post-revolutionare. In sfarsit, sa nu uitam ca in 2012 Franta si Statele Unite vor organiza alegeri prezidemtiale. Ca si in trecutul recent, rezultatele acestor alegeri vor influenta peisajul politic european, ca si cateva optiuni politice cu relevanta globala.

Se implinesc azi 64 de ani de la nasterea republicii. Evenimentul nu pare sa trezeasca prea mult entuziasm. De ce? In primul rand, pentru ca originea e patata. Abdicarea lui Mihai in 1947 a fost una fortata. Temelia comunista a republicii a fost sarbatorita vreme de patru decenii cu un fast moderat, deoarece “forma de guvernamant” nu trebuia sa umbreasca partidul unic. Dupa 1990, republica a fost reconstruita. In graba si cu caramizi fragile. Am in vedere neocomunismul si componenta sa centrala, un nationalism etnicist agresiv. De atunci incoace, nationalismul s-a domolit, iar neocomunismul a imbracat hainele familiilor politice europene. Transformarile acestea nu au adus un plus republicii. Ea continua sa ne lase indiferenti Ce ar trebui sa se intample pentru a schimba aceasta trista si penibila stare de lucruri? Ar fi nevoie sa descoperim ce anume avem in comun. Iesirea din razboiul fiecaruia impotriva tuturor e solutia definirii unui patriotism bazat pe fapte, nu pe o glorie fabricata din deseurile nationalismului. Altfel, ramanem republicani fara patrie.

Doua treimi din votantii PSD ar dori un candidat al propriului partid la presedintie si doar o treime ar sustine candidatura lui Antonescu. Aceasta e concluzia unui sondaj CURS. Rezultatul e firesc. Pesedistii au avut mereu, din 1990 incoace, un candidat pentru Cotroceni. Iliescu a castigat de trei ori si a pierdut in 1996 in turul al doilea. Nastase si Geoana au pierdut confruntarea finala acum doi, respectiv sase ani. In aceeasi perioada, penelistii au avut rezultate mediocre. Niciunul din candidatii proveniti din PNL nu a reusit sa treaca testul turului intai. Electoratul stie aceste lucruri. Iar cel pesedist e mai sensibil decat al altor partide. Intr-adevar, mandatul 2014-2019 ar fi treilea pe care nu l-ar controla. Iar cine nu ocupa Palatul Cotroceni nu are influenta asupra guvernarii. Penelistii stiu si ei aceste lucruri, dar in acest moment costurile unei despartiri de PSD sunt considerate prea mari.

Sorin Oprescu sustine, intr-un interviu, ca vrea sa stea la Primarie “vreo 12 ani”. Daca as fi fost jurnalist, l-as fi intrebat pe primar cum de a candidat la presedintie in 2009, cand amorul fata de urbe e atat de mare? Cum nu sunt jurnalist, ma multumesc sa pun o alta intrebare: ce anume ar justifica o prezenta de 12 ani la carma Bucurestiului? Daca lasam de o parte declaratiile infantile de genul “in Bucuresti pun tot sufletul pe care il am si pe care pot sa il am”, nu mai ramane din Oprescu decat ambitia de a mutila Capitala cu ajutorul unei autostrazi suspendate. N-ar fi rau ca PDL sa lanseze in sfarsit un candidat pentru Bucuresti, fiindca in acest moment Oprescu nu are un interlocutor politic. Intr-adevar, nici vreunul dintre primarii PDL de sector, nici consilierii generali, nici vreun lider pedelist de la centru nu reprezinta un adversar veritabil pentru actualul primar. Punctul de pornire ar putea fi chiar opozitia fata de proiectul autostrazii suspendate.

Sondajul IMAS realizat pemtru Adevarul confirma scaderea USL si usoara crestere a PDL, pe care o anticipau si alte dete oferite de sociologi. Surprinde scorul lui Dan Diaconescu. Datele trebuie privite insa cu circumspectie. Votul in colegii uninominale face ca deisiva sa fie distributia votului in teritoriu, nu doar scorul la nivel national. Poti castiga majoritatea mandatelor chiar daca nu ai 50 la suta din optiunile la nivel national. Si invers: poti avea majoritatea optiunilor, dar nu si pe cea a locurilor din legislativ.

Ieri s-a desfășurat al doilea tur al scrutinului pentru șefia auto-proclamatei republici transnistrene. Candidatul sprijinit pe față de Moscova – Anatol Kaminski – a pierdut în fața lui Evgheni Sevciuk. Acesta din urmă a câștigat cu un discurs anti-corupție, principalul vizat fiind Igor Smirnov, care a dirijat Tiraspolul în ultimele două decenii.
Soarta lui Smirnov e doar una dintre cele trei necunoscute majore după acest scrutin. Celelalte două sunt legate de capacitatea noului lider de a angaja Transnistria în negocierile din formatul 5 plus 2, respectiv de continuarea administrării perfuziilor economice de la Moscova. Soarta europeană a Moldovei depinde de evoluția acestui dosar foarte sensibil.

“De mulți ani, îmi place să recitesc, în preajma Crăciunului, legendele, ritualele și obiceiurile celor Douăsprezece zile (între Crăciun și Bobotează): măștile animalești, ceremoniile de tip Carnaval, legendele cailor fără cap care apar în noaptea Anului Nou etc. Asemenea mituri și scenarii rituale se găsesc nu numai în societățile indo-europene, dar și în Japonia, China, la Ainu și în multe alte locuri. Pretutindeni, cele douăsprezece zile care preced și se succed Anului Nou constituie un moment decisiv în viața comunității: atunci sufletele morților vizitează pe cei vii, atunci au loc inițierile adolescenților etc. Toate astea se știau de mult. Dar de ce venirea morților are loc numai și pretutindeni, în preajma Anului Nou? Pentru că Anul Nou reprezintă nu numai momentul critic al anului (“haosul” care se instaurează îndată după încheierea unui ciclu temporal), ci și un moment cosmogonic. Anul Nou repetă Creația; cu fiecare An Nou, lumea reîncepe, renaște, mai precis: e făcută din nou…. În intervalul între Anul care se încheie (i.e. Lumea veche care dispare) și Anul Nou (i.e. Cosmosul pe cale de a fi re-creat), sufletele morților se apropie de cei vii pentru că speră într-o repetare (chiar efemeră) a existenței (ei apar din nou, “întrupați” în măști și animale) sau speră, implicit, într-o abolire a Timpului, deci într-o transcendere a propriei lor condiții de umbre”, scria în Jurnal, pe 20 decembrie 1946 Mircea Eliade.

Îmi face mare plăcere să anunț apariția cărții scrise de Irina Ionescu în prestigioasa colecție de științe politice a editurii Institutului European din Iași.

Cartea are la bază teza de doctorat a autoarei, susținută sub îndrumarea mea la Universitatea din București. Irina Ionescu analizează rolul Parlamentului în elaborarea politicilor publice, pornind de la un corpus de circa 4500 de legi. E o teză elegant scrisă, a cărei concluzie merită reținută: în mod paradoxal, dacă e luată în seamă crearea de politici publice, Parlamentul a avut un rol mai important la debutul epocii post-revoluționare, când era mai slab organizat, devenind lipsit de influență în vremea din urmă, deși resursele sale instituționale sunt mai bogate.

La prima vedere, Crin Antonescu trebuie să îi plătească drepturi de autor lui Victor Ponta. Într-adevăr, liderul PSD a descris acum câteva luni PDL drept partid fascist. Azi, la dezbaterea moțiunii de urgență, Antonescu a reluat formula.
La drept vorbind, ambii ar trebui să plătească drepturi de autor comuniștilor români. Aceștia sunt cei care, în 1945-1946, pentru a-și denigra adversarii, i-au calificat drept fasciști.
Ponta a completat, de altfel, copia tabloului de acum 70 de ani amenințând că venirea sa la putere va însemna arestarea adversarilor politici. Deocamdată, Antonescu nu a făcut și acest pas suplimentar.
În fine, e regretabil că azi, când se împlinesc 22 de ani de la izbucnirea revoluției anticomuniste în București imaginarul public e asaltat de discursuri împrumutate de la Ana Pauker and co.