Posts from — November 2011

Într-o întâlnire cu ambasadorul Kazahstanului la Bruxelles, am discutat despre mizele parteneriatului acestei țări cu UE.
Una dintre așteptările Uniunii este democratizarea, de vreme ce niciuna din alegerile ținute până acum nu au fost considerate libere și corecte. Ambasadorul m-a informat că noua lege electorală prevede obligativitatea ca în Majilis (camera inferioară) să fie reprezentate cel puțin două partide, indiferent de scorul obținut. Pănă acum, pragul de 7% a fost un obstacol redutabil pentru orice opozant al președintelui.
Ideea de a mima democrația având în legislativ un al doilea partid e o inovație în teoria dmeocrației care o concurează pe cea din Tunisia lui Ben Ali, care rezerva 20% din mandate (dar niciodată mai mult!) partidelor de opoziție…

După ce PSD și, în turul al doilea, PNL l-au susținut în competiția prezidențială de acum doi ani, Mircea Geoană a devenit indezirabil. Fostul purtător de cuvânt al campaniei, nimeni altul decât Victor Ponta, îl tratează deja ca pe un ratat.
Adevărul e că PSD a înghițit greu înfrângerile la prezidențiale.
Acest partid a adoptat două atitudini complet diferite după ce candidații săi au pierdut competiția pentru Cotroceni.
Primul aflat în această situație a fost Ion Iliescu. După eșecul din 1996, Iliescu a devenit președintele partidului și, din această poziție, a câștigat în 2000.
Al doilea perdant a fost Adrian Năstase, la scrutinul din 2004. De data asta, PSD a procedat altfel decât în 1996. După ce într-un prim moment, Adrian Năstase a fost ales președintele Camerei, el a pierdut după câteva luni șefia partidului, pentru ca după o vreme să fie abandonat de prietenii săi politici și de la președinția forului legislativ.
Cu Mircea Geoană PSD a procedat ca în cazul lui Năstase, nu precum în 1996. Ordinea operațiilor e aceeași: Geoană a pierdut întâi șefia partidului și apoi sprijinul PSD pentru Senat.
Rămâne de văzut ce va face fostul prezidențiabil al PSD din 2009. Nu pare tentat să urmeze drumul lui Năstase, care s-a cumințit până a ajuns din nou vedetă, iar drumul urmat de Iliescu îi e cu totul interzis.
Soarta sa politică nu depinde doar de el.

Duminică 6 noiembrie sunt invitatul Elenei Vijulie în emisiunea Catedra de politică a postului Europa FM, de la 18h10 la 19h.

Un roman despre condiția scriitorului: Sam Savage ne oferă un text presărat cu umor și sarcasm, dar dominat de ironie. Romanul e alcătuit ca o serie de scrisori, cu destinatari diferiți: lamentări adresate fostei soții, invitații către scriitori la un fantomatic festival literar, somații pentru chiriași, misive către ziarul local, rugaminți către prieteni, corespondență cu autori dornici de afirmare în revista locală, liste de cumpărături.

Iată un scurt fragment:
“Stimată doamnă Lipsocket,
Îmi tot trimiteți poeziile dumneavoastră, cu mici pauze, de patru ani. În primii trei dintre aceștia am făcut eforturi să comentez, să vă consolez cu platitudini, în timp ce, printre rânduri, cu cât se poate de mare tact, vă sfătuiam să le aruncați la coș. Însă dumneavoastră ați continuat, în ciuda tuturor vorbelor mele voalate. Mi-ați scris scrisori îngrozitor de patetice. Mi-ați frânt inima cu descrieri ale suferințelor dumneavoastră literare, cu care am simpatizat; ambițiile dumneavoastră supradimensionate, ce seamănă atât de mult cu ale mele; problemele dumneavoastră de ovare, cruzimea clubului de lectură și aventurile soțului dumneavoastră, pe care nu m-am simțit calificat să le comentez. Dumneavoastră ați fost cauza somnului meu agitat, în care visez că bat diverse animăluțe. Însă în fața acestei ofensive nu pot decât să mă declar învins. Nu am păstrat copii ale încercărilor dumneavoastră literare anterioare, iar opera dumneavoastră actuală mi se pare mai îngrozitoare ca niciodată, așa că las la latitudinea dumneavoastră: alegeți oricare șase versuri, iar eu vi le public. După asta, nu voi mai deschide nici un plic de-al dumneavoastră. Cu stimă, Andy Whittaker”.

De trei zile încoace, liderii politici și presa din toată lumea prezintă situația din Grecia ca pe o tragedie sau, după caz, ca o dramă.
Gestul lui Papandreu de a anunța un referendum trimite însă mai degrabă cu gândul la superficialitate și inconștiență decât la profunzimea artei teatrale grecești.
Indiferent dacă premierul grec a vrut să își salveze pielea sau doar să șantajeze opoziția, ideea referendumului îi pune pe greci într-o situație penibilă față de ceilalți europeni.
Papandreu e prototipul liderului socialist de azi, incapabil să se țină de cuvântul dat. E plină Europa de astfel de personaje care pândesc preluarea puterii, bazându-se pe revolta unor societăți traumatizate de criză.
România oferă și ea, în vitrina PSD, câțiva astfel de profitori ai situației-limită. Nu e nevoie să citez prea multe nume. E suficient să îl menționez pe Victor Ponta, care nu s-a sfiit să își declare chiar azi admirația pentru Papandreu, pe care îl consideră “echilibrat”.
Sper ca Papandreu să fie îndepărtat de la putere cât mai repede.
Pe de altă parte, sunt convins că e o obligație etică să împiedicăm venirea la putere a unui politician precum Ponta.
Nu o vom putea face însă cu sacoșe electorale, ci cu idei sănătoase și oameni credibili.

Pentru deputații europeni, săptămâna aceasta e una “verde”. Altfel spus, nu se lucrează nici în comisii, nici în grupul politic, nu e nici plenară. Deputații pot petrece timpul fie în circumscripții, fie în delegații externe.
În ceea ce mă privește, mă voi afla miercuri și joi la Alger, pentru întâlniri cu autoritățile din această țară (prim-ministru, minsitrul afacerilor externe, președinții camerelor), cu responsabili partidelor politice, parlamentari și organizații ale societății civile,
Principala problemă politică poate fi formulată în felul următor: cum se face că “primăvara arabă” nu a ajuns și în Algeria, deși ea cunoaște probleme similare cu cele din Tunisia, Egipt sau Libia, și anume șomaj masiv în rândul tinerilor, agravarea fracturii sociale, autoritarism?

Spațiul nostru public suferă.
Limba de lemn îl domină atât de autoritar încât îngroapă orice idee înrădăcinată care ar vrea să respire aerul tare al libertății.
Pe de altă parte, pasiunile sunt atât de aprige încât cenzurează orice idee nouă.
Existența acestor obstacole nu trebuie să ne sperie.
Așa se întâmplă în momentele de criză. Frica, indecizia, ignoranța blochează.
Avem însă în orice moment posibilitatea de a propune idei noi sau de a relua idei vechi, sănătoase.
Cinci idei liberale mi se par foarte utile.
Prima e aceea că politicienii slujesc cetățeanul, nu statul. E un adevăr banal, dar care e uitat. Cum partidele sunt cartelizate, gândul lor se îndreaptă spre stat – cel care le furnizează resursele – nu spre cetățean, cel care e chemat să le dea doar voturile. Uneori, în condiții dintre cele mai penibile.
A doua idee e la fel de simplă. Sectorul privat și cel public au o demnitate egală. Altfel spus: e greșit și să crezi că doar sectorul public merită atenție, și să optezi pentru privat în defavoarea publicului.
A treia idee e legată de economie. Scopul ultim al politicilor trebuie să fie creșterea economică, nu diminuarea deficitului public. Orice politică redusă la grija pentru deficit se poate vădi stearpă, pentru că poate fi practicată – pe termen lung – în condiții de recesiune. E tot ce poate fi mai nesănătos, și pentru sectorul privat, și pentru cel public.
A patra idee liberală privește funcția esențială a statului, și anume protecția “vieții, bunurilor și libertăților” individuale. Statul trebuie să producă protecție, de la previzibilitatea de care au nevoie actorii economici la compasiunea pentru actorii ne-economici lipsiți de resurse. Doar ignoranții pot crede că, în fața crizei, statul trebuie să demisioneze. Lumea modernă e străns legată de rafinarea modalităților protecției.
În fine, a cincea idee e moderația, care poate susține capacitatea de a discuta cu ceilalți parteneri politici. Moderația e soluția ieșirii din izolare.
În ciuda faptului că aceste cinci idei au rodit în multe locuri, ele nu sunt practicate de (aproape) nimeni în România anului 2011.
Sunt preferate extremele, populismele de stânga și de dreapta, exagerările, negarea radicală a opțiunilor de ieri în favoarea unui “viitor luminos”.
Ieșirea din criză și momentul post-criză nu vor putea fi gestionate cu asemenea atitudini.
PDL poate asuma cele cinci idei în cadrul unei platforme distincte. Dacă nu o va face, atunci el nu va cuprinde o parte esențială a dreptei. E chiar partea care a fost abandonată de PNL atunci când acest partid a ales să se arunce în brațele stângii.
Altfel spus, e eronat să crezi – cum susținea deunăzi un sociolog din ce în ce mai angajat, dar fără de partid – că, dat fiind că vine un an electoral, PDL se îndreaptă inevitabil spre centru, impunând nevoia unei noi formațiuni care să fie situate la dreapta partidului de guvernământ.
Loc la dreapta PDL nu e decât pentru formațiuni ultra-conservatoare, y compris pentru fundamentaliști religioși. Mă tem că acest loc nu reprezintă azi mai mult de 3-4 procente, adică mai puțin decât actualul prag electoral.
E, în schimb, loc pentru o politică liberală veritabilă, articulată, așa cum s-a întâmplat mereu în momente de criză, în jurul ideilor descrise mai sus, pe care le reiau aici pe scurt:
- politica pentru cetățean, nu pentru stat
- egala demnitate a sectorului privat și a celui public
- creșterea economică e mai importantă decât scăderea artificială a deficitului
- statul protejează, nu demisionează
- moderația, ca instrument de dialog.
La o privire atentâ, toate aceste idei fac astăzi parte din tabloul de valori comune ale familiei PPE, care a interiorizat vechea tradiție liberală a continentului.