Prea devreme pentru demisia lui Ponta?

Acum câteva săptămâni, Partidul Popular Europen a decis să organizeze viitorul său congres la București. În compensație, socialiștii europeni au hotărât deunăzi să țină reuniunea lor de la anul tot în capitala României.
E un lucru bun, o recunoaștere a apartenenței noastre la spațiul politic european. Faptul că în România au loc alegeri în 2012 a contat, de bună seamă, în deciziile luate.
Socialiștii vor face campanie pentru PSD (oare și pentru PNL?), așa cum PPE va sprijini PDL. S-a mai întâmplat până acum și în alte țări, se va mai întâmpla și după 2012.
Ar fi bine ca românii să aducă în asemenea întruniri contribuții care să nu fie doar de ordin logistic. Pe scurt: n-ar fi rău ca mintea să fie și ea pusă la contribuție.
Mă tem că, din această perspectivă, Victor Ponta a început prost pregătirile.
Pentru a colora anunțul fericitului eveniment socialist, Victor Ponta… îmi face un portret! În acest scop, liderul PSD combină unele dintre puținele referințe politice care îi sunt probabil la îndemână (“Lenin în Elveția”, plus numele șefimii socialiste de azi) cu expresii jignitoare (să fie influența lui Vanghelie?), ca și cu câteva speranțe electorale.
Fruntașul socialist crede că acest amalgam e suficient pentru a lansa o polemică. Mă tem că îl voi dezamăgi pe Victor Ponta.
Polemica presupune ceva mai mult.
Câteva idei.
Măcar una.
Pentru a intra într-o confruntare de idei, nu e de ajuns să spui că “va câștiga partidul X” sau că “Y e dictator” sau că “un intelectual e bun doar dacă îl aplaudă pe Adrian Năstase”.
În urmă cu câteva luni, l-am provocat la dialog pe Victor Ponta pe tema constituționalizării deficitului bugetar, o chestiune politică la ordinea zilei în Europa, y compris printre socialiștii săi dragi.
Nu mi-a răspuns nici până în ziua de azi.
Mai fac un efort acum, dar adaug și o altă întrebare celei deja puse. E mai simplă decât prima. Despre ce e vorba?
Victor Ponta îmi reproșează că am aplaudat victorille familiei politice din care face parte PDL, notând eșecurile stângii. Constatările mele au fost seci. Am descris slăbiciunile lui Papandreu văzute de o lume întreagă, am constatat, pe de altă parte, că socialiștii lui Zapatero au realizat cel mai slab scor din istoria recentă a stângii spaniole.
Papandreu și Zapatero erau două dintre icoanele lui Victor Ponta. Li s-a închinat până în ultima clipă. Le-a făcut, pemtru uzul publicului românesc, portrete mai mult decât elogioase. Flerul lui Ponta seamănă cu cel al mentorului său, Adrian Năstase, cel care se grăbea să semneze un Tratat cu URSS în anul în care Imperiul sovietic își dădea duhul. Ponta vede mari bărbați de stat în figuri devenite sinistre pentru propriile lor electorate.
De altfel, după eșecul lui Zapatero în Spania, Rasmussen a anunțat că va abandona șefia socialiștilor europeni.
Victor Ponta a anunțat și el săptămâna trecută că demisionează. Dar nu pentru motivul invocat de Rasmussen, ci doar dacă suspendarea lui Traian Băsescu nu va fi confirmată de cetățeni la urne. Pariul e anulat dacă USL renunță la suspendare sau dacă ratează reunirea unei majorități anti-prezidențiale.
Iată de ce eu cred că Ponta trebuie să aibă mai mult curaj.
I-aș propune să reformuleze pariul cu cetățenii și să demisioneze dacă USL nu reușește să îl suspende pe președinte.
Sunt convins că pesediștii îi vor fi recunoscători. I-ar scuti astfel de efortul depus în debarcările lui Iliescu, Năstase sau Geoană.