Posts from — October 2011

Păstorel Teodoreanu despre Iorga, în volumul Strofe cu pelin de mai. Contra Iorga Nicolai, din 1931:
Moralistul: domnul profesor Iorga s-a pronunţat, deocamdată, contra ştrandului
„Indignat pe-un veac năuc
Şi pe cei ce se despoaie,
Domnul Iorga intră-n baie,
În manta de cauciuc”.

LA 1905, un pamflet referitor la prințul Știrbei apărut în Țara conținea insulte. Nu era ceva neobișnuit.
„S’a ales prinţul Ştirbei
S’a ales ca deputat
A rămas lefter de bani
Dar ce vreţi, a triumfat!
Renumit e foarte mult
Prinţ el este adevărat,
Calitatea-i cea d’intâi
Constă însă’n conservat.
La ardei şi pătlăgele
Excelente, conservate,
Seamăn n-are ’n România.
Ce compoturi minunate!
Na! Poftim reclam’aceasta
Nici măcar nu e plătită,
Şi acuma bani nu are
Punga lui este golită.
Zeci de mii cutii, sărmanul,
De conserve delicioase,
Prefăcute-n bani zburat-au
Pe gâtlejuri mult setoase.
Ani îi trebuie acuma
Până altele să facă
De mâhnire deputatul
Conservat are să zacă”

Nu peste mult timp, Editura Polirom va publica, sub semnătura mea, un volum referitor la relația dintre vot și putere de la 1831 până azi. Titlul e dat de o expresie folosită de Ion Câmpineanu în anii treizeci ai secolului al XIX-lea, și anume Rumânii fericiți.

Într-o anexă a volumului, am introdus o selecție de lirică electorală. E un gen a cărui istorie se confundă practic cu evoluția votului pe teritoriul românesc. Iată o mostră de la 1869, intitulată Plăcinta bugetară:
„Frunză verde de măsline,
Au venit la cârmă ’n fine
Roşii cu Albii uniţi.
De vécuri ei învrăjbiţi:
Şoricele cu Cotoi
Fraţi de cruce amânduoi!
Astăzi Albii şi cu Roşii,
Cu fistichii şi stacojii,
Mănâncă plăcinta gată,
Numai de noi frământată,
Făr’ a se gândi la noi,
Ciocoi vechi şi Ciocoi noi.
Drept e oare, buni amici,
Ca noi ăştia cei mici,
Cu patriotismu’ în peptu’,
Să nu gustăm din bugetu’?
Toţi noi azi suntem mâhniţi,
Şi chiar paraponisiţi”.

În numărul de azi din Revista 22, puteți citi un supliment despre grupul PPE din Parlamentul European. Doi colegi din Italia (Erminia Mazzoni și Carlo Casini), câte unul din Cipru (Ioannis Kasoulides), Estonia (Sandra Kalniete), Franța (Joseph Daul), Luxemburg (Frank Engel) și Malta (Simon Busuttil) au acceptat să scrie articole pentru acest supliment, care conține de asemenea un interviu pe care i l-am acordat Rodicăi Palade.

În comisia PETI a PE, au fost discutate în această dimineață două petiții depuse de Asociația Ad Astra și, respectiv, de dl Sorin Jurcă, de la Fundația Culturală Roșia Montană. Tema: proiectul exploatării aurului.
În intervenția sa, reprezentantul Comisiei Europene a reiterat faptul că decizia de autorizare a proiectului nu poate reveni decât autorităților române. Nici Comisia, nici Parlamentul European nu pot autoriza sau interzice proiectul.
În ceea ce mă privește, am subliniat că toate semnele de îngrijorare exprimate public au fost luate în seamă de autoritățile din România, acesta fiind și motivul pentru care proiectul nu a fost încă demarat.
PSD, prin vocea lui Victor Boștinaru, a profitat de discuție ca să îl atace pe președintele Băsescu. Potrivit dlui Boștinaru, Traian Băsescu nu ar fi trebuit să se pronunțe în vreun fel în chestiunea Roșia Montană, din motive… constituționale. Când toată lumea vorbește, șeful statului trebuie să tacă. Foarte coerent! De fapt, în viziunea pesedistă despre politică, orice ocazie e bună pentru a defăima.

E îngrijorătoare frecvența cu care Victor Ponta folosește verbul “a fura” în discursurile sale publice.
Șeful PSD nu ezită să rostească acuzații la adresa oricui îi iese în cale. Nu trece o zi fără ca liderul pesedist să nu găsească o nouă vinovăție.
Auzindu-l, nu ai cum să nu te întrebi dacă e vorba despre lipsă de imaginație sau, dimpotrivă, despre o anumită viziune asupra politicii.
Răspunsul la întrebare a venit deunăzi, când V. Ponta a afirmat că ar abandona haina de politician pentru câteva luni, ca să-i aresteze pe unii dintre adversarii politici.
E îndreptățită această postură? Omul politic poate spera să emită mandate de arestare pentru concurenții săi? Altfel spus: are loc procurorul în politica democratică?
Evident că nu. El e prin excelență a-politic.
Spunând că șeful de partid și procurorul sunt interșanjabili, Ponta nesocotește și neutralitatea procurorului, și demnitatea politicianului.
Vorbind ca un procuror, politicianul încetează să reprezinte cetățenii. El mimează postura de agent al statului pe care o încarnează procurorul veritabil.
Victor Ponta a încremenit în tranziția de la cariera de procuror, pe care n-a apucat s-o urmeze, la cea de om politic, care l-a propulsat foarte repede la vârful unui partid.
Viteza acestei tranziții l-a prins nepregătit.

Ideea de a legaliza accesul la Universitate al elevior picați la BAC e scandaloasă din cel puțin trei motive.
În primul rând, propunerea distruge ideea de merit. Dacă și cel care pică și cel care trece un examen au acces la același nivel de studiu, acumularea de cunoștințe e inutilă. La limită, urmând această filosofie, diplomele universitare ar trebui să fie eliberate odată cu certificatul de naștere…
În al doilea rând, e vorba despre folosirea Parlamentului în scopuri strict private. Cel puțin unul dintre inițiatorii legii are un interes direct în alimentarea Universităților numite “private” cu loaze dispuse să plătească. Dar – prin asociere – toți inițiatorii legii au nesocotit interesul public. Parlamentarii sunt aleși pentru a sluji interesul public, nu pentru a face cadouri intereselor private. Ar trebui să își prezinte de urgență demisia din orice poziție publică. Disprețul lor față de spiritul public nu va fi egalat prea curând.
În al treilea rând, proiectul pesedist al ascunderii eșecului de la BAC e o scandaloasă utilizare în scop politic a unei nemulțumiri, care e, de fapt, nejustificată. E evident că niciunul dintre cei picați la BAC nu e fericit. Unii vor fi preferat poate să își fure singuri căciula copiind, pentru a bifa atingerea unui prag prin fraudă. Nemulțumirea lor nu are temei. Lecția corectitudinii ar trebui să fie, de altfel, prima învățată în școală. Cine folosește nemulțumirea unor asemenea personaje o face pentru capital politic. E, de fapt, furt, nu capital.
Acest nefericit episod vădește faptul că reforma educației nu poate reuși fără solidaritatea celor care mizează pe corectitudine. Oameni corecți există și în universități, și în lumea politică.
Ei ar trebui să se alieze împotriva trișorilor legali.

În numărul din această săptămână al revistei Dilema veche, am publicat un articol despre felul în care se construiesc identitățile politice în Parlamentul European, într-un grupaj tematic intitulat “Uniunea sau națiunea?”.