Posts from — October 2011

Victoria lui Rosen Plevneliev la alegerile prezidențiale ținute ieri în Bulgaria are o dublă semnificație.
În primul rând, ținând seama că scrutinul a fost un test pentru premierul Borisov, se vădește că e posibil ca un guvern să câștige alegeri în vremuri de criză. Victoria e cu atât mai însemnată cu cât adversarii lui Plevneliev – fosta comisară Kuneva și fostul ministru de externe Kalfin, azi deputat european – au fost redutabili.
În al doilea rând, victoria lui Plevneliev menține dominația PPE în UE. Într-adevăr, GERB, partidul fondat de actualul premier Borisov și care a susținut candidatura lui Plevneliev e membru al PPE.
Urmează alegeri legislative în Spania, peste mai puțin de o lună.

Sidi Bouzid, locul din care a pornit revoluția tunisiană, este – începând de ieri – teatrul unor violențe cu totul neașteptate.
Mii de tunisieni protestează împotriva invalidării mandatelor obținute de Petiția populară, o formațiune condusă de miliardarul Hachemi Hamdi.
Motivul invalidării e depășirea pragului de finanțare în campanie.
Autoritățile au interzis ieșirea din case între 7 seara și 5 dimineața.

Parlamentul European i-a invitat pe Jose Manuel Barroso și pe Herman van Rompuy să prezinte concluziile Summitului Euro de aseară. Deși reuniunile se terminaseră târziu în noapte, cei doi au fost prezenți la prima oră și au discutat cu pasiune cu europarlamentarii, care urmăriseră la rândul lor cu sufletul la gură derularea evenimentelor de ieri. Președintele Consiliului European s-a angajat de altfel ca, după fiecare Summit Euro, să vină în fața Parlamentului ca să explice deciziile luate.
Cam la aceeași oră, premierul unei țări din UE decide să răspundă unei invitații care îi fusese adresată cu trei zile înainte de una din camerele legislativului, pentru a discuta situația economică a țării pe care o guvernează. Se duce acolo și nu găsește pe nimeni. Caută un interlocutor măcar la grupul parlamentar al propriului partid. Nimeni. Așa că pleacă.
Ce stat e acesta?

Plenul Parlamentului European a votat la prânz o rezoluție care cere protejarea comunităților de creștini din Egipt și din Siria. Am fost co-autor al textului PPE și negociator din partea Partidului Popular European al rezoluției comune, împreună cu Mario Mauro, șeful delegației italiene din grupul nostru politic.
Rezoluția cere militarilor care i-au urmat la putere lui Mubarak să protejeze comunitatea coptă din Egipt, iar președintelui Bashar al Assad să părăsească puterea, pentru a face posibilă o tranziție democratică în Siria.

Criza euro a ajuns într-un moment dramatic.
În această seară, sunt programate o întâlnire a Consiliului European, apoi o reuniune a liderilor din zona euro.
Nu e sigur că actualul moment dificil va fi depășit.
Dar chiar dacă va fi așa, există două scenarii care ne vor afecta în chip negativ dacă vom menține obiectivul adoptării euro pe termen scurt.
Primul e legat de creșterea costurilor de acces în zona euro. Nu e deloc exclus ca dificultățile de azi să conducă la sporirea reticenței față de economiile marginale (nu doar a noastră, ci și cea bulgară sau maghiară).
Al doilea scenariu e o traducere politică radicală a primului. Există riscul unei Europe politice cu o arhitectură și mai confuză decât cea de acum. O Europă cu membri influenți și cu membri de mâna a doua. Adoptarea unui dublu format precum cel deja amintit – pe de o parte, un Consiliu European și, pe de alta, reuniune a șefilor de stat sau de guvern din zona euro – vădește în mod clar o asemenea direcție. La Parlamentul European, există deja voci care cer aceeași separare.
Indiferent de deciziile care vor fi luate azi, România e obligată să definească o poziție clară și față de euro, și față de arhitectura politică a Uniunii. Iar pentru ca o asemenea definiție să fie funcțională, e nevoie de un consens politic foarte larg, de o colaborare responsabilă a puterii și a opoziției.

Plenul Parlamentului a votat raportul meu despre eficacitatea ajutorului pentru dezvoltare. Raportul tratează temele care se vor afla în atenția Forumului de la Busan de la finele lunii noiembrie: voi nota aici fragmentarea ajutorului pentru dezvoltare, coordonarea acțiunii internaționale în condițiile apariției unor noi donatori precum China, India sau Brazilia, relația dintre previzibilitatea ajutorului și prioritățile beneficiarilor. Comisia a adoptat o Comunicare la începutul lunii septembrie, care merge în aceeași direcție. În dezbaterea de aseară din plen, comisarul Piebalgs a subliniat și el această convergență. Rămâne ca și Consiliul să se exprime. Vom vedea atunci dacă statele membre cad de acord și, în consecință, dacă UE va avea o poziție unitară.
La votul de azi, două suprize neplăcute. Una dintre ele vizează chestiunea taxei pe tranzacții financiare, pomenită în cuprinsul raportului ca o posibilă măsură de alimentare a fondurilor de dezvoltare. Nu a fost ideea mea. Nu am susținut-o niciodată, fiindcă e evident că o asemenea taxă introdusă în Europa ar împinge capitalul să părăsească Uniunea. Am căutat să evit votarea unei asemenea dispoziții prin introducerea unei referințe la o eventuală taxă adoptată la scară nu europeană, ci globală. Imposibilă, desigur. În contextul despre care vorbesc, s-ar fi salvat însă adoptarea unei posturi sinucigașe în Europa. Amendamentul oral prin care am încercat să asum poziția descrisă mai sus a fost însă refuzat: deputații socialiști și liberali s-au opus. Inclusiv cei din România.
A doua surpriză privește votul la un articol care exprimă o reticență serioasă față de investițiile private. Liberalii au votat în favoarea acestui articol și, din nefericire, împreună cu socialiștii, au avut câștig de cauză. Se înțelege, sper, de la sine că am votat împotriva acestui articol.

Discursul Regelui Mihai a fost unul foarte bun. A acoperit multe teme, cu cuvinte bine găsite, străine de limba de lemn. Nu poate fi trecut cu vederea caracterul consensual al mesajului. Într-o vreme în care peisajul nostru politic seamănă tot mai mult cu starea de natură hobbesiană, fostul suveran a ales în mod inspirat un ton care să reunească, nu să separe. Mi-a plăcut, de asemenea, curajul de a rosti fraza “democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească”, în fața unor politicieni al căror politicianism e exprimat foarte adesea sub forma ralierii la “pragmatism”, adică la decizii, formule și gesturi care simplifică orice raționament și care vânează orice nuanță.
Nu pot încheia fără a-i ura “la mulți ani cu sănătate!” celui care s-a aflat în fruntea țării în momente foarte grele ale istoriei noastre.

Am ajuns seara la sesiunea PE din Strasbourg. Am intervenit în plen cu o scurtă declarație politică referitoare la alegerile din Tunisia la a căror monitorizare am asistat. La ora la care scriu, mai am de așteptat aproape o oră, pentru ca spre sfârșitul ședinței, să prezint raportul alcătuit în DEVE asupra eficacității ajutorului pentru dezvoltare, în pregătirea forumului de la Busan, raport care va fi votat mâine la prânz.
Ședințele de plen ale PE se țin până târziu în noapte. Niciodată însă după miezul nopții.

A ieșit de sub tipar volumul de la Polirom din a cărui anexă am prezentat câteva extrase pe acest blog.

Cartea se ocupă de evoluția modalităților de organizare a votului și de influența rezultatelor de la urne asupra amenajării puterii.
Titlul e inspirat de un fragment din Actul de unire și independență datorat lui Ion Câmpineanu, care spunea că el și colegii săi, „mădulari ale Adunării”, au fost chemați „a cerceta daca legile să urmează, daca tractaturile sunt respectate, daca prinţul naţional este ales dă naţie, daca scopul constituţiei este agiuns, daca orânduiala, dreptatea și economia domnesc în toate ramurile administraţiei, daca magistrații au socotinţa publică, daca sumile statului sunt întrebuinţate pentru binele statului, într-un cuvânt daca rumânii sunt fericiţi”. Textul e primul document în care un ales “rumân” definește un scop politic pornind de la sensul reprezentării.
Reproduc aici sumarul cărţii:
Preambul
1. Rumânii fericiţi
2. Gheorghe Bibescu
3. Alexandru Ioan Cuza
4. Filip I
5. Carol I
6. Ferdinand
7. Carol al II-lea
8. Ion Antonescu
9. Mihai I
10. Gheorghe Gheorghiu-Dej
11. Nicolae Ceauşescu
12. După 1989
Concluzie
Anexă: Lirică electorală, sloganuri şi versificaţii satirice de campanie
Indice de nume
Volumul se află deja în librării.

Capturarea lui Gaddafi a fost primita la Tunis, unde ma aflu in acest moment, cu un strigat de bucurie.
Un moment de neuitat, dintr-o epoca de transformari greu de prevazut acum cateva luni.