Posts from — September 2011

Astăzi a început prima sesiune plenară a PE din toamna lui 2011.
Am participat la patru reuniuni.
Prima a fost cea a grupului meu politic. Întrucât pe agenda dezbaterilor și a voturilor de mâine se aflau numai rapoarte alcătuite de deputați din alte grupuri politice, colegii noștri care joacă rolul de deputați din umbră au expus foarte succint chestiunile divergente. Două probeleme merită menționate. Era vorba, mai întâi, despre un raport alcătuit de Reinhard Butikofer de la Verzi despre strategia materiilor prime în Europa: socialiștii vor să introducă o taxă pe resurse, cu care PPE nu e de acord. Al doilea raport ce merită semnalat a fost alcătuit de Victoria Ford din grupul ECR și privește exploatările off shore de gaz și petrol. De fapt, raportul pleacă de la accidentul produs pe platforma Deepwater Horizon a BP în 2010 și de la comunicarea Comisiei pe această temă. Verzii și GUE sunt singurele grupuri care au refuzat să se ralieze consensului.
A doua reuniune la care am luat parte e cea plenară. Am intervenit în numele grupului PPE pentru a solicita ca discuția despre situația din Libia, care era deja programată, să fie însoțită de votarea unei rezoluții. Argumentul meu a fost acela că PE trebuie să se pronunțe prin vot înainte de capturarea sau fuga lui Gadhafi. Socialiștii și verzii au fost împotriva propunerii mele. Propunerea a trecut însă cu sprijinul conservatorilor și al liberalilor. Așa că vom avea și o rezoluție. Sunt unul dintre semnatarii ei.
A treia reuniune a fost una pe care am și prezidat-o. E vorba despre o întâlnire a membrilor PPE care sunt preocupați de drepturile omului. Din 2009 încoace m-am ocupat de aceste ședințe. Astăzi, ca în fiecare luni de la Strasbourg, am discutat textele a trei rezoluții și am stabilit negociatorii PPE pentru fiecare dintre ele.
Ultima ședință din această seară a fost cea a comisiei de afaceri externe. Notez aici trei dintre chestiunile de pe agendă. E vorba, mai întâi, despre votul pe marginea poziției Parlamentului referitoare la bugetul pentru 2012. În această materie, am propus un amendament, care a fost co-semnat de colegii mei M.Macovei, Saryusz Wolski și Elmar Brok. Amendamentul sublinia necesitatea ca sprijinul dat dimensiunii sudice a politicii de vecinătate să nu afecteze angajamentul Uniunii în Est. Amendamentul a fost votat și face parte din poziția Parlamentului în chestiunea bugetară. AFET a discutat de asemenea despre situația politică delicată din Ucraina și impactul acesteia asupra Acordului de Asociere dintre UE și această țară. În fine, membrii comisiei au avut un schimb de opinii despre Libia cu Agostino Miozzo, managing director în departamentul de reacții la crize și coordonarea operațiunilor din cadrul Serviciul European de Acțiune Externă.
PS Începând de astăzi, sub titlul “La PE” voi reda o parte din activitatea mea în forul reprezentativ european. Traficul acestui blog a fost creat de-a lungul ultimilor doi ani cu ajutorul unor postări cvasi-cotidiene. Voi exploata de-acum acest trafic în dublul scop de informare și de explicare a pozițiilor și voturilor mele din PE. A nu se înțelege că voi evita subiectele domestice. Voi continua să le abordez la fel ca și până acum, dublându-le cu o dare de seamă sistematică asupra felului în care îmi asum mandatul.

Salut apariția Asociației Blogary, care își propune, conform statului dat publicității pe pagina de blog binecunoscută, “promovarea principiilor, ideilor și acțiunilor specifice dreptei neoconservatoare”.
Într-un eseu celebru, Irving Kristol explica nașterea neoconservatorismului american prin dezamăgirea încercată de membrii săi fondatori în experiențele lor de stânga. La noi, sensibilitatea neoconservatoare e purtată în spațiul public de persoane care se recomandă de la bun început de la dreapta.
E sănătos să existe definiții ideologice clare. Acesta e, de fapt, motivul care mă face să salut apariția asociației, fiindcă altfel eu rămân liberal.
Am dialogat de-a lungul vremii cu mai mulți membri ai Blogary. Sper ca dialogul să fie de-acum și mai interesant.

Se împlinesc azi 10 ani de la ceea ce va rămâne în istorie sub numele “9/11″.
E un deceniu de incertitudine și teamă. Teama era de multă vreme un ingredient al imaginarului politic modern: de la Hobbes la Hayek, lumea liberală s-a construit ca răspuns la teamă. Incertitudinea exista și ea: statul bunăstării e reacția Occidentului la incertitudinea produsă de crizele economice ale secolului 20. În septembrie 2001, incertitudinea s-a impus în schimb ca sensibilitate politică globală. Fenomenul terorist și războaiele care l-au combătut au întreținut-o zilnic. De câțiva ani, i s-a adăugat și o frică nouă, cea emanată de criza băncilor, apoi a datoriilor suverane. Au fost puse sun semnul întrebării și statul bunăstării, și capacitatea guvernelor de a-și proteja cetățenii în fața agresiunilor, și fiabilitatea unor state dezvoltate.
Ce va fi peste 10 ani?
Vom reuși să depășim aceste forme noi ale fricii și incertitudinii?

Regret înfrângerea echipei României în primul meci de la Cupa mondială de rugby, în fața Scoției. Felul în care au jucat “stejarii” mi-a amintit de meciul din 1984, pe care l-am văzut din tribunele de pe “23 august”, una din rarele ocazii în care i-am bătut pe scoțieni.

Guvernul islandez e unul dintre cele mai mici din lume. Primul-ministru conduce o echipa formata din noua ministri:
1. afaceri economice
2. educatie, stiinta si cultura
3. mediu
4. finante
5. pescuit si agricultura
6. afaceri externe
7. industrie
8. interne
9. bunastare.
Ultimul evoca inrudirea politicii islandeze cu filosofia din celelalte tari nordice. Asa cum se observa cu usurinta, lipseste un minister al apararii. Explicatia e simpla: desi membra NATO, Islanda nu are armata. Pana acum cativa ani, tara a gazduit in schimb o importanta baza americana: dupa ce au plecat militarii, cladirile au fost transformate in locuinte ieftine pentru studenti. Merita notat, de asemenea, ca trei dintre ministere, ca si sefia cabinetului sunt detinute de femei.
PS Am remarcat comentariul facut la inchiderea in scadere a burselor asiatice de catre un jurnalist de la France 24: declaratia presedintelui Bancii Centrale Europene despre incetinirea ritmului cresterii in UE a contat mai mult pentru bursele din Asia decat discursul lui Barack Obama din Congres.

Joi și vineri, voi prezida o delegație a comisiei de afaceri externe a Parlamentului aflată într-o vizită de 36 de ore în Islanda.
Pe agendă: întâlniri cu miniștri, inclusiv cu cei care se opun integrării, reuniuni cu parlamentarii din comisia de afaceri externe a Althingi, cu ziariști, ca și cu organizații pro și contra intrării Islandei în UE.
Programul include, de asemenea, o scurtă vizită la Thingvellir, locul în care a fost fondat în anul 930 Parlamentul islandez. Nu, nu e o eroare: e vorba de 930, și nu de 1930! Althingi e cel mai vechi for legislativ din lume. Detalii la http://www.thingvellir.is/english
UPDATE: Două fotografii de la întâlnirea cu membrii comisiei de politică externă din Althingi.

respectiv, cu suporteri și adversari ai integrării Islandei din ONG-uri.

Se discută intens despre sistemul de vot. La noi, e ceva obișnuit. Din 1831, când s-a votat prima dată, până astăzi au existat nu mai puțin de 19 reglementări referitoare la alegeri. Media de viață a unei legi electorale românești e mai mică de 10 ani. După 1989, o singură lege – cea din 1992 – a fost folosită la mai mult de un scrutin (și anume în 1992, 1996 și 2000). Fiecare dintre celelalte trei alegeri a avut legea ei.
Ultima dată, s-a creat o struțo-cămilă. Premisele nu erau rele. PNL a propus atunci, preluând proiectul de la asociația Pro Democrația, o lege care prevedea alocarea a 50% din mandate în colegii cu un loc primului clasat, celelalte fiind distribuite după o formulă proporționalistă, pe baza scorurilor obținute de cei care pierdeau competiția. Era o formulă nedreaptă, dar clară. Președintele Băsescu a propus în cadrul referendumului din noiembrie 2007 un scrutin de tip francez: majoritar în două tururi.
Până la urmă, s-a adoptat însă o formulă improvizată, plecând de la o idee confuză a deputatului Anghel Stanciu. Efectele au fost pe măsură: alegerea unor candidați de pe locurile 2, 3 sau 4, concurență la nivelul județului între candidații susținuți de același partid etc. etc.
După această tristă experiență, ar fi bine să se aleagă un mod de vot cunoscut, care a produs efecte stabile și previzibile pe termen lung în alte democrații.
Mă tem însă de o nouă struțo-cămilă autohtonă. Iar temerea mea pornește, mai întâi, de la faptul că nu s-a discutat deocamdată nimic despre obiectivul căutat. Într-adevăr, un mod de scrutin caută să atingă fie o proporționalitate înaltă, fie o majoritate puternică. Noi n-am avut până acum nici una, nici alta. Iar cauza e că improvizația autohtonă a avut câștig de cauză asupra formulelor – fie ele proporționaliste sau majoritariste – care în alte părți au produs stabilitate.
Mai e un pericol: acela de a extrage din trecut o formulă pe care nu o poate apăra nimeni în mod rezonabil pe termen mediu și lung. Circulă, de pildă, deja ideea de a organiza colegii cu două locuri, astfel încât să se obțină un efect de nivelare.
Alegerea unui mod de scrutin e o probă de maturitate, dar și de cinste. Cine vrea să trișeze pierde.
PS Nu mă pot abține să-i mulțumesc primarului Oprescu pentru calitatea excepțională a condițiilor oferite aseară la inaugurarea stadionului național. Cred că-i poate rămâne numele Oprescu-gazon.

Acum câteva zile, o gazetă din Ucraina a relevat faptul că președintele în funcție a comis un plagiat masiv: în volumul Oportunitatea Ucraina, el ar fi copiat fragmente întregi de la un jurnalist (Veaceslav Pihovșek), dar și de la un fost demnitar arestat în iulie pentru corupție (Vasili Volga). Ianukovici a negat acuzațiile, deși ele au fost însoțite de probe concludente.
Acest scandal se suprapune peste un altul, mult mai cunoscut: e vorba despre felul în care e tratată de justiție Iulia Timoșenko.
Pornind de la cazul fostei șefe a cabinetului de la Kiev, numeroase voci din comunitatea internațională – de la Dalai Lama la John McCain, de la liderul PPE la fostul președinte Havel – au afirmat că statul de drept e ignorat în Ucraina.
Ianukovici neagă și aceste acuzații.
Dacă se mai îndoia cineva că între plagiat și disprețul față de statul de drept e o relație, are acum la îndemână un exemplu concret.

Domnule președinte Victor Ponta,
Vă scriu cu intenția de a vă invita să vă pronunțați într-o chestiune foarte sensibilă la scara Europei, și anume chestiunea constituționalizării deficitului bugetar.
Ideea de a vă scrie mi-a venit după ce mi-a picat sub ochi o declarație pe care ați făcut-o în urmă cu mai multe luni, dacă nu mă înșel, pe 15 martie 2011. Era vorba, de fapt, despre o replică la propunerea făcută de președintele Traian Băsescu de a înscrie în Constituție un deficit bugetar maxim de 3%. Reacția dumneavoastră a fost seacă: “prevederea de 3% deficit în Constituție e o uriașă prostie”. Nu voi reproduce întreaga declarației, ci voi spun doar că, temperamental cum vă știe o țară întreagă, sugerați că “prostia” i-ar fi fost sugerată lui Traian Băsescu de Victor Orban, premierul de dreapta al Ungariei.
Motivul pentru care vă scriu este legat, de altfel, de identitatea non-ideologică a acestei idei. Într-adevăr, zilele trecute, guvernul de la Madrid, condus de socialistul Zapatero, a convins partidele de opoziție să înscrie obiectivul reducerii deficitului în Constituția spaniolă, întreaga clasă politică din Spania subscriind astfel unei idei îmbrățișate pe scară largă în Uniunea noastră (Vorbesc, desigur, despre Uniunea Europeană, nu despre cea pe care ați încheiat-o cu PNL). Iar în Spania, nivelul deficitului la care va fi supus orice guvern nu va fi de 3% ci – țineți-vă bine! – de 0,4%!
E o limită mult mai severă. Pornind de aici, îmi îngădui să vă adresez două seturi de întrebări.
1. Atunci când ați criticat propunerea președintelui României, zicând că e o “prostie”, aveați cumva în vedere un procent mai mic de 3%? Considerați câ ar trebui să urmăm modelul spaniol și să introducem o viziune și mai austeră în Actul fundamental? Sau, dimpotrivă, considerați că nu trebuie constituționalizat deficitul?
2. Dacă răspunsul la ultima întrebare e afirmativ, adică nu doriți o limită a deficitului în Constituție, atunci aș fi curios cum se împacă viziunea dumneavoastră cu cea a Partidului Socialist din Spania, una din ultimele formațiuni politice din familia socialistă care mai conduce un guvern în Europa? Vor socialiștii români contrariul a ceea ce vor socialiștii spanioli, ca răspuns la aceeași criză? De altminteri, de ce oare în Spania socialiștii discută cu popularii, iar în România nu?
Închei asigurându-vă că mi-aș dori să dialogăm civilizat pe marginea tuturor acestor întrebări.

Duminică de la 16h, voi participa la întâlnirea premierului Boc cu grupurile de deputați ai PDL, y compris cei din Parlamentul European.
Reuniunea se ține la Palatul Parlamentului.
Toamna politică se anunță grea. Suntem, de fapt, deja in campanie. Cine spune altceva e demagog.
UPDATE
Traian Băsescu are evident dreptate atunci când afirmă că, înainte de a căuta un lider “locomotivă”, e nevoie de idei politice puternice. Aș zice chiar: e nevoie de un proiect politic care să dea speranță, nu să vândă iluzii. Un proiect care, pe de altă parte, să plaseze România în context european. Nu doar pentru a justfica actuala criză și dificultățile de a o depăși, ci pentru a gestiona viitorul. Salut, pe de altă parte, apelul constant al președintelui la abandonarea demagogiei, ca și luciditatea cu care spune liderilor PDL că, schimbând culoarea, nu păcălesc pe nimeni!