La tara s-a nascut vesnicia, la televizor minciuna si prostia iar pe internet marsavia.
Un fan al lui Octavian Paler intr-un text intitulat “interviu cu Dumnezeu” pe care i l-a atribuit lui Paler scria ca si “Dumnezeu a fost tzaran”. Intrebat fiind, Octavian Paler a negat paternitatea textului declarand ca el este ateu, dar cu toate acestea nu s-ar putea nici macar gandi la asemenea blasfemie.
Realitatea este ca eficienta nu s-a nascut nici la tara nici la TV ci la Nokia sau japonezi, iar daca d-nul George Laurentiu Crin …vedeta TV care acum plange ipocrit de plecarea celor de la Nokia din Juncu, dupa ce timp de trei ani a plans doar pensiile si salariile sarmanilor pensionari si bugetari platite si din taxele celor de la Juncu, tot mai putini si mai impovarati, daca d-nul Laurentiu George Crin ar intreba un neamt sau japonez unde si-ar duce afacerile, acolo unde de dimineata pana seara politicienii si propagandistii lor plang pe umerii pensionarilor si bugetarilor promitand mariri de pensii si salarii sau acolo unde se munceste de dimineata pana seara si nu se vorbeste atat, ar avea o revelatie ca Arhimede in cada si ar striga Evrika , am descoperit legea eficientei: munca! Ca lui nu-i place , nu-i foloseste e alta treaba si nu e numai a lui!
Freedom, nu s-a născut nimic nou pe internet doar visele cu Făt-frumos care crește într-o zi cât alții în zece se aplica inclusiv la minciuni și mai ales la demascarea mincinoșilor.
Blasfemia la care se referea textul citat de tine se referă la „interviu”. Dumnezeu poate să fie orice vrea. E o blasfemie să spui că nu poate fi țăran. Sfântul Pătru de la Maglavit l-a văzut cioban.
Despre Arhimede și G.L.C.( vezi cum adună internetul marile spirite?) pentru a nu-l„reforma”și pe Arhimede după mintea voastră procustiană eu îți spun ca răspunsul lui la dilema existențială tip Nokia, căreia tu îi spui„ legea eficienței”, este…munca prost plătită.
Freedom, cauza principală a impasului în care a ajuns lumea modernă o constituie tocmai distribuția halucinant de nedreaptă a rezultatelor muncii în lume. Distribuția avuției nu mai are nicio logică economică , fără să mai vorbim de cea a bunului simț, care nu e respectată prin originea capitalismului. Cât timp măcar logica economica a funcționat, pe vremea fondatorilor marilor decidenți ai lumii de azi și a primilor lor urmași, crescuți în responsabilitatea față de afacerea părinților, bunăstarea se distribuia , cât de cât, proporțional cu munca depusă. După anii 90, cei de la conducerea lumii civilizate s-au dedat la un huzur deșănțat cu cheltuieli exorbitante și totul în văzul lumii ( tehnologia transmiterii informației a profitat de exhibiționismul lor și a devenit principala industrie a lumii). Dorința oricărui om de un trai mai bun au exploatat-o insidios și , de unde până atunci , deținătorii capitalului care le oferea un loc de muncă, îi luau doar cea mai mare parte a rezultatelor muncii sale, capitalul globalizat, i-a oferit șansa huzurului …pe credit , îndatorându-l complet și ,uneori pe viață. La așa o mare masă necontrolabilă de creditați și la concurența acerbă între creditori era firesc să apară și creditori creditați . Cum orice credit implică și o scadență a returnării lui, după recreditări care au complicat și mai mult lumea capitalului și speranțele unor rezolvări miraculoase prin conflicte care să impună ierarhii dominante, care nu au mai venit pentru că huzurul îndelungat a atrofiat instinctele războinice al omului, iar cele rămase sunt satisfăcute de războaiele în direct la Tv, sau pentru cei mai pretențioși prin producții tv speciale,iată că lumea e blocată de deruta totală a creditorilor, creditați , …sau creditaților, creditori. Ori ce decizie se ia în favoarea creditaților îi afectează nu numai pe creditori ci și pe creditați. E un cerc vicios ce nu poate fi depășit , cu toate ca există suficient capital la creditori, și destulă avuție la creditați orice decizie s-ar lua e afectată lumea …bună a capitalului financiar, care ar vrea ca ieșirea din impas să o suporte doar …capitalul uman . Populația din țările normale se opune, cum e și firesc. Doar la noi totul se pune în spatele populației și asta doar din cauza unor guvernanți incapabili să apere interesele celor ce i-au ales. S-a devalizat Bancorex, plătește poporul și stă cu ochii… laB1tv…
D-le prof. veți avea în față un poet…atenție la …stilistica frazei…
@CPreda
Gabriel Liiceanu a trimis redactiei unei publicatii on line o scrisoare deschisa adresata ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, care se poate citi pe Contributors.ro.
Filosoful povesteste ce s-a intamplat la un concurs pentru ocuparea unui post de lector la Facultatea de Filosofie, unde un concurent “cuminte si obedient”, fara mari realizari, a fost preferat unui om de anvergura profesionala, dar care venea “din afara”.
Eu, l-as intreba, tot DESCHIS, pe domnul Gabriel Liiceanu, ce asteapta, concret, sa faca ministrul educatiei ?
Mai stiu ca principiul autonomiei universitare este inalienabil, iar
Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti a fost premiată anul trecut la Gala Premiilor în Educaţie, organizată de Fundaţia „Dinu Patriciu”, ca fiind una dintre cele mai prestigioase din România.
Dvs, domnule profesor, ce parere aveti ?
PS
Pe penelei nu-i intreb, ca ei vor da vina, presupunand ca exista vreuna, …tot pe Traian Basescu.
Din cate inteleg, liderii politici din occident si transnationalele occidentale au gasit, timp de zeci de ani, secretul prosperitatii populatiilor din tarile de origine.
Au ,,tuns-o” cu bani, infrastructura, utilaje, know-how, in fine, cu tot calabalâcul , in Asia, unde muncitorii si MAI ALES, muncitoarele, trudesc disciplinat de dimineata pana seara, in timp ce europenii si americanii o freacă cu ziua de munca de 30 de minute, concedii bine platite prin insule virgine si cu…mormane de drepturi, peste drepturi ale omului, cainelui, pisicii, porcului, sobolanului (rozaliu), sarpelui si…sacalului.
Cu alte cuvinte, au externalizat productia efectiva, iar tot cetateanul capitalist a devenit mic investitor. Adica, detinator de tot felul de participatiuni la bursa si la companii, cum a fost , de exemplu….ENRON, crezand ca banul, daca este manipulat cu intelighentie si stiinta inginereasca (nu aceea care am invatat-o eu, un ,,demodat”), procreaza alti banisori impotriva logilor conservarii, termodinamicii, etc. S-a mers pe ideea de a confectiona din rahat bici si prosperitate intemeiata pe baloane de sapun.
Acum, îi vezi pe toți cum dau din colț în colț, un economist reputat vorbeste de implozia capitalismului, un jurnalist (dobitoc) de la New York Times, spunea deunazi ca politicienii nu stimuleaza destul consumul si nu importa destul din tarile mai sarace, doamna Merkel se cearta in parlament cu…socialistii, care, culmea, tocmai ei, admit ca injectiile financiare in cadavrul grecesc sunt frectii la picior de lemn, parlamentarii europeni vorbesc de planuri si solutii care ingroasa (cu hartie) rafturile fisetelor dar subtie padurile, bancilor nici nu le trece prin cap ca au oferit cadouri otravite pe care le denumesc ,,produse” (SIC!) si nu prea sunt dispuse sa preia o parte din povara crizei (adica partea leului) etc. etc.
In fine, daca transnationalele se muta din considerente de (sa zicem) 5 centi in plus per unitate de produs, la zestrea profitului, iacătă că companiile chineze par dispuse să investească masiv in Europa de Est.
Adă-i doamne, că ei chinezii, nu vorbesc, călare pe o cracă uscată, de…asomarea porcului, si sa mai si incasese un salariu de peste 10.000 de euro pe pamant. European.
Poate veţi avea o postare în care să ne explicaţi în ce fază ne aflam acum (“integrare” sau “unificare”) şi ce urmează sau ar vrea “unii” ca să urmeze.
Dacă este “unificare”, trebuie “Divan Ad-hoc, 2.0″. Pâi, nu ?
@antim
Taare ne mai place ,,filosofia” ( a se citi batutul campilor), in timp ce stam cu totii pe nisipuri miscatoare. Iesiti, domnilor din turnurile voastre de fildes, ale caror fundatii, tot pe aceleasi nisipuri sunt amplasate. Nu e suficient sa vorbim, sa pretindem ca stim si sa nu facem nimic.
@FREEDOM
Excelent expozeul dvs. Sper totusi ca , statul, care in cazul NOKIA nu avea absolut nici o parghie ( a spus-o insusi presedintele NOKIA), sa purceada la treaba, in ciuda galagiei sterile pe care o promoveaza in toate spatiile presa si opozitia.
Ar putea incepe, de exemplu, vorba presedintelui, sa dea de pamant cu birocratii si sa demareze odata proiectul de la ROSIA MONTANA.
State responsabile, inclusiv cel chinez, sudez, finlandez, etc. au realizat ca mineritul este o cale de dezvoltare durabila pentru ca permite accesul la resurse. Iar cine are resurse PROPRII dar nu este in stare sa le valorifice, duca-se!… pe valurile mareice succesive ale crizei …filozofice in care ne aflam. CU TOTII, FARA EXCEPTIE.
ZeV…ion adrian, cum apreciați voi o reformă? După declarații de intenție sau după rezultate? Ai în față un rezultat prost? Ce faci cauți justificări …statistice ca să o edulcorezi în continuare sau , dacă ai trecut prin Japonia , cel puțin, îți asumi public eșecul. O teorie pică, cel puțin ca generalizare, la primul experiment care o dovedește ca fiind falsă. O reformă , care nici teoretic nu a fost lipsita de critici, dă rateu la un prim contact cu realitatea nu vă dă fiori reci…Vreau să văd reacții oficiale …dar nu am nicio încredere ca încrâncenații îl vor vedea vreodată pe …Dumnezeul reformator…De vină va fi criza , datoriile suverane, lipsa de curaj a liderilor lumii, autonomia universitară, …Bolognia, Crin , Ponta , Duda și se conturează acum …imoralitatea Elenei Ceaușescu…și blocarea mineritului aurifer de forțe ostile angajării celor 2000 de șomeri , calzi, în peisajul mirific al Munților Apuseni …
@antim
Cine a luat bani de la BANCOREX si nu i-a mai returnat niciodata ?
Poate ne spuneti dvs…dar va rog, in 4-5 randuri.
PS
E adevarat ca doar numele ar putea ocupa mai multe.
ZeV, asta cu resursele proprii descalifică orice reformator declarat, îl duce unde îi e locul , în desuetudine.Nici eul personal nu mai are valoare dacă nu se manifestă în exterior , a trecut , de mult, vremea sihaștrilor… A trecut vremea când resursele din cămară îți dădeau siguranța zilei de mâine. Boxele din subsolurile blocurilor , acum o amintire în fața magazinelor ce sfidează vremea și geografia …culinară, găsești tot ce vrei, la orice oră vrei …și la toate prețurile, nu mai pot fi folosite de reformatori, decât dacă sunt reformați greșit, relicve ale unor votanți debusolați…și flămânzi…
Valoarea„ resurselor proprii” o dă piața …și o ia când vrea ea. Poți să mori sărac stând pe o grămadă de aur sau te poți îmbogăți administrând doar …gunoaie. Aveți o atitudine de pești răpitori…de uscat. Mușcați orice …momeală colorată și mișcătoare , din aeroport, pe culoare , prin geamul mașinii…sau …labe1tv,mai nou. Eu sunt curios dacă vă mai ține și de foame …
De interes ptr relatia dintre Funeriu adica reforma si speta este descrisa aici de dl AB:
“Cazul este în disonanţă absolută cu spiritul reformei. Când noua lege a educaţiei naţionale a reuşit un control riguros asupra posturilor mari (conf’, prof’) ea a plătit un tribut universităţilor, lăsând pe seama lor posturile „mici”, de lector sau asistent. Aşa este posibil ca pe aceste posturi să intre persoane care nu promit prin nici un fel de publicaţii sau competenţe atragerea de fonduri pentru cercetare, vizibilitatea internaţională, atragerea studenţilor, crearea unor centre din care ştiinţa şi cercetarea să iradieze. Nu este plauzibil faptul că tineri intraţi prin concursuri fără criterii ar putea să promită mai mult decât „culcuşul” confortabil şi prelungirea sinecurilor baronale. De aceea, concursurile desfăşurate sunt amendabile din perspectiva eticii cercetării şi din perspectiva manageriatului academic care, fireşte, îşi doreşte atragerea competenţelor reale.”
Ce propune universitarul de clasa care este AB :
“Soluţia: anularea examenului în urma oprobiului comunităţii ştiinţifice. Cred sincer că legile trec, că situaţiile particulare ni se perindă în viaţa de zi cu zi, dar că între ele stă stratul dens al reunirii opiniilor noastre particulare şi solidare, care trage linia dintre ceea ce este tolerabil şi ceea ce este intolerabil. ”
Felicitari dle Alexandru Baumgarten si va rog sa ma credeti ca interventia dvs este constructiva, analizand fenomenul si oferind si o solutie, pe cand din pacate a dlui GB este doar constatativa si lamentativa, ceea ce este prea putin ptr o persoana de talia Dsale.
@antim
Nu domnule antim, nu reformatorul este suparat pe BAC, ci, loazele sistemului de educatie Marga-Andronescu, pregatite sa preia stafeta de la mentorii lor semianalfabeti, dar privilegiati, din sistemul bugetar si din zona strict ,,specializata” a clasei politice…..sunt negre (sau…. rosii/galbene) de suparare.
14 comentarii

..Ca nu-i duce capu’ la altceva.

ZeV, un mistreț a lovit un avion în care era și reformatorul vostru preferat. Era supărat pe…BAC?
@
ZeV
Deci antim este cu bani de la BANCOREX !
Cu drag pentru ZeV,
Si totusi are o legatura cestiunea si cu reforma lucru revelat de un alt autor din Contributors si ma refer la
dl Alexandru Baumgarten, care da o replica articolului lui Liiceanu
http://www.contributors.ro/dezbatere/cazul-ciocan-o-palma-la-adresa-reformei-invatamantului/
De interes ptr relatia dintre Funeriu adica reforma si speta este descrisa aici de dl AB:
“Cazul este în disonanţă absolută cu spiritul reformei. Când noua lege a educaţiei naţionale a reuşit un control riguros asupra posturilor mari (conf’, prof’) ea a plătit un tribut universităţilor, lăsând pe seama lor posturile „mici”, de lector sau asistent. Aşa este posibil ca pe aceste posturi să intre persoane care nu promit prin nici un fel de publicaţii sau competenţe atragerea de fonduri pentru cercetare, vizibilitatea internaţională, atragerea studenţilor, crearea unor centre din care ştiinţa şi cercetarea să iradieze. Nu este plauzibil faptul că tineri intraţi prin concursuri fără criterii ar putea să promită mai mult decât „culcuşul” confortabil şi prelungirea sinecurilor baronale. De aceea, concursurile desfăşurate sunt amendabile din perspectiva eticii cercetării şi din perspectiva manageriatului academic care, fireşte, îşi doreşte atragerea competenţelor reale.”
Ce propune universitarul de clasa care este AB :
“Soluţia: anularea examenului în urma oprobiului comunităţii ştiinţifice. Cred sincer că legile trec, că situaţiile particulare ni se perindă în viaţa de zi cu zi, dar că între ele stă stratul dens al reunirii opiniilor noastre particulare şi solidare, care trage linia dintre ceea ce este tolerabil şi ceea ce este intolerabil. ”
Felicitari dle Alexandru Baumgarten si va rog sa ma credeti ca interventia dvs este constructiva, analizand fenomenul si oferind si o solutie, pe cand din pacate a dlui GB este doar constatativa si lamentativa, ceea ce este prea putin ptr o persoana de talia Dsale.
@antim
Nu domnule antim, nu reformatorul este suparat pe BAC, ci, loazele sistemului de educatie Marga-Andronescu, pregatite sa preia stafeta de la mentorii lor semianalfabeti, dar privilegiati, din sistemul bugetar si din zona strict ,,specializata” a clasei politice…..sunt negre (sau…. rosii/galbene) de suparare.
Introduceți datele si comentariul dvs.