Lacrimi pentru Johnny

L-am văzut prima dată pe Johnny Răducanu într-un jam session la Costinești prin 86 sau 87. Am înțeles atunci geniul improvizației. Mai târziu, am avut șansa de a-l asculta pe îndelete, la o școală de vară de la Tescani. Alături de Andrei Pleșu și H.R. Patapievici, discutam zi lumină cu tinerii studenți, iar seara, Johnny, la pianul lui Enescu, preda lecții de jazz. Tot atunci am aflat ce înseamnă dragostea cuiva pentru orașul natal: n-am întâlnit pe cineva care să vorbească atât de pasionat despre urbea sa cum vorbea Johnny Răducanu despre Brăila lui. Mă gândesc acum la acele vremuri și nu-mi pot reprima un suspin adânc.
UPDATE:
Un portret al lui Johnny Răducanu în articolul lui Andrei Pleșu http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/O_amintire_cu_Johnny_Raducanu_7_558014202.html