Posts from — September 2011

B1 tv, 20h

Vineri 30 septembrie voi fi prezent în studioul B1 tv, la invitația lui Dinu Flămând, de la 20h.

September 30, 2011   14 Comments

La PE (14) – deși prezent, nu votezi

“Chiar atunci mi-a sunat telefonul!”: în jargonul de la Parlamentul European, aceasta e expresia folosită de către deputați pentru a acoperi refuzul de a vota într-o chestiune în care nu vor ca opțiunea lor să fie cunoscută.
Există, deci, în afară de “pentru”, “contra” sau “abținere” și varianta de a nu vota deloc, deși ești prezent, “justificând” apoi absența oricărui vot cu ajutorul expresiei citate.
Nu m-am folosit de această găselniță și nu cred că e onorabil să recurgi la ea.
Un reprezentant trebuie să poată apăra orice opțiune.

September 29, 2011   4 Comments

Puterea de dragul puterii

Așa cum bănuiam, USL nu e solidar la Strasbourg. În chestiunea pachetului economic adoptat ieri de PE, PSD a votat – ca și socialiștii europeni – împotriva măsurilor convenite de Comisie, Consiliu și Parlament, în vreme ce PNL a votat – alături de grupul său – ca și PPE, adică în favoarea consolidării zonei euro.
Diferența nu e una oarecare.
Duplicitatea USL e evidentă: acasă împreună, în afara țării – separați.
Principala problemă e însă alta: cum poate fi credibilă USL câtă vreme în chestiunea depășirii crizei economice socialiștii merg spre populism, iar peneliștii spre soluțiile lucide? Cum ar putea acționa un guvern USL în asemenea condiții? Cum ar fi privit de partenerii europeni un guvern scindat în chestiunea care preocupă acum întreaga Uniune?
E evident, din acest exemplu, că USL vrea puterea de dragul puterii, nu pentru a guverna în interesul națiunii.

September 29, 2011   11 Comments

La PE (13) – Barroso cere susținerea Greciei

Jose Manuel Barroso a vorbit astăzi în plenul Parlamentului European. Principalul mesaj politic a fost susținerea Greciei, adică menținerea ei în zona euro.
UPDATE
La prânz, socialiștii au votat împotriva pachetului de măsuri economice destinate să consolideze Pactul de Stabilitate și Creștere. Mă întreb care sunt argumentele socialiștilor români, dacă ei au votat ca și grupul din care fac parte: nici responsabilii pesediști din țară, nici deputații europeni ai PSD nu au spus de ce sunt împotriva unor măsuri de prevenire a crizelor economice, așa cum sunt propuse în compromisul realizat de Comisie, Parlament și Consiliu. Grupul liberal a votat, în schimb, ca și PPE. Mă întreb dacă unitatea USL a rezistat și peste frontiere sau dacă nu cumva pesediștii și peneliștii au votat diferit în plenul de la Strasbourg. Când se va afișa pe site-ul PE opțiunea fiecărui deputat, vom vedea dacă USL e în bloc contra măsurilor anti-criză luate pe plan european sau doar cu una dintre aripi.

September 28, 2011   16 Comments

La PE (12) – Palestina

Am intervenit în această după-amiază în dezbaterea din plenară pe marginea declarației făcute de Catherine Ashton despre procesul de pace din Orientul Mijlociu și situația din Nordul Africii. Am accentuat faptul că solicitarea palestiniană de la ONU depășește cadrul de negociere stabilit de Acordul de la Oslo și precizat prin Foaia de parcurs prezentată de Cvartet în 2003.

September 27, 2011   5 Comments

La PE (11) – siguranța rutieră

În plenara de astăzi, am votat, între altele, un raport redactat de Dieter-Lebrecht Koch referitor la siguranța rutieră în Europa. Raportul pleacă de la situația îngrijorătoare din UE – peste 35 de mii de victime pe șosele în 2009 – și solicită măsuri de prevenire a accidentelor. Între acestea se află și recomandarea ca autoritățile din statele membre “să introducă limite de viteză de 30 km/h în zonele rezidențiale și pe toate drumurile cu o singură bandă din zonele urbane care nu au o bandă separată pentru biciclete, cu scopul de a proteja într-un mod mai eficient participanții la trafic vulnerabili”.

September 27, 2011   8 Comments

Aliați frecventabili

Se discută de ceva timp despre aliații PDL.
Adversarii din USL au reușit să strecoare presei ideea că PDL ar intenționa să se alieze cu grupul C.V.Tudor-G.Becali-D.Diaconescu și că asta ar fi compoziția Mișcării Populare despre care a vorbit președintele Băsescu.
Pe de altă parte, in diverse medii favorabile PDL se vehiculează ideea unei alianțe cu entități – partide sau asociații – care ar aduna voturile de dreapta pe care PDL le-ar fi pierdut sau pe care nu le-ar mai putea aduna.
De aici, o serie de confuzii, scenarii, ipoteze, planuri. Să ne îngrijorăm? Cred că răspunsule e “nu”. Până la urmă, e o ocazie de a clarifica niște opțiuni.
În opinia mea, în acest moment, singurul aliat natural al PDL e PNȚCD. Membru în PPE, cu o tradiție democratică incontestabilă, PNȚCD poate deveni un partener veritabil. E afectat acum de certuri, dar dacă vrea să revină în Parlament poate trece peste ele. Sunt convins că toți colegii din PDL cu sensibilități creștin-democrate s-ar bucura să aibă un asemenea aliat. Un lucru e cert: Coposu n-ar fi ales USL.
În rest, e gol. Partide liberale care să nu se închine la icoanele socialiste nu există, iar partidele de tipul PRM, PNG sau emanația recentă a OTV sunt pur și simplu nefrecventabile. Așa cum am mai scris aici, Vadim și Becali sunt in Parlamentul European în grupul neafiliaților, pentru că nicio familie politică nu i-a tolerat. Dan Diaconescu nu e foarte diferit de cei doi. Cum își poate cineva închipui că te poți alia în țară cu partide pe care în Europa nu le frecventează nimeni? Acum, când deplângem șantajul exercitat de extremiști asupra guvernelor olandez sau finlandez, ar fi absurd să ne îndreptăm privirile spre versiunile lor domestice.
Mai sunt două aspecte.
Primul e legat de UDMR, membru și el al PPE. Probabil că o alianță pre-eelectorală e exclusă. Maghiarii nu s-au aliat niciodată în vederea scrutinului. N-ar fi rău, însă, să ne asigurăm că UDMR nu va trăda familia PPE după alegeri, pentru a susține în vreun fel sau altul USL.
Al doilea aspect e legat de asocierea cu fundații sau cluburi de reflecție ale dreptei. Nimic mai nimerit. Probleme e că nu prea există asemenea entități, dacă le excludem pe cele animate deja de membri PDL, indiferent că e vorba despre ISP sau FCD.
Închei spunând că despre partide noi nu putem discuta decât după ce se formează. Dacă se formează…

September 27, 2011   26 Comments

Partener sau sabotor?

31 iulie 2011: “Voiculescu este partenerul meu, nu Patriciu”.
26 septembrie 2011: “Voiculescu dinamitează USL și face jocurile lui Băsescu”.
Declarațiile aparțin uneia și aceleiași persoane: Crin Antonescu.
Ce va fi înțeles Dan Voiculescu din toate astea?
Dar Dinu Patriciu?
Dar Traian Băsescu?
Un lucru e clar: USL nu pare să aibă o compoziție stabilă. De fapt, încă de la crearea sa, Uniunea a surprins. Ea s-a constituit după ce PC a părăsit alianța cu PSD, pentru a se ralia peneliștilor, într-un al treilea moment cele trei partide regăsindu-se sub umbrela comună. Urmărind traiectoria PC, te puteai întreba unde începe și unde se termină coerența celor trei parteneri.
Mai e ceva: formula colegială de administrare a USL pare să se blocheze nu doar în orgoliile liderilor, ci și în presiunea permanentă realizată cu ajutorul televiziunilor controlate de PC. Acestea nu au ridicat scorul USL și funcționează mai degrabă ca o promisiune decât ca o unealtă utilă. Pe de altă parte, sunt semne că neîncrederea privește și relația PNL-PSD: intervențiile publice ale unor Miron Mitrea sau Teodor Meleșcanu merg în această direcție.
Cele trei partide se întreabă, fiecare în parte, cu referire la celelalte două: am în față un partener sau un sabotor?

September 26, 2011   19 Comments

La PE (10) – a doua sesiune din septembrie

Începe o nouă sesiune plenară la Strasbourg, a doua programată în septembrie. Este, de fapt, vorba despre sesiunea organizată în contul lunii august, când Parlamentul s-a aflat în vacanță. Recuperăm, altfel spus, ceea ce nu s-a putut ține în vară.
Am încercat să intervin în cursul serii la dezbaterile politice, pentru a spune două vorbe despre Schengen și amânarea deciziei privitoare la România. Din păcate, nu voi putea interveni, deoarece procedurile în vigoare nu îngăduie unui deputat să vorbească decât o dată la trei sesiuni, iar eu am avut o asemenea intervenție în iulie.

September 26, 2011   1 Comment

Transport în comun

Transport în comun la Havana, în paradisul comunist:

Din mașină se pot vedea idolii. Între ei, și cel al lui Victor Ponta:

Alteori, Che e singur, mare cât un bloc:

September 26, 2011   5 Comments