Posts from — August 2011

Joi, de la ora 19, mă voi afla în studioul B1 tv, la invitaţia Sorinei Matei.
UPDATE:
Miron Mitrea: “Dacă atunci [2014] Crin Antonescu va fi cel mai bine clasat în sondaje, el va fi candidatul USL. Dacă va fi altul, acela va fi”. Aşa cum afirmam acum câteva săptămâni, e greu de crezut că PSD va susţine la prezidenţiale un candidat din afara partidului. După ce ai câştigat trei curse pentru Cotroceni (Iliescu) şi te-ai calificat în restul finalelor (Iliescu în 1996, Năstase în 2004 şi Geoană în 2008), sunt şanse mici să mizezi pe un penelist.

Miercuri, de la 18h45, voi fi prezent în studioul RTV, alături de Victor Ciorbea, la invitaţia Cristinei Şincai.

A apărut în versiune românească ultimul roman al lui David Lodge. E surprinzător, în primul rând pentru că personajul central este H.G. Wells.

Lodge ţine de altfel să precizeze. “Aproape tot ce se întâmplă în naraţiunea aceasta se bazează pe surse reale – “se bazează” în sensul larg, ce include faptul că este “deductibil din” şi “compatibil cu” ele. Toate personajele au existat în carne şi oase, iar citatele din cărţile lor şi din alte publicaţii, din discursuri şi (cu foarte puţine excepţii) din scrisori sunt propriile lor cuvinte. Am uzat însă de o licenţă romanescă pentru a înfăţişa ceea ce au gândit, au simţit şi şi-au spus unele altora şi am creat din iamginaţie o sumedenie de detalii contextuale pe care isoria a omis să le menţioneze”.
Romanul e editat de Polirom, iar traducerea e semnată Ona Frantz.

Acum vreo două săptămâni, se vorbea despre “împăcarea” lui Traian Băsescu cu Dinu Patriciu. Cum ultimul a negat, speculaţiile au încetat după o vreme.
Deunăzi, Stelian Tănase a reînviat scenariul, într-o formă şi mai spectaculoasă decât precedenta: Dinu Patriciu ar fi chiar înlocuitorul actualului premier, avut în vedere în “mapele Cotroceniului”. Jurnalistul nu se sfieşte să avanseze speculaţia, chiar dacă el însuşi menţionează că Patriciu a negat în emisiunea în care l-a avut invitat o asemenea variantă!!!
S. Tănase e sceptic, cum îi şade bine oricărui om care, mă-nţelegi, ştie culisele: “mira-m-aş”, zice realizatorul emisiunii 3X3. Previzibil, Patriciu a declarat că e vorba despre fumigene de vacanţă.
Cum se explică ele?
În opinia mea, Crin Antonescu e cel care are nevoie de separarea de Patriciu. Prost văzut în opinia publică, miliardarul e perceput de către penelişti ca o povară. Iată de ce, pe lângă declaraţii de tipul “aliatul meu e Voiculescu, nu Patriciu”, cum zicea C. Antonescu acum o săptămână, au apărut – şi vor mai apărea – zvonuri şi bârfe în care Patriciu e adversarul PNL.
Sunt invenţii ale experţilor în comunicare, mereu gata să inventeze istorii de acest fel ca să acopere lipsa de imaginaţie politică. Eu cred că eficacitatea lor e redusă. Dar câtă vreme se găsesc consumatori, vor exista şi comunicatori… Inclusiv unii sofisticaţi ca Stelian Tănase.

Peste câteva ore, când bursele asiatice se vor deschide, vom vedea ce efect are diminuarea ratingului pentru SUA de către Standard and Poor’s. E posibil să asistăm la o nouă fază a crizei începute în 2008.
După neîncrederea în bănci, în moneda unică europeană, în politicile asistenţiale, a venit vremea neîncrederii în state. Iar când spui state, nu mai e vorba despre săracul Niger sau totalitara Coree de Nord, ci despre Grecia şi SUA.
Lumea post-comunistă părea să fi regăsit orizontul încrederii, după ce Războiul Rece instituise suspiciunea absolută.
Vedem că, în mai puţin de trei ani, neîncrederea a ocupat din nou terenul politicii. Nimeni nu pare să mai ştie unde poţi pune piciorul fără a te afunda în mlaştina nesiguranţei.
La Bucureşti, criza are parte de două lecturi foarte diferite.
Opoziţia o vede ca pe tornadă pe care au provocat-o chiar guvernanţii, ca şi când Boc şi compania ar acţiona independent de ceea ce se decide în restul Europei şi al lumii. Antonescu şi Ponta reînvie astfel mitul unei politici autarhice, în care baronii locali rezistă în fiefurile lor, aşa cum s-a întâmplat de la geto-daci la statul modern, adică ignorând tot ceea ce se petrece în jurul nostru.
Pentru unii dintre cei aflaţi la putere, criza e, în schimb, uraganul pe care l-am evitat. Dacă s-ar opri aici, explicaţia ar fi rezonabilă. Ea îşi pierde însă credibilitatea din clipa în care austeritatea e înfăţişată ca modernizare. Orice om raţional înţelege că, atunci când nu ai resurse, trebuie să tai din cheltuieli. A-i spune însă că în acest fel o duce mai bine înseamnă a-i leza demnitatea.
Din păcate, nu doar că buletinul meteo nu ne spune dacă a fost tornadă sau uragan, dar nici măcar ceva cât de cât rezonabil despre ziua de mâine.

A ieşit de curând de sub tipar numărul triplu al Revistei de Istorie Socială, care apare sub direcţia lui Mihai-Răzvan Ungureanu.
În partea de debut, un grupaj de 10 articole, toate foarte savante, analizează reprezentările şi simbolurile legate de lumea animalelor în cultura română veche. Perspectivele sunt diverse: istorie, heraldică, istoria artei, arheozoologie, etnografie, istoria literaturii.
În celelalte secţiuni, volumul cuprinde multe alte studii interesante: am reamrcat articolul lui Ovidiu Buruiană despre organizarea financiară a PNL în perioada interbelică, ca şi pe cel al Tamarei Botez referitor la starea de spirit a ieşenilor în 1940-1944.

Reproduc aici un scurt fragment din memoriile lui Constantin Nonea, în care autorul vorbeşte despre programul seminarului Veniamin Costache:
“Traiul şi disciplina în seminar erau ca în cazarmă. Scularea la ora şase, cu strângerea patului şi spălarea; la şase şi jumătate rugăciunea în repetitor; de la şase şi jumătate la şapte şi jumătate repetarea lecţiilor în repetitor; la şapte şi jumătate se lua ceaiul, iar până la orele opt fără zece, toată suflarea trebuia să fie în clasă. Când suna clopoţelul de intrarea profesorilor, coridorul era pustiu, doar pedagogul de serviciu îşi făcea rândul, emseria lui. De la orele opt şi până la douăsprezece se ţineau cursurile, cu pauza mare între orele zece şi unsprezece. La orele unu se lua masa, cu libertate până la trei, când elevii care nu aveau clasă după-amiază intrau în repetitor şi-şi pregăteau lecţiile. La orele şase după-amiază se lua cina cu o oră liberă, iar de la orele opt până la nouă iarăşi repetitor, când se făceau rugăciunea de seară şi urcarea la dormitoare. Disciplina era asigurată de corpul pedagogilor, zece sau doisprezece la număr, cu un şef pedagog care era salariat. Ceilalţi făceau serviciu pentru masă şi cazare. Toţi pedagogii erau studenţi la diferite facultăţi ale Unievrsităţii ieşene. Se-nţelege de la sine că erau studenţi săraci, de vreme ce acceptau să facă slujbă pentru mâncare şi dormit. Aveau avantajul că le evnea rândul cam la o săptămână să facă de serviciu câte doi, unul de fiecare repetitor”.

M-am bucurat să descopăr pe lista celor 25 de nominalizări pentru misiunile UE făcute publice pe 3 august si un român: este vorba despre diplomatul Traian Hristea, numit de Catherine Ashton în Armenia.
Îi urez mult succes!
În acest moment, conform unei scrisori a doamnei Ashton, diplomaţi din 24 de ţări-membre deţin poziţii de acest nivel.

Diseară, de la 20h, sunt invitatul Gabrielei Firea la Antena 3.

2 august 2011. Preşedintele citeşte Constituţia. Drept urmare, liderul opoziţiei îl ameninţă cu destituirea şi închisoarea.
Ce sens au cele două gesturi?
Preşedintele a remarcat că textul constituţional, prost croit, menţionează – atunci când vorbeşte despre majoritatea obţinută la urne – un partid, nu o alianţă de partide. Iată de ce el le-a transmis fruntaşilor USL mesajul: chiar în ipoteza în care faceţi mai mult de 50% din mandate, aveţi o problemă dacă nu fuzionaţi. Orice lider cu minimă experienţă ar fi înţeles că e vorba despre o invitaţie la negociere. Într-adevăr, revizuirea Constituţiei e blocată dacă partidele din USL nu vin la masa discuţiilor. Dacă ar participa la negocierea textului revizuit, USL ar putea susţine că articolul despre majoritatea la urne trebuie să privească şi alianţele politice, nu doar partidele. Cu atât mai mult cu cât, din 1996 încoace, la toate alegerile, cele mai multe voturi le-au luat nişte alianţe, nu nişte partide, indiferent că a fost vorba despre CDR sau despre diversele coaliţii în jurul PSD.
Victor Ponta nu a înţeles că e vorba despre o invitaţie la negociere. Iată de ce, cu toate că luni spusese că nu mai e interesat de suspendarea şefului statului, ieri a sărit ca ars când a aflat că Traian Băsescu nu e dispus să-i facă, în toamna lui 2012, cadou puterea. De fapt, fruntaşul pesedist e prea temperamental pentru jocul complicat pe care îl reprezintă politica de la noi. Cu atât mai mult atunci când e vorba despre reguli proaste, ai nevoie de calm şi moderaţie, nu de reacţii nervoase şi crize de vanitate.
Mai e ceva. Liderii USL îşi trădează zi după zi fricile. Ei se tem nu doar că pragul de 50% va fi la anul prea sus, ci şi de trădarea post-electorală. În fond, PUR a părăsit alianţa electorală pe care o avusese cu PSD în 2004 ca să intre la guvern, iar în 2009 Boc a fost reinstalat la Palatul Victoria cu sprijinul mai multor aleşi PSD, grupaţi ulterior în UNPR.
Cu actualele dispoziţii constituţionale, V. Ponta şi C. Antonescu nu au nicio garanţie că Traian Băsescu va numi un premier susţinut de USL. Dar în loc să accepte o revizuire constituţională care să clarifice, între altele, gestionarea situaţiilor post-electorale, ei preferă să rescrie scenarii similare cu cele în care au pierdut.
Adevărul e că Traian Băsescu nu le va ierta greşelile.

Ultimul sondaj IMAS dat publicităţii ieri vădeşte două situaţii interesante.
Prima priveşte relaţia liderilor de partid cu formaţiunile pe care le dirijează. Astfel, dacă încrederea în Emil Boc şi Victor Ponta e cu aproape 3, respectiv aproape 7 procente sub intenţia de vot pentru PDL (14,5%) şi respectiv PSD (33,7%), încrederea în Crin Antonescu e mai mare cu mai mult de 4 procente decât intenţia de vot pentru PNL (21,7%). Doar Antonescu pare a fi o locomotivă pentru propriul său partid.
A doua constatare ce se impune după lectura sondajului e nivelul extrem de scăzut al încrederii. Atunci când liderii principalelor formaţiuni politice au simpatia a 26,8%, 25,9% şi 10,9% din public, e evident că politica e discreditată. Efectul acestei situaţii este şi el clar: demobilizare la urne, democraţie fragilă.
Disputele celor trei lideri nu sporesc speranţa, ci deznădejdea.