Ofrim
A apărut la Humanitas ediţia a patra a unei lucrări pe care orice bucureştean ar trebui s-o consulte. E vorba despre volumul pe care Alexandru Ofrim l-a consacrat străzilor din Bucureşti.
Bogat ilustrată, cartea are mici articole de felul următor: “Strada Mecet: Situată în fosta mahala Popa Nan, numele străzii vine de la un mecet, adică o geamie turcească (moschee), aflată cândva în aceste locuri. Potricit tratatelor încheiate între Ţara Româmească şi Înalta Poartă, turcii nu aveau voie să se stabilească în ţară, nici să achiziţioneze proprietăţi sau să ridice geamii. Totuşi, pentru negustorii şi călătorii turci aflaţi în trecere prin Bucureşti a fost construit acest mecet, probabil în secolul al XVII-lea. Planul maiorului Borroczyn din anii 1844-1847 indică prezenţa în acest perimetru a unui cimitir musulman, desfiinţat de municipalitate în 1874 pentru că nu întrunea condiţiile de igienă”.
Cuvinte cheie: Bucureşti
1 comentariu
Intr-adevar, faptul ca nici in epocile de dependentza accentuata fata de Inalta Poarta – vecine cu pierderea indentitatii statale, cu asimilarea – tarile romane nu s-au abatut de la principiul care interzicea stabilirea de populatii musulmane si construirea de moschei pe teritoriul lor, pentru mine e unul dintre putinele lucruri emotionante din trecutul nostru. Dovada-i ca pe vremea stramosilor (e valabil pentru toate popoarele) identitatea era perceputa in primul rand religios. Inradacinarile identitare in care, astazi, ne mai putem concepe noi, modernii – popor natiune sau rasa -, desi erau intuite sau cunoscute si intrecut, erau cu totul secundare pentru omul integral, nefarimitzat, al traditiei. Omul, iradacinarilor spiritual superioare, al religiilor, desi pare mai rudimentar decat noi, avea in schimb alte instincte si aspiratii, mai exigente.
Din cauza asta, stiind bine cat a fost de importanta stipulatia interzicerii moscheilor la stramosii nostri, mi-a sarit inima din loc in timp ce parcurgeam cu ochii randurile despre geamia buclucasa.. Risca sa-mi dea peste cap ceea ce stiam ! De-abia parcurgand pana capat prezentarea cartii am “preceput” ce-i cu ea : asa da, mai merge ! ( doar tolerata, pentru nevoi de etapa, de tranzit – ale calatorilor si negutatorilor turci aflati in trecere). Acuma mi-o doresc sa stea acolo si ea, marturie a altor vremi. Dupa Ceaushima anilor ’80, resturile ei nu-mi mai pot vorbi atat despre conflictul dintre cruce si semiluna, cat despre Omul de dinaintea pierderii sufletului.. a Traditiei..
Introduceți datele si comentariul dvs.