Roman autobiografic
Vă recomand romanul autobiografic al lui Neagu Djuvara, Însemnările lui Georges Milesco, ieşit de curând – într-o a doua ediţie – la Humanitas. Reproduc aici un mic fragment:
“5 aprilie 1952. Ştiam că bunică-mea, ca mai toţi foştii proprietari, avea domiciliu forţat la Câmpulung, de la ultima expropriere din 1949. Alaltăieri, Mihai mi-a semnalat sosirea la Paris a unui tânăr inginer român, fugit în condiţii dramatice prin Iugoslavia, trecând Dunărea înot şi care era originar din Câmpulung. Am vrut să ştiu dacă, din întâmplare, n-o cunoştea pe bunică-mea. O cunoştea. Am aflat astfel amănunte despre arestarea ei din martie 49. Au venit s-o ridice în plină noapte, fără s-o lase să-şi ia altceva decât un palton aruncat pe umeri în grabă, peste cămaşa de noapte. După o scurtă şedere într-un lagăr, cu alţi proprietari din regiune, a fost pusă să aleagă drept reşedinţă între două oraşe situate fiecare la peste 100 km de fosta ei moşie, cu interdicţie de a merge în satul ei sau în Bucureşti. A ales să stea în Câmpulung, unde şedea fiica unei foste guvernante a mamei, care era croitoreasă acolo. A trăit la ea şi i-a meditat copiii la franceză şi germană. Un amănunt emoţionant: i s-au vândut la licitaţie mobila şi hainele, iar unii vecini au cumpărat câteva efecte de care gândeau c-ar avea ea nevoie şi i le-au adus, câteva săptămâni mai târziu, pe ascuns, la Câmpulung”.
Cuvinte cheie: comunism






6 comentarii
O dovada emotionanata a faptului ca in vremuri de restriste, adevaratii romani ramn oameni. Felicitari pentru fragmentul ales, voi cauta neaparat cartea.
1952…Ion Iliescu era la studii la Moscova? pe urma prim secretar utc!
1990: ‘ proprietatea este un moft’ citat din acelasi Ion Iliescu
generatia pierduta in inchisorile politice comuniste in anii 50-60 e cea mai mare pierdere pentru tara. de atunci a inceput cred degradarea morala, lupta de clasa cu ura dintre oameni, lipsa de respect, dispretul fata de munca, teama de initiativa privata, de curaj antreprenorial, dorinta de a parasi tara, din cauza justitiei profund nedrepte, a unei societati unde scoala de partid tine loc de meritocratie, securitatea intretinea teroarea iar portretele lui ceausescu ne priveau de peste tot.
Si antenescu ( sau kantonescu) ne spune despre diktatorul Basescu!
nu l am auzit vreodata protestand fata de arestarea lui ernest vardarean in trasnistria…care cred eu e o crima impotriva drepturilor omului , similara celor petrecute in anii 50 si descrise impecabil de maestru djuvara!
ps: de ce nu intervine Sarkozi si in Coadta de fildes. cred ca e mai grav acolo decat in Libia!
[...] More: Roman autobiografic [...]
Cum va suna stirea : Pe 16 martie Boc anunta ca M. Giurgiu va fi exclus din pdl pt ca a votat motiunea si pe 17 martie Giurgiu este anuntat de ANI ca i se va verifica averea ? Eu interpretez astfel : Atentie , care mai vrea sa voteze astfel vedeti ce va pati .N-am nimic cu controlul averii , ba dimpotriva , dar cum va suna ? Daca iese UDMR de la guvernare sa vedeti coada la ANI . Astept raspuns in cazul in care va intra comentariul .
Cam greu se dezamăgeşte Djuvara de Crin Antonescu &Co, l-a susţinut la prezidenţiale, deşi era evidentă traiectoria sa şi a PNL către PSD.
Să susţii un partid doar aşa, din “tradiţie de familie”, mi se pare deplasat.
@Bruner Fox, Sarkozy (şi înaintea lui, Chirac) au pus la cale “războiul civil” din Coasta de Fildeş.
http://ivoireverite.wordpress.com/2011/03/08/post-electoral-crisis-the-end-game-in-the-ivory-coast/
@ Rodica
Tu astepti un raspuns (si bine faci !), altii insa asteapta sa vada si coada portocalie ce se va forma la diferite institutii ale statului de drept dupa plecarea lor de la putere
Ce imbecilitae sa crezi ca te poti eterniza la putere sau ca poti cumpara cu bani , pana si indulgente
Introduceți datele si comentariul dvs.