Posts from — April 2011

Surse citate de ziarul Kommersant si preluate de Hotnews anunta ca pe 20 iunie se vor relua, dupa o lunga pauza, negocierile referitoare la teritoriul transnistrean, in formatul 5+2.
Miercuri, Igor Smirnov s-a aflat la Kiex, iar joi Marian Lupu a venit la Bucuresti.

În aceeaşi zi în care îşi arăta indignarea faţă de felul în care vorbesc S.O.Vântu şi S. Ghiţă – “dacă ăsta este nivelul celor care fac media sau conduc media, avem o mare problemă” – Victor Ponta a rostit un alt discurs în care spunea: “Nu ştiu dacă acel candidat este beţiv. Dacă e beţiv, e bun de preşedintele României. Dacă are şi o iubită blondă, înseamnă că e şi mai bun”.
E imposibil de descoperit vreo diferenţă de stil între discursul ţinut de liderul pesedist şi cel denunţat de către el.
Sub autoritatea lui Ponta, stânga a devenit mai vulgară decât gazetele patronate de Vadim Tudor.

Regret plecarea lui Sebastian Lăzăroiu de la Palatul Cotroceni, deşi înţeleg motivele care au determinat separarea.
Am conlucrat foarte bine atunci când eu însumi m-am aflat alături de Preşedinte, în calitate de consilier.
Analiza sociologică a lui Sebastian Lăzaroiu rămâne una dintre cele mai solide din România.
Sunt convins că o va pune în slujba unor cauze demne, ca şi până acum.

Miercuri, 27 aprilie, particip, în calitate de raportor al Parlamentului European pentru Islanda, la a doua sesiune a EU-Iceland Joint Parliamentary Committee.
Parlamentarii islandezi ne primesc la Reykjavik, la sediul Althingi, numele adunării legislative.

Pe agenda întâlnirii figurează cererea de aderare a Islandei, politicile agricole asumate de Reykjavik, răspunsul dat crizei financiare de către Islanda şi ţările Uniunii, interesul UE pentru regiunea arctică.
UPDATE Am reuşit să fac, cu ajutorul telefonului, o fotografie cu Althingi (mai sus) şi două cu alte clădiri din centrul oraşului:

“Nu ştiu dacă îţi dai seama cum e să trăieşti aşa ceva… adică… în momentul ăla să fii acolo, să fii cu toţi oamenii ăia, să cânte un puhoi de oameni imnul şi să strige “Libertate!” Ţi se pare o poveste, nu înţelegi!!!! După atâţia ani de frică şi de suferinţă, cum era să strigi cât te ţin puterile “Libertate!”, să strigi şi să o simţi, să simţi că, şi dacă mori, ai apucat să lupţi pentru eliberare şi, nu numai, că ai muri chiar bucuros pentru clipa aia, pentru că ajuţi la înfăptuirea actului care o să le lase celor ce vor urma o ţară liberă! Cum e să simţi cuvântul ăla cu toată puterea, nu să-l vezi în dicţionar sau scris pe-o foaie într-o poezie, să-l urli şi să-l simţi, cum se întâmpla, prin tine şi prin alţii ca tine!”.
Am reprodus mai sus un fragment din interviul luat unuia dintre participaţii la revoluţia din 1989, în cadrul proiectului coordonat de Zoltan Rostaş şi Florentina Ţone şi publicat recent de Editura Curtea Veche sub titlul Tânăr student caut revoluţionar.

În prefaţa volumului, Zoltan Rostaş explică metoda indicată studenţilor care au intervievat revoluţionarii: “Mergând pe logica experimentală a “contra-istoriei”, am invitat studenţii şi studentele să găsească un revoluţionar, lăsându-i în mod intenţionat să defineaască ei calitatea de participant la Revoluţia din 1989… Conform metodologiei istoriei orale, i-am rugat să nu pună întrebări decât pentru a stimula (la nevoie) relatarea, pe care ulterior s-o transcrie cuvânt cu cuvânt (G.E. Evans). Din acest demers s-a născut culegerea de interviuri, care “reconstruieşte” în zilele noastre Revoluţia şi, câteodată, chiar şi perioada care i-a urmat, aşa cum le-au trăit intervievaţii, oameni fără cariere politice ulterioare”.

“Dacă elevii din prezent îşi vor păstra atitudinile formate acum, atunci cetăţenii de peste douăzeci de ani nu vor fi cu mult diferiţi de cei din prezent:
¤ vor fi cetăţeni care se simt mai puţin mândri că sunt cetăţeni români decât cei din prezent;
¤ vor fi, în continuare, cetăţeni care declară că se simt ataşaţi de democraţie dar, în acelaşi timp, consideră că alte forme de organizare a sistemului politic, precum un lider puternic, care nu îşi bate capul cu parlamentul şi cu alegerile, sau un regim militar, ar putea fi soluţii bune pentru România;
¤ vor fi cetăţeni care resping alte grupuri sociale, care sunt “diferite” după un criteriu sau altul: vor respinge persoanele cu alte preferinţe sexuale, vor respinge romii, după cum vor respinge şi maghiarii, musulmanii sau evreii;
¤ vor fi cetăţeni care consideră că statul trebuie să fie puternic, să intervină în domeniul economic şi, mai cu seamă, să fie responsabil pentru bunăstarea fiecărui individ, în loc ca indivizii înşişi să îşi asigure propria bunăstare;
¤ vor fi indivizi nemulţumiţi de modul în care lucrurile decurg în România;
¤ vor fi indivizi care acordă mare încredere bisericii, dar care trăiesc într-o societate în care aproape nimeni nu mai are încredere în instituţiile unui stat democratic: partide, parlament, guvern sau preşedinte”.
Aceasta e concluzia unui studiu realizat de Claudiu Tufiş, intitulat “TInerii români şi sistemul politic: a fi sau a nu fi cetăţean”, inclus în raportul Implicarea civică şi politică a tinerilor, tipărit la Editura Dobrogea din Constanţa.

Raportul mai cuprinde articole semnate de Gabriel Bădescu, Mircea Comşa, Andrei Gheorghiţă şi Cristina Stănuş. Aşa cum precizează Ovidiu Voicu în cuvântul înainte al micului volum, studiile au la bază “o cercetare cantitativă pe un eşantion reprezentativ de tineri, elevi în clasele VIII-XII din 86 de şcoli din toate judeţele ţării. În total au fost chestionaţi 5.861 de elevi pe teme legate de opinii şi valori, comportament civic şi politic, percepţii ale evenimentelor care marchează evoluţia contemporană a societăţii”.

Pavel către Corinteni: “Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu”.

“Este încoronat de soldaţi cu o cunună de spini; scuipat şi bătut ca un câine; ţintuit pe lemn, fără anestezice; primeşte oţet în loc de apă; e hulit apoi şi din nou se vede lăsat singur, în ceasul de iad al Golgotei. Cel pe care Îl mai strigă e doar un Dumnezeu surd în aparenţă şi parcă nepăsător. Conversaţia între Tată şi Fiu a continuat, însă, până la Înviere – fără ca noi, cei capabili de înşelăciune, abandon, laşitate, cinism ori miopie spirituală să mai fim de faţă. Doliul ţinut în aminitirea morţii lui Iisus evocă, înainte de toate, drama unei umanităţi slăbănogite. Paştele, însă, inaugurează o trecere spre tărâmul iubirii – iar lumina ei le luminează tuturor”.

E un fragment din pasionantul volum publicat de curând de Mihail Neamţu, în seria Democraţie creştină a editurii Curtea veche.

Un preot din Transilvania protestează împotriva jucării unor meciuri de fotbal în ziua de Paşte.
Ni se reaminteşte, în acest fel, că fotbalul nu (mai) e divertisment, ci o profesie.

Numele unui pesedist apare pe mai multe felicitări care vestesc cetăţenilor din sectorul 1 al Capitalei naşterea lui Hristos de Paşte.
Când toată lumea credea că sărmanul autor face parte din acea minoritate de români care confundă Paştele cu Crăciunul, despre care scria presa deunăzi, stimabilul a anunţat că nu e vorba despre ignoranţă, ci despre manevre politice ale adversarilor.
Aceştia ar fi interceptat felicitările şi le-ar fi modificat conţinutul pentru a-l denigra.
Mare e grădina Domnului…