Posts from — March 2011

Mă bucur să aflu, din interviul pe care l-a acordat României libere de azi, că Valeriu Stoica s-a apucat de cultivat viță de vie, ceea ce-l face să compare producția de vin și maturizarea PDL.
Păcat că dl Stoica nu a indicat și care e, în lumea viticolă, corespondentul consensului din lumea politică, soluție pentru care pledează în intervenția menționată.
Poate aflăm după Convenția din 14 mai…

Adrian Severin pleacă din grupul socialiştilor europeni, dar nu şi din Parlamentul European sau din PSD.
În acest fel, PSD va avea în PE un deputat neafiliat, în vreme ce delegaţia română din grupul socialist va include
- 9 pesedişti,
- un fost peremist (C.C. Tănăsescu), exclus la un moment dat de C.V. Tudor, ca şi
- un membru al PC (Sabin Cutaş), cu toate că PC a părăsit alianţa pe care o avea cu PSD pentru a face una cu PNL!

Duminica dimineata, deputatii europeni Strasser, Thaler si Severin sunt acuzati ca au acceptat bani pentru a sustine interese private in PE.
Strasser, austriac, demisioneaza in aceeasi zi. Thaler, sloven, ii urmeaza exemplul luni. Ignorand exemplul colegilor sai, Severin nu face gestul de onoare, preferand pseudo-explicatii care au poate trecere la Bucuresti (ou tout est pris a la legere), dar care nu vor rezista si la Bruxelles.
Pe de alta parte, faptul ca Severin e aparat nu doar de seful sau Victor Ponta, discipol stralucit al lui Adrian Nastase, ci si de un Cristian Boureanu nu ma mira.
In fond, si pesedistii au aplaudat acum doua saptamani determinarea anti-anti-coruptie a junelui (fals) liberal de Arges.

Nu există altă soluţie: Adrian Severin trebuie să demisioneze din Parlamentul European după ce a recunoscut că a cerut bani pentru a susţine o anumită opinie.
E în joc credibilitatea României, e în joc credibilitatea Parlamentului European!
Observ că Victor Ponta refuză să adopte o poziţie în această privinţă.
Fruntaşul PSD e obligat să spună ceva despre Adrian Severin – cel care visa să ocupe poziţia dnei. Ashton, despre Adrian Severin – cel care visa să devină liderul socialiştilor din EP, după ce în decembrie Schulz va deveni preşedintele Parlamentului!

“Către jumătatea anilor 60, procesul de “românizare” a Transilvaniei, făcând parte din cadrul mai general al procesului de “naţionalizare” al regimului comunist, putea fi considerat deja completat în manieră substanţială. În primăvara anului 1964, concomitent cu publicarea Tezelor din aprilie, din marile centre urbane a dispărut brusc toponomastica bilingvă adoptată în 1945. Din acel moment, străzi, pieţe, şcoli au fost numite, toate, după eroi naţionali, în încercarea de a şterge, simbolic şi fizic, trecutul multietnic al Transilvaniei. Cu excepţia comunităţii evreieşti, care fusese restratificată din punct de vedere social între 1946-1950 şi ulterior încurajată să părăsească ţara, aceste măsuri nu au însemnat dispariţia fizică a grupurilor minoritare. Deşi supuşi unei politici de “deznaţionalizare”, maghiarii au continuat să crească din punct de vedere numeric, ajungând până la începutul anilor 80 la aproape 2 milioane de persoane, în timp ce germanii au început să abandoneze România în masă doar începând cu a doua jumătate a anilor 70. Termenul “românizare” nu mai însemna în principal simpla “purificare etnică” a teritoriului, ci definitivul succes al componentei majoritare româneşti în competiţia istorică pentru supremaţia politică, materială şi simbolică în Transilvania”.
Fragmentul este extras din volumul lui Stefano Bottoni, Transilvania roşie. Comunismul român şi problema naţională 1944-1965, apărut în 2010, sub dubla îngrijire a Editurii Kriterion şi a Editurii Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale.
Bottoni arată cât de profund a modificat comunismul Transilvania. Efectele le vedem şi azi, în patimile naţionaliste, atât ale maghiarilor, cât şi ale românilor.

Va fi, probabil, fraza (sau una din frazele) anului: “Nu avem timp să fim pesimişti, trebuie să reconstruim ţara!”
Autorul ei este premierul nipon.

Joi, mă voi afla pentru câteva ore, la Paris, la Consiliul Permanent al Francofoniei.
Pe agendă, situația din Africa de Nord – nu doar Tunisia, ci și Egiptul având afiliere la Organizația Internațională a Francofoniei – dar și din Coasta de Fildeș (unde Gbagbo nu a putut fi încă îndepărtat de la putere) sau Niger (unde tocmai au avut loc alegeri prezidențiale).

Deși califică drept “aproape tragic” gestul lui Adrian Sobaru de a fi sărit dintr-un balcon al camerei la trecuta moțiune, Victor Ponta nu ezită să sugereze că premierul și miniștrii ar trebui să facă și ei un asemenea gest, dacă au – zice fruntașul pesedist – “demnitate”.
E ceva în neregulă cu acest tip de retorică.
Până la PSD versiunea 2011, democrația nu includea invitarea adversarului la sinucidere asistată.
De altfel, și V.Ponta, și C.Antonescu doresc să inoveze ideea autohtonă de democrație parlamentară.
Cu puțin timp înainte de votul din Parlament, cei doi au coborât în stradă pentru a adăuga vocea lor protestatarilor de la sindicate.
Parlamentul și strada nu pot fi confundate. Votul e alternativa, nu complementul contestării.

Președintele a susținut ieri că e gata să renunțe la un an de mandat pentru ca alegerile legislative viitoare să se țină simultan cu cele pentru Cotroceni, dacă se revine la un mandat prezidențial de patru ani, ca parte a reformei constituționale.
Numai că mandatul actual al lui Traian Băsescu se termină în decembrie 2014, iar legislativele ar trebui să se țnă în noiembrie 2012. Între cele două alegeri sunt, deci, doi ani, nu unul.
Dincolo de eroarea de calcul, nu mi se pare că o asemenea negociere ar trebui avută în vedere.
Problema esențială e configurația generală a regimului.
Peticirea lui, inclusiv printr-un “sacrificiu” de un an de mandat, nu e o soluție.
Suprapunerea celor două tipuri de alegeri e departe de a fi suficientă.
Regimul va fi coerent dacă se introduc mecanisme clare fie de parlamentarizare (dreptul de dizolvare a camerelor acordat premierului și desemnarea președintelui în Parlament), fie de prezidențializare (inclusiv printr-o sporire a rolului șefului statului în numirea cabinetului).
Altfel, vom rămâne blocați în ambiguitățile de azi și cu speranța că orice criză e salvată de Curtea constituțională.

“Cine mişcă-n front să ne lase!”, spunea deunăzi Vasile Blaga.
Sper că, atunci când vorbea despre “front”, secretarul general al PDL nu se gândea la Frontul Salvării Naţionale.
Nu de alta, dar eu am votat împotriva FSN cu convingere mai bine de un deceniu, dându-mi apoi votul pentru Alianţa DA şi pentru PDL tocmai pentru că mi s-a părut că nu mai e urmă de fesenism prin curte pe la Modrogan.
UPDATE
Propunandu-l pe Victor Ponta premier, Crin Antonescu nu face decat sa vadeasca faptul ca a pierdut busola realitatii. Propunerea e cu atat mai ridicola cu cat presedintele a anuntat deja ca nu va desemna niciodata ca premier un politician ca Ponta, care ar vrea sa blocheze libertatea justitiei. Fruntasul penelist pare sa fi uitat insa ca nici macar el nu a sustinut actiunea de intimidare a justitiei organizata de PSD in cazul Nicolescu.